HOTARÂREA NR
HOTĂRÂREA NR.90
privind amânarea la plată a chiriilor aferente locuințelor sociale, a celor pentru tineri până în 35 de ani (ANL), precum și a celorlalte spații de locuit din municipiu
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 31 martie 2020, la care participă 19 consilieri din cei 23 în funcție;
Luând în considerare Referatul nr.12301 din 25.03.2020, al cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect de hotărâre privind amânarea la plată a chiriilor aferente locuințelor sociale, a celor pentru tineri până în 35 de ani (ANL), precum și a celorlalte spații de locuit din municipiu până la data de 30 iunie 2020, cu posibilitatea de prelungire funcție de evoluția acestei situații;
Văzând Raportul nr.12518 din data de 26.03.2020, întocmit de Direcția Dezvoltare Locală, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor, nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale și nr.5, pentru învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi sportive şi de agrement;
Având în vedere că în cadrul Direcției Dezvoltare Locală, se derulează în prezent un număr de aproximativ 850 de contracte de închiriere pentru locuințe sociale și pentru tineri până în 35 de ani, precum și de folosință temporară pentru spații de locuit aflate în proprietatea municipiului, iar plata chiriei pentru aceste locuințe, se efectuează lunar, până la sfârșitul lunii, pentru luna în curs;
Ținând seama de evoluția situației epidemiologice pe teritoriul României și de evaluarea riscului de sănătate publică pentru perioada imediat următoare care indică o creștere masivă a numărului de persoane infectate cu coronavirusul SARS-CoV-2;
Luând în considerare Decretul nr.195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, în vederea limitării deplasărilor în interiorul municipiului și a interacțiunii cetățenilor și având în vedere faptul că potrivit O.U.G. nr.29/2020 privind unele măsuri economice și fiscal bugetarea, plata impozitului pe clădiri și teren, respectiv a impozitului pe mijloacele de transport a fost amânată până la data de 30.06.2020;
În baza art.129, alin.(1), alin.(2), lit.b), art.139, alin.(3), lit.a) și art.196, alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul Administrativ;
Întrunind 19 voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. Se aprobă amânarea la plată a chiriilor aferente locuințelor sociale, a celor pentru tineri până în 35 de ani (ANL), precum și a celorlalte spații de locuit din municipiu până la data de 30 iunie 2020, cu posibilitatea de prelungire funcție de evoluția acestei situații.
Art.2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția Dezvoltare Locală.
Art.3. Prezenta hotărâre se dă publicității și se comunică în copie:
- Instituției Prefectului – județul Vâlcea;
- Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea;
- Direcţiei Economico-Financiară;
- Direcției Dezvoltare Locală.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Florian-George Apostolescu
SECRETAR GENERAL,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 31 martie 2020
Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.