HCL 23/2018 Râmnicu Vâlcea adoptată
Aprobare chirie nominala pentru locuinte pentru tineri, destinate inchirierii pentru anul 2018
- Denumire
- Hotărârea nr. 23 din 2018 a Consiliului Local Râmnicu Vâlcea
- Emitent
- Consiliul Local Râmnicu Vâlcea
- Număr
- 23 / 2018
- Data
- 30 ianuarie 2018
- Localitate
- Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea
- Stare
- adoptată
Ce se aprobă
Se aprobă valoarea nominală a chiriei lunare pentru anul 2018, aferentă locuințelor pentru tineri, destinate închirierii, ai căror titulari de contract au vârsta de până la 35 de ani, conform anexei nr.1 la prezenta hotărâre
Documente
Text
HOTARÂREA NR
HOTĂRÂREA NR.23
privind aprobarea chiriei nominale pentru locuințele pentru tineri, destinate închirierii pentru anul 2018
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară în data de 30 ianuarie 2018, la care participă 21 de consilieri locali din cei 23 în funcție;
Luând în considerare Raportul nr.2573 din 23.01.2018 întocmit de Direcția Dezvoltare Locală, prin care se propun următoarele:
- aprobarea valorii nominale a chiriei lunare pentru anul 2018, aferentă locuințelor pentru tineri, destinate închirierii, ai căror titulari de contract au vârsta de până la 35 de ani;
- aprobarea valorii nominale a chiriei lunare pentru anul 2018, aferentă locuințelor pentru tineri, destinate închirierii, ai căror titulari de contract au împlinit vârsta de 35 de ani;
- valoarea finală a chiriei ce urmează a fi achitată de către chiriași să fie stabilită de compartimentul de specialitate din cadrul aparatului propriu al primarului, conform prevederilor art. 8 alin. (9), alin. (9^1) și alin. (9^3) din Legea nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în baza documentelor doveditoare ale veniturilor nete realizate de titularul contractului de închiriere și membrii familiei acestuia, depuse până la data de 31.01.2018;
Văzând rapoartele cuprinzând avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale și nr.5, pentru învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi sportive şi de agrement ;
Având în vedere prevederile Legii nr.152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale Hotărârii Guvernului nr.962/2001 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr.152/1998, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora chiria pentru locuințele pentru tineri se actualizează anual cu rata inflaţiei, în termen de 30 de zile de la data publicării ratei inflaţiei comunicate de către Institutul Naţional de Statistică pentru anul anterior şi, dacă este cazul, şi în baza coeficientului de ponderare funcţie de venitul mediu net pe membru de familie al titularului contractului de închiriere;
Luând în considerare că pentru actualizarea anuală a cuantumului chiriei, până la data de 31 ianuarie a fiecărui an, titularii contractelor de închiriere au obligația să transmită documente din care să rezulte veniturile nete pe membru de familie a titularului contractului de închiriere, realizate în ultimele 12 luni, în acest sens, chiriașii locuințelor ANL au fost notificați cu privire la necesitatea depunerii actelor de venit până la data de 31.01.2018, în vederea stabilirii chiriei, prin afișarea notificării atât la fiecare bloc, cât și pe site-ul Primăriei www.primariavl.ro;
Ținând seama de prevederile art.8, alin.93 din Legea 152/1998, republicată și actualizată, potrivit cărora, în situaţia în care titularii contractelor de închiriere nu prezintă, în termenul stabilit, documente din care să rezulte venitul mediu net lunar pe membru de familie, la stabilirea chiriei datorate de către chiriaș nu se va aplica coeficientul de ponderare funcție de venitul mediu net pe membru de familie al titularului contractului de închiriere și nici excepțiile referitoare la nivelul maxim al chiriei;
Luând în considerare că, pentru stabilirea chiriei se aplică modelul de calcul prevăzut în anexa nr.16 a Hotărârii de Guvern nr 962/2001, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul prevederilor Legii nr.152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe, republicată, cu modificările și completările ulterioare și ale Hotărârii Guvernului nr.962/2001 privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 152/1998, cu modificările și completările ulterioare;
În baza art.36, alin.(2), art.45, alin.(2) şi art.115 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind 21 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0
abțineri,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1. Se aprobă valoarea nominală a chiriei lunare pentru anul 2018, aferentă locuințelor pentru tineri, destinate închirierii, ai căror titulari de contract au vârsta de până la 35 de ani, conform anexei nr.1 la prezenta hotărâre.
Art.2. Se aprobă valoarea nominală a chiriei lunare pentru anul 2018, aferentă locuințelor pentru tineri destinate închirierii, ai căror titulari de contract au împlinit vârsta de 35 de ani, conform anexei nr.2 la prezenta hotărâre.
Art.3. Valoarea finală a chiriei ce urmează a fi achitată de către chiriași se va stabili de compartimentul de specialitate din cadrul aparatului de specialitate al primarului, conform prevederilor art. 8, alin. (9), alin. (9^1) și alin.(9^3) din Legea nr.152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în baza documentelor doveditoare ale veniturilor nete realizate de titularul contractului de închiriere și membrii familiei acestuia, depuse până la data de 31.01.2018.
Art.4. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția Dezvoltare Locală.
Art.5. Prezenta hotărâre se dă publicității și se comunică în copie :
- Instituției Prefectului - Județul Vâlcea;
- Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea;
- Direcţiei Dezvoltare Locală;
- Direcţiei Economico-Financiare.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Gabriel Savian BĂJAN
SECRETAR MUNICIPIU,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 30 ianuarie 2018
Intreaga
hotarare scanata (in format .pdf)
Hotărâri adoptate în aceeași perioadă
HCL 19/2018Modificare anexa 2 la HCL 2 din 2018HCL 20/2018Modificare HCL 502 din 2017HCL 21/2018Exprimare acord amplasare CJ panouriHCL 22/2018Prelungire durata contract concesiune Mihailescu IonHCL 24/2018Actualizare program local crestere performanta energetica blocuriHCL 25/2018Aprobare prin licitatie publica amplasamente martisorHCL 26/2018Aprobare investitii si prelungire durata cafenea ArielHCL 27/2018Inchirierea unor obiective baza de agrement
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.