Pe scurtConsiliul Local decide să prelungească contractele de închiriere a unor terenuri pentru panouri publicitare până la data de 31.12.2021, prin încheierea actelor adiționale la fiecare contract încheiat anterior. Pentru locuitori, înseamnă păstrarea panourilor pe aceste terenuri încă o perioadă, cu plata chiriei inițiale de pornire de 31 euro per amplasament pe lună, fără TVA, iar unele contracte pot fi ulterior prelungite în funcție de acordul Consiliului Local. Se vor menține regulile existente pentru licitație anterioară din 2015 și condițiile de prelungire specifice contractelor, cu solicitări scrise ale operatorilor cu 30 de zile înainte de expirare.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
HOTĂRÂREA NR
HOTĂRÂREA NR. 69
privind prelungirea duratei contractelor de închiriere a unor suprafețe de teren
pentru amplasarea de panouri publicitare
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la
data de 22 aprilie 2021, la care participă toți cei 23 de consilieri în funcție;
Luând în discuţie Referatul nr. 14294 din 15.04.2021, al cărui semnatar este
Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect de hotărâre
privind prelungirea duratei contractelor de închiriere a unor suprafețe de teren
pentru amplasarea de panouri publicitare, prezentate în anexă, până la data de
31.12.2021, încheindu-se în acest sens un act adițional la fiecare contract;
Văzând Raportul nr. 14464 din 15.04.2021 întocmit de Direcția Dezvoltare Locală,
precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică
locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor
cetăţenilor, nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi
mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură și nr. 4, de
organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia
mediului înconjurător, gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi
de arhitectură;
Ținând seama de faptul că prin hotărârea nr. 265/28.12.2015 Consiliul Local a
aprobat închirierea prin licitație publică, a unui număr de 34 suprafețe de
teren (6 loturi) ce aparțin domeniului public al municipiului în vederea
amplasării unor panouri publicitare, pe o perioadă de 5 ani, cu posibilitatea de
prelungire cu acordul Consiliului Local, la prețul de pornire de 31
euro/amplasament/lună, fără TVA, precum și caietul de sarcini în vederea
închirierii amplasamentelor;
Având în vedere că potrivit prevederilor caietului de sarcini și ale art. 2 din
contractele de închiriere, durata închirierii poate fi prelungită cu acordul
Consiliului Local, în baza solicitării scrise a operatorului, prezentată cu 30
de zile înainte de expirarea termenului contractului, iar în baza acestor
reglementări, cele 5 societăți comerciale ale căror contracte expiră în luna
iunie 2021 au solicitat prelungirea perioadei de valabilitate a contractelor de
închiriere: trei dintre societați au solicitat prelungirea pe o perioadă de 5
ani, celelalte două nu au specificat perioada;
În baza art.129, alin.(2), lit.c), alin.(6), lit.a), art.139, alin.(3), lit.g)
și art.196 alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.
57/2019
privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Întrunind 23 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1. (1) Durata contractelor de închiriere a unor suprafețe de teren pentru
amplasarea de panouri publicitare, prezentate în anexa la prezenta hotărâre, se
prelungește până la data de 31.12.2021.
(2) Consecință a prevederilor alin.(1) se va încheia un act adițional la fiecare
contract.
Art.2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția
Dezvoltare Locală.
Art.3. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului-județul Vâlcea;
- Primarului municipiului;
- Direcţiei Economico-Financiară;
- Direcţiei Dezvoltare Locală;
- Direcției Urbanism.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Grigore CRĂCIUNESCU
SECRETAR GENERAL,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 22 aprilie 2021
Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.