Se decide repartizarea unei locuinţe sociale în condiţiile OU 74/2007, pentru chiriaşi evacuaţi sau ce urmează să fie evacuaţi din locuinţele retrocedate în natură foştilor proprietari. Asta înseamnă pentru cetăţeni că locuinţa va fi alocată unei familii sau persoană eligibilă din fondul social, cu respectarea condiţiilor legale, iar timpul de acordare şi criteriile de ocupare sunt scrise în hotărârele suplimentare menţionate. Practic, cine îndeplineşte condiţiile poate obţine o locuinţă socială plătind chiria conforme normelor, în cadrul fondului destinate evacuaţilor.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
(1) Se aprobă repartizarea, în vederea închirierii, a garsonierei nr. 115, din
JUDEŢUL ARGEȘ
MUNICIPIUL PITEȘTI
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
privind repartizarea unei locuinţe sociale în condiţiile O.U.G. nr. 74/2007 privind
asigurarea fondului de locuinţe sociale destinate chiriaşilor evacuaţi sau care urmează să
fie evacuaţi din locuinţele retrocedate în natură foştilor proprietari,
cu modificările şi completările ulterioare
Consiliul Local al Municipiului Piteşti, întrunit în şedinţă ordinară;
Având în vedere:
-Referatul de aprobare pentru proiectul de hotărâre iniţiat de Primarul Municipiului
Piteşti;
-Raportul de specialitate nr. 42966/12.08.2024 a! Direcţiei Servicii Publice şi
Achiziţii;
-Avizele comisiilor de specialitate ale consiliului local cuprinse în procesele-verbale
nr, 45625/2024, nr. 45626/2024, nr. 45627/2024, nr. 45628/2024, nr. 45629/2024;
-Adresa nr.14793/09.07.2024 a Serviciului Public de Exploatare a Patrimoniului
Municipiului Piteşti, înregistrată la Primăria Municipiului Piteşti sub nr. 37298/10.07.2024;
-Procesul-verbal nr.42823/09.08.2024 al Comisiei pentru analizarea
solicitărilor/cererilor privind repartizarea locuinţelor sociale destinate chiriaşilor evacuaţi sau
care urmează să fie evacuaţi din locuinţele retrocedate în natură foştilor proprietari, aflate în
partimoniul Municipiului Pitești și administrarea Serviciului Public de Exploatare a
Patrimoniului Municipiului Piteşti,
Văzând prevederile art.129 alin.(2) lit. “ce” din Codul Administrativ, cu modificările
şi completările ulterioare, ale Legii privind locuinţele nr.114/1996, republicată cu modificările
şi completările ulterioare, ale H.G. nr.1275/2000 privind aprobarea Normelor metodologice
pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii privind locuinţele nr.114/1996, ale O.U.G.
nr.74/2007 privind asigurarea fondului de locuinţe sociale destinate chiriaşilor evacuaţi sau
care urmează să fie evacuaţi din locuinţele retrocedate în natură foștilor proprietari, cu
modificările și completările ulterioare, ale H.C.L. nr.201/23.05.2024 privind soluţionarea
cererii de repartizare a unei unităţi locative, precum şi ale H.C.L. nr.272/25.07.2024 pentru
completarea anexei nr.2 la H.C.L. nr. 92/17.03.2023, în condiţiile O.U.G. nr.74/2007 privind
asigurarea fondului de locuinţe sociale destinate chiriașilor evacuaţi sau care urmează să fie
evacuaţi din locuinţele retrocedate în natură foştilor proprietași, cu: modificările și completările
ulterioare, precum și constituirea fondului de locuinţe destinate închirierii;
În temeiul dispoziţiilor art.196 alin.(1), lit.a) din Codul administrativ, cu modificările şi
completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
Art.1 (1) Se aprobă repartizarea, în vederea închirierii, a garsonierei nr. 115, din
blocul GI, scara A, situat în Ale. Naum Râmniceanu, declarată liberă pentru repartizare,
domnului cu domiciliul în municipiul Piteşti, str.
(2) În termen de 15 zile lucrătoare de la data comunicării prezentei hotărâri,
beneficiarul repartiţici se va prezenta la Serviciul Public de Exploatare a Patrimoniului
Municipiului Piteşti pentru încheierea contractului de închiriere.
(3) Neprezentarea în termenul prevăzut la alin. (2) conduce la pierderea valabilității
repartiţiei.
Art.2 Direcţia Servicii Publice şi Achiziţii şi Serviciul Public de Exploatare a
Patrimoniului Municipiului Piteşti vor aduce la îndeplinire dispoziţiile prezentei hotărâri, care
va fi comunicată acestora, precum şi domnului „ de către Secretarul
General al Municipiului Pitești,
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
Robert-luian Ludgrache
Contrasemnează pentru legalitate:
SECRETAR GENERAL AL MUNICIPIULUI,
Andrei-Cătălin (Călugăru
Piteşti,
Nr. 324 din 29.08.2024
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.