31 ianuarie 2019

HCL 32/2019 Reșița adoptată

Aprobarea organigramei și a statului de funcții ale Instituției Publice: ”Clubul Sportiv Municipal Școlar Reșița”,cu personalitate juridică din subordinea Consiliului Local

Denumire
Hotărârea nr. 32 din 2019 a Consiliului Local Reșița
Emitent
Consiliul Local Reșița
Număr
32 / 2019
Data
31 ianuarie 2019
Localitate
Reșița, județul Caraș-Severin
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă organigrama și statul de funcții ale Clubului Sportiv Municipal Școlar Reșița, ca instituție publică subordonată Consiliului Local. Decizia înseamnă că se stabilesc posturile, numărul lor și funcțiile, adică cine poate fi angajat, ce niveluri salariale se aplică și ce responsabilități au angajații, cu impact asupra bugetului local pentru anul în curs. Sunt prevăzute termene, condiții de finanțare din fonduri publice și eventuale adaptări în raport cu hotărâri anterioare și normativele în vigoare.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă organigrama Instituţiei Publice: „Clubul Sportiv Municipal Şcolar Reşiţa”, conform anexei nr. 1, care face parte integrantă din aceasta

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL CARAŞ — SEVERIN MUNICIPIUL REŞIŢA CONSILIUL LOCAL „ HOTĂRÂREA NR.32 din 31.01.2019 privind aprobarea organigramei şi a statului de funcţii ale Instituţiei Publice:„Clubul Sportiv Municipal Şcolar Reşiţa”, cu personalitate juridică din subordinea Consiliului Local Consiliul Local Reşiţa, întrunit în şedinţă ordinară din data 31.01. 2019; Văzând expunerea de motive a domnului primar Popa loan şi raportul de specialitate al Instituţiei Publice: "Clubul Sportiv Municipal Şcolar Reşiţa”, cu personalitate juridică din subordinea Consiliului Local, precum și rapoartele de avizare ale comisiilor de specialitate ale Consiliului Local; Conform adreselor Instituţiei Prefectului - Judeţul Caraş-Severin nr. 4/1848/07.02.2017 şi, ulterior, cu adresa nr. 2/4363/06.04.2017 privind numărul maxim de posturi pentru unitatea administrativ-teritorială — Municipiul Reşiţa, pentru anul 2017; Având în vedere Hotărârea Consiliului Local nr, 24/24.02.2004 privind înființarea instituţiei publice: „Fotbal Club Școlar” Reşiţa, modificată de Hotărârea Consiliului Local nr. 195/25.05.2010 privind modificarea Statutului Instituţiei Publice „Fotbal Club Școlar” Reşiţa, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 24/2004 privind înfiinţarea Instituţiei Publice „Fotbal Club Şcolar”, modificată şi completată; Ținând cont de prevederile ART. II] alin. (1)-Q2), alin. (8)-(8') şi (11) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 63/2010 privind modificarea şi completarea Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale precum şi pentru stabilirea unor măsuri financiare, coroborate cu cele ale art. 5 din Ordonanţa de urgență a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene; Văzând dispoziţiile alin. (2) al art. XVI, Cartea UI, Titlul HI din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare; Ținând cont de Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere prevederile art. 17 alin. (5) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în anul 2011, cu modificările şi completările ulterioare; În temeiul prevederilor art: 36 alin. (2) lit. a) coroborat cu alin. (3) lit. b), art. 45 alin.(1), art. 49 alin. (1), art. 61 alin. (5) şi art. 115 alin. (1) lit, b) şi alin. (3) din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂŞTE: Art.1 - Se aprobă organigrama Instituţiei Publice: „Clubul Sportiv Municipal Şcolar Reşiţa”, conform anexei nr. 1, care face parte integrantă din aceasta. Art.2 - Se aprobă statul de funcții al Instituţiei Publice: „Clubul Sportiv Municipal Şcolar Reşiţa”, corform anexei nr. 2, care face parte integrantă din aceasta. Art.3 - La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se revocă H.C.L. nr. 352/26.09.2018. Art.4 - Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri, se încredințează conducerea Instituţiei Publice „Clubul Sportiv Municipal —Şcolar Reşiţa”, sens în care în termen 60 de zile va propune aprobării Consiliului Local Regulamentul de organizare şi funcţionare al instituţiei publice. Art. 5- Prezenta hotărâre se comunică : - Prefectului şi Instituţiei Prefectului Judeţul Caraş-Severin; - Primarului Municipiului Reşiţa; - Direcţiei Gestionarea Resurselor Umane, Salarizare; - Direcţiei Buget, Finanţe — Contabilitate; - Instituţiei Publice:,Clubul Sportiv Municipal —Şcolar Reşiţa”, cu personalitate juridică, de sub autoritatea Consiliului Local. PREȘEDINTE DE ȘEINNȚĂ, MUTU VIOREL! | ROMÂNIA JUDEŢUL CARAŞ-SEVERIN MUNICIPIUL REŞIŢA CONSILIUL LOCAL ANEXA NR la H.C.L.nr.A2 / 2.24 2/7 ORGANIGRAMA Instituţiei Publice:„ CLUBUL SPORTIV MUNICIPAL — ŞCOLAR REŞIŢA” CONSILIUL LOCAL | AL MUNICIPIULUI REŞIŢA 10 DIRECTOR 22 23 COMPARTIMENT |- 01 FINANCIAR CONTABIL, 3 RESURSE UMANE ȘI ACHIZIȚII (2%) BIROUL 02| ADMINISTRATIV ŞI 12 ÎNTREŢINERE 12 COMPARTIMENT | - 3 COMPETIȚII SPORTIVE 7 f PRIMAR, | |POPA IOAN | i E ] P2e5Pâr NE de ș NuTu MORE ROMÂNIA JUDEŢUL CARAŞ-SEVERIN Anexa nr. 2 MUNICIPIUL REȘIȚA da mei re. 30 7 37. 07. 20 CONSILIUL LOCAL STATUL DE FUNCŢII privind funcțiile contractuale din cadrul Instituţiei Publice „Clubul Sportiv Municipal Şcolar” Reşiţa TREAPT! Nr. i ă GRAD 1.] Funcţia contractuală de | xiveul A Gradaţia | Numar de Crt. conducere studiilor PROFE posturi ractuale de conducere (Anexa VIII / Cap. II / Lit. A / Pct. IV) 1 |Director | _s iai - 1-5 1 b) Funcţii contractuale de execuţie b.1. funcţii contractuale de execuţie administrative (Anexa VIIL/ Cap. II/ Lit. A / Pet. IV) 1. |inspector de specialitate, S -_ |Gradulll| 1-5 2 2 |Administrator M I Il 2. |Referent, M -__ |Ireapta 1-5 2 3. |Magaziner M:;G -|- | 1-5 i 4. ingrijitor M;G Ai 3 1-5 1 Muncitor necalificat M;G - - 1-5 2 5. |Muncitor calificat M:;:G -___|Treapita 1-5 6 Total functii contractuale de execuţie administrative: 16 b.2. funcţii contractuale de specialitate în unităţile sportive (Anexa VI7/ Cap. / Lit. D/ Pet. 1 / Net. 3) 6. |Antrenor** | __- | *)- [Categori] 1-5 7 Total funclii contractuale de de specialitate în unităţile sportive: 7 Total funcții de execuţie 23 TOTAL FUNCŢII CONTRACTUALE 23 *) Nivelul studiilor si [țiile de ocupare a funcţiilor se stabilesc prin ordin al ministrului tineretului şi sportului. **) Categoria pui clasificare de antrenor corespunde gradului profesional. / /PRIMAR |! DIRECTOR / POPA IOAN BOBAR CRISTI i mea Si Meșanin?e RE SEA ?A ” 7 Wwu?u mona as pa

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: se.primariaresita.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă