Se aprobă contractarea unei finanțări rambursabile interne în valoare de 20.000.000 lei pentru finanțarea investițiilor publice locale sau refinanțarea datoriei locale. Aceasta înseamnă că orașul va împrumuta bani de la instituții interne, iar banii vor trebui returnați în termene stabilite, cu rambursări ce pot afecta bugetul local pe termen mediu și lung. Detaliile privind termenele de rambursare, ratele dobânzilor și modul de utilizare a fondurilor vor fi negociate și reglementate în contractul de împrumut, în cadrul mecanismelor de control intern și financiar preventiv ale primăriei.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
ROMÂNIA
JUDEŢUL SUCEAVA
MUNICIPIUL RĂDĂUȚI
CONSILIUL LOCA L
HOTĂRÂRE
privind aprobarea contractării unei finanţări rambursabile interne
în valoare de 20.000.000 lei
Având în vedere temeiurile juridice, respectiv prevederile:
a) art. 1 alin. (5), art. 120 şi art. 121 alin. (1) şi (2) din Constituţia României, republicată;
b) art. 9 paragraful 8 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15
octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997;
c) art. 7 alin. (2), precum şi art. 1166 şi următoarele din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la contracte;
d) art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. b) şi alin. (4) lit. b) şi art. 155 alin. (1) lit. c) şi alin. (4) lit. d) din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi
completările ulterioare;
€) art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu
modificări şi completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările şi completările ulterioare;
f) art. 61 - 66 şi art. 76! din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi
completările ulterioare;
ş) art. 2 lit. c), k), p), art. 5 alin. (1), art. 6, 9 şi 10 din Ordonanţa Guvernului nr. 119/1999 privind
controlul intern/managerial şi controlul financiar preventiv, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare;
h) Hotărârii Guvernului nr. 9/2007 privind constituirea, componența şi funcţionarea Comisiei de
autorizare a împrumuturilor locale, cu modificările şi completările ulterioare,
ţinând seama de prevederile art. 43 alin. (4) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică
legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările
ulierioare.
luând act de:
a) referatul de aprobare prezentat de către primarul Muncipiul Rădăuţi, în calitatea sa de iniţiator,
înregistrat cu nr. 99377 / 19.06.2025;
b) raportul compartimentului de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului, înregistrat
cu nr. 99377 / 19.06.2025; i
c) viza de control financiar preventiv propriu acordată asupra acestui proiect de operaţiune;
d) avizul comisiei de specialitate a Consiliului Local al Municipiului Rădăuţi, înregistrat cu nr.
99403 / 24.06.2025.
constatând necesitatea de a asigura resursele financiare pentru realizarea investiţiilor publice de
interes local sau pentru refinanțarea datoriei publice locale, după caz, a căror documentaţie tehnico -
economică/notă de fundamentare a fost aprobată prin:
- Hotărârea Consiliului Local nr. 60/30.03.2025 privind reeşalonarea indicatorilor tehnico-
economici aferenţi proiectului “Dezvoltarea infrastructurii de apă şi apă uzată din Judeţul Suceava,
în perioada 2014 — 2020 — etapa II”, cu ocazia etapizării acestuia în baza Deciziei Comisiei
Europene nr.C(2024) 2061 din 25.03.2024 şi a Contractului de finanţare nr. 6 / 26.04.2024 ;
_ Hotărârea Consiliului Local nr. 211/30.08.2023 privind aprobarea actualizării documentaţiei
tehnico-economici — faza SF şi a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii
“Amenajarea zonei centrale a Municipiului Rădăuţi, judeţul Suceava ” şi H.C.L. nr. 16/05.02.2024
privind aprobarea Proiectului tehnic nr. 20H/2023 pentru obiectivul de investiţii “Amenajarea zonei
centrale a Municipiului Rădăuți, judeţul Suceava”;
_ Hotărârea Consiliului Local nr. 45/20.03.2025 privind aprobarea documentaţiei tehnico-economici
şi a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii “Reabilitare străzi în Municipiul
Rădăuți, județul Suceava”;
_ Hotărârea Consiliului Local nr. 43/20.03.2025 privind aprobarea documentaţiei tehnico-economici
şi a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii “Modernizare străzi balastate în
Municipiul Rădăuți, judeţul Suceava”;
în temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) şi alin. (3) lit. b), coroborate cu cele ale art. 196 alin.
(1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu
modificările şi completările ulterioare,
Consiliul Local al Municipiului Rădăuţi
adoptă prezenta hotărîre:
Art, 1. - Se aprobă contractarea unci finanţări rambursabile interne în valoare de 20.000.000 lei,
cu o maturitate de 10 ani.
Art. 2, - Contractarea finanțării rambursabile prevăzute la art. 1 se face pentru realizarea
investiţiilor publice de interes local, prevăzute în anexa la prezenta.
Art. 3. - Din bugetul local al Municipiului Rădăuţi se asigură integral plata:
a) serviciului anual al datoriei publice locale aferent finanţării rambursabile menţionate la art. 1;
b) oricăror impozite şi taxe aferente realizării obiectivelor de investiţii de interes local;
c) oricăror altor cheltuieli neeligibile ale finanţării rambursabile menţionate la art. 1.
Art. 4. - (1) Pe întreaga durată a serviciului datoriei publice locale, ordonatorul principal de
credite are obligaţia să publice pe pagina de internet a Municipiului Rădăţi următoarele date:
a) hotărârea Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale, precum şi orice modificări şi/sau
completări ale acesteia;
b) valoarea finanţării rambursabile contractate/garantate în valuta de contract;
c) gradul de îndatorare a Municipiului Rădăuţi;
d) durata serviciului datoriei publice locale, cu precizarea perioadei de graţie şi a perioadei de
rambursare a finanţării rambursabile;
e) dobânzile, comisioanele şi orice alte costuri aferente fiecărei finanţări rambursabile;
f) plăţile efectuate din fiecare finanţare rambursabilă.
g) documentele şi informaţiile prevăzute la art. 76! alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind
finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) Ordonatorul principal de credite are obligaţia de a transmite, în format electronic la adresa
http://uat.mdrap.ro/, informaţiile prevăzute la art. 76. alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind
finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare.
(3) Datele prevăzute la alin. (1) se actualizează în prima decadă a fiecărui trimestru pentru
trimestrul expirat, sub sancţiunile prevăzute de lege.
Art. 3. - Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se însărcinează primarul Municipiului
Rădăuţi.
Art. 6. - Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului general al Municipiului
Rădăuţi, în termenul prevăzut de lege, primarului Municipiului Rădăuţi şi prefectului judeţului
Suceava şi se aduce la cunoştinţă publică prin publicarea în Monitorul Oficial al Municipiului
Rădăuţi, precum şi pe pagina de ieri prieariaradeul ro .
Aa |
i
NS
zane pe! ru vpealitate,
i
Preşedinte de şedinţ
Consilier lo
1OSIK Lorin
ui
dA
As
Secretar general al huriicipiului,
SOFRONI Marinică
Rădăuţi, 26.06.2025
Nr. 151
ANEXA la H.C.L. nr. /9/ din Ap 0042
Lista investiţiilor publice de interes local propuse a se finanța pe seama finanţării
rambursabile interne
Nr. Denumire proiect Valori indicatori | Estimare | H.C.L. de aprobare
necesar de economici
Cofinanţare aferentă Proiectului H.C.L. n.
1. “Dezvoltarea infrastructurii de 1.050.000 1 298/1 5.12.2022
apă şi apă uzată din Judeţul
Suceava, în perioada 2014 —
2020 — etapa II”
Amenajarea zonei centrale a H.C.L. nr.
2. Municipiului Rădăuţi, judeţul 5.100.000 4 211/30.08.2023 şi
Suceava H.C.L. nr.
16/05.02.2024
Reabilitare străzi în Municipiul | HCL. nr.
3, Rădăuţi, judeţul Suceava 10.800.000 10 45/20.03.2025
Modernizare străzi balastate în HCL. nr.
4. | Municipiul Rădăuţi, Jud. - 43/20.03.2025
Suceava (34 străzi cu o lungime 3.050.000 3
totală de 10.977 m)
TOTAL 20.000.000
Iniţiator, Contrasemnează:
Primarul MuniGipiului Rădăuţi Secretarul general al Municipiului Rădăuţi
LOGHIN AN ANDREI SOFRONIE MARINICA
Preşedinte de şedinţă,
Consilier local
ob A VOV/Z.
ÎS
ULUI ri ULUI RADAU II
VIZAT PENTRU CSSIROT [le
[pista PESTII ERORI
[ape op |
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.