3 iulie 2020

HCL 231/2020 Reșița adoptată

Aprobarea Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenție și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul ”Modernizarea și dotarea școlilor și grădinițelor din ZUM: Reabilitare Grădinița PN Dealu Mare - Municipiul Reșița”,județul Caraș-Severin

Denumire
Hotărârea nr. 231 din 2020 a Consiliului Local Reșița
Emitent
Consiliul Local Reșița
Număr
231 / 2020
Data
3 iulie 2020
Localitate
Reșița, județul Caraș-Severin
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenție pentru proiectul de Modernizare și dotare a școlilor și grădinițelor din ZUM, prin care se reabilitează Grădinița PN Dealu Mare din Reșița, județul Caraș-Severin. Aceasta stabilește ce lucrări vor fi făcute, costuri estimate și termene, iar proiectul va primi efecte juridice ca document oficial; persoanele autorizate sunt responsabile pentru corectitudinea datelor și respectarea legilor în vigoare. Pentru locuitori înseamnă că se pregătesc fonduri și etape clare pentru reabilitare, cu impact asupra spațiilor educaționale din Dealu Mare, posibil afectând programul școlar și utilizarea clădirii, în termene și bugete determinate.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL CARAŞ-SEVERIN MUNICIPIUL REȘIȚA CONSILIUL. LOCAL HOTĂRÂRE Nr. 231 Din 03.07.2020 privind aprobarea Documentaţiei de Avizare a Lucrărilor de Intervenţie și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul „Modernizarea şi dotarea şcolilor şi grădiniţelor din ZUM: Reabilitare Grădinița PN Dealu Mare - Municipiul Reșița”, judeţul Caraș- Severin Consiliul Local Reșița întrunit în ședința de îndată din data de 03.07.2020; Având în vedere Referatul de aprobare nr. 41902/02.07.2020 și raportul de specialitate al Direcţiei Dezvoltare Locală și instituțională, Serviciul Proiecte cu Finanţare Externă şi Strategii nr. 41904/02./07.2020; Luând în considerare prevederile HCL nr. 49/18.02.2020 privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al Consiliului Local al Municipiului Reșița pe anul 2020, cu modificările și completările ulterioare; Văzând Hotărârea Guvernului nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanțate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare; Ținând cont și de prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările și completările ulterioare; Văzând prevederile Legii Nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare; | Având în vedere prevederile Legii nr. 5/2020 a bugetului de stat pe anul 2020, cu modificările și completările ulterioare; În temeiul prevederilor art. 129 alin. 2 lit. b), alin. 4 lit. d), ari. 139, alin. 1, art. 19%, alin. 1, lit. a), art. 197 alin. 1 și alin. 2 și art. 199 alin. 1, alin. 2 din OUG nr. 57/ 2019 privind Codul administrativ, modificat și completat, HOTĂRĂȘTE: Consiliul Local al Municipiului Reșița ia act de Documentaţia de Avizare a Lucrărilor de Intervenţie pentru investiţia: „Modernizarea şi dotarea școlilor și grădiniţelor din ZUM: Reabilitare Grădiniţa PN Dealu Mare - Municipiul Reșița”, întocmit de SC UNITH2B SRL BUCURESTI, care. devine document oficial certificat prin ștampile și semnături și care produce efecte juridice, fapt pentru care persoanele autorizate arh. Hildegard Brand! şi arh. Anca Sandu în calitate de Responsabili lucrare/Şef proiect, răspund personal după caz administrativ, civil și penal pentru exactitatea mențiunilor, a datelor, a calculelor, a preţurilor cuprinse în aceasta și pentru respectarea întocmai a actelor normative naţionale în vigoare pentru lucrarea intitulată: „Modernizarea şi dotarea şcolilor şi grădinlţeior din ZUM: Reabilitare Grădiniţa PN Dealu Mare - Municipiul Reşiţa”. rt.2. Consiliul Local al Municipiului Reșița aprobă descrierea sumară a investiţiei „Modernizarea şi dotarea şcolilor şi grădinitelor din ZUM: Reabilitare Grădinița PN Dealu Mare — Municipiul Reșița” cuprinsă în anexa care devine parte integrantă din prezenta hotărâre; Art.3. Se aprobă Documentaţia de Avizare a Lucrărilor de Intervenţie pentru investiția: „Modernizarea şi dotarea şcolilor şi grădiniţeior din ZUM: Reabilitare > pă > > [> dă a | > RS o PREŞEDINTE DE ȘEDINȚĂ, Grădinița PN Dealu Mare —- Municipiul Reșița” având următorii indicatori tehnico — economici: 1. Valoarea totală a lucrărilor de investiţiei (inclusiv TVA) 228,759.11 lei din care: construcţii + montaj (C+M) (inclusiv TVA) 140,078.66 lei 2. Durata de realizare a execuţiei - 12 luni Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcţia Dezvoltare Locală și instituţională, Biroul Parteneriate și Relaţii Externe; Prezenta hotărâre intră în vigoare la data comunicării; Hotărârea se comunică: - Primarului Municipiului Reșița; - Prefectului și Instituţiei Prefectului Judeţul Caraș-Severin; - Direcţiei Dezvoltare Locală şi Instituțională, Biroul Parteneriate și Relaţii Externe; - Direcţiei Buget, Finanţe - Contabilitate, Resurse Umane, Gabriel Dumitru DURUȚ ANEXĂ LA HCL. NE, 23//c3.01. 2020 sc UNITH2B srl | biv. Pache Protopopescu nr, 84, 021408, sector 2, Bucureşti, România tei: +4 374977700 | emal: Office2unith2b.com | www.unith2b.com H P ş cod fiscal: R031279763 | cont R0328RDE4455V16090844450, BRD sucursala Dorobanti ARCHITECTURE AND EAGINLERING Modernizarea si datarea scolilor si gradinitelor din ZUM: Reabilitare Gradinita PN Dealu Mare - Municipiul Resita Faza de proiectare: D.A.L.I. DOCUMENTATIA DE AVIZARE A LUCRARILOR DE INTERVENTIE TITULAR/ BENEFICIAR > UAT MUNICIPIUL REŞIŢA "CONTRA o 61371/05.08.2019 O = ELABORATOR OC CC ă UNITH2B SRL BUCURESTI DIRECTOR i arh. Hildegard Brandi m IUNIE 2020 ScUUNITH2B sri | biv. Pache Protopopescu nr, 81, 021408, sector, Bucureşti, România i tel: +4 37497770 | e-mail: Office2unith2b.com | www.unith2b.com i 3 cod fiscal: A031279763 | cont RO32BRDE4455V16090844450, BRD sucursala Dorobanti Se PIVo ETA 6 oma Exo M0z0reă LISTA DE SEMNATURI TITLU PROIECT MODERNIZAREA SI DOTAREA SCOLILOR SI GRADINITELOR DIN ZUM: REABILITARE GRADINITA PN DEALU MARE - MUNICIPIUL RESITA, JUDETUL CARAS-SEVERIN BENEFICIAR / CLIENT UAT MUNICIPIUL REŞIŢA NR, PROIECT 159/2019 FAZA DE PROIECTARE DALI, DATA DE ELABORARE IUNIE 2020 | Compartiment intocmit Semnatura | Arhitectura arh. Hildegard Brand! Za arh. Teodora Moraru arh. Anca Sandu L-, SO arh. Corina Scurtu <Plua Structura ing. Sorin Rosca Ing. Renato Dumitrescu A Instalatii electrice ing. Bogdan-Cristtan Ionescu Instalatii sanitare ing, Rovana Preda Instalatii termoventilatii ing. Bogdan Vladescu | ing. Oana Dinutoiu = Studiu geotehnic Ing. Adrian Centea 0061 _ | ———— Verificat Semnatura - Ante C i SAND! arh. Anca Sandu RI ) a area Aprobat | Semnatura arh. Hildegard Brand! PP Sc UNITH2B srl | biv. Pache Protopopescu nr. 81, 021408, sector 2, Bucureşti, România vei: +4 3874977700 | e-mai: officedunith2b.com |! www.unithab.com E Ls cod fiscal: R031279763 | cont RO32BRDE4455V16090844450, BAD sucursaia Dorobanti ARCHETECTURL AND EAGINEERIAG ANEXA NR. LA H.CL. MEMORU TEHNIC JUSTIFICATIV — DESCRIERE INVESTITIE (A) PIESE SCRISE 1. INFORMAŢII GENERALE PRIVIND OBIECTIVUL DE INVESTIŢII 1.1. Denumirea obiectivului de investiţii: Modernizarea si dotarea scolilor si gradinitelor din ZUM: reabilitare gradinita PN Dealu Mare - municipiul Resita 1.2. Ordonator principal de credite/investitor UAT MUNICIPIUL RESITA 1.3. Ordonator de credite (secundar/terţiar) NU ESTE CAZUL 1.4, Beneficiarul investiţiei UAT MUNICIPIUL RESITA mun. Resita, Piata 1 Decembrie 1918, nr. 14, jud. Caras Severin, cod postal 320084 Telefon: 0255 221 692 1.5. Elaboratorul Documentatiei de Avizare a Lucrarilor de Interventie UNITH2B SRL, mun. Bucuresti, sector 2, B-dul Pache Protopopescu, nr. 81, et.5 telefon: 0374977700 număr de înmatriculare J40/2438/2013, cod fiscal R031279763, Sc UNITH2B sri | biv, Pache Protopopescu nr, 81, 021405, sector 2, Bucureşti, România ti A tal: +8 3874377700 | e-mal: Officeunith2b.com |! waww.unith2b.com aa, : cod fiscal:RO31279763 | cont RO32BRDE4455V16090844450, BRD sucursala Dorobanti ANCANTETARE AD NGiuttaiAG cont RO32BRDE445SV16090844450 BRD Dorobanti Sector 1, Bucureşti, reprezentant: administrator Hildegard Brand! 2. SITUAŢIA EXISTENTĂ Ş! NECESITATEA REALIZĂRII LUCRARILOR DE INTERVENTII Obiectivul acestui proiect este reabilitarea imobilul cunoscut sub denumirea "Gradinita PN Dealu Mare” de pe strada Badea Cartan nr.4, cartier Dealu Mare, municiplul Reșița. Imobilul a fost constrult in anul 1923, avand destinatia de locuinta, Intr-o zona urban marginalizata, fiind transformata în gradinita in anii 1950-1960. În prezent Imobilui funcţionează ca si gradinita cu program normal. Cladirea este parter, cu forma dreptunghiulara. Corpul de gradinita face corp cornun cu o alta construcție, care are ca destinătie si in „prezent de locuinta. e Ininterior gradinita dispune de doua sali egale de 4:.00mx5.00mm. Accesul in Sali se face dintr-un ho! central. Tot din ho! se face accesul si In grupul sanitar. e Salle de clasa au cate o fereastra, lar una din Sali dispune si de o usa de iesire in curte. Imobilul are o structura de rezistenta realizata din diafragme de zidarie din caramida arsa, de 37cm grosime, sistem celular. In zona centrala sunt doua ziduri de 12.5cm, care au rol de contravantuire. Forma in plan este dreptunghiulara, fara anomalii, iesinduri sau intranduri, Peretii portanti prezinta o uzura avansata a finisajelor si chiar a tencuielii. Degradari au aparut in buiandrugul golului de usa inspre curte, o fisura verticala În mijlocul arcului de zidarie. In rest, diafragmele se afia in stare tehnica buna. Finisajele exterioare, sunt foarte degradate. Categorie de importanta: C (normala) Clasa de importanta: !ll (normala) Regim de inaltime: P Suprafata teren (conform acte): 395 mp Suprafata teren (conform masuratori): 395 mp Suprafata construlta: 61 mp (Conform PAD vizat OCPI pus la dispozitie de catre beneficiar) Suprafata construita desfasurata: 61 mp STRUCTURA DE REZISTENTA sc UNITH2B srl 1 biv. Pache Protopopescu nr. 81, 023408, sector 2, Bucureşti, România j Ş tel: +4 34977700 | e-maii: office Bunith2b.com | www.unith2b.com cod fiscal: R031279763 | cont RO328RDE4455V16090844450, BRD sucursala Dorobanti ABCMITECTURI AND Ei 16 Fundatiile au fost execuţate din zidarie de piatra naturala, aflandu-se la cel putin -1.0m fata de CTN, si avand o adancime de 60cm tatime, Analizand starea tehnica a sistemului de fundatii-elevatii nu se pot constata degradari. Planseul a fost executat dintr-o structura de lemn, grinzi transversale de lemn ia 90-100cm distanta intre ele. Planseul este podit cu scanduri si tavanit de asemenea cu scanduri bature in grinzi. Planseul este in stare buna, fara deformari. Sistemul de acoperis tip sarpanta are o structura simpla, formata din capriori, clesti, pe care au fost montate sipcile pentru tigle. Geometria sarpante! este buna, nu se constata deformatii, degradari, este insa vizibil canu a fost ignifugata, ceea ce se va remedia in faza de proiect. FINISAJE INTERIOARE Refacerea si amenjarea spatiului interior. Se va reface tencuiala si vopsitoria, deoarece este intr-o stare avansata de degradare. Pentru termoizolarea placii de beton, se va desface paroseala existenta si a straturilor existente pana la placa de beton, se va va aplica stratul de polistiren extrudat de 5cm, cu conductivitate termica de 0.036W/mK. Se va turna o sapa de egalizare, apoi se va finisa cu linoleum în salile de clasa, in baie si hol. Montarea salteleleor de vata minerala bazaltica pe planseul de deasupra ultimului etaj se realizeaza prin desfacerea straturilor existente, realizarea unei bariere de vapori de calitate corespunzatoare pe fata superioara a planseului existent si montarea unui strat terrnoizolant realizat din placi rigide de vata rninerala bazaltica cu grosimea de 15cm si conductivitatea termica de 0.036W/mpK. Pentru protectia stratului termoizolant se pot monta scanduri din lemn cu grosimea de 2.5cm. INCHIDERI SI FINISAJE EXTERIOARE Refacerea finsajelor exterioare (tenculeii, soclu, zugraveli si termoizolatie). Se vor decoji peretii pana la rosu deoarece tencuiala existenta este de o slaba calitate si reprezinta straturi succesive depuse de-a lungul anilor. Pentru a creste rezistenta diafragmelor se recomanda aplicarea unei tencuieli de ciment cu plasa sudata 94/100x100 fixata in diafragme. Peretii se vor termoizola cu cu saltele de vata minerala in strat de 20cm, avand conductivitatea termica de 0.036W/mK. sc UNITH2B srl |! biv. Pache Protopopescu nr. 81, 021408, sector 2, Bucureşti, România UNF tel: +4 3749777900 | e-msit: Office?unițhabicom ! www.unith2b.com cod fiscal: R031279763 | cont RO328RDE4455V16090844450, BRD sucursala Dorobanti îECRISTETURE D88 TSOttaRă Concomitent se va realiza un soclu din tencuiala de ciment pentru preluarea si respingerea apelor meteorice. Soclul se va termoizola cu placi de 5cm de polistiren extrudat. Se va aplica un finisaj durabil durabil intregii cladiri, se completeaza jgheburile si burlanele. In vederea protejarii gradinitei, de jur imprejur se va realiza trotuar de garda. Apele meteorice vor fl dirijate catre colectorul de ape pluviale. in acest scop trotuarul va avea panta, de la cladire spre exterior. „Refacerea tamplarie! exterioare. Se propune iniocuiea partiala a tamplariei existente cu tamplarie PVC cu etansare pa garnitura de cauciuc, cu geam termolzolant dublu si urnplutura de gaz inert, avand rezistenta termica minim 0.55K/W. INSTALATII Asigurarea cu echipare tehnico-edilitara: - se vor schimba instalatiile defecte : instalatii electrice, termice, sanitare, inclusiv corpurile de iluminat. Se vor inlocui obiectele sanitare (wc si chiuveta). - in spatiul podului materialul lemnos va fi ignifugat GRAFIC DE INVESTITIE SI EXECUTIE SCUNITH2B srl | biv. Pache Protopopescu nr. 81, 021408, sector 2, Bucureşti, România tel: +4 374977700 | email: OfficeDunith2b.com | www.unith2b.com H P 3 cod fiscal:R031279763 | contRO328RDE445SV16090844450, BRD sucursala Dorabanti BRCHITECTUAE AND ENGIXELItaG 2 2807 EX; EI i i ră ră ua i. 4 Anei) 10 10ă iese. i d m pa sd PR] ăi] Tău] -— [i Ti Si Ma ea : (CI ic : re | 7 FI ai 7 INDICATORI TEHNICO-ECONOMICI Durata de implementare a proiectului — 18 luni, din care Durata de executie estimata = 12 luni Durata serviciilor de proiectare: intocmire Proiect Tehnic = 4 luni Durata achizitii proiect tehnic= 1 luni Durata achizitii lucrari= 21 luni Valoarea actualizata neta (VAN) <0 -98500,00 lei Rata interna de rentabilitate a investitie (RIR) < 5 1,14% Raport cost/beneficii <= 1 0.35 Valoarea actualizata neta (VNAE) < O -112,445 lei Rata interna de rentabilitate a investitie (RIRE) < 5% 0,26% sc UNITH2B sri | biv.Pache Protopopescu nr. 82, 021408, sector 2, Bucureşti, România U A tei: +4 374977700 | e-mai: Ofiiceunith?b.com |! www.unith2b.com a AND cod fiscal: 8031279763 | cont RO328RDE445$V16090844450, BRD sucurspla Dorobanti StEPITICTWAt aa ÎnGIMtEtias total LEI C+M LEI Lei fara TVA TVA Total inclusiv TVA | Leifara TVA TVA Total inclusiv TVA an1- 76.996,05| __14.507,59 91.503,64 47.085,26|____ 8.946,20 56.031,47 an2- 115.494.08|___21.761,39) 137.255,46 70.627,90|____13.419,30 84.047,20, 192.490,43] __36.268,98] 328.759,14 117,713,26|___22.365,50 140.078,56 ] total EURO C+M EURD an1- 16.204,58| ___ 3.053,27 19.257,84 9.909,56] ____ 1.882,82 11,792,38 an2- 24.306,87|____ 4.578,90 28,286,76 14.864,34|___ 2.824,22 17.688,56 40.511.44|____ 7.633,16 48.144,64, 24.773,89|___ 4.707,04 29.420,93 4,7515 LEI __An1 An2 TOTAL NNerambursubii_____| 89673,56545| 134510,35 224183, Cofinantare 1830.07 274514 457348] TOTAL _91309,6423|____ 137255,4634j 228755,11|] TURO An 1 An2 TOTAL Nerambursabii 18872.69 28303,03 47181,72 Cofinantare 385,16 577,74 962,49 TOTAL 19257.84 28886,76 48144,81 CONCLUZII Si RECOMANDARI Proiectul este oportun din punct de vedere economic si are un impact socio-economic puternic pentru comunitatea locala. sc UNITHZ2B srl | biv, Pache Protopopescu nr. 82, 021408, sector 2, Bucureşti, România tel: «4 374977200 | e-mait: OfficeBunith2b.com | www.unith2b.com r 3 cod fiscal: RO31279763 | contRO32BRDE445SV16090844450, BRD sucursala Dorobanti ARCHITECTURE AND ENGINEERING DEVIZ GENERAL - V1- VARIANTA RECOMANDATA Sc UNITH28 sri i biv.Pache Protopopescu nr. 82, 021408, sector 2, Bucureşti, România tel: +4 374977700 | e-mail: Ofiicefunith2b.com ! www.unith2b.com cod fiscal: R034279763 | cont RO32BRDE445SV16090844450, BRD sucursala Dorobanti OBIECTIV: „MODERNIZAREA 5! DOTAREA SCOLILOR SI GRADINITELOR DIN ZUM: REABILITARE GRADINITA PN DEALUL MARE - MUNICIPIUL RESITA” VL PROIECTANT! S.C. UNITH23 S.R.L UNIT SIC pITEC TURE 2a0 TEGINTTIIne DEVIZ GENERAL el obiactiaiul die investiții „MODERNIZAREA SI DOTAREA SCOLILOR SI GRADINITELORA DIN ZUM: REABILITARE GRADINITA PN DEALUL MARE - MUNICIPIUL RESITA" Vi | Valoare fără isi Denumirea capkolalor şi subcaphaielor de cheitulan TVA TVA___| Velearaeu TVA en, : Zi ki în Li 2 |d 3 4 5 CAPITOLUL. 1 Chaitule!) pentru objinerea și amenajarea terenului 13 __|Obiinerea terenului 000| 0.20) [1-2 _ | Amenajarea terenului €, 9.00, 0.00] |13 |Amanaţiri pentru protecţia marului şi aducerea terenului la starea inițială 2.460; 467,85 2.928,33 |2.4__|Chettulei) pernra relocarea protecția utilităţilor. 2,00) 0,00] 0.00) Tatal capkol d 2.450,78] 487,55 2.978,33) | CAPITOLUL 2 Cheituiw!! pentru asigurarea utiltăților nataşare oblectivulul de invustiţii 2.2. |Uttaţi necesare obiectivului da investiti 1.287,27) | |Totalcăphola 1.237,77 235,08 1.472.35I CAPITOLUL 3 Cheltuieli pentru proiectare și asistenţă tehnică 5 [34 [studi 9,00] 0,00 9, | 3.1.1. Srudii de teren 0.00) 0.00) 900| | 3.4.2, Hapert prind impactul asupra mediului 0,00) E) 20| 3.1.3, Alte studii scecitice 9.99) 0,00] 0,00) Dosumentsţii-suport şi chaituleii pentru obținerea de avize, 3-2 acordun și autorizații 308,94 39,19 304.97 3.3 _|Expentizare tehriică 2.300,00 _627,0%) 3.927/00) 3.4 _|Lergficarea pertormanței mmergetiea =! auditul energetic altlădărilor 2.300,00) 432.90) 2.737,00) 3.5 _|Pralectare 24.012,17 4562.31 28.574, | 3.5.1. Temă de proiectare |cuprins în vatoarea SF; 9,00] 0,00 0,00] | 3.5.2. Studiu da pretezabilitate 9.00, 0,00) 2,00] 3.5.3. Studiu de fezabiliteta/dozumanteţ!e de avizare a lucrărilor de Intervanți și dente general 10.000,00) 1.900,00 13.300 00) 3.5.4. Botumentaţiiie tehnica necesare în vedarea obținerii avizelor /stordurilo» /autorkeațiilor 550,70 10483 6558, 3.5.5. Verticarea tehnică + taktate a proiectului tehnie şi a detaliilor de execuţie 1.223,77 232.52 1.456,19) 3.5.6. Proiect tehnic și detalii! de execuţie 12.237, 20) 2.325,10 14.552.27) [2.6 Organizarea procedurilor de achizipe 0.00) 0,00) 0,00) 3.7 _|Conauitarii 11 -531,11 220981 13.B41,02) 3.7.1. Manage mentul de proiect pentru obiectivul de invesiţii 1.959,03 372.03) 2.330,05] | 3.7.2. Auditul funciar $73,02 127,88 800, | 3.7.2. Consultanta elaborare carera finantare 9.000,00 1.7:0.£0) 10, 3.8 _|Asistenţă tehnică 7.571,30] 1.438,55 9.009,84] 3.8.4. Asistenţă tehnică din partea proiectantului 3671.34 97,55 4.358,86) | 3.8.1.1, pe perioada de execuție a lucriror 1.835,55 348.77) 2.184,43) | 3.8.1.2. pentru participarea proiectantului le fazele incluse în | programul de control al lucrârior de execuție, avizat de către 1.835,66) 348,77, 2.394,43 Inspectoratul de Stat în Construcţii 3.8.2. Dirigenţie da jantier 3 R35.98 741,00] 4.640 35) Totalcapitol 3 43.120,52 9331.90 S8.453,41) CAPITOLUL 4 Cheltuleă puntru investiţia de bază 4.1 construcții şi instalaţi 111.425,240) 21.71.36) 132.59957 4.2__|Morra! utiizje, echipamente tehnologice i! funrjionale 778,800) $2.97| 331.72 4,3 |uviaje, echipamente tehnologice şi luncționule care necesită menta) 30.570.010) 2.027,30, 12.637.31 Utilaje, echipamente tehnologice și funcţionale care nu necesită 44| monta] şi echipamente de vrarapert ze 990 909 la5__|ootan FI 9,600) E) 2.00] |4.6__ Active necorporale 9.000] 0% 9,00) 'Teta! caphoi4 122.377,020) 23.251.639] ___ 143,625 65) SCUNITH2B sri 1 biv. Pache Protopopescu nr. 81, 021408, sector 2, București, România tel: +4 374977700 | e-mail: Officeflunith2b.com | www.unith2b.com cod fiscal: R031279763 | contRO328RDE445SV16090844450, BRD sucursala Dorobanti CAPITOLUL 5 Alte cheitulali 5.1 |Organizare de şantier 2.308,10 438,54 2.746, 64| pietii de construcţii şi instalaţii aferente organizări! de 2.308,40) 438,5a| 2.706,64 5.1.2. Cheltuieii conaxe ora nizării jantierului 0,00 0.00) 0.00) 5.2 Comisioane, cote, taxa, costul creditului 1.600,79 0,00 1.600,78) 5.2.1. Comisioanele şi dobânzile aferente creditului băncii finanțatoare 00 0,90) 9,00, 5.2.2. Cota aferentă ISC pentru controlul calităţii iucrărilor de ? construcții 588,5 0,00) 588,57] 5.2.3. Cota aferentă ISC pentru controlul statului în amenajarea teritoriului, urbanism și pentru autorizarea lucrărilor de construcții 132,74, 0.%0 119,74 5.2.4. Cota aferentă Casei Sociale a Constructorilor - CSC 588,57 0,00 588,57! 5,2.5. Taxe pentru acorduti, avize conforme şi autorizaţia de construi re/ desființa re 305,94 0,0 [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: se.primariaresita.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă