HCL 118/2014 Râmnicu Vâlcea adoptată
Inchirierea spatiului cu alta destinatie Cladire centru energie termica PT 3 Ostroveni
- Denumire
- Hotărârea nr. 118 din 2014 a Consiliului Local Râmnicu Vâlcea
- Emitent
- Consiliul Local Râmnicu Vâlcea
- Număr
- 118 / 2014
- Data
- 10 iunie 2014
- Localitate
- Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea
- Stare
- adoptată
Ce se aprobă
(1) Se aprobă închirierea prin licitaţie publică a spaţiului cu altă destinaţie "Clădire centru energie termică PT 3 Ostroveni", aflat în proprietatea privată a municipiului, compus din trei camere, magazie, două holuri şi două grupuri sanitare, având suprafaţa utilă de 49,70 mp, situat în bdul Tineretului nr.2, lângă Piaţa Ostroveni, adiacent punctului termic PT 3 Ostroveni, identificat în planul de situaţie – anexa nr. 1 la prezenta hotărâre
Documente
Text
HOTARÂREA NR
HOTĂRÂREA NR. 118
privind închirierea spaţiului cu altă destinaţie "Clădire centru energie termică PT 3 Ostroveni"
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă extraordinară la data de 10 iunie 2014, la care participă 22 de consilieri din cei 23 în funcţie;
Luând în discuţie Raportul nr. 17485 din 22.05.2014, întocmit de către Direcţia Dezvoltare Locală, prin care se propune închirierea, prin licitaţie publică, pe o perioadă de 5 (cinci) ani, a spaţiului cu altă destinaţie "Clădire centru energie termică PT 3 Ostroveni", compus din trei camere, magazie, două holuri şi două grupuri sanitare, având suprafaţa utilă de 49,70 mp, situat în bulevardul Tineretului nr.2, lângă Piaţa Ostroveni, adiacent punctului termic PT 3 Ostroveni, aflat în proprietatea privată a municipiului, la preţul de pornire de 3,50 euro/m.p./lună, desemnarea a 3 (trei) consilieri locali care să facă parte din comisia de licitaţie, aprobarea caietului de sarcini pentru închirierea acestui spaţiu, precum şi împuternicirea primarului ca, prin serviciile de specialitate, să întocmească şi să semneze contractul de închiriere;
Ţinând seama de rapoartele cuprinzând avizele favorabile ale comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale, nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură, şi nr.4 de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură, şi ca urmare a propunerilor formulate în plenul şedinţei referitoare la desemnarea următorilor consilieri în comisia de licitaţie, respectiv : Pruteanu Costel Bogdan, Cocoş Vasile şi Persu Mihai ;
Având în vedere că în inventarul bunurilor aparţinând domeniului privat al municipiului Râmnicu Vâlcea, figurează spaţiul cu altă destinaţie "Clădire centru energie termică PT 3 Ostroveni" situat în bulevardul Tineretului nr. 2, adiacent punctului termic PT 3 Ostroveni - Piaţa Ostroveni, în imediata vecinătate a Pieţei Agroalimentare Ostroveni;
În temeiul prevederilor art.123 din Legea nr. 215/2001 privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
În baza art.36, alin.(5), lit."a", art.45, alin.(3) şi art.115 din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare ;
Întrunind votul unanim al membrilor Consiliului Local prezenţi,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. (1) Se aprobă închirierea prin licitaţie publică a spaţiului cu altă destinaţie "Clădire centru energie termică PT 3 Ostroveni", aflat în proprietatea privată a municipiului, compus din trei camere, magazie, două holuri şi două grupuri sanitare, având suprafaţa utilă de 49,70 mp, situat în bdul Tineretului nr.2, lângă Piaţa Ostroveni, adiacent punctului termic PT 3 Ostroveni, identificat în planul de situaţie – anexa nr. 1 la prezenta hotărâre.
(2) Închirierea spaţiului menţionat la alin.(1) se va face pe o perioadă de 5 (cinci) ani, cu posibilitatea de prelungire cu acordul Consiliului Local, iar preţul de pornire al licitaţiei este de 3,50 euro/m.p./lună, stabilit prin raportul de evaluare – anexa nr. 2 la prezenta hotărâre.
(3) Spaţiul închiriat în condiţiile alin.(1) şi (2) va fi utilizat pentru desfăşurarea de activităţi comerciale.
Art.2. Chiriaşul va amenaja pe cheltuiala proprie spaţiul astfel încât să poată primi destinaţia stabilită conform alin.(3) al art.1, în condiţiile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, fără pretenţii de despăgubire la încetarea din orice cauză a locaţiunii.
Art.3. Se aprobă caietul de sarcini pentru închirierea spaţiului prevăzut la art.1, conform anexei nr.3 la prezenta hotărâre.
Art.4. Se desemnează 3 (trei) consilieri locali care să facă parte din comisia de licitaţie, ce va fi constituită prin Dispoziţie a Primarului, respectiv:
- Dl. Pruteanu Costel Bogdan;
- Dl. Cocoş Vasile ;
- Dl. Persu Mihai.
Art.5. Se împuterniceşte primarul ca, prin compartimentele de specialitate, să întocmească şi să semneze contractul de închiriere.
Art.6. Prezenta hotărâre se dă publicităţii şi se comunică în copie pentru a fi adusă la îndeplinire:
- Direcţiei Economico – Financiare;
- Direcţiei Dezvoltare Locală;
- Compartimentului Achiziţii Publice.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ, PENTRU LEGALITATE
Dumitru ŢÂRDEA SECRETAR MUNICIPIU,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 10 iunie 2014
Intreaga
hotarare scanata (in format .pdf)
Hotărâri adoptate în aceeași perioadă
HCL 114/2014Revocarea repreyentantului mun. Rm. Valcea in AGA de la SC APAVIL SAHCL 115/2014Mandatarea repreyentantilor CL in AGA la SC PIETE PREST SAHCL 116/2014Modificare organigramei sia statului de functii al DADPHCL 117/2014ALegerea presedintelui de sedintaHCL 119/2014Modificarea art. 1 punctul 6 din HCL nr.84 din 1999HCL 120/2014Completarea anexei 1 la Contractul de delegare a gestiunii unor servicii publice de administrare a dom. publicHCL 121/2014Aprob.realizarii unui acces carosabil din b-dul Dem RadulescuHCL 122/2014Organizarea manifestarii Caravana lui Axinte
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.