30 septembrie 2025

HCL 505/2025 Reșița adoptată

Modificarea și completarea Anexei nr. 14 și Anexei nr. 22 din HCL nr. 180/2024 privind modificarea și completarea inventarului bunurilor de natura mijloacelor fixe care alcătuiesc domeniul privat al Municipiului Reșița, conform prevederilor OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ

Denumire
Hotărârea nr. 505 din 2025 a Consiliului Local Reșița
Emitent
Consiliul Local Reșița
Număr
505 / 2025
Data
30 septembrie 2025
Localitate
Reșița, județul Caraș-Severin
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă modificarea și completarea Anexelor nr. 14 și nr. 22 din Hotărârea Consiliului Local 180/2024 pentru a actualiza inventarul bunurilor de natură mijloacelor fixe care aparțin domeniului privat al Municipiului Reșița, conform prevederilor legale. Pentru locuitori înseamnă că orașul poate schimba, actualiza sau înregistra bunuri ca terenuri sau alte mijloace fixe aflate în proprietate, cu evaluări și documente noi, iar această modificare poate afecta cum sunt gestionate resursele și eventual TERMenele de folosire sau planuri de investiții. Cât privește impactul, decizia include aprobarea evaluărilor pentru terenuri identificate (două imobile terenuri în Reșița Montană și Str. Făgărașului) și actualizarea anexelor ce descriu aceste bunuri.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Documente

Text

JUDEȚUL CARAȘ-SEVERIN MUNICIPIUL REȘIȚA HOTĂRÂREA nr. 505 Din 30.09.2025 privind modificarea și completarea Anexei nr. 14 și Anexei nr. 22 din HCL nr. 180/2024 privind modificarea şi completarea inventarului bunurilor de natura mijloacelor fixe care alcătuiesc domeniul privat al Municipiului Reșița, conform prevederilor OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ Consiliul Local al Municipiului Reşiţa întrunit în şedinţa ordinară din data de 30.09.2025; Având în vedere Referatul de aprobare al Primarului Municipiului Reşiţa nr. 76078 din 11.09.2025 şi Raportul de specialitate al Direcţiei Administrarea Domeniului Public şi Privat nr. 76079 din 11.09.2025, precum si rapoartele de avizare ale comisiilor de specialitate ale Consiliului Local; Văzând Avizul de legalitate al Direcţiei Juridice nr. 77928/17.09.2025; Văzând : - extrasul CF nr. 30775-C1-U31 Reşiţa, CAD 6260-C1-U6 Top: G100/r/42/18/2/1/1/E1.11/XXI/6; - extrasul CF nr. 30775-C1-U30 Reșița, CAD 6260-C1-U10 Top: G100/r/42/18/2/1/1/Et.11/XX/10; - extrasul CF nr. 30775-C1-U32 Reșița, CAD 6260-C1-U11 Top: G100/r/42/18/2/1/1/EL.I/XXI/11; - extrasul CF nr. 30775-C1-U33 Reșița, CAD 6260-C1-U12 Top: G100/r/42/18/2/1/1/Et.11/XXI/12 - extrasul CF nr. 30775-C1-U34 Reșița, CAD 6260-C1-U13 Top: G100/r/42/18/2/1/1/Eî.11/XXI/13; - extrasul CF nr. 30775-C1-U35 Reșița, CAD 6260-C1-U14 Top: G100/r/42/18/2/1/1/Et.11/XX/14; - extrasul CF nr. 30775-C1-U36 Reşiţa, CAD 6260-C1-U15 Top: G100/r/42/18/2/1/1/EL.11/XXI/15; - extrasul CF nr. 31751 Reşiţa, nr. cad 31751; - extrasul CF nr. 50017 Reşiţa, nr. cad 50017; Având în vedere Raportul de evaluare nr. 70451/22.08.2025 , întocmit de evaluator autorizat Potocean Dorel Vasile, pentru imobil: teren, în suprafață de 4.246 mp, identificat în CF nr. 31751 Reșița Montană, nr. cad. 31751, aflat în proprietatea privată a municipiului Reşiţa, situat administrativ în municipiul Reșița, str. Fântânilor; Având în vedere Raportul de evaluare nr. 37693/30.04.2025 întocmit de evaluator autorizat Potocean Dorel Vasile, pentru imobil: teren, în suprafață de 6 mp, identificat în CF nr. 50017 Reşiţa, nr. cad. 50017, aflat în proprietatea privată a municipiului Reşiţa, situat administrativ în municipiul Reşiţa, Str. Făgărașului, FN; Luând în considerare Dispoziţia nr. 365/24.03.2021 privind constituirea Comisiei speciale având ca atribuţii întocmirea si actualizarea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public si privat al Municipiului Reşiţa, cu modificările şi completările ulterioare, conform prevederilor OUG. nr.57/2019 privind Codul Administrativ; Ținând cont de H.C.L. nr. 180/2024 privind modificarea și completarea inventarului bunurilor de natura mijloacelor fixe care alcătuiesc domeniul privat al Municipiului Reşiţa şi al celor care alcătuiesc domeniul privat al statului, conform prevederilor OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ; În temeiul prevederilor Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 2861/2009 pentru aprobarea normelor privind organizarea şi efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor,datoriilor și capitalurilor propii. Conform prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea si amortizarea activelor fixe aflate in patrimoniul instituţiilor publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; Ținând seama de Ordinul nr. 3471/25.11.2008 pentru aprobarea Normelor metodologice privind reevaluarea si amortizarea activelor corporale aflate in patrimoniul instituţiilor publice, republicat, cu modificările şi completările ulterioare; Conform HG nr. 548/08.07.1999 privind aprobarea Normelor tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al comunelor, oraşelor, municipiilor si județelor ; Luând în considerare prevederile art. 20 alin.] lit e) din Legea nr. 273/2006 a finanţelor publice locale, cu modificările şi completările ulterioare; Având in vedere prevederile Legii Contabilităţii nr. 82/1991, republicată cu modificările şi completările ulterioare; JUDEȚUL CARAȘ-SEVERIN MUNICIPIUL REȘIȚA În temeiul art.129 alin. 2 lit.c, alin. 9, lit. a, art.139 alin. 3, lit. g, art. 155, art. 196 alin.1, lit.a, art. 197 alin. (1) şi alin. (2), art. 199 alin. (1) şi alin. (2), art. 243 alin. (1) lit. a) şi art. 354-357 ale OUG nr. 57/2019 privind Codul administrative, cu modificările şi completările ulterioare. HOTĂRĂȘTE: Art. 1. Consilul Local al municipiului Reşiţa ia act de extrasele de Cartea Funciară pentru imobilele reprezentând poziţiile 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13 din Anexa nr. 14 (localuri — bunuri mobile) din HCL nr. 180/2024, şi aprobă actualizarea datelor cadastrale pentru aceste poziţii din Anexa 14 conform datelor cadastrale cuprinse în Anexa nr. | la prezenta hotărâre. Art.2. (1) Consiliul Local al municipiului Reșița își însușește Raportul de evaluare nr. 70451/22.08.2025 , întocmit de evaluator autorizat Potocean Dorel Vasile, pentru imobil: teren, în suprafaţă de 4.246 mp, identificat în CF nr. 31751 Reșița Montană, nr. cad. 31751, aflat în proprietatea privată a municipiului Reșița, situat administrativ în municipiul Reşiţa, str. Fântânilor, care devine document oficial certificat prin ştampile. şi semnături şi care produce efecte juridice, fapt pentru care persoana autorizată Potocean Dorel Vasile, răspunde personal, după caz civil sau penal, pentru exactitatea menţiunilor, a datelor, a calculelor, a prețurilor cuprinse în acesta şi pentru respectarea întocmai a actelor normative naţionale în vigoare; (2) Consiliul Local al municipiului Reşiţa își însuşeşte Raportul de evaluare nr- 37693/30.04.2025, întocmit de evaluator autorizat Potocean Dorel Vasile, pentru imobil: teren, în suprafață de 6 mp, identificat în CF nr. 50017 Reşiţa, nr. cad. 50017, aflat în proprietatea privată a municipiului Reșița, situat administrativ în municipiul Reșița, Str. Făgărașului, FN, care devine document oficial certificat prin ştampile şi semnături şi care produce efecte juridice, fapt pentru care persoana autorizată Potocean Dorel Vasile, răspunde personal, după caz civil sau penal, pentru exactitatea menţiunilor, a datelor, a calculelor, a preţurilor cuprinse în acesta şi pentru respectarea întocmai a actelor normative naţionale în vigoare. Art.3. Se aprobă modificarea şi completarea Anexei nr. 22 din HCL nr. 180/2024 privind modificarea și completarea inventarului bunurilor de natura mijloacelor fixe care alcătuiesc domeniul privat al Municipiului Reşiţa, conform prevederilor OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ, în sensul cuprinderii poziţiilor prevăzute la art. 2 alin. (1) şi alin. (2) , Conform Anexei nr. 2 la prezenta hotărâre. Art.4. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data comunicării. Art.5. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcţia Buget, Finanţe- Contabilitate, Resurse Umane, căreia îi revine sarcina cuprinderii în evidenţele contrabile a mijlocului fix prevăzut la art. |. Art. 6. Celelalte prevederi ale HCL nr. 180/2024, cu modificările şi completările ulterioare, rămân neschimbate. Art.7. Prezenta hotărâre se comunică: - Primarului Municipiului Reşiţa; - Prefectului și Instituţiei Prefectului Judeţul Caraş-Severin; - Direcţiei Buget, Finanţe-Contabilitate, Resurse Umane; - Direcţiei pentru Administrarea Domeniului Public şi Privat; - Directiei Urbanism ; - Direcţiei Juridice. PREȘEDINTE DE SEDINŢĂ, MATICHESCU BOGDAN - NICO - /P 2 3u409 wP WE v2IpPras YY Ș Al NUESIIg tI2PV 1079adsur Bog mos21puu HI Q DIN 02SI UA ici: UOUIEII Ut) PA DIOIAI9$ 95 ii d a | ANNI2XA 10399.11 A =] a 7 LIGOBT'AUÂINI VOOTIL'OE/PITIDH | 8L'97L's7 1861 ÎN TRAIA D| side QHON XAIdN0D | sI EI 866L'7L'IZ/OLET'1u :d01 SLN-LI-0979 dVD 1090104 9EN-LO-SLLO£ 2u AD _ P00T'LL'0£/PITIOH 9/6097'AurN 866L'ZI'IZ/OLETAU | 69pte'sl L861 PIAIXXATIAA [6/78 1/EPA/00LD | vl'de QUON XA1AWOD | sI ZI [0303014 :doL pIN-LI-0979 AVO _ SEN-LO-SLLOE '1u 49 _ 70071 L'0£/FITIOH S/6O9TAULIN | €['de QAON XA'IdINO0D 866|'I'IZ/OLETAU | 9L*€90'0£ 1861 ELAXXATIA/L/1/T/8L/TpHA/00 19 SI II 1050704d :doL €1N-19-0979 avo VEN-LO-SLLOE u 49 0107'S0'L7/977L v/609T AU IN WENUODIN | 60'159'68 L861 TIAIXXA3A/1/1/C/8L/TPH/0019 | Zide GUON XHIdWOD | “SI | Or 866L'ZL'IZ/OLET Au :d01 ZIN-LI-0979 UV) [09070Jd CEN-LO-SLLOE 1 4) £/609T Aur IN sI VOOT'LL'OE/PITIDH | SS*98'06 L861 TAXXADIA/N/UT/81/CpH2/00LD | LL'de GUON XATIdAOD 6 866L'TL'LT/OLETu :doL 1 10-19-0979 avVD _ VOBONOAd TEN-LO-SLLOE '1u 49 _ _ 7/609T'AU-1N sI VOOT'LL'0E/PITIDH | Zb'L6vl L86| OL/AIXX/A33/1/1/7/81/EPH/00LD | OL'de QUON XAT4WOD e 866L'ZI' 17/01 :d0L 0L0-19-0979 OVD 10903044 DEN-LO-SLLOE 1u 4) 0TOT'Z0'81/1S.71 1/6097'AurIN 10enuooN | IL“8P6'bi L861 9AXX/AT3/1/L/C/81/TbHi/00LD | 9de QBON XAIdWOD | "SI L 866L'ZI'I7/ LOLEZ “401 9N-19-0979 0vO 9 Ş [A] £ [4 [ 0 191 CJUISOLOI Ur Eăi:2) : HIEp Ţe nes/Is . WISEȚo | 419 eenzoe eopunf erjenus JeJusAuL JEJUSAULIN/OIPOIȚNUSPI 9pP SUSUAA in[nunq esutunuscj . 3p EaIPoje A mupueqop op IN Inuy [npo) 9N0 J0jHiapanaud tuJoyuo> ejisay injn Ae3SiultupY |npo) pulAud 6T0z//s'u „Tor: 6008 /ş0€ 2 IOH Pl | exouy ATNAOWI TINNNE-TAINTVDOT pl exouy |UNIAJ Je 3eAuud |niusiwuop 2sainzeaţe eo ax 10Ja5eojfiuu einzeu ap 10jununq injnuezuanu! ea1e3ajdui0) 29vVupao - yu p22 v2 ur = _PrD0xpy wopba D3s Dotari tiopv nuesugd efarue OU ue) “107d2dsug *NIDIAI9$ J9Ş NIAYŢ SNIAEŢA 10715) “ATPNIAXI 10702.11 IeL0 7007 L100$ LL00$ ek) 9 = ij IngnSeIzăz 4 -nS us13], Da VS sezeoenby SeesIl'z 1661 ISLSE ISLSE [9.e) 9 i BAN9 “10[HUg)UgA DS / UL caca eu LIIXAI do 7 EISepeo giurso[oy - dur - JEȚuaAuL "4"D AN "AN *29 vjujezdns Bsoapy N NI E)ujsol0y UJ Ep e[enpe (ar unu) LE nesAs BIPIIJIȚUSP! 2p 37u3u19/4 gorpranf EȚUSAUI Napurqop In[nunq E | a1edgIsep EJjenșiS | ap eaeojeA [nuy aamnusqg | 3pinpo) d IN „TOT 80 "06 /cas "UN "1DH VI 7 '1u VXANV ZŢ "1U EX9UV CANEAISIUIUpy [npo) putand SLOZ/LS"u DN0O J0p-13po434d UI107U02 EjIS93y INNIdIIUNŢA JE EALIE [N/usurop 2S3IM)H2ȚE 3.162 3XI7 10[22t0[fiu eanşeu 3p 10janung InpnaeșuaAu! ea1tojduio) Direcţia pentru Administrarea Domeniului Public şi Privat al Municipiului Reșița > Str. Patru Maior, nr. 2, tel. fax: 0255212483 PREXĂ a HCL Nr. 505 /30. 02 2025” Email: patrimoniu&ori INTRARE NR.__ XD US! iarasita.to Ziua 22 Luna O $ i pd 0 AJ | % ——— Valoarea de piata Proprietate imobiliara de tip: Teren întravilen Adresa: Resita, CF 31751 Cad 31751 Suprafata teren: 4246 Luna si anul elaborarii: 21.08.2025 Client: PRIMARIA RESITA Destinatarul lucrarii: PRIMARIA RESITA Numar solicitare prestari servicii: 70722/21.08.2024 laborator: îng. Potocean Dorel! ELEBM,EPLEIF Datele, informatiile si continutul prezentului raport fiind confidentiale, SFPItEET! copiate îm parte sau in totalitate si nu vor fi transmise unor terti fara acordul scris si prealabil al Primariei Resita si al evaluatorului Potocean Dorel Vasile ZENTARE Confidential Page 1 CUPRINS CUPRINS 1 Generalitati 1.1 Data evaluarii 1.2 Client 1.3 Destinatarul lucrarii 2 Rezumatul evaluarii 3 Cadru de reglementare, baza si instructiunile evaluarii 4 Ipotezele si conditiile limitative , generale si specifice. 5 Etapa ! Verificarea documentatiilor 6 Etapa [1 Inspectia la fata locului 7 Etapa III Elaborarea propriu zisa 8 Declaratia de conformitate Anexe: Anexa 2 Fisa de inregistrare a caracteristicilor terenului Anexa 3 Fisa de inregistrare a caracteristicilor comparabilelor pentru teren Anexa 4 Fotografiile bunului evaluat Anexa 5 Metoda comparatiei directe pentru teren Anexa 6 Determinarea valorii apreciate a terenului Confidential Page 2 1 Generalitati: 1.1 Data evaluarii: Data evaluarii se identifica cu data inspectiei la fata locului si reprezinta data la care! 21.08.2025 sunt valabile conduziile lucrarii de evaluare respectiv: Cursul valuatr ia data 21.08.2025 1 EUR= 5.0578___|LEI 2,2:Client: Lucrarea de evaluare se elaboreaza la cererea: PRIMARIA RESITA in calitate de dient: PRIMARIA RESITA 2.3 Destinatarul lucrarii: PRIMARIA RESITA 2 Rezumatul evaluarii: Istoria evaluarii acelorasi bunuri |__1|Evaluare la data de: [nu se cunoaste. intocmita de 11 i | ] ! ] 3 Cadrul de reglementare, baza si instructiunile evaluarii: Cadrul de reglementare: Prezenta lucrare a fost intocmita cu respecatrea prevederilor Procedurilor de elaborare a rapoartelor de evaluare ale ANEVAR in conformitate cu Standardele Internationale de Evaluare. Scopul evaluarii: Evaluarea la valoarea de piata in vederea preluarii imobilului. Baza de evaluare este valoarea de piata, care reprezintă suma pentru care un activ sau o datorie ar putea fi schimbat(ă), ia data evaluării, între un cumpărător hotarat şi un vânzător hotărât, într-o tranzacţie nepartinitoare, după un marketing adecvat, în care părțile au acţionat fiecare in cunoştinţă de cauză, prudent şi fără constrângere, determinata in cadrul rabortului prin utilizarea urmatoarelor metode: metodeda costurilor de inlocuire, metoda capitalizari veniturilor, metoda comparatilor de piata. 4 ipotezele si conditiile limitative, generale si specifice: Raportul de evaluare este intocmit la cererea clientului, ca urmare a solicitarii acestuia. Raportul de evaiuare este valabil numai in ansamblul sau si nu pe parti, este confidential, nu poate fi utilizat de catse client, in alte ep decat cel ii care a fost ai tă si nu poate fi dat publicitatii. ! juridic al bunuril Evaluatorul nu isi asuma responsabilitatea pentru factorii economici fizici si de alta natura, care pot aparea ulterior evaluarii si care pot modifica valoarea bunurilor, fata de opiniile si rezultatele prezentate in raportul de evaluare. Se presupune ca nu exista aspecte ascunse sau nevizibile ale proprietatii, subsolului terenului, sau dupa caz ale structurii constructiilor, care ar avea ca efect o valoare diferita de cea evaluata pe baza aspectelor constatate de catre evaluator, prin parcurgerea etapelor a-l- si a-Il-a ale procedurii de. tru evaluare; „i cadrul evaluarii de fata |_nu s-au efectuat studii ehnice ale terenului proprietatii si respectiv |, nu au fast expertizate cladirile din punctul de vedere al structurii de rezistenta, considerand actele, datele si documentatiile puse la |dispozitie de catre beneficiar ca fiind surse de incredere. Relativ la problemele de mediu se apreciaza ca bunurile, evaiuate individuai, sunt in concordanta cu reglementarile privind mediul inconjurator si raportul de evaluare s-a intocmit in ipoteza ca nu exista contaminare. Se presupune ca se pot obtine sau reinnoi toate autorizatiile, certificatele de functionare sau alte aprobari i Se presupune ca utilizarea terenului si a constructiilor corespunde cu granitele _si nu exista nici o servitute. Se presupune ca proprietatea evaluata coni cu toate reglemeniarile_si restrictiile urbanistice In baza actelor, datelor si documentatiilor puse la dispozitie de catre client, bunurile au fost considerate, in procesul evaluarii, ca fiind Se presupune o stapanire responsabila si o administrare competenta a bunurilor evaluate. Se presupune ca utilizarea terenului si dupa caz a constructiilor corespunde cu granitele proprietatii. TEXT Raport Confidential Page 3 5 Etapa I: verificarea documentelor Conform documentatiilor prezentate bunul care face obiectul prezentei lucarari este: Teren intravilan Pe teren exista mai multe constructii, dar care nu fac obiectul actualei evaluari Bunul propus: “Terenul aferent proprietatii : 4246___ Imp Utilizare: Teren neimprejmuit. Imobil imprejmuit partial Adresa: Resita, CF 31751 Cad 31751 Document de proprietate ( dupa caz): 31751 RESITA- Proprietar actual: Primaria Resita CF / Numar cadastral: CF 31751 RESITA- Au fost puse la dispozitie de catre client si luate in consideratie ia elaborarea prezentului raport, urmatoarele documente Document de proprietate: CF 31751 RESITA- Carte funciara/Documentatie cadastrala: CE/nr.cad, _|Cad 31751] ] ] Releveul bunului imobil ( planuri, desene): DA Releveu cadastral te trece la etapa urmatoare de elaborare a jocumentelor, de mai sus, se considera ca se In urma verifi 6 Etapa II: Inspectia la fata locului Vizualizarea elementelor fizice ale proprietatii evaluate a fost efectuata de elaborator, impreuna cu dlientul. Rezultatele inspectiei la fata locului sint cuprinse in Anexa 1 “Fisa de inregistrare a caracteristicilor constructiei”, Anexa 2 "Fisa de inregistrare caracteristici teren” si anexa 3 "Fotografii ale bunului evaluat” Proprietatea supusa evaluarii este situata intr-o zona centrala, In zona sunt cladiri cu spatii rezidentiale dar si institutii si parcuri, spati comerciale si spaiul Barzavei Proprietatea imobiliara evaluata se afla intr- o zona cu spatii de birouri. Accesul se face printr-o strada pavata cu putine locuri de parcare . Prezentarea problemelor de mediu: - nu este cazul Situatia utilizarii actuale; - Teren neimprejmuit. Imobil imprejmuit partial. Date de piata si sursele lor: - publicatii de specialitate si adrese internet de specialitate Cu aceasta ocazie s-a constatat concordanta datelor din actele si documentele puse la dispozitie de dient (releveu, adresa, tip [în urma vizualizarii proprietatii, se considera ca bunurile indeplinesc conditiile de a fi admise in garantie si se poate trece la etapa urmatoare - evaluarea propriu zisa. FPYATIA Leni îlino/R 2 0000 ep A : a ae al, SgA£!, Ep, ze, VAR TEXT Raport Confidential 7 Etapa III: Evaluarea propriu zisa CEA MAI BUNA UTILIZARE Unul din principiile evaluării proprietăţilor imobiliare ii constituie „principiul celei mai bune utilizări” , care implica o utilizare legala, posibila, si probabila a proprietăţii imobiliare care ii va da cea mai mare valoare in prezent, pastrandu-i utilitatea. Condiţiile avute in vedere la analiza celei mai bune utilizări ale proprietăţii au fost: m permisibila lega! m posibila fizic m fezabila financiar m maxim productiva Permisa legal! - in toate cazurile evaluatorul trebuie sa determine care utilizări sunt permise de lege, EI trebuie sa analizeze reglementările privind zonarea, restricţiile de construire, normativele de construcţii, restricţiile privind construcţiile din patrimoniu si siturile istorice, impactul asupra mediului. in ceea ce priveşte inchirierea unei proprietăţi pe termen lung, aceasta poate afecta cea mai buna utilizare a proprietăţii din cauza unor clauze in contractul de inchiriere, Fizic posibila - dimensiunile, forma, suprafaţa, structura geologica a terenului si accesibilitatea unui lot de teren si riscul unor dezastre naturale, poate afecta utilizările unei proprietăţi imobiliare. Evaluatorul are misiunea de a considera capacitatea si disponibilităţile utilităţilor publice (canalizare, apa, electricitate, gaze, agentul termic). Structura geologica a terenului poate impiedica (sau poate face scumpa) anumite utilizări ale proprietăţilor cum ar fi: ciădiri cu regim inalt, subsolurile s.a. De asemenea, condiţiile fizice influențează si costurile de conversie ale utilizării actuale in alta utilizare considerata mai buna. Fezabila financiar - toate utilizările din care rezulta fluxuri financiare pozitive sunt considerate ca fiind financiar fezabile. Pentru a determina care este fezabilitatea financiara, evaluatorul estimează veniturile generate de proprietate, scazand din ele cheltuielile de exploatare inclusive impozitul pe profit, ceea ce conduce la venitul net. După aceasta se va calcula rata de fructificare a capitalului propriu si daca aceasta este mai mare sau egala cu cea aşteptata de investitori pe piaţa atunci utilizarea este fezabila. „Maxim productiva - dintre utilizările fezabile financiar, cea mai buna utilizare este cea care conduce la cea mai mare valoare reziduala a terenului in concordanta cu rata de fructificare a capitalului ceruta pe piaţa pentru acea utilizare. In conformitate cu elementele identificate in cadrul analizei de piaţa, prezentata anterior, se considera ca pentru proprietatea descrisa cea mai buna utilizare este folosirea spaţiului cu destinaţia actuala. EVALUAREA PROPRIETĂȚII IMOBILIARE Valoarea este o mărime extrinsecă a [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: se.primariaresita.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă