JUDEȚUL CARAŞ-SEVERIN
MUNICIPIUL REŞIŢA
HOTĂRÂRE NR. 401
din 01.09.2026
privind aprobarea contractării unui împrumut în valoare de 30.000.000,00 lei, în conformitate
cu prevederile art, 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
35/2026 privind unele măsuri
fiscal-bugetare destinate acordării unor împrumuturi din Trezoreria Statului în vederea
accelerării absorbției fondurilor nerambursabile de la Uniunea Europeană de către
unitățile/subdiviziunile administrativ-teritoriale
Având în vedere temeiurile juridice, respectiv prevederile:
a) art. 1 alin. (5), art. 120 şi ale art. 121 alin. (1) şi (2) din Constituţia României, republicată;
b) art. 9 paragraful 8 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15
octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997;
c) art. 7 alin. (2), precum şi ale art. 1.166 şi următoarele din Legea nr. 287/2009 privind Codul
civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la contracte;
d) art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (4) lit. b)şi ale art. 155 alin. (1) lit. c) şi alin. (4) lit. d)
din Ordonanţa de urgență a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi
completările ulterioare;
e) art. 13 din Ordonanţa de urgență a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată
cu modificări şi completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările şi completările ulterioare;
£) art. 61-66 şi 76"1 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi
completările ulterioare;
g) art. 2 lit. c),k), p), art. 5 alin. (1) şi ale art. 6, 9 şi 10 din Ordonanţa Guvernului nr. 119/1999
privind controlul intern/managerial şi controlul financiar preventiv, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare,
h) art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
35/2026
privind unele măsuri fiscal-bugetare destinate acordării unor împrumuturi din Trezoreria Statului în
vederea accelerării absorbției fondurilor nerambursabile de la Uniunea Europeană de către
unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale;
i) Hotărârii Guvernului nr. 9/2007
privind constituirea, componenţa şi funcţionarea Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale, cu
modificările şi completările ulterioare,
Ținând seama de prevederile art. 43 alin. (4) din Legea nr. 24/2000
privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare,
se menţionează următoarele avize, prevăzute de lege:
Luând act de:
a) Referatul de aprobare prezentat de către primarul Municipiului Resita "2, în calitatea sa de
iniţiator, înregistrat cu nr.77291/27.08.2026;
b) Raportul compartimentului de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului,
înregistrat cu nr.77288/ 27.08.2026, precum si rapoartele de avizare ale comisiilor de specialitate ale
Consiliului Local;
DIRECTIA ECONOMICA SI FISCALA
Adresa: Piaţa | Decembrie 1918 Nr.9, Tel./Fax: 0255/211690, E-mail: buget(âprimariaresita.ro
JUDEŢUL CARAŞ-SEVERIN
MUNICIPIUL REŞIŢA
c) viza de control financiar preventiv propriu acordată asupra acestui proiect de operaţiune;
d) avizul comisiei de specialitate a Consiliului Local Reşiţa,
în temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) şi alin. (3) lit. b), coroborate cu cele ale art. 196 alin.
(1) lit. a) din Ordonanţa de urgență a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu
modificările şi completările ulterioare,
Consiliul Local al Municipiului RESITA adoptă prezenta hotărâre.
ART. 1
Se aprobă contractarea de la Ministerul Finanţelor a unui împrumut din venituri din privatizare
în valoare de maximum 30.000.000 lei (fără zecimale), cu o maturitate de 5 ani.
ART. 2
Contractarea împrumutului prevăzut la art. | se face pentru: "Realizarea unei legături între
nucleele urbane govândari şi centrul civic din municipiul reşiţa - componenta 2 -promenada şi
pasarele, Reabilitare Hala Minda — Spaţiu multifuncțional dedicat industriilor creative, Realizarea
unei legături între nucleele urbane Govândari şi Centrul Civic din Municipiul Reşiţa - Componenta |
— Funicular - Reconversia funicularului de calcar, realizarea Centrului pentru interpretarea si
promovarea patrimoniului industrial şi lift acces funicular, Amenajarea de spaţii verzi, parcuri şi
locuri de recreere în zona Triaj, Municipiul Reşiţa, Eficienta energetică in clădiri rezidenţiale
Bulevardul Republicii nr. 6 Resita, Eficienta energetică in clădiri rezidenţiale Bulevardul Republicii
nr. 8 Resita, Eficienta energetică in clădiri rezidenţiale Bulevardul Republicii nr. 19 Resita, Eficienta
energetică in clădiri rezidențiale Bulevardul Republicii nr. 28, Str. Fagarasului nr. 37 si Str. Vladeasa
nr. 2, Eficienţă energetică în clădiri rezidenţiale Municipiul Reşiţa, Bd. Republicii nr. 18, Eficienţă
energetică în clădiri rezidenţiale Bulevardul Republicii nr. 76), pentru care va fi întocmită cererea
pentru autorizarea contractării împrumutului.
ART. 3
Din bugetul local! al Municipiului Resita se asigură integral plata serviciului anual al datoriei
publice locale aferent împrumutului prevăzut la art. 1.
ART. 4
(1) Pe întreaga durată a serviciului datoriei publice locale, ordonatorul principal de credite are
obligaţia să publice pe pagina de internet a Municipiului Resita următoarele date:
a) hotărârea Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale, precum şi orice modificări şi/sau
completări ale acesteia;
b) valoarea împrumutului contractat, în valuta de contract;
c) gradul de îndatorare a Municipiului Resita;
d) durata serviciului datoriei publice locale, cu precizarea perioadei de graţie şi a perioadei de
rambursare a împrumutului;
e) dobânzile, comisioanele şi orice alte costuri aferente fiecărei finanţări rambursabile;
f) plăţile efectuate din fiecare finanţare rambursabilă.
(2) Datele prevăzute la alin. (1) se actualizează în prima decadă a fiecărui trimestru pentru
trimestrul expirat, sub sancţiunile prevăzute de lege.
DIRECTIA ECONOMICA SI FISCALA
Adresa: Piaţa | Decembrie 1918 Nr. 9, Tel./Fax: 0255/211690, E-mail: bugetiQprimariaresita.ro
JUDEŢUL CARAŞ-SEVERIN
MUNICIPIUL REȘIȚA
ART. 5
Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se însărcinează primarul Municipiului Resita.
ART. 6
Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului municipiului, în termenul prevăzut
de lege, primarului municipiului şi prefectului judeţului Caraş-Severin şi se aduce la cunoştinţă
publică prin afişarea la sediul primăriei, precum şi pe pagina de internet www.primariaresita.ro
PREȘEDINTE DE SEDINŢĂ,
MĂRUŢĂ COSMIN
DIRECTIA ECONOMICA SI FISCALA
Adresa: Piaţa | Decembrie 1918 Nr. 9, Tel./Fax: 0255/211690, E-mail: buget(Aprimariaresita.ro
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.