31 ianuarie 2019

HCL 22/2019 Râmnicu Vâlcea adoptată

Aprobare chirie nominala locuinte pt tineri 2019

Denumire
Hotărârea nr. 22 din 2019 a Consiliului Local Râmnicu Vâlcea
Emitent
Consiliul Local Râmnicu Vâlcea
Număr
22 / 2019
Data
31 ianuarie 2019
Localitate
Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul Local aprobă chiria nominală lunară pentru locuințele destinate tinerilor închiriate în 2019, cu două niveluri în funcție de vârsta titularului (până la 35 de ani și peste 35 de ani). Suma finală de plată de către chiriași va fi calculată de compartimentul Specialitate pe baza veniturilor nete ale titularului și ale familiei, documente doveditoare depuse până la 31 ianuarie 2019, iar chiria se poate actualiza anual în funcție de rata inflației și, dacă este cazul, de venitul mediu net pe membru de familie. Practic, locuitorii vor plăti o chirie ajustată anual în funcție de inflație și veniturile lor, pentru locuințe pentru tineri, în 2019.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă valoarea nominală a chiriei lunare pentru anul 2019, aferentă locuințelor pentru tineri, destinate închirierii, ai căror titulari de contract au vârsta de până la 35 de ani, conform anexei nr.1 la prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

HOTARÂREA NR HOTĂRÂREA NR.22 privind aprobarea chiriei nominale pentru locuințele pentru tineri, destinate închirierii pentru anul 2019 Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară în data de 31 ianuarie 2019, la care participă toți cei 23 de consilieri în funcție; Luând în considerare Raportul nr.3218 din 25.01.2019 întocmit de Direcția Dezvoltare Locală, prin care se propun următoarele: - aprobarea valorii nominale a chiriei lunare pentru anul 2019, aferentă locuințelor pentru tineri, destinate închirierii, ai căror titulari de contract au vârsta de până la 35 de ani; - aprobarea valorii nominale a chiriei lunare pentru anul 2019, aferentă locuințelor pentru tineri, destinate închirierii, ai căror titulari de contract au împlinit vârsta de 35 de ani; - valoarea finală a chiriei ce urmează a fi achitată de către chiriași să fie stabilită de compartimentul de specialitate din cadrul aparatului propriu al primarului, conform prevederilor art. 8 alin. (9), alin. (9^1) și alin. (9^3) din Legea nr.152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în baza documentelor doveditoare ale veniturilor nete realizate de titularul contractului de închiriere și membrii familiei acestuia, depuse până la data de 31.01.2019; Văzând rapoartele cuprinzând avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale și nr.5, pentru învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi sportive şi de agrement; Având în vedere prevederile Legii nr.152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale Hotărârii Guvernului nr.962/2001 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr.152/1998, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora chiria pentru locuințele pentru tineri se actualizează anual cu rata inflaţiei, în termen de 30 de zile de la data publicării ratei inflaţiei comunicate de către Institutul Naţional de Statistică pentru anul anterior şi, dacă este cazul, şi în baza coeficientului de ponderare funcţie de venitul mediu net pe membru de familie al titularului contractului de închiriere; Luând în considerare că pentru actualizarea anuală a cuantumului chiriei, până la data de 31 ianuarie a fiecărui an, titularii contractelor de închiriere au obligația să transmită documente din care să rezulte veniturile nete pe membru de familie a titularului contractului de închiriere, realizate în ultimele 12 luni, în acest sens, chiriașii locuințelor ANL au fost notificați cu privire la necesitatea depunerii actelor de venit până la data de 31.01.2019, în vederea stabilirii chiriei, prin afișarea notificării la fiecare bloc; În temeiul prevederilor Legii nr.152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe, republicată, cu modificările și completările ulterioare și ale Hotărârii Guvernului nr.962/2001 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 152/1998, cu modificările și completările ulterioare; În baza art.36, alin.(2), art.45, alin.(2) şi art.115 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; Întrunind 23 de voturi ”pentru”, 0 voturi ”împotrivă” și 0 abțineri, H O T Ă R Ă Ş T E: Art.1. Se aprobă valoarea nominală a chiriei lunare pentru anul 2019, aferentă locuințelor pentru tineri, destinate închirierii, ai căror titulari de contract au vârsta de până la 35 de ani, conform anexei nr.1 la prezenta hotărâre. Art.2. Se aprobă valoarea nominală a chiriei lunare pentru anul 2019, aferentă locuințelor pentru tineri destinate închirierii, ai căror titulari de contract au împlinit vârsta de 35 de ani, conform anexei nr.2 la prezenta hotărâre. Art.3. Valoarea finală a chiriei ce urmează a fi achitată de către chiriași se va stabili de compartimentul de specialitate din cadrul aparatului de specialitate al primarului, conform prevederilor art. 8, alin. (9), alin. (9^1) și alin.(9^3) din Legea nr.152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în baza documentelor doveditoare ale veniturilor nete realizate de titularul contractului de închiriere și membrii familiei acestuia, depuse până la data de 31.01.2019. Art.4. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția Dezvoltare Locală. Art.5. Prezenta hotărâre se dă publicității și se comunică în copie : - Instituției Prefectului - Județul Vâlcea; - Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea; - Direcţiei Dezvoltare Locală; - Direcţiei Economico-Financiare. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE, Gabriel Savian BĂJAN SECRETAR MUNICIPIU, jurist Ion DIDOIU Râmnicu Vâlcea, 31 ianuarie 2019 Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: dm.primariavl.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă