31 martie 2020

HCL 86/2020 Râmnicu Vâlcea adoptată

Completare contract de asociere incheiat cu Librariile Humanitas

Denumire
Hotărârea nr. 86 din 2020 a Consiliului Local Râmnicu Vâlcea
Emitent
Consiliul Local Râmnicu Vâlcea
Număr
86 / 2020
Data
31 martie 2020
Localitate
Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea
Stare
adoptată
Pe scurt

Se decide să se completeze contractul de asociere cu Librăriile Humanitas SA pentru a introduce obligația companiei de a cunoaște și respecta normele de apărare împotriva incendiilor, de a lua măsuri pentru protecția împotriva incendiilor și de a-și instrui personalul în acest sens, iar nerespectarea acestei obligații poate atrage răspunderea asociantului. De asemenea, se autorizează Primarul să semneze actul adițional la contract, fie personal, fie prin persoane desemnate. Pentru locuitori înseamnă asigurarea unui spațiu comercial sigur, respectarea normelor de securitate la obiectivul din Calea lui Traian nr. 147, cu impact potențial asupra siguranței și continuității serviciilor din zonă.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se completează contractul de asociere în participațiune nr.II 191/2000, încheiat cu societatea ”Librăriile Humanitas SA”, respectiv Cap.VIII Alte clauze, cu următorul articol

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

HOTARÂREA NR HOTĂRÂREA NR.86 privind completarea contractului de asociere în participațiune nr.II 191/2000, încheiat cu societatea ”Librăriile Humanitas SA” Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 31 martie 2020, la care participă 19 consilieri din cei 23 în funcție; Luând în discuţie Referatul nr.12220 din data de 24.03.2020, al cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect de hotărâre referitor la : - completarea contractului de asociere în participațiune nr.II 191/2000, încheiat cu societatea ”Librăriile Humanitas SA” în sensul stabilirii obligației în sarcina asociantului – societatea ”Librăriile Humanitas SA” - de a cunoaște și de a respecta normele de apărare împotriva incendiilor, specifice activităților pe care le organizează sau desfășoară și să ia măsuri pentru asigurarea apărării împotriva incendiilor, cât și pentru instruirea propriului personal în privința obligațiilor pe care acesta le are conform legii în scopul asigurării împotriva incendiilor, neexecutarea acestei obligații angajând răspunderea asociantului ; - împuternicirea Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea ca, personal sau prin persoane desemnate, să semneze actul adiţional la contractul de asociere în participațiune; Văzând Raportul nr.12355 din data de 25.03.2020, întocmit de Direcția Dezvoltare Locală, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor și nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură; Ținând seama de faptul că prin Hotărârea Consiliului Local nr. 66/1999, așa cum a fost modificată prin hotărârea nr.252/101/2012, s-a aprobat asocierea în participațiune a municipiului Râmnicu Vâlcea cu societatea Librăriile Humanitas S.A, în vederea folosirii spațiului comercial situat în Calea lui Traian nr. 147, bloc D2, parter și amenajarea acestuia cu destinație exclusivă de librărie, pentru o perioadă de 5 ani, încheindu-se în acest sens, contractul de asociere în participațiune nr.II 191/2000, a cărui valabilitate a fost prelungită prin acte adiționale succesive până la data de 31.08.2020; Luând în considerare faptul că, în data de 17.01.2020, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”General Magheru” al județului Vâlcea a efectuat un control la punctul de lucru al societății din Râmnicu Vâlcea, fiind încheiat în acest sens procesul-verbal de control înregistrat la ISU Vâlcea sub nr.240022, în care se constată: ”în contractul de asociere în participațiune prin care a fost preluat spațiul în care este amenajată librăria Humanitas nu este prevăzut expres căreia din părți (asociat-administrator) îi revine răspunderea în ceea ce privește apărarea împotriva incendiilor”; Văzând și adresa nr.80/21.01.2020, înregistrată la Primăria Râmnicu Vâlcea sub nr.2622/22.01.2020, prin care societatea Librăriile Humanitas SA a solicitat încheierea unui act adițional la contractul de asociere în participațiune, în vederea conformării la normele prevăzute de legislația relevantă și a evitării suportării sancțiunilor contravenționale de către societate; În temeiul prevederilor art.9 și art.45, pct. I, lit.c) din Legea nr.307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, republicată; În baza art.129, alin. (1), (2), lit.c), lit.d) și lit.e), alin.(7), lit.d) și alin.(9), lit.a), art.139, alin.(3), lit.g) și art.196 alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ; Întrunind 19 voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri, H O T Ă R Ă Ş T E : Art.1. Se completează contractul de asociere în participațiune nr.II 191/2000, încheiat cu societatea ”Librăriile Humanitas SA”, respectiv Cap.VIII Alte clauze, cu următorul articol: ”Art.22. Asociantul are obligația să cunoască și să respecte normele de apărare împotriva incendiilor, specifice activităților pe care le organizează sau desfășoară și să ia măsuri pentru asigurarea apărării împotriva incendiilor în condițiile dispozițiilor Legii nr.307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, republicată, cât și pentru instruirea propriului personal în privința obligațiilor pe care acesta le are conform legii în scopul asigurării împotriva incendiilor; nexecutarea acestei obligații angajează răspunderea asociantului.” Art.2. Se împuternicește Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea ca, personal sau prin persoane desemnate, să semneze actul adiţional la contractul de asociere în participațiune menționat la art.1. Art.3. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția Dezvoltare Locală. Art.4. Prezenta hotărâre se comunică în copie: - Instituției Prefectului – județul Vâlcea; - Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea; - Direcţiei Dezvoltare Locală; - Societății Librăriile Humanitas S.A. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE, Florian-George Apostolescu SECRETAR GENERAL, jurist Ion DIDOIU Râmnicu Vâlcea, 31 martie 2020 Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: dm.primariavl.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă