ROMÂNIA
JUDEŢUL BIHOR
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA
Municipiul Oradea, județul Bihor, Piaţa Unirii, nr. 1, C.P. 410 100, Tel. +40 0259-437 000, Fax. +40 0259-437 544, E-mail: primarie oradea.ro
HOTĂRÂRE
privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al societăţii Compania de Apă Oradea S.A. pe anul 2022
Analizând Referatul de aprobare al primarului, în calitate de inițiator, înregistrat sub nr. 50222 din
07.02.2022 și Raportul de specialitate nr. 50213 din 07.02.2022 întocmit de către Serviciul Evidenţă Active, Delegări
de Gestiune şi Datorie Publică din cadrul Direcţiei Economice, prin care se propune Consiliului Local al Municipiului
Oradea aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli şi a anexelor acestuia, pentru societatea Compania de Apă
Oradea S.A. pe anul 2022,
În temeiul:
e Ordonanţei nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul
sau unităţile administrativ teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie
majoritară,
e Legiinr. 317/2021 a bugetului de stat pe anul 2022,
e Ordinului nr. 3.
818/2019 privind aprobarea formatului si structurii bugetului de venituri si cheltuieli, precum si a
anexelor de fundamentare a acestuia,
e Ordonanţei nr. 64/2001 privind repartizarea profitului la societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile
comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi la regiile autonome, actualizată,
Văzând proiectul de hotărâre și avizul comisiei de specialitate a Consiliului Local,
În baza prevederilor art. 129, alin. (2), lit. a), b), alin. (3) lit. d), alin. (4), lit. a), art. 139 alin. (3) lit. a) și art. 196 alin.
(1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Consiliul Local al Municipiului Oradea
HOTĂRĂŞTE
Art.1 Se aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2022 la societatea Compania de Apă Oradea S.A.,
conform anexei nr. î la prezenta hotărâre.
Art.2 Se aprobă anexa nr. 2 - Detalierea indicatorilor economico-financiari prevăzuţi în bugetul de venituri şi
cheltuieli la societatea Compania de Apă Oradea S.A..
Art.3. Se aprobă anexa nr. 3 - Gradul de realizare al veniturilor totale la societatea Compania de Apă Oradea
S.A..
Art.4. Se aprobă anexa nr. 4 şi anexa 4.1 - Programul de investiţii, dotări şi sursele de finanţare la societatea
Compania de Apă Oradea S.A.
Art.5 Aprobarea finanțării din fondul IID , pentru anul 2022, a investiţiilor aferente, cuprinse în anexei 4.1 -
Programul de investiţii, dotări şi sursele de finanţare pe anul 2022 la societatea Compania de Apă SA Oradea.
Art.6. Se aprobă anexa nr. 5 - Măsuri de îmbunătăţire a rezultatului brut şi reducere a plăţilor restante la
societatea Compania de Apă Oradea S.A..
Art.7. Se mandatează Adunarea Generală a Acţionarilor societăţii Compania de Apă Oradea S.A. să voteze
„pentru” aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pentru anul 2022 şi a anexelor aferente, conform articolelor 1-6.
Art.8. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează societatea Compania de Apă Oradea S.A.
şi A.D.l. Aparegio.
Art.9. Prezenta hotărâre se comunică cu :
Primarul Municipiului Oradea
Instituţia Prefectului Judeţului Bihor;
Societatea Compania de Apă Oradea SA, prin grija Direcţiei Economice
Directia Economică
Direcţia Tehnică, prin grija Direcției Economice
A.D.I. Aparegio, prin grija Direcţiei Economice
Se publică în Monitorul Oficial Local al Municipiului Oradea.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
Negrean Daniel-Dumitru
Oradea, 10 februarie 2022 CONTI
Nr. 83 SECRET,
Eug
AUTORITATEA ADMINISTRAȚIEI PUBLICE LOCALE
Anexa nr. i
Operatorul economic: S.C. Compania de Apa Oradea S.A.
Sediul/Adresa: Oradea, strada Duiliu Zamfirescu nr.3
Cod unic de înregistrare: 54760
BUGETUL DE VENITURI SI CHELTUIELI
pe anul 2022
mii lei
Realizat/
Nr, Propuneri 5 Estimări | Estimări E 5
INDICATORI pi Preliminat 2022 a 2023 2024 a %
2021
[) 2 3 4 5 6.= 5/4 7 8 9 =7/5 10 = 8/7
l VENITURI TOTALE (rd. 1 = rd. 2
+ rd.5+r4.6) 1 91,370 107,890 | 118.08%| 109,700 | 113,200 | 101.68% 103.19%
Venituri din exploatare din care: 2 90,772 107,600 | 118.54% | 109,400 | 112,900 | 101.67% 103.20%
i subvenţii, cf. prevederilor legale 3
în vigoare
b transferuri, cf. prevederilor 4
legale în_vivoare
Venituri financiare S, 598 290 48.49% 300 300 103.45% 100.00%
UI
CHELTUIELI TOTALE (rd.6 =
rd.7 + rd. 19) 6 106,890 | 134.43% | 108,700 | 112,200 | 101.69% 103.22%
Cheltuieli de
exploatare.(Rd7=Rd8+Rd9+Rd10+Rd | 7 78,588 106,070 | 134.97% | 107.900 | 111,200 | 101.73% 103.06%
18) din care:
cheltuieli cu bunuri şi servicii 8 25,136 41125 | 163.61% | 40.000 40,800 97.26% 102.00%
Ș. cheltuieli cu impozite, taxe şi
E P Secita 3 9 11,735 14,536 123.87% 13,300 13,600 91.50% 102.26%
vărsăminte asimilate
cheltuieli cu personalul, din care: 10 36,198 40,156 110.93% | 41.120 43,460 102.40% 105.69%
«n |Cheltuieli de natură Zi d. 1984
Co salarială Rd.12-+Rd.13) LE 34.649 38,54 111.24% 39,500 41,800 102.49% 105.82%
C1_Jeh. cu salariile 12 31,043 34,882 112.37% 35,500 37,500 101.77% 105.63%
C2 [bonusuri 13 3.606 3.660 101.50% |___ 4,000 4,300 109.29% 107.50%
c3 dea cu personalul, din 14 0 0.00% 0.00% 0.00%
mii lei
Realizat/
Nr. 4 Propuneri Estimări | Estimări
% % %
INDICATORI PR pir ag 2022 % 2023 2024 ,
0 2 3 4 s 6 = 5/4 7 8 9 = 7/5 10 = 8/7
cheltuieli cu plaţi compensatorii
C. aferente disponibilizărilor de 15 0
personal
Cheltuieli aferente contractului
ca Je mandit sia tot oţiane de “INTdA sa so | 98.52% | 810 810 | 101.12% | 100.00%
conducere si control. comisii si
comitete
c5 el e cn te 17 | 736 813 [110.46%] 810 850 | 99.63% | 104.94%
“ alte cheltuieli de exploatare 18 5,519 10,253 | 185.78% | 11,000 11,000 | 107,29% | 100.00%
Cheltuieli financiare 19 926 820 88.55% 800 1,000 97.56% 125.00%
DI REZULTATUL BRUT i ai î
(profit/pierdere) (Rd 20=Rd1-Ră6) 20 11,856 1,000 8.43% 1.000 1.000 100.00% 100.00%
IV 1|IMPOZIT PE PROFIT CURENT 21 791 184 23.26% 184 184 100.00% 100.00%
2|IMPOZIT PE PROFIT AMANAT 22
3|VENITURI DIN IMPOZITUL PE 23
PROFIT AMANAT
4| IMPOZITUL SPECIFIC UNOR 24
ACTIVITATI
SIALTE ELEMENTE
NEPREZENTATE LA 25
ELEMENTELE DE MAI SUS
v PROFITUL /PIERDEREA NETA A
E pei Si scana paaj. [226 Îi ămiees |. „15. Al 7a7u|. “are 816 | 10.00% | 100.00%
Rd22+Rd23-Rd24-Rd250, din care:
Rezerve legale 27
Alte rezerve reprezentând facilităţi 28
fiscale prevăzute de lege
mii lei
INDICATORI
Nr,
rd.
Realizat/
Preliminat
2021
Propuneri
2022
%
Estimări
2023
Estimări
2024
%
“Yo
2
4
5
6 = 5/4
9 =7/5
10 =8/7
Acoperirea pierderilor contabile din
anii precedenţi
29
0)
0.00%
4DIV/!
Constituirea surselor proprii de
finanţare pentru proiectele cofinanţate
din împrumuturi externe, precum şi
pentru constituirea surselor necesare
rambursării ratelor de capital, plăţii
dobânzilor, comisioanelor şi altor
costuri aferente acestor împrumuturi
30
11,065
816
7.37%
816
816
0.00%
100.00%
Alte repartizări prevăzute de lege
31
Profitul contabil rămas după deducerea
sumelor de la rd. 27, 28, 29,30 şi3l
(Rd32=Rd26-(Rd27 la Rd310>=0).
2
0.00%
Participarea salariaţilor la profit în
limita a 10% din profitul net. dar nu
mai mult de nivelul unui salariu de
bază mediu lunar realizat la nivelul
operatorului economic în exerciţiul
financiar de referință
33
400
0.00%
400
400
487.80%
100.00%
Minimum 50% vărsăminte la bugetul
de stat sau local în cazul regiilor
autonome, ori dividende cuvenite
acţionarilor, în cazul
societăţilor;companiilor naţionale şi
societăţilor cu capital integral sau
majoritar de stat, din care:
34
7.37%
mii lei
Realizat/
Nr. i Propuneri i Estimări | Estimări șI *
NDICATORI E Preliminat 2022 % 2023 2024 CĂ A
2021
0 2 3 4 5 6 = 5/4 7 8 9 = 7/5 10 =8/7
a
, dividende cuvenite bugetului de stat | 35 0.00%
BI :
dividende cuvenite bugetului de local | 36
C) A ZM
dividende cuvenite altor actionari 37
Profitul nerepartizat pe destinațiile
prevăzute la rd.33 - rd. 34 se 38 0 9
repartizează la alte rezerve şi
constituie sursa proprie de finanţare
VI VENITURI DIN FONDURI 39
EUROPENE
VII
CHELTUIELI ELIGIBILE DIN i
FONDURI EUROPENE, din care:
a) |cheltuieli materiale 4
b) |cheltuieli cu salariile 42
c
) cheltuieli privind prestările de servicii | 43
4) [cheltuieli cu reclama şi publicitate 44
e) |alte cheltuieli 45
iaz SURSE DE FINANȚARE A
i ih j Ss 9, Î o,
INVESTIȚIILOR, din care: 46 | 28.906 69,726 0.00% 170,517 | 290,027 | 244.585% 170.09%
Alocaţii de la buget. din care: 47 5.940 13.288 0.00% 28.508 73.209 214.54% 0.00%
aloca i bugetare aferente plăţii 48 0.00%
angajamentelor din anii anteriori
IX CHELTUIELI PENTRU
550 .09%
INVESTIȚII 49 | 28,906 69,726 2 170,517 | 290,027 | 244.585% 170.09%
X
DATE DE FUNDAMENTARE
mii lei
Realizat/
L Nr. Propuneri i Estimări | Estimări Fi a
INDICATORI Lai eat 2022 (3 2023 2024 Yo p0ă
1 2 3 4 =] 6 = 3/4 A 8 9 = 7/5 10 = 8/7
l
NM deipieromă proumozal la diarie MNORONl O sas 575 [05.89%] ses 595 | 101.74% | 101.71%
anului
2 INr. mediu de salariaţi total si 553 570 103.07% 575 580 100.88% 100.87%
3
Castigul mediu lunar pe salariat
(lei/persoană) determinat pe baza 5> $221| 5,635 107.922 5.125 6.006 101.59% 104.91%
cheltuielilor de natură salarială *
du Castigul mediu lunar pe salariat
(lei/persoană) determinat pe baza
cheltuielilor de natură salarială, 53 4,910 5,237 106.66% | 5,557 5,839 106.10% 105.09%
recalculat cf. Legii anuale a bugetului
de stat**
5 Productivitatea muncii în unităţi
valorice pe total personal mediu (mii | 54 164 189 115.00% 190 195 100.79% 102.31%
lei/persoană) (Rd.2/Rd.51)
6 Productivitatea muncii în unităţi
valorice pe total personal mediu o - Ş
recalculată cf. Legii anuale a bugetului ss 157 182 115.92% 190 193 104.40% 102.63%
de stat
7 Productivitatea muncii în unităţi fizice
pe total personal mediu (cantitate 56
produse finite/ persoană)
8 | Cheltuieli totale la 1000 lei venituri
0,4 0, 0,
totale (Rd.6/Rd.1)x1000 s7 870 991 113.85% 991 991 100.02% 100.03%
9 | [Plăţi restante 58 0 o 0.00% o o 0.00% | 0.00%
10 Creanţe restante SAC 6.300 6,200 98.41% 6,000 6,000 96.77% 100.00%
G> 4 :
Director gencălc OMPANIA Director economic
ec. Sil; Maria
ihă, Chifiălea Luciin, Mih
N
APA
N
*
ii
AUTORITATEA ADMINISTRAŢIEI PUBLICE CENTRALEALOCALE
Anexa nr.2
Operatorul economie: S.C. Compania de Apa Oradea S.A.
Sediu Adresa: Oradea, strada Duiliu Zarafireseu nr.3
Cod unic de înregistrare: 84760
D -Maanciari pi ţi în bugetul de E)
mil lei
Prevederi an precedent 2021 Propuneri aa curent 2022 “ kid
INDICATORI Ne Reatizat 2020 |__Aprohar_Ţ 2, = din carei
i Lira Bh 7-68 R= 43,
piei Realizat | Trimi | Trimit | Trimii | Aa 5 .
[i 1 EI 3 3a FI EI 6a sb, Se 6 7 Di
L | _______ VENITURI VOTALE (rd. 1 rd. 2 + rd. 22) 1 ____ 84,196) 87.300) 91.370 26.02 53.249) 41.323] __107.890___118.08%| 108.52%|
Veniruri totale din exploatare (rd rd. 3 + rd. 5 + rd.9+ 5
N ARIE repre reperele 2 23429] 36.700) 90,772 28,922 59189) BUZI3| O 1074600) 118.349 108.80%
- 0.6 +rd.7) |
a). A] pe PERâReția Pandora Că Sona a tuia a race ceai ă 7791) so.svul 49893) 240872] 80889) 77063] 101.600) 12.41%] 107.84%)
FD din vânzarea prodaselor Z)
12 din vern icli prestate s ___17.297| 80.800) 83.499) 24.572] 50,889, 77.963, 101.600)___121.11%] 107.840]
lazi din redeveaţe și chirii s a | E | | |
ap alte venituri 7 II |_____ _ |
» din vânzarea mărfurilor € 13| |
« din subvenţii și transferuri de expluatare aferente cifrei de ol ol e 9 9 o] o|
afaceri nete (rd. LU + rd, 11), din care:
ei subvenţii, cf, prevederilor
legale în vigoare | |
<2 transferuri. cf. prevederilor | |
Negale în viguare | |
n | |
E uta producţia de imobilizări LEII 1.248 1.250, 807 200. 300! __500|____ 900|___111.52%| 64.82%
P= venituri aferente costului productiei în cur de execuţie | | |
13 |
TI | 1â e rd, 16 rd, 19 ru, [ A
Erei sl ara DR ara Pa 4374 4650 Soma 180| OO 2300] O 360| O S00| 399%] 138.82%
1) sa ei din umenzi și penalivăți 18 276, 780, 1.409, 20 100| 200, 300|___22.92% 474.28%
2) dia vânzarea activelor și alte | |
uperaţii de capital (rd |
Wed, 17 + rd. 18). din care: SI % * . 9 % ui
16 |
|- acrtve corporale 17. 7 __ aa
|- active necorporale EL SETI DNA |
s3) ăia subvenţii pentru !
investiţii 19 3421 3,700 4,174 1,090 24000, 3.100 430 103.02%| 118,340
[77] din valorificarea
|eerzificatelor (02 2 _ i
alte venituri zi 200) 289 100, 200 380 800 ____R4.39%% 116.87%4|
ci Ț
2 opri aatli (rderd, 23 + rd. 24 + rd. 25 + rd. 26 rrd,| a 600) 598 80 90. 120) 299, 18.49% 77.97%al
. dia imobilizări fi B ÎI: DR a | _ _ |
b)___ [ata investiţii Minunctare 2 E III PI a i _
a din diferențe de curs 28 s2| ÎN RI N _ ] 000% 1.61%
2ngra
15
mai det
Prevederi ao precedent 2021 Propuneri an curent 2022 “ “
INDICATORI Nr | Meauzat 2020 | proăae din carea
coafurma Hot] * s, 7-65 8 = &3a
CA. Realizat Triml Trimi | Trimru An
1 2 3 33 4 & Sa Sb. Sr Că ? Lă
dla dobânzi
% 634, 00 07| 60 so se 200 39,48%) 79.97%
26 |
IIS) alte venituri financiare Ei, ETI 100, ___90 20 a se 90|___1on.ao%e 126.76%3
. |CREI-TUTELI TOTALE (rd-28rd.19-rd.130) 2 78.247] 84.850) 79.514 28 82) 52.949 80873] ___ 106.890 ___134-43%| 198719]
1| Cheltuieli de exploatare (rd 29=rv4.304rd.7R+rd.B8+rd.113). din carei 29 73.750) 83.850, 78.588 28.682 82.845, 19.973) 106.070; 134.97%| 106.28%|
A € cu bunuri și servicii (cd Merd.31-+rd.39+ rd.45). din care: 30 24.128 27.279) 28.136, 10.44, 20.704 31.231 41,128, 193.61%| 104,189)
Cheltuleii privind stocurile (rd |
At e aaa aa aa ta că; a| 14,976 17,800) 16.827) u3o| _I6180| 24400) 31300] 193.029] 110.36%
a. cheltuieli cu materiile prime E: 1.291, 1.500 1.490 350, ET 1.380 1.600__107.38 9%] 115.419]
B cheltuleli cu materialele bile. din care: Ei] 8.039, 8.400 4.409] 1.150, 2.300) 4.100) $.100|___ 106.086] 95440]
vb cheltuleli cu piesele de ! :
Fiica 34 929| 200 R40) 2000 740| 900| 107.140] 90,42%]
b2 |ehultuleli cu combustibili | | |
se 1,585 1.900 1,879! 420 9189 1450 24000! 106.44%a| 118.58%
9 Eau ăttinA air lei da Biira abieetebit de îi 274| 300 210 30 su 10| 20u| 98.24% 76.64%]
venture
4) chelukii priv ind energia și apa ELI _8.364 10,500, 10.018 6.500 12.709, 18.800 28.000|___249.56% 129.76%|
e cheltuieli privinu marfurile E] 7 o) 0.944]
|Chettuleli privind serviciile executate de terți (rd 39rd, 40 | |
A2 e câţi e ra 40 al caz 3 2.248| 2.842) 2.048 Li) 1106 168| 2212] 107.48%| 91.678
1. ial cu întreținerea )i reparațiile a 24013) 2600) 1.908) sao 1.900, 1.840, 2.000|__ 104.999] 94.63%
FR |cheltuleli privind chiriile (rd $1=rd. 42 + rd. 43) din care: i ul PE PA 3 d ai 12| —10p.aoscl 100.n0s|
bb) - către operatori cu capitul
mregra/ majoritar de star n 12 Eli 3 Li 3 12 109.99% 100.00%|
[E]
b2) - vâcre uperatori cu capital |
privat E | |
e prtuae de asigurare E] 221 230 142 sa|_ 100 150| 200|__140.88% bă.25%5)
C helruleii cu alte verticli executate de terți (7d 4%=rd. 46 >
A nd. 47 rd, 49 + rd. 86 + ră. 61 + rd. 62 + rd, 66 + rd. 67+ 6.907 6,637 6581 14728) 3418 5433) 74013] 107.05%, 94.45%
rd. 68 + nd, 77), din care: ză
Pi teli cu colabaratorii i 16 i o
b) chelruleli privind comhioaneie și onorariul, din care: Ia | ua 150, 193 80 130 150 200| 103,630 163.469
[Tg cheiruleli privind o | Ț :
it consultanţi juridică | 48 i 20%
cheltuieli de protocol, reclaraa și publicitare (rd. $1 + rd. 83), Ţ |
Li) is carui 5 15, 18 22 L) 5) 1 18, 12727%0 146.67]
i) [ei e proteanae | 10 10) 19 s 1 18 25) 131,8%l 190,00%4|
|- tichete cudau potrivi legii Ț |
ar. 193/2006, cu modificările |
ulterioure Ss a _
«2 eheltuleli de reclama şi | [
k di et | | s s 3 3 3 3 100,009) 0.V0%|
Pagina 2/2
ali lei
INDICATORI
Realizat 2020
Prevederi a precedent 2021
Propuneri an curent 2022
Aprobat
din care:
Pr j,
af Hat.
Cozla Realizat
CA
Trimi
Treimi | Trimit
Aa
gata
4 Ei
sb 3
- ttehete caduu ptr, cheltuieli
de reclamă și publicitate.
potrivit Legii nr. 193/2006,
cu modificârii ulterivare
_elehete cadou ptr. cumpanli
de marketing, studiul pieței,
peomovareu pe piețe
existente san nol, potrivit
Legii nr. 193;2006, cu
modificările ulterioare
- ch.de promovarea
produselur
s8
400|
[)]
"Ch, cu sponsorizarea, potrivit O..G. ar. 2:2015 (rd S6=rd.
47 + pu, Să + nl. ti, din cars:
L)Y
«| 10) 10|
21.49%
29.06”
a) eh, de sponsorizare În
domeniul medical si sanatate!
s|
si
Ț
|
Ț
2 20] 236)
|
2
d2 eb. de sponsorizare în
domeniile educatie,
Invatamant, vocal sl sport.
dia cure:
10 +
%|
tru cluburile sportive
sa
D.t%e
u3) ch. de sponsorizare pentru
alte actiuni si activitati
196
25.41%
DI ut
chehufeli cu transportul de bunuri și perwane
36. 45, 36
11607%|
188.96%4|
cheltuleli de depiuare, detmpare, truasfer, dla care:
17, E.) 17|
117.68%,|
100.00%|
= cheltuieli cu diurna (ru 63erd, 64 + rd. 68), din care:
137.80%,
20.00%,
- interna
4 12 E)
iăcată
137.50%,
200.00%
externa
[2]
chelruleit poștale pi taxe de tel
see sas
1.179]
1300
11.26%]
107.87%|
bi
jcheltuteii cu serviciile bancare și asimilate
140 157, 144
150|
104.17%|
102.86%|
5
alte cheltuieli cu sericiile executute de terţi, din care:
4,704)
4000)
5.200
10.84%
100,601%|
i) cheltaleii de asigurare și
pază
3 [8
3440) 3154
110.97%|
100.16%
2) cheltuleii privind
“întreținerea și funcționarea
|rehnicui de calcul
|
s? ss 5
103,77%|
92.98%
în cheltuieli ca pregătirea
ler
2 as) 17]
13,91%)
Pagina 3/8
mail lei
Prevederi an precedent 2021 Propuneri an curent 2022 “ “
INDICATORI XE: | Realizat 2020 | probat ne Zi care
cantor Her. | P 7-68 8 =5i3a
pt Realizat Trimi | Trimii | TrimEli Aa
1 2 3 3u +4 s$ da db bc 6 2 L]
DT) cbeluleli cu reevaluarea | f
imobilizăritor corporale și 15 1 sDIV:o0! 000%
|necozporale, din care: iz) [
| aferente bunuritor de
natura domeniului public | |
73 | |
îs) chsiraleli ca prestațiile | Ț |
efectuate de filiale knd | | |
16) ebetaleli privind recrutarea i |
işi plasarea personalului de | | |
conducere cf, Ordonanţei de |
rzență « Guvernului or. |
|u03/2031 |
78 | |
17 ebeltuieli cu anunţurile I | Ț Ț
privind licitaţie şi alte ș, 1109 130 119 30| 6, 100, 140) 117.65% 109.17%
p nise chettuteii TI a
B. Cheltuleii cu imp tuse şi vârsămi (rd 78=rd.79 + rd. 80 | . Ș
Piz egii o rece FI 78 9,522 11,808 14,735 340 74280) a1206| O 14436] 1238764] 125.24%
p |Ph-euasa pr. acrivizatea de eaploatarea returselor
k minerale P_|__ | a _
ch. cu redevența pentru roncealonarea bunurilor publice şi | | ! Ș
b) zile aha s 856| 10465] 10261) 350 6.500) 13.000, 126.699] 123.694
<) ch, cu taxa de licenţă ai 20) 25 su și 10, 20|_181.82%]| 58.00%
a) _____jeh. eu taxa de autorizare a2 TI 15 s 5 10 137.50 72.73%]
e) eh. cu rexa de medlu Li)
LiĂ jehelruleii eu ulte taxe ziţ 4 1,198, 1.300) 1.485 380 760, 1440 1.504| 193.44%| 121.76%|
[giga SE ientizalul (ră era, 80 End 99 pai 100 ră tip alai [i stu) 34880 36.266 36.%8| 3551 193348] 29806) 40,186) 11993%)] 103,879
Co_____|Cheiraleii de ontura satariala (rd Beer. 87 > rd. 91) L 33.403) 34.723) 33.639) DT) 18,588 ___ 28.608] 38.442) 11.259a] 13.73%
Cheliuleli cu salariile (rd 87=7d, 89 > rd. 89 + rd, DU). ui
ci) Aj eai otil ee pietei iz im ai [că 29.139) 31,128 31.043 7980) 16960) 25970] O a] 112,375] 106.509
a! salarii de bază [] 22.047) 23.785, 23.225) 6.310 1346U____20010| 27.160) 1198379 108.34%
b) sporari, prime și alte boniflcații aference salariului de | zi
buză [confirm CCI) 30 6981 7.180 7,648 1610 3.440 sa) 7002 91.59%] 109,51%|
e) alte bonifleaţii (conform CCM) 30 [FT 160) 173 30 60 99 120/___69.36% 142.98%
cz pini (râsteri 93 ră 8 ră 96 097 erp: | sasa| 3.598 3,506) 660, 1.598) 2635] 34660) 10.50% 84.77%
a) cheltuleii sociale prevâzate le art. 25 dio Legea nr. | |
227/201$privind Codul fiscal. ca modificările și completările sua s80 a48 o 285 204 500| 108.84cl s6.36%|
uhorivare, din care: 32 =
- tichete de creșă, sf. Legii | |
nr. 193/2006, cu modificările |
ulterioare; LI _
- tichete cadou pentru Ț |
cheltule)i soclale potrhtt
Legii ar. 193/2006, cu sa a80 248 | 288 285 S80| 108.84% Ssa6%
|modificările ulterioare; | 94 | | | | ÎL
b) tichete de masă E 55 20371 2488 2.38 520| 1.280 1.870 2.300 102.28% 120.03%|
Pagin
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.