ROMÂNIA
JUDEŢUL BIHOR
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA
Municipiul Oradea, județul Bihor. Piaţa Unirii, nr. 1. C.P. 410 100, Tel. +40 0259-437 000, Fax. +40 0259-437 544, E-mail: primarie(doradea.ro
HOTĂRÂRE
privind aprobarea indemnizaţiei membrilor consiliului de administraţie la societatea AGENȚIA DE DEZVOLTARE
LOCALĂ ORADEA SA
Consiliul Local al municipiului Oradea, întrunit în ședința ordinară din data de 28.11.2025;
Examinând proiectul de hotărâre privind aprobarea indemnizaţiei membrilor consiliului de administrație la
societatea AGENȚIA DE DEZVOLTARE LOCALĂ ORADEA SA;
Având în vedere Referatul de aprobare al primarului Municipiului Oradea, în calitate de iniţiator, înregistrat
cu numărul 508504 din data de 24.11.2025;
Analizând Raportul de specialitate înregistrat cu numărul 508497 din data de 24.11.2025, întocmit de către
Serviciul Evidenţă Active, Delegări de Gestiune şi Datorie Publică din cadrul Direcţiei Economice, prin care propune
Consiliului Local al municipiului Oradea aprobarea proiectului menţionat mai sus;
Faţă de cele menționate anterior și în conformitate cu:
-OUG nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice,
-Hotărârea nr. 639 din 2023 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a unor prevederi din
OUG nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice,
-Legea nr. 158/2025 pentru modificarea și completarea Ordonanţei de urgență a Guvernului nr.
109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice
-Legea nr. 31/1990 a societăţilor comerciale cu modificările și completările ulterioare,
Văzând avizul consultativ al Comisiei de Specialitate a Consiliului Local,
În baza prevederilor art. 129 alin. (2) lit. (b), alin. (4), lit. a), art. 139, alin. (3) lit. a), art. 196 alin. (1) lit. a)
din Ordonanța de Urgenţă a Guvernului nr.57/ 03.07.2019 privind Codul administrativ, cu modificările și
completările ulterioare,
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA
Hotărăşte:
Art.1. Se aprobă componenta fixă a remunerației pentru membrii neexecutivi ai consiliului de administraţie la
societatea Agenția de Dezvoltare Locală Oradea S.A la nivelul de 1.250 lei net/ lună.
Art.2. Se aprobă remuneraţia pentru membrii executivi ai consiliului de administrație al societăţii Agenţia de
Dezvoltare Locală Oradea S.A, în următoarea componență:
- indemnizaţia fixă : în cuantum de 13.941,00 lei net/lună,
- componentă variabilă : în cuantum de 9.294 lei net/an.
Art.3. Se mandatează Municipiului Oradea şi a reprezentantului societăţii Administraţia Domeniului Public S.A. în
Adunarea Generală a Acţionarilor societăţii Agenţia de Dezvoltare Locală Oradea S.A. de a vota „pentru” în cazul
articolelor 1 și 2. Hotărârea A.G.A. de aprobare a indemnizaţiilor de la articolele 1 și 2 va fi precedată, în
conformitate cu art. 37 din O.U.G. nr. 109 din 2011, de avizul AMEPIP.
Art.4. Ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţiei Economice - Serviciul Evidenţă Active,
Delegări de Gestiune şi Datorie Publică și societatății AGENȚIA DE DEZVOLTARE LOCALĂ ORADEA SA.
Art,5. Prezenta Hotărâre se comunică cu :
- Primarul Municipiului Oradea
- instituţia Prefectului Județului Bihor;
- Direcţia Economică - Serviciul Evidenţă Active, Delegări de Gestiune şi Datorie Publică;
- Direcţia Juridică, prin grija Direcţiei Econornice - Serviciul Evidenţă Active, Delegări de Gestiune
şi Datorie Publică;
- Societatea Agenţia de Dezvoltare Locală Oradea S.A., prin grija Direcţiei Economice - Serviciul
Evidenţă Active, Delegări de Gestiune şi Datorie Publică;
- Se publică în Monitorul Oficial Local al municipiului Oradea.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
Nica Nicolae
Oradea, 28 noiembrie 2025
Nr. 755
Hotărârea a fost adoptată cu 16 de voturi „pentru”, 4 voturi „împotrivă” şi
6 voturi „abţinere” și o „nepriicipare” la vot
aeram.
AL
AGENȚIA DE DEZVOLTARE LOCALĂ ORADEA SA Via open anmoriunities
Nr.1584/20.11.2025
COMITETUL DE NOMINALIZARE ȘI REMUNERARE AL SOCIETĂȚII AGENȚIA DE DEZVOLTARE LOCALĂ
ORADEA S.A.
Către,
Consiliul de Administraţie al Societăţii AGENŢIA DE DEZVOLTARE LOCALĂ ORADEA S.A.
Cornitetul de nominalizare și remunerare al Societății AGENȚIA DE DEZVOLTARE LOCALĂ
ORADEA S.A., în concordanţă cu prevederile Ordonanţei de urgenţă
109/2011 privind guvernanța
corporativă a întreprinderilor publice,
Art. 3?
(1) Remuneraţia mernbrilor consiliului de administraţie sau, după caz, a membrilor consiliului de
supraveghere este stabilită de adunarea generală a acţionarilor în structura şi limitele prevăzute la alin.
(2) şi (4).
(2) Remunetaţia membrilor neexecutivi ai consiliului de administraţie, respectiv a membrilor
consiliului de supraveghere este formată dintr-o indemnizaţie fixă lunară. Indemnizaţia fixă lunară nu
poate depăşi de maximum două ori media pe ultimele 12 luni a câştigului salarial mediu brut lunar
pentru activitatea desfăşurată conform obiectului principal de activitate înregistrat de societate, la nivel
de clasă, conform ciasificaţiei activităţilor din economia naţională, comunicat de Institutul Naţional de
Staţistică anterior numirii. Nivelul remuneraţiei este propus de comitetul de remunerare a! consiliului de
administraţie sau al consiliului de supraveghere al întreprinderii publice, avizat de AMEPIP şi aprobat de
adunarea generală a acţionarilor, luând în considerare criteriile de referinţă din sectorul privat, precum
şi complexitatea operaţiunilor desfăşurate de întreprinderea publică.
(3) Remuneraţia membrilor executivi ai consiliului de administraţie sau a membrilor directoratului
este formată dintr-o indemnizaţie fixă lunară şi dintr-o indemnizaţie variabilă. Indemnizaţia fixă lunară
nu poate depăşi de maximum 3 ori media pe ultimele 12 luni a câştigului salarial mediu brut lunar
pentru activitatea desfăşurată conform obiectului principal de activitate înregistrat de societate, la nivel
de ciasă, conform clasificaţiei activităţilor din economia naţională, comunicat de Institutul Naţional de
Statistică anterior numirii. Nivelul remuneraţiei este propus, avizat şi aprobat potrivit dispoziţiilor alin.
(2) teza a II-a. Componenta variabilă are la bază îndeplinirea indicatorilor-cheie de performanţă, inclusiv
cei specifici activităţii întreprinderii publice, negociaţi şi aprobaţi de autoritatea publică tutelară, diferiţi
de cei aprobaţi pentru administratorii neexecutivi. Componenta variabilă se acordă anual şi nu poate
depăşi de maximum două ori media pe ultimele 12 luni a câştigului salarial mediu brut lunar pentru
activitatea desfăşurată conform obiectului principal de activitate înregistrat de societate, la nivel de
clasă, conform clasificaţiei activităţilor din economia naţională, comunicat de Institutul Naţional de
Statistică anterior numirii, numai dacă societatea îndeplineşte cumulativ ce! puţin următoarele condiţii:
a) nu are datorii restante faţă de bugetul general consolidat;
b) nu are datorii restante faţă de furnizori şi faţă de alţi creditori;
c) are programele de investiţii implementate conform graficelor de execuţie;
d) nu are înregistrate pierderi contabile anterioare şi nu înregistrează pierderi contabile curente;
e) nivelul ratei de profitabilitate determinate ca raport între profitul net şi cifra de afaceri este mai
mare de 5%;
f) creşterea cifrei de afaceri în anul curent faţă de anul precedent este mai mare de 2,5%.
(4) Componenta variabilă a remuneraţiei membrilor executivi ai consiliului de administraţie, a
directorilor sau a membrilor directoratuiui se revizuieşte anual, în funcţie de nivelul de realizare a
obiectivelor cuprinse în planul de administrare şi de gradul de îndeplinire a indicatorilor-cheie de
performanţă aprobaţi de adunarea generală a acţionarilor, anexă la contractul de mandat.
CUI RO 24734055 | J05/2814/12 11 2008 E contactQadiora
BANCA TRANSILVANIA sucursala Oradea T +40) 0359.889.389
ROB84BTRLO0501202P80178xx F _+4(0) 0259.408.863
410100 Oradea, Bihor, str. Primăriei, nr. 3, parter W www.adio.ra
AHEXA A:
la H.C.L. NR.755 DIN
28.11.2025
Primăria Municipiului Oradea
Direcţia Economică
Serv . Evidenţă Active, Delegări de Gestiune si Datorie Publică
Compartiment Guvernanta Corporativa
CĂTRE
AGENȚIA PENTRU MONITORIZAREA ŞI EVALUAREA PERFORMANȚELOR
ÎNTREPRINDERILOR PUBLICE
Nr. înregistrare: 506385
Data:21.1 1.2025
Revenim la adresa Primăriei Municipiului Oradea nr. 462503 din 10.11.2025, înregistrată
la AMEPIP cu nr.12253 din 11.11.2025, prin care am înaintat instituției dumneavoastră, spre
avizare, indicatorii de performanță cuprinşi în planul de administrare al societății AGENȚIA
DE DEZVOLTARE LOCALĂ ORADEA S.A, aterenți membrilor neexecutivi ai consiliului de
administraţie şi propunerea Comitetului de nominalizare şi remunerare privind
indemnizaţia fixă lunară a membrilor neexecutivi ai consiliului de administraţie,
Având în vedere modificările și completările aduse Ordonanței de urgență a Guvernului
nr.
109/2011, Comitetul de nominalizare și remunerare al societăţii Agenţia de Dezvoltare
Locală Oradea S.A. a înaintat Municipiului Oradea, prin adresa nr, 1584/20.11.2025, o nouă
propunere în ceea ce privește nivelul indemnizaţiei fixe lunare a membrilor neexecutivi ai
consiliului de administraţie şi propunerea privind nivelul remunerației membrilor executivi,
care cuprinde componenta fixă lunară și componenta variabilă.
Faţă de cele menţionate anterior şi ținând cont de art. 30 al.3, art. 4112, art.4"4 al. 5, lit
a), teza iv), art.37 din O.U.G. nr.109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor
publice, vă înaintăm, ataşat:
- propunerea Comitetului de nominalizare şi remunerare al societății Agenţia de Dezvoltare
Locala Oradea S.A.,
- planul de administrare care cuprinde propunerea pentru indicatorii de performanță
aferenţi administratorilor societății Agenţia de Dezvoltare Locala Oradea S.A.,
- Hotărârea de numire a membrilor consiliului de administraţie la societatea Agenţia de
Dezvoltare Locala Oradea S.A.,
- Buletinul Statistic.
Cu stimă,
Director Executiv Director Executiv adj. Şef Serviciu
Eduard FLOR Simona VLAD Tabita VLAD
Secrena E
ea,
ML
AGENŢIA DE DEZVOLTARE LOCALĂ ORADEA SA We apon opportunities
Ținând cont de Buletinul Statistic al INS privind câștigul mediu brut în luna Septembrie 2025 (disponibil
la data prezentei) la nive! naţional care stabileşte pentru diviziunea cod CAEN 68 Tranzacţii Imobiliare
(clasă la care se încadrează, Societatea AGENȚIA DE DEZVOLTARE LOCALĂ ORADEA S.A. CAEN 6832 -
Administrarea imobilelor pe baza de comision sau contract), un câștig mediu brut de 8.048,58 LEI.
Membrii Consiliului de Administraţie al Societății AGENȚIA DE DEZVOLTARE LOCALĂ ORADEA S.A,
au fost numiţi prin Hotărârea AGOA Nr.13/25.09.2025, a Societății AGENȚIA DE DEZVOLTARE LOCALĂ
ORADEA S.A., pentru a perioadă de 4 ani, cu încapere de la data de 03.10.2025 și până la data de
02.10.2029 inclusiv, în condiţiile prevederilor OUG Nr.
109/2011 și HG Nr.
632/2023, conform cărora s-a
organizat, desfășurat și finalizat procedura de recrutare și selecţie: BARA CIPRIAN, GHIUCA LIANA —
MIA, CHIȘ CRISTIAN — MARIUS, OALA LIGIA — MELINDA ȘI ORJAN ALEX — ȘERBAN.
Comitetul de nominalizare și remunerare al Societății AGENŢIA DE DEZVOLTARE LOCALĂ ORADEA
S.A., analizând cadrul legal și premisele prezentate:
- Propune ca nivelul remunerației membrilor neexecutivi ai consiliului de administraţie, o
indemnizaţie fixă care să se acorde în cuantum de 1250 LEI net/lună, adică 7,76% (0,077 =
(1250/(2 X 8048,58 = 16.097,16)) din maximum două ori media pe ultimele 12 luni a câştigului
salarial mediu brut lunar pentru activitatea desfăşurată conform obiectului principal de
activitate înregistrat de societate, la nivel de clasă, conform clasificaţiei activităților din
economia naţională, comunicat de Institutul Naţional de Statistică anterior numirii (septembrie
2025), pentru diviziunea CAEN Nr.58;
- Propune ca nivelul remuneraţiei membrilor executivi ai consiliului de administraţie să se acorde
în cuantum de 13.941 LEI net/lună jcomponenta fixă a indemnizaţiei), la care se adaugă
componenta variabilă în cuantum de 9.294 LEI net/an, plătibili o dată pe an, în funcţie de
nivelul de realizare a obiectivelor cuprinse în planul de administrare şi de gradul de îndeplinire
a indicatorilor-cheie de performanţă aprobaţi de adunarea generală a acţionarilor, anexă la
contractul de mandat), adică componenta fixă a indemnizaţiei reprezintă 57,73%
(0,5773=(13.941/(3 X 8.048,58 = 24.145,74)) din maximum 2 ori media pe ultimele 12 luni a
câştigului salarial mediu brut lunar pentru activitatea desfăşurată conform obiectului principal
de activitate înregistrat de societate, la nivel de clasă, conform clasificaţiei activităţilor din
economia naţională, comunicat de Institutul Naţional de Statistică anterior numirii (septembrie
2025), pentru diviziunea CAEN Nr.68, respectiv componenta variabilă a indemnizaţiei plătibilă,
anual, reprezintă 57,73% (0,5773=(9.294/(2 X 8.048,58 = 16.097,16)) din maximum două ori
media pe ultimele 12 luni a câştigului salaria! mediu brut lunar pentru activitatea desfăşurată
conform obiectului principal de activitate înregistrat de societate, la nivel de clasă, conform
clasificaţiei activităţilor din economia naţională, comunicat de Institutul Naţional de Statistică
anterior numirii (septembrie 2025), pentru diviziunea CAEN Nr.68.
Propunerea privind nivelul de remuneraţie al membrilor executivi ai consiliului de administrație al
Societăţii AGENȚIA DE DEZVOLTARE LOCALĂ ORADEA S.A,, stă la baza stabilirii de către consiliul de
administraţie al Societăţii AGENȚIA DE DEZVOLTARE LOCALĂ ORADEA S.A,, a remuneraţiei directorilor
societăţii, fiind un nivel maximal.
Comitetul de nominalizare și remunerare comunică Consiliului de Administraţie al Societăţii
AGENȚIA DE DEZVOLTARE LOCALĂ ORADEA S.A. propunerile și măsurile stabilite.
CUI RO 24734055 | J05/2814/42 11 2008 E contactEadlo.ro
BANCA TRANSILVANIA sucursala Oradea T +410) 0359.889.389
ROB4BTRLO0501202P80178xx PF _+440)0259.408.863
410100 Oradea. Bihor, str. Primăriei, nr, 3, parter W vaarw.adlo.ro
AGENŢIA DE DEZVOLTARE LOCALĂ ORADEA SA
Comitetul de nominalizare și remunerare:
- OALA LIGIA — MELINDA
Semnatar: Oala Ligia-Melinda
Data si ora semnarii: 2025.1 1.2) 09:34:44 +0200
- ORJAN ALEX - ȘERBAN
Digitally signed
ALEX-SERBAN ORJAN
Date: 2025.11.20 15:50:57
+02'00
CUIRO 24734055 | J05/2814/12 14 2008
BANCA TRANSILVANIA sucursala Oradea
RO84BTRLO0501202P80178xx
440100 Oradea, Bihor. str. Primăriei, nr. $, parter
AL
we open opportunițies
E contaciQadlo.ra
T +4(0) 0959.889.389
F_+410)0259.408.863
W www.adlo.ro
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.