30 noiembrie 2010

HCL 820/2010 Oradea adoptată

Hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu Modificator – Extindere Centru Rezidenţial de îngrijire socială „Sfânta Elisabeta”, str. Spartacus, nr.cad.156960 – Oradea

Denumire
Hotărârea nr. 820 din 2010 a Consiliului Local Oradea
Emitent
Consiliul Local Oradea
Număr
820 / 2010
Data
30 noiembrie 2010
Localitate
Oradea, județul Bihor
Stare
adoptată

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL BIHOR MUNICIPIUL ORADEA CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂRE Privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu Modificator – Extindere Centru Rezidenţial de îngrijire socială „Sfânta Elisabeta”, str. Spartacus, nr.cad.156960 - Oradea Analizând Raportul de Specialitate înregistrat sub nr. 275880 din data de 29.11.2010, întocmit de către Instituţia Arhitectului Şef - Biroul Avizări Planuri Urbanistice CMUAT prin care se propune Consiliului Local al municipiului Oradea, aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu Modificator – Extindere Centru Rezidenţial de îngrijire socială „Sfânta Elisabeta”, str. Spartacus, nr.cad.156960 – Oradea, elaborat în baza certificatului de urbanism nr.3259/21.10.2010 la solicitarea beneficiarei ASOCIAŢIA CARITAS CATOLICA, are ca obiect modificarea reglementărilor Planului Urbanistic de Detaliu – Centru de colectare ajutoare pentru cazuri de calamităţi, str. C.Coposu - Oradea şi aprobat de consiliul local prin HCL nr. 825/30.11.2005 astfel: - modificarea numărului de clădiri, a formei şi volumetriei acestora, amplasarea în plan a construcţiilor, regimul maxim de înălţime şi a funcţiunii, în condiţiile menţinerii indicilor urbanistici aprobaţi ; Terenul luat în studiu este cuprins în intravilanul municipiului Oradea în cartierul Rogerius, pe amplasamentul fostului Cimitir Olosig şi are ca vecinătăţi: - la sud-vest, str. Spartacus; - la nord-est, un parc public ( Parcul Liniştii); - la est, biserica reformată “ Rogerius” - la vest, proprietatea Radio Maria SRL. Aplasamentul studiat este reglementat prin PUD aprobat prin HCL nr. 825/30.11.2005, fiind destinat construirii unui centru social de colectare ajutoare în caz de calamităţi, In PUD-ul aprobat se prevedea amplasarea a patru clădiri cu destinaţia: - centru de colectare ajutoare pentru cazuri de calamităţi în regim de înălţime P+1; - sediu Caritas Catolica în regim de înălţime P+2; - studio de radio în regim de înălţime P+M ; - azil de bătrâni în regim de înălţime P+3; Din punct de vedere juridic, terenul, în suprafaţă de 9600 mp, este identificat cu nr. cad. 156960 înscris în CF nr.156960–Oradea în proprietatea Episcopiei Romano- Catolice Oradea cu transmitere în folosinţă gratuită cu titlu de construire în favoarea Asociaţiei Caritas Catolica, Legătura zonei cu municipiul se realizează pe Spartacus, Ţinând seama de prevederile Legii nr.50/1991 privind autorizarea executării construcţiilor şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor, modificată şi completată prin Legea nr.453/2001, În conformitate cu prevederile Legii nr.350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, actualizată, Văzând proiectul de hotărâre şi avizul comisiei de specialitate a Consiliului Local, În baza art. 36 alin.2 lit. c, alin. 5 lit. c) şi art. 45 alin.2 lit. e) din Legea administraţiei publice locale nr.215/2001, republicată, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA H o t ă r ă ş t e: Art.1. Se aprobă Planul Urbanistic de Detaliu Modificator – Extindere Centru Rezidenţial de îngrijire socială „Sfânta Elisabeta”, nr. cad.156960 - Oradea, cu propunerile de organizare urbanistică şi reglementările specifice, conform documentaţiei tehnice anexate, care face parte integrantă din prezenta hotărâre: - Faţă de PUD aprobat prin HCL nr. 825/30.11.2005, se fac unele modificări care să satisfacă cerinţele beneficiarului prin modificarea numărului de clădiri de la patru la trei, a formei şi volumetriei acestora, amplasarea în plan a construcţiilor, regimul maxim de înălţime de la P+3 la P+1, în condiţiile menţinerii indicilor urbanistici aprobaţi. Prin prezenta documentaţie se propune: (1) renunţarea la clădirile cu destinaţia de sediu Caritas Catolica (P+2), studio de radio (P+M) şi azil de bătrâni (P+3) şi amplasarea unui grup de două clădiri cu destinaţia centru rezidenţial de îngrijire socială în regim de înălţime P şi parţial P+E; (2) amenajare incintă ( platforme betonate, alei carosabile şi pietonale, spaţii verzi şi locuri de parcare aferente funcţiunii propuse); (3) amenajarea a 17 locuri de parcare, 6 la strada Spartacus şi 11 la nord de centrul de colectare ( faţă de cele 22 locuri de parcare prevăzute în planşa Reglementări aferenta din PUD-ului aprobat). - POT maxim propus:20,72%, - CUT maxim propus: 0,42; - Regim maxim de înălţime propus: P+E; Amplasarea clădirilor, amenajarea incintei, accesele carosabile şi pietonale se vor realiza conform propunerilor prezentate în planşa 04.U – Reglementări aferentă proiectului nr.678/2010 întocmit de către SC Poliart SRL – arh. Tivadar Daniel - Accesul în incintă se va realiza din str. Spartacus pe o alee carosabilă privată cu profil transversal de minim 6,30 m, prevăzută cu zonă de întoarcere; Asigurarea cu utilităţi: alimentarea cu energie electrică , apă şi canalizare se va realiza prin racord la reţelele existente în zonă. Art.2. Cu ducere la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Biroul Avizări Planuri Urbanistice CMUAT. Art.3. Prezenta hotărâre se comunică cu: - Instituţia Prefectului judeţului Bihor - Primarul Municipiului Oradea - Biroul Avizări Planuri Urbanistice CMUAT, - Beneficiara Planului Urbanistic de detaliu, ASOCIAŢIA CARITAS CATOLICA, prin grija Biroului Avizări Planuri Urbanistice CMUAT - Se publică în M.O. al judeţului Bihor şi pe site-ul www.oradea.ro PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ Negrean Daniel Dumitru Oradea, 30 noiembrie 2010 CONTRASEMNEAZĂ Nr. 820 SECRETAR Ionel Vila Hotărârea fost adoptată cu unanimitate de voturi “pentru.

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: oradea.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă