New Page 1
HOTĂRÂREA NR.216
privind închirierea unor suprafețe de teren de la
Compania Națională de Căi ferate ”CFR” – S.A.
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă
extraordinară la data de 15 iulie 2022, la care participă 21 de consilieri din
cei 23 în funcție;
Luând în discuţie Referatul de aprobare nr.30227 din data de 11.07.2022, al
cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui
proiect de hotărâre privind închirierea unor suprafețe de teren de la Compania
Națională de Căi ferate ”CFR” – S.A., cu destinația ”Amenajare parc și
întreținere curentă”, după cum urmează:
a) terenul în suprafață de 1622 m.p. situat de la km 292+392,30 până la km
292+515,00, pe partea stângă a liniei CF Piatra Olt – Râmnicu Vâlcea (linia
directă a stației), identificat ca S1 în planul de situație – anexa nr.1;
b) terenul în suprafață de 200 m.p., situat de la km 292+521,40 până la km
292+543,60, pe partea stângă a liniei CF Piatra Olt – Râmnicu Vâlcea (linia
directă a stației), identificat ca S2 în planul de situație – anexa nr.1;
- perioada de închiriere a terenurilor este de minim 5 (cinci) ani, cu
posibilitate de prelungire, iar prețul de închiriere este de 0,07 lei/m.p./lună
fără TVA.
- împuternicirea Primarului municipiului, ca personal sau prin persoane
desemnate, să negocieze condițiile de închiriere și să semneze contractul;
- suportarea din bugetul local a costului chiriei lunare, precum și a
cheltuielilor pentru ”amenajarea parcului și întreținerea curentă a acestuia”;
Văzând Raportul comun nr.30233 din 11.07.2022, întocmit de Direcția Dezvoltare
Locală și Direcția Administrație, Juridic, Contencios, precum și avizele
comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică,
apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor, nr.2, de
buget-finanţe, prognoze economico-sociale și nr.4, de organizare şi dezvoltare
urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător,
gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură;
Având în vedere că prin adresele nr. 5733/10.02.2022 și nr. 7775/22.02.2022
Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea a solicitat Companiei Naționale de Căi
Ferate ”CFR” SA și Sucursalei Regionale CF Craiova identificarea unei modalități
legale privind acordarea unui drept de folosință/administrare, municipiului
Râmnicu Vâlcea, asupra unor suprafețe de teren aflate în proprietatea publică și
privată a statului și în administrarea Companiei Naționale de Căi Ferate ”CFR”
SA, în vederea realizării lucrărilor de reabilitare a unor spații verzi (parcul
delimitat la sud de strada Gib Mihăescu, la vest de strada Maior V. Popescu și
la nord de clădirile aferente Gării CF Rm. Vâlcea), precum și aleilor pietonale
situate de-a lungul liniei de cale ferată Piatra Olt – Rm. Vâlcea; aceste
solicitări au fost inițiate urmare a faptului că zona aferentă gării din
municipiul Râmnicu Vâlcea, situată în zona centrală, reprezintă o zonă de
interes atât pentru locuitorii municipiului cât și pentru cetățenii care
tranzitează municipiul, iar dezvoltarea turismului a reprezentat și reprezintă
în continuare una din prioritățile autorității publice locale, astfel încât se
impune ca această zonă să fie reabilitată în concordanță cu aspectul urbanistic
general al municipiului Râmnicu Vâlcea;
Luând în considerare adresa nr. 102/2/1142/2022, înregistrată la Primăria
Râmnicu Vâlcea sub nr. 27775/22.06.2022, prin care Compania Națională de Căi
Ferate ”CFR” SA –
Sucursala Regională CF Craiova ne-a comunicat că în baza Documentului de Avizare
al Consiliului Tehnico-Economic al Sucursalei Regionale CF Craiova a fost
aprobată închirierea
prin negociere directă a unui teren în suprafață totală de 1954 m.p., ce
constituie infrastructura feroviară privată, proprietatea CNCF CFR SA, parte din
imobilul Stația CF Rm. Vâlcea trup II, km CF 292+387 – km CF 292+668, partea
stângă, nr. cadastral 46290, înscris în Cartea Funciară 46290, cu destinația de
”Amenajare parc și întreținere curentă”, pentru o perioadă de 5 (cinci) ani;
totodată, Compania Națională de Căi Ferate ”CFR” SA a solicitat să le comunicăm
acceptul cu privire la demararea procedurii de negociere directă în vederea
perfectării contractului de închiriere, iar cu adresa nr. 27775/27.06.2022,
Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea și-a exprimat acordul, solicitând draftul
contractului de închiriere;
În temeiul prevederilor art.3 din Hotărârea Guvernului nr. 581/1998 privind
înfiinţarea Companiei Naţionale de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. prin reorganizarea
Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române, cu modificările și completările
ulterioare, ale art. 129, alin.(10), lit.b) din Ordonanța de urgență a
Guvernului nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și
completările ulterioare și ale Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice
locale, cu modificările și completările ulterioare
În baza art.129, alin. (1) și (2), lit.b) și d), alin.(7), lit.j), art.139,
alin.(3) și art.196, alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului
nr.
57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările
ulterioare;
Întrunind 21 de voturi ”pentru”, 0 voturi ”împotrivă” și 0 abțineri,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. Se aprobă închirierea unor suprafețe de teren de la Compania Națională de
Căi ferate ”CFR” – S.A., cu destinația ”Amenajare parc și întreținere curentă”,
după cum urmează:
a) terenul în suprafață de 1622 m.p. situat de la km 292+392,30 până la km
292+515,00, pe partea stângă a liniei CF Piatra Olt – Râmnicu Vâlcea (linia
directă a stației), identificat ca S1 în planul de situație – anexa nr.1 la
prezenta hotărâre.
b) terenul în suprafață de 200 m.p., situat de la km 292+521,40 până la km
292+543,60, pe partea stângă a liniei CF Piatra Olt – Râmnicu Vâlcea (linia
directă a stației), identificat ca S2 în planul de situație – anexa nr.1 la
prezenta hotărâre.
Art.2. Perioada de închiriere a terenurilor identificate la art.1 este de minim
5 (cinci) ani, cu posibilitate de prelungire, iar prețul de închiriere este de
0,07 lei/m.p./lună fără TVA.
Art.3. Draftul contractului de închiriere este prezentat în anexa nr.2 la
prezenta hotărâre.
Art.4. Se împuternicește Primarul municipiului, ca personal sau prin persoane
desemnate, să negocieze condițiile de închiriere și să semneze contractul.
Art.5. Se aprobă suportarea din bugetul local a costului chiriei lunare, precum
și a cheltuielilor pentru ”amenajarea parcului și întreținerea curentă a
acestuia”.
Art.6. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția
Dezvoltare Locală și Direcția Administrație, Juridic, Contencios.
Art.7. Prezenta hotărâre se comunică:
- Instituției Prefectului-județul Vâlcea;
- Primarului municipiului;
- Direcţiei Economico-Financiară;
- Direcției Dezvoltare Locală;
- Direcției Administrație, Juridic, Contencios;
- Companiei Naționale de Căi Ferate ”CFR” SA.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ
PENTRU LEGALITATE,
Adina-Florentina DOBRETE
SECRETAR GENERAL,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 15 iulie 2022
Întreaga hotărâre scanată (în format .pdf)
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.