10 iunie 2014

HCL 119/2014 Râmnicu Vâlcea adoptată

Modificarea art. 1 punctul 6 din HCL nr.84 din 1999

Denumire
Hotărârea nr. 119 din 2014 a Consiliului Local Râmnicu Vâlcea
Emitent
Consiliul Local Râmnicu Vâlcea
Număr
119 / 2014
Data
10 iunie 2014
Localitate
Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea
Stare
adoptată

Documente

Text

HOTARÂREA NR HOTĂRÂREA NR.119 pentru modificarea art. 1 punctul 6 din Hotărârea Consiliului Local nr. 84/30.09.1999 privind aprobarea de concesionări şi închirieri terenuri Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă extraordinară la data de 10 iunie 2014, la care participă 22 de consilieri din cei 23 în funcţie; Luând în discuţie Raportul nr. 17809 din 26.05.2014 întocmit de către Direcţia Dezvoltare Locală prin care se propune trecerea din domeniul public în domeniul privat a suprafeţei de 20,89 m.p., situat în Râmnicu Vâlcea, strada Matei Basarab bloc 105, sc.A, precum şi modificarea art.1, pct.6) din Hotărârea Consiliului Local nr.84/30.09.1999 privind aprobarea de concesionări şi închirieri terenuri; Văzând rapoartele cuprinzând avizele favorabile ale comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale, nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură, şi nr.4 de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură, Ţinând seama de faptul că prin hotărârea nr. 84/30.09.1999, Consiliul Local a aprobat concesionarea directă pe o perioadă de 49 de ani a terenului în suprafaţă de 17,50 m.p., situat în Râmnicu Vâlcea, strada Matei Basarab, bloc 105, sc.A, apartament 2, 4, 6, 8, 10 în vederea construirii de balcoane la aceste apartamente; în data de 08.04.2014, în vederea înscrierii în cartea funciară a dreptului de concesiune, a fost întocmită documentaţia tehnică de cadastru, ocazie cu care s-a constatat că suprafaţa pe care a fost construit tronsonul de balcoane este de 21,13 m.p, rezultând o diferenţă faţă de suprafaţa concesionată de 3,63 m.p din care 0,24 m.p este teren aferent blocului; Având în vedere adresa nr. 13998/24.04.2014, prin care domnul Georgescu Dumitru, în calitate de beneficiar al concesiunii, a solicitat suplimentarea suprafeţei concesionate de la 17,50 m.p la 21,00 m.p, conform documentaţiei tehnice de cadastru, în indiviziune şi părţi egale cu proprietarii celorlalte 4 apartamente şi menţinerea condiţiilor, drepturilor şi obligaţiilor din contractele de concesiune existente, anexând la cerere şi tabelul nominal cu acordul celorlalţi concesionari; În baza art.36, alin.(2), lit.c), art.45, alin.(3) şi art.115 din Legea nr.215/2001 privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; Întrunind votul unanim al membrilor Consiliului Local prezenţi, H O T Ă R Ă Ş T E : Art.1. Se aprobă trecerea din domeniul public în domeniul privat al municipiului a terenului în suprafaţă de 20,89 m.p., situat în Râmnicu Vâlcea, strada Matei Basarab bloc 105, sc.A. Art.2. Se modifică şi se completează punctul 6 al art. 1 din Hotărârea Consiliului Local nr. 84 din 30.09.1999 referitoare la aprobarea de concesionări şi închirieri terenuri, care va avea următorul conţinut: „Art.1. Se aprobă concesionarea directă a următoarelor terenuri, pentru spaţiile construite învecinate, astfel: - 20,89 m.p. – teren situat în Râmnicu Vâlcea, strada Matei Basarab bloc 105, sc.A, apartament 2,4,6,8,10 în vederea construirii de balcoane la apartamentele precizate mai sus, conform planului de situaţie- anexa la prezenta hotarare, pentru proprietarii acestora. Preţul concesiunii este de 3,5 $/mp/an. Perioada de concesiune este de 49 de ani. Redevenţa aferentă pentru suplimentarea suprafeţei de teren concesionate, respectiv 3,39 mp, rezultată din măsurători, se va calcula şi achita din anul 2000, data încheierii contractelor de concesiune iniţiale, iar cheltuielile aferente întabulării terenului vor fi suportate de către concesionari”. Art.3. Prezenta hotărâre se comunică în copie pentru a fi dusă la îndeplinire: - Direcţiei Dezvoltare Locală; - Direcţiei Economico - Financiare; - Direcţiei Urbanism. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ, PENTRU LEGALITATE Dumitru ŢÂRDEA SECRETAR MUNICIPIU, jurist Ion DIDOIU Râmnicu Vâlcea, 10 iunie 2014 Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: dm.primariavl.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă