ROMÂNIA
JUDEŢUL IAŞI
MUNICIPIUL PAŞCANI
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂREA Nr. 139
din data de 23.06.2022
privind aprobarea depunerii proiectului „Construire de locuinţe nzZEB
plus pentru tineri, în Municipiul Pașcani” în cadrul PNRR/Componenta
C10 — Fondul Local și a cheltuielilor aferente acestui proiect
Consiliul Local al Municipiului Paşcani, judeţul Iaşi;
Având în vedere referatul de aprobare nr. 13330/23.06.2022, întocmit de Primarul
Municipiului Paşcani, în calitate de iniţiator a! proiectului de hotărâre;
Având în vedere raportul nr. 13331.06.2022 întocmit de Serviciul Tehnic Investitii,
Directia Economică, Compartimentul Programe Europene și Atragerea de Fonduri
Structurale şi Compartimentul Juridic și Contencios din cadrul aparatului de specialitate
al Primarului municipiului Paşcani;
Având în vedere prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu
modificările şi compietările ulterioare;
Având în vedere dispoziţiile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.
124/2021
privind stabilirea cadrului instituțional și financiar pentru gestionarea fondurilor europene
alocate României prin Mecanismul de redresare și reziliență, precum și pentru
modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvemului nr.
135/2020 privind
unele măsuri pentru elaborarea Planului naţional de redresare și reziliență necesar
României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile și nerambursabile în cadrul
Mecanismului de redresare şi rezilienţă;
Având în vedere Ordinul ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administraţiei
nr. 999/2022 pentru aprobarea Ghidului specific — Condiţii de accesare a fondurilor
europene aferente Planului national de redresare și reziliență în cadrul apelurilor de
proiecte PNRR/2022/C10, componenta 10 — Fondul local;
Având în vedere Rapoartele de avizare ale următoarelor comisii de specialitate din
cadrul Consiliului Local al Municipiului Paşcani:
- Avizul Comisiei de prognoze economico-sociale, buget, finanţe, industrie,
agricultură, silvicultură, prestări servicii, comerț şi IMM-uri, programe europene, atragere
de fonduri structurale şi relaţii externe, înregistrat sub nr. 617/23.06.2022;
- Avizul Comisiei juridice, ordine publică, administraţie pubiică, drepturile omului şi
libertăţi cetăţeneşti, înregistrat sub nr. 620/23.06.2022;
- Avizul Comisiei de organizare și dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor
publice, protecția mediului, patrimoniu, înregistrat sub nr. 622/23.06.2022;
- Avizul Comisiei pentru invatamant si activitati stiintifice, cultura, conservarea
monum entelor istorice, culte, tineret, sport si turism, sanatate, munca, proiectie sociala
si combaterea saraciei, înregistrat sub nr. 624/23.06.2022;
În temeiul art. 129 alin. (1), alin. (2) litera b), c) și d), alin. (4) lit. a), alin. (6) lit. c) şi
alin. (7) lit.k), art 136 alin.(1) și alin. (8), art.139, alin. (3) lit. d), art.196 alin.1 iii. (a) și art.
243 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de Urgenţă nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul
administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE
Art.4 Se aprobă participarea Municipiului Pașcani cu proiectul „Construire de
locuinţe nZEB plus pentru tineri, în Municipiul Pașcani” și depunerea acestuia în
cadrul apelului de proiecte aferent Planului Naţional de Redresare și Rezilienţă,
Componenta C10 — Fondul Local, Investiţia 1.2. — Construirea de locuințe nZEB plus —
pentru tineri/locuinţe de serviciu pentru specialiştii din sănătate și învățământ.
Art.2 Se împuternicește domnul Marius-Nicolae PINTILIE, Primarul Municipiului
Pașcani, Judeţul lași, să semneze în numele și pentru Municipiul Pașcani, toate
documentele necesare depunerii, precontractării şi contractării proiectului.
Art.3 Se aprobă nota de fundamentare a investiţiei „Construire de locuinţe nZEB
plus pentru tineri, în Municipiul Paşcani” conform Anexei 1, parte integrantă din
prezenta Hotărâre.
Art.4 Se aprobă descrierea sumară a investiţiei „Construire de locuințe nZEB
plus pentru tineri, în Municipiul Pașcani” conform Anexei 2, parte integrantă din
prezenta Hotărâre.
Art.5 Se aprobă valoarea totală eligibilă a proiectului „Construire de locuinţe nZEB
plus pentru tineri, în Municipiul Pașcani”, în cuantum de 957.174,00 euro (fără TVA)
respectiv 4.711.880,45 lei (fără TVA)/ 5.607.137,74 lei (cu TVA) la cursul Inforeuro
aferent lunii mai a anului 2021, 1 euro = 4,9227 iei, reprezentând finanţare
nerambursabilă în procent de 100% a cheltuielilor eligibile. Valoarea TVA aferentă
cheltuielitor eligibile va fi asigurată de la bugetul de stat, din bugetul coordonatorului de
reforme și/sau investiții pentru Componenta 10 — Fondul Local — Ministerul Dezvoltării,
Lucrărilor Publice și Administraţiei, în conformitate cu legislația în vigoare.
Art.6 Valoarea totală eligibilă a proiectului se compune din construirea a 3 blocuri
de locuințe, urmând proiectul tip MDLPA, cu regim de înălțime P+1E+M, a câte 6
apartamente/bloc, suprafață construita desfășurată 462,24 metri pătraţi/oloc, în care vor
locui beneficiari aparţinând categoriilor defavorizate, aflaţi în risc de sărăcie şi de
marginalizare, conform prevederilor Ghidului Solicitantului.
Art.7 Se aprobă finanţarea din bugetul local al UAT Municipiul Pașcani a tuiuror
cheltuielitor neeligibile și/sau conexe care asigură implementarea proiectului „Construire
de locuinţe nZEB plus pentru tineri, în Municipiul Pașcani” astfel cum vor rezulta din
documentaţiile tehnico-economice/contractul de servicii, solicitais în etapa de
implementare.
Art.8 Serviciul Administraţie Publică va comunica în copie prezenta hotărâre
către:
Instituția Prefectului județul lași
Primarul municipiului Paşcani
Arhitect Şef
Direcţia Economică
Compartimentul Programe Europene și Atragere de Fonduri Structurale
Compartimentul Juridic și Contencios.
vVyvvYvvY
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, Contrasemnează pentru legalitate
Consilier iocal;- Ş SECRETAR GENERAL,
NEMȚANU JITARU IRIN
—
LS
EA
Anexa nr. 1 la Hotărârea Consiliului Locai Pașcani nr. 139 din 23.06.2022
NOTĂ DE FUNDAMENTARE
Planului Naţional de Redresare și Rezilienţă,
Componenta 10 — Fondul Local
Investiţia 1.2. — Construirea de locuințe nZEB plus —
pentru tineri/locuințe de serviciu pentru specialiştii
din sănătate și învățământ
Titlu apel proiect
Construire de locuinţe nZEB plus pentru tineri, în
Municipiul Pașcani
Descrierea pe scurt a situaţiei actuale (date
statistice, elemente specifice, etc.)
Municipiul Paşcani este al doilea centru urban
din judeţul lași ca mărime și importanţă, după
municipiul reşedinţă de județ laşi. Conform
recensământului populaţiei din anul 2011 la
nivelul municipiului locuia un număr de 33.745
rezidenţi, distribuiţi în cele 6 localități care
alcătuiesc municipiul, respectiv Paşcani,
Blăgești, Boșteni, Gâștești, Lunca și Sodomeni.
Conform celor mai recent date disponibile la
nivelul Institutului Naţional de Statistică,
Municipiui Pașcani totaliza o populaţie de
45.052 de persoane, cu domiciliul Pașcani la
01 ianuarie 2022, în creștere față de data
ultimului recensământ.
De asemenea, numărul mediu al salariaţilor
din Municipiul Pașcani a crescut de la 5.837
persoane în anul 2015, la 9.332 persoane în
anul 2020 (conform datelor disponibile la
nivelul INS), fiind constată astfel aproape o
dublare a personalului salariat.
UAT Municipiul Pașcani este inclusă în Atlasul
Zonelor Urbane Marginalizate cu următorii
parametri: populaţie în zone dezavantajate pe
locuire 0,94% (317 persoane), populaţie în
zone dezavantajate pe ocupare 12,10% (4.083
persoane), populaţie în zone dezavantajate pe
capital uman 22,76% (7.680 persoane),
populaţie în zone marginalizate 7,50% (2.531
persoane), populaţie în zone cu instituţii sau
sub 50 de locuitori 0,04% (14 persoane).
Totodată, la nivelul Primăriei Municipiului
Paşcani există în prezent cereri înregistrate de
persoane cu vârsta cuprinsă între 18 şi 35 de
ani, pentru acordarea de locuinţe sociale, prin
ANL, cereri provenite din partea tinerilor
aparţinând categoriilor defavorizate, pentru
care în prezent Primăria Municipiului Pașcani
nu are o soluţie pentru asigurarea dreptului
acestora la locuire în condiţii decente.
Necesitatea şi oportunitatea investiţiei pentru
care se aplică
investiția pentru care se aplică presupune:
= Construirea a 3 blocuri de locuinţe,
urmând proiectul tip MDLPA, cu regim de
înălțime P+1E+M, a câte 6
apartamente/bloc, suprafață totală
desfășurată 462,24 metri pătraţi, în care
vor locui în medie 12 persoane/bloc
(tineri aparținând categoriilor
defavorizate, aflaţi în risc de sărăcie și de
marginalizare); investiţia va fi localizată
pe terenul cu numărul cadastral 60225,în
suprafață măsurată de 8.600 mp, în
intravilan, situat pe Strada Moldovei, nr.
33, Municipiul Pașcani, Judeţul lași
Necesitatea investiţiei este justificată de
următoarele considerente:
= existența unor comunităţi urbane
marginalizate, în risc de excluziune
socială, care se confruntă cu probleme
severe privind sărăcia și accesul la
educaţie;
= existenţa unuirisc crescut de segregare în
rândul comunităţii locale din Municipiul
Paşcani şi de adâncire a diferenţelor
sociale între locuitorii din zona
marginalizată și cei din restul
municipiului;
. existența a 33 de cereri pentru locuințe
adresate Primăriei Municipiului Paşcani
de către persoane tinere, cu vârsta sub 35
de ani, care provin din comunităţi
marginalizate;
= existența unei situații acute de
indisponibilitate a spaţiilor de locuire
pentru persoanele din comunităţi
marginalizate.
Oportunitatea investiţiei este dată de faptul
că există posibilitatea rezolvării problemelor
cu fondul locativ pentru tinerii din comunităţi
marginalizate și aflaţi în situaţii de sărăcie
extremă, prin utilizarea fondurilor
nerambursabile alocate prin PNRR, Investiţia
2.
Corelarea cu proiecte deja implementate la
nivel local
La nivel local există preocupări constante în
direcţia asigurării de locuințe sociale pentru
cetăţenii municipiului aflați în situaţii de risc.
Construirea și administrarea acestor locuinţe
s-a realizat prin eforturi financiare proprii, fără
ca ele să fie incluse în cadrul unor proiecte cu
sursă de finanțare externă. La nivelul
Municipiului Pașcani există o Comisie pentru
repartizarea locuinţelor ANL.
La nivelul Municipiului Paşcani au fost
construite 5 blocuri ANL (an construcţie 2003
resprectiv 2006) și 1 bloc social construit în
anul 1999. Astfel, există o preocupare
accentuată din partea UAT Municipiul Paşcani
cu privire la asigurarea unor condiții de trai
decente persoanelor din categoria
marginalizată sau din grupuri vulnerabile.
Corelarea cu proiecte în curs de implementare
de la nivel local
În perioada următoare, după edificarea
locuințelor pentru tineri ce fac obiectul
prezentului proiect, se intenţionează
demararea unui proiect ce are în vedere
construirea unei creșe pentru copiii din zona
în care vor fi amplasate locuinţele.
Corelarea cu celelalte proiecte pentru care se
aplică la finanţare
UAT Municipiul Pașcani a propus spre
finanţare în cadrul Componentei C10 din
PNRR, Investiţia 1, următoarele proiecte:
= |.1.1.1. - Achiziţia de autobuze nepoluante
pentru înnoirea parcului de vehicule
destinate transportului public în Municipiul
Pașcani și în zona urbană funcțională;
» |,1.2. - Furnizare și instalare sistem de e-
ticketing și ITS pentru modernizarea
serviciului de transport public în Municipiul
Pașcani;
= 1.4 - Actualizare Plan Urbanistic Generali la
nivelul Municipiului Paşcani;
Efectul pozitiv previzionat prin realizarea
obiectivului de investiţii
Prin realizarea obiectivului de investiţii se
previzionează obţinerea următoarelor
beneficii:
= Asigurarea de condiții decente de locuire
pentru tineri cu vârsta sub 35 de ani,
provenind din comunități marginalizate
din Municipiul Pașcani;
„ Crearea premiselor pentru reducerea
infracționalităţii și a migraţiei provenită
din rândul comunităţilor marginalizate;
Facilitarea inserţiei sociale pentru copii și
tineri, inclusiv prin motivarea lor pentru
integrarea în sistemul de educaţie, pe piaţa
muncii și în societate.
Modul de îndeplinire a condiţiilor aferente
investiţiilor
Proiectul propus îndeplinește condiţiile prevăzute
în Ghidul Solicitantului privind Investiţia 2, astfel:
a) Asigurarea terenului necesar situat în
intravilan - în caz de utilizare a proiectului tip -
asigurarea terenului necesar situat în intravilan
- minim 313 mp pentru un modul înşiruit,
minim 373 mp pentru modul cuplat și minim
433 mp pentru amplasarea în mod izolat pe
lot; în cazul în care nu se va utiliza proiectul tip
- vor fi respectate reglementările urbanistice
aplicabile pe terenul respectiv
Investiţia va fi amplasată pe terenul cu numărul
cadastral 60225 în suprafață măsurată de 8.600 mp
mp, aflați în domeniul public al Municipiului
Pașcani, în intravilan. Cele 3 blocuri de locuinţe,
conform proiectului tip vor fi amplasate în mod
înşiruit, urmând ca pentru fiecare locuință să fie
asigurată o suprafață minimă de 313 metri pătrați
pentru fiecare bloc.
b) Minim 0,9% din bugetul total al proiectului
trebuie să corespundă codului 055a - Ale
tipuri de infrastructuri TIC (inclusiv
resurse/echipamente informatice la scară
mare, centre de date, senzori şi alte
echipamente wireless) care respectă criteriile
de reducere a emisiilor de dioxid de carbon și
criteriile de eficienţă energetică (cu contribuţie
de 100% pe digital)
Locuințele vor fi prevăzute cu sisteme BMS, cu
sisteme de supraveghere video și senzori de
prezenţă valoarea acestora urmând să depășească
0,9% din bugetul total al proiectului.
c) Se va asigura o staţie de reîncărcare a
vehiculelor electrice (reîncărcare lentă) la cel
puţin 12 unități de locuit construite pentru
specialişti din sănătate și educație. Numărul
total de stații de reîncărcare a vehiculelor
electrice lente va fi de 83 unităţi. Ținta vizează
locuinţele de serviciu pentru specialişti din
sănătate și învăţământ.
Nu este cazul, investiţia vizează locuințe pentru
tineri, nu pentru specialiști din sănătate și educaţie
d) Noile unităţi de locuit vor fi conforme cu ţinta
privind atingerea pragului de minim 20%
consum primar de energie mai mic în
comparaţie cu cerinţele privind construcţiile
NZEB, stipulate în reglementările naţionale.
Acest consum de energie va fi reflectat în
certificatele de performanţă energetică.
Construcţiile vor respecta standardele nZEB plus și
vor contribui la implementarea conceptului de
comunitate sustenabilă, prin promovarea
principiului DNSH, Locuinţele nou-construite vor
respecta obiectivul privind necesarul de energie
primară cu cel puţin 20% mai mic decât cerința
pentru clădirile al căror consum de energie este
aproape egal cu zero conform orientărilor
naţionale, ceea ce se va asigura prin certificate de
performanţă energetică. Se va respecta proiectul
tip pus la dispoziție de MDLPA.
e) UAT trebuie să fie inclusă în Atlasul zonelor
marginalizate şi al dezvoltării umane locale din
România, reactualizat de către Ministerul
Muncii și Solidarităţii Sociale, sau să fie incluse
în lista UAT care cuprind așezări informale
conform Fișei de date transmisă de către
consiliile județene la MDLPA, conform
prevederilor Ordinului MDLPA 3494 din 2020
(cuprinse în Anexa 3). În vederea corelării
solicitărilor de finanţare cu versiunea
reactualizată a Atlasului zonelor marginalizate
şi al dezvoltării umane locale din România
autorităţile administraţiei publice locale vor
depune o declaraţie pe propria răspundere că
pe teritoriul UAT au fost identificate
comunităţi marginalizate în vederea preluării
în Atlas:
UAT Municipiul Pașcani este inclusă în Atlasul
Zonelor Urban Marginalizate cu următorii
parametri: populaţie în zone dezavantajate pe
locuire 0,94% (317 persoane), populație în zone
dezavantajate pe ocupare 12,10% (4.083
persoane), populație în zone dezavantajate pe
capital uman 22,76% (7.680 persoane), populaţie
în zone marginalizate 7,50% (2.531 persoane),
populaţie în zone cu instituţii sau sub 50 de
locuitori 0,04% (1.350 persoane).
f) să prezinte în cadrul notei de fundamentare
nevoia de locuinţe pentru tineri din comunități
marginalizate sau grupuri vulnerabile, precum
şi planul integrat de acţiune care va avea ca
scop îmbunătăţirea condiţiilor de locuire
pentru tinerii care provin din comunități şi
grupuri vulnerabile și pentru gospodăriile din
care fac parte, inclusiv prin măsuri pentru
integrarea socială și economică a grupurilor
ţintă, în conformitate cu cerințele prevăzute în
cadrul jalonului 317. Structura documentului
se află în Anexa 2.1. Conform cartografierii
comunităţilor marginalizate şi a criteriilor de
identificare a grupurilor vulnerabile din cadrul
Strategiei Naţionale a Locuirii, tinerii
beneficiari vor satisface cumulativ condijia de
a proveni dintr-o comunitate marginalizată /
grup vulnerabil (conform prevederilor Legii
asistenţei sociale nr. 292/2011, respectiv Legea
nr. 116/2002 privind prevenirea și combaterea
marginalizării sociale), să aibă între 18 şi 35 ani,
un venit pe membru de familie sub salariul
mediu lunar pe economie, să nu deţină o
locuință / să nu fi deţinut o locuinţă, să trăiască
în prezent în condiţii de locuire precare /
supraaglomerate. Criteriile vor lua în
considerare, de asemenea, dacă tinerii au unul
sau mai mulți copii aflați în îngrijire/care
locuiesc în gospodărie. De asemenea, în cadrul
planului integrat de acţiune vor fi prezentate
măsurile prin care va fi combătută segregarea
socială.
În cadrul prezentei note de fundamentare a fost
prezentată necesitatea și oportunitatea realizării
investiţiei de locuinţe pentru tineri din comunităţi
marginalizate sau grupuri vulnerabile. Detalii
suplimentare sunt prezentate în Planul integrat de
acţiune care are ca scop îmbunătăţirea condiţiilor
de locuire pentru tinerii care provin din comunităţi
și grupuri vulnerabile și pentru gospodăriile din care
fac parte, inclusiv prin măsuri pentru integrarea
socială şi economică a grupurilor ţintă. Tinerii care
vor beneficia de locuinţele construite vor satisface
cumulativ condiţia de a proveni dintr-o comunitate
marginalizată / grup vulnerabil, de a avea între 18 și
35 ani, un venit pe membru de familie sub salariul
mediu lunar pe economie, de a nu deţine o locuință
/de anu fi deţinut o locuinţă, de a trăi în prezent în
condiţii de locuire precare / supraaglomerate.
Criteriile vor lua în considerare, de asemenea, dacă
tinerii au unul sau mai mulţi copii aflaţi în
îngrijire/care locuiesc în gospodărie. De asemenea,
în cadrul planului integrat de acţiune sunt
prezentate măsurile prin care va îi combătută
segregarea socială.
În ceea ce privește indicatorii obiectivului de
investiţii, apreciem faptul că aceștia vor fi atinși
după cum urmează:
= Număr de metri pătrați construiți locuințe
pentru tineri din grupuri și comunități
marginalizate: 1.386,72 mp
= Număr unități de locuit pentru tineri din
grupuri și comunităţi marginalizate (3 blocuri
de locuinţe a câte 6 apartamente/bloc);
= Reducerea de energie conform certificatului
de performanta energetică: 20% față de
cerinţele nZEB.
Descrierea procesului de implementare
În ceea ce privește procesul de implementare a
proiectului, acesta se va derula conform ciclului
managementului de proiect.
Procesul de implementare presupune:
= Semnarea contractului de finanțare cu MDLPA;
= Organizarea achiziţiei serviciilor de proiectare
tehnică (fazele Studiu de Fezabilitate, Proiect
Tehnic și Asistenţă Tehnică din partea
proiectantului);
= Derularea activităţilor de proiectare tehnică;
= Organizarea achiziţiei de execuţie a lucrărilor;
= Construirea locuințelor, conform proiect tip
IMDLPA;
= Repartizarea locuinţelor conform criteriilor
prezentate mai sus;
= Asigurarea managementului proiectului;
= Asigurarea măsurilor de informare și publicitate.
Bugetul alocat realizării investiţiei este de
957.174,00 euro fără TVA, asigurat în totalitate din
prealocarea aferentă UAT Municipiul Pașcani.
Lucrările de construcţie vor fi încredințate prin
licitaţie deschisă, transparentă, nediscriminatorie și
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.