HCL 742/2012 Oradea adoptată
Hotărâre privind aprobarea Planului de amplasament şi delimitare a imobilului cu suprafaţa de 581 mp teren cu construcţii situat în Oradea str. Clujului, nr.274/F şi aprobarea vânzării fără licitaţie publică în favoarea d-lor Şulea Teodor şi Şulea Maria a terenului înscris în CF nr. 32028 Oradea, identificat cu nr.topo.7675/7, în cotă de 581/27114 mp.
- Denumire
- Hotărârea nr. 742 din 2012 a Consiliului Local Oradea
- Emitent
- Consiliul Local Oradea
- Număr
- 742 / 2012
- Data
- 22 noiembrie 2012
- Localitate
- Oradea, județul Bihor
- Stare
- adoptată
Ce se aprobă
Se aprobă Planul de amplasament şi delimitare a imobilului în suprafaţă de 581 mp, astfel : Suprafaţa ce se Nr. CF în care Menţiuni Nr. Topo din care se Suprafaţa nr. topo dezlipeşte şi se este înscris Nr. constituie nr. - mp- constituie în nr. Topo Cadastral cadastral -mp
Documente
- hcl hcl-742-2012.pdf
Text
ROMÂNIA
JUDEŢUL BIHOR
MUNICIPIUL ORADEA
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
privind aprobarea Planului de amplasament şi delimitare a imobilului cu suprafaţa de 581 mp teren cu construcţii
situat în Oradea str. Clujului, nr.274/F şi aprobarea vânzării fără licitaţie publică în favoarea d-lor Şulea Teodor şi Şulea
Maria a terenului înscris în CF nr. 32028 Oradea, identificat cu nr.topo.7675/7, în cotă de 581/27114 mp.
Analizând Raportul de specialitate înregistrat sub nr. 63802 din data de 21.11.2012 prin care Administraţia Imobiliară
Oradea propune Consiliului Local al Municipiului Oradea, aprobarea Planului de amplasament şi delimitare a corpului de
proprietate cu suprafaţa de 581 mp constituit din nr. topo. 7675/7, înscris în CF nr. 32028 Oradea şi obţinerea acordului de
principiu a Consiliului Local al Municipiului Oradea, pentru vânzarea fără licitaţie publică a cotei de 581/25254 mp teren,
În conformitate cu coala funciară nr.32028 Oradea, pe terenul intravilan identificat cu nr.topo.7675/7, în suprafaţă de
27114 mp care aparţine Municipiului Oradea, sunt edificate 17 case şi anexe, alături de care se află şi construcţiile edificate de
către fam. menţionată, construcţii care nu sunt înscrise în evidenţele de carte funciară, pentru care aceştia achită impozit pe
clădiri la Direcţia Finanţe Publice din cadrul Primăriei Municipiului Oradea,
Conform planului de amplasament şi delimitare a corpului de proprietate întocmit de către dl. topograf Buzle Călin,
imobilul situat pe Str. Clujului, nr.274/F, se compune din casă de locuit şi anexe cu suprafaţa construită de 159 mp şi cota de
581/27114 mp teren care constituie proprietatea Municipiului Oradea. Pentru suprafaţa de 581 mp teren solicitanţii, achită taxa
utilizare teren,
Ţinând cont de prevederile legii nr. 213/1998, privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia;
Luând în considerare Hotărârea Consiliului Local nr.322/2012, privind unele măsuri pentru reglementarea situaţiei
juridice a terenurilor din domeniul public şi privat, terenuri situate în Oradea, Cartierul Eminescu – zona străzilor Cap. Musat,
Tileagdului, Leningradului şi Aleşdului, precum şi Hotărârea Consiliului Local nr.758 din 27.10.2005, modificată prin hotărîrea
Consiliului Local nr.448/28.06.2007, privind aprobarea Regulamentului de vânzare a terenurilor din domeniul privat al
Municipiului Oradea ;
Văzând proiectul de hotărâre şi avizul comisiei de specialitate a Consiliului Local,
În temeiul art. 36 alin.(2) lit. c), alin. (5) lit. b), art.45 alin.(3) şi art.123 alin.(3) din Legea nr. 215/2001 republicată,
privind administraţia publică locală,
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA
H o t ă r ă ş t e:
Art.1. Se aprobă Planul de amplasament şi delimitare a imobilului în suprafaţă de 581 mp, astfel :
Suprafaţa ce se
Nr. CF în care Menţiuni
Nr. Topo din care se Suprafaţa nr. topo dezlipeşte şi se
este înscris Nr.
constituie nr. - mp- constituie în nr.
Topo
Cadastral cadastral -mp-
7675/7 32028 Oradea 27114 581 Municipiul Oradea asupra cotei
de 581/27114 mp teren
proprietate privată.
TOTAL 581 Şulea Teodor şi Şulea Maria
asupra construcţiilor
Art.2. Se aproba înscrierea în evidenţele de publicitate imobiliară prin deschiderea unei noi coli de carte funciară a
imobilului identificat la art.1 din prezenta hotărâre, reprezentând teren în suprafaţă de 581 mp constituit din nr. topo 7675/7
înscris în CF 32028 Oradea ca proprietate privată a Municipiului Oradea.
Art.3. Se aprobă vânzarea directă la preţul de 8 Euro/mp ( fără TVA), conform raportului de evaluare întocmit de SC
IT Business Management – Timişoara, a suprafeţei de 581 mp teren, constituit într-un nou nr. cadastral conform art. 1 din
prezenta hotărâre, în favoarea d-lor Şulea Teodor şi Şulea Maria.
Art.4. Se aprobă încheierea contractului de vânzare – cumpărare cu beneficiarii – conform modelului anexă care face
parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.5. Preţul stabilit la art.3 va fi aplicat tranzacţiei aprobate în cursul anului 2012 şi se va achita la cursul leu/euro din
ziua emiterii facturii fiscale .
Art.6. Preţul se va achita de către cumpărător astfel: 20% la data autentificării contractului de vânzare – cumpărare iar
restul de 80% în maximum 3 ani, în rate egale lunare până în data de 10 a lunii următoare pentru luna expirată.
Art.7. Sumele aflate în sold la sfârşitul anului se indexează cu indicele de inflaţie prognozat aprobat prin Hotărâre a
Consiliului Local, urmând a se regulariza anul următor conform indicelui de inflaţie real comunicat de Institutul Naţional de
Statistică. Baza de calcul a indexării fiind luna decembrie a anului în care se încheie contractul de vânzare-cumpărare.
Art.8. Diferenţa de indexare, dintre indicele de inflaţie prognozat şi cel real stabilit de către Institutul Naţional de
statistică, rezultată în plus sau minus, se va achita sau compensa în luna ianuarie a anului în curs pentru anul expirat având
scadenţa la 10 februarie a anului în curs.
Art.9. În caz de neplată a ratei la termenul arătat mai sus, se vor percepe majorări de întârziere în cuantumul legal
stabilit pentru creanţele fiscale.
Art.10. Solicitanţii pot beneficia de preţul şi modalitatea de plată aprobate prin prezenta hotărâre în condiţiile în care
au achitat la zi tarifele stabilite prin convenţia de utilizare a terenului încheiată cu Administraţia Imobiliară Oradea şi nu au
datorii restante faţă de Bugetul Local.
Art.11. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Administraţia Imobiliară Oradea.
Art.12. Prezenta hotărâre se comunică cu :
- Primarul Municipiului Oradea;
- Instituţia Prefectului Judeţului Bihor;
- Administraţia Imobiliară Oradea;
- Serviciul Terenuri;
- Serviciul Financiar Contabil;
- Şulea Teodor şi Şulea Maria prin grija Serviciului Terenuri din cadrul A.I.O
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
Dan Octavian
Oradea, 22 noiembrie 2012 CONTRASEMNEAZĂ
Nr. 742 SECRETAR
Ionel Vila
Hotărârea a fost adoptată cu unanimitate de voturi ,,pentru”
Anexa la Hotărârea Consiliului Local nr. 742/ 2012
CONTRACT DE VÂNZARE – CUMPĂRARE
I. PĂRŢILE CONTRACTANTE
1.CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA prin Administraţia Imobiliară
Oradea, cu sediul în mun.Oradea, Pţa Uniri, nr.1, judeţul Bihor, identificată prin CIF RO
23627620, reprezentată legal prin DIRECTOR GENERAL BELTECHI CRISTIAN-MARCEL,
domiciliat în _____________, _____________ judeţul Bihor, identificat cu CI seria ____ nr.
_________ eliberată de SPCLEP Oradea la data de _________, CNP
_______________________, ŞEF BIROU JURIDIC ROŞAN MARIOARA, domiciliată în
mun.Oradea, str.____________, nr.___, judeţul Bihor, identificată cu CI seria XH
nr.________ eliberată de SPCLEP Oradea la data de _________, CNP
___________________ şi UNGUR ADRIANA GEORGINA CNP __________________
domiciliată în _________, str. ________ , nr. ______ , bl. ___ , _____ , judeţul Bihor,
identificată cu CI ______seria XH _______nr. __________ eliberată de SPCLEP Oradea la
data de ____________, Şef Serviciu Financiar Contabil , în calitate de VÂNZĂTOR, pe de o
parte, şi
2. SULEA TEODOR ŞI ŞULEA MARIA , cu domiciliul în Oradea, Str.Clujului,
nr.274/F, având CNP ___________________ şi CNP ________________ în calitate de
CUMPĂRĂTOR, pe de altă parte.
II. OBIECTUL CONTRACTULUI
Art. 2.1. Vânzătorul vinde proprietatea imobiliară, reprezentând teren intravilan în
suprafaţă de 396 mp situat în Oradea, str.Clujului, nr.274/F, judeţul Bihor, cu nr.cadastral
____________ înscris în CF _______________ Oradea. Terenul este liber de sarcini ,
procese şi privilegii Conform Extrasului de carte funciara pentru autentificare nr. _______ şi
________ din ___________.
Art. 2.2. Vânzătorul transmite şi vinde Cumpărătorului, iar Cumpărătorul preia şi
achiziţionează de la Vânzător dreptul de proprietate asupra proprietatii imobiliare descrise
mai sus.
Art. 2.3. Vânzarea proprietatii imobiliare menţionate la art 2.1. a fost aprobată prin
Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Oradea nr. _______ din ____________ .
III. PREŢUL ŞI CONDIŢIILE DE PLATĂ
Art.3.1. Preţul de vânzare al proprietăţii imobiliare, reprezentând în natură teren
intravilan este________________ plus TVA, reprezentând contravaloarea a 4650 EURO
(5766 EURO cu TVA inclus), la cursul leu/euro din________________, aprobat prin
Hotărârea Consiliului Local nr. _______ din ______________.
Art. 3.2. (1) Contravaloarea proprietatii imobiliare se va achita astfel :
- 20% din valoarea facturată, se achită la data autentificării contractului de
vânzare – cumpărare;
- restul de 80 % se achită în rate lunare, pe o perioadă de 3(trei) ani având
scadenţa data de 10 a lunii următoare pentru luna expirată;
- sumele aflate în sold la sfârşitul anului se indexează cu indicele de inflatie
prognozat aprobat prin Hotarare a Consiliului Local, urmand a se regulariza anul
urmator conform indicelui de inflatie real comunicat de Institutul National de Statistica;
- Diferenta de indexare, dintre indicele de inflatie prognozat si cel real stabilit de
catre Institutul National de statistica, rezultata in plus sau minus, se va achita sau
compensa in luna ianuarie a anului în curs pentru anul expirat având scadenta la 10
februarie a anului în curs.
- Baza de indexare este luna decembrie a anului în care se emite factura.
(2) Plata se face în LEI la cursul de schimb LEU/EURO comunicat de BNR la data
emiterii facturii.
(3) La data autentificării contractului de vânzare-cumpărare, se va întocmi de către
vânzător factura fiscală care va cuprinde valoarea preţului de vânzare inclusiv TVA.
(4) Cumpărătorul poate efectua plăţi înainte de termenul scadent al ratelor după
înştiinţarea prelabilă a Vânzătorului efectuată prin una din modalităţile prevăzute de lege în
acest sens.
Art. 3.3. Plata se va efectua prin ordin de plată emis de Cumpărător în contul
Vânzătoarei înscris pe factura fiscală sau la casieria Administraţiei Imobiliare Oradea.
Art. 3.4. Executarea cu întârziere a obligaţiilor de plată conduce la calcularea de
majorări de întârziere în cuantum legal stabilit pentru creanţe fiscale .
IV. DARE - LUARE ÎN PRIMIRE/ RISCURI
Art. 4.1 (1) Dreptul de proprietate, cât şi posesia asupra proprietatii imobiliare mai sus
menţionate, se transferă de la Vânzător la Cumpărătorul la data autentificării contractului de
vanzare cumprare.
(2) Din ziua transferului dreptului de proprietate, sarcinile şi riscurile trec asupra
Cumpărătoruli, cu obligaţia acestuia de a înregistra dreptul de proprietate asupra terenului în
Cartea Funciară.
V. GARANŢII
Art. 5.1. Prezentul contract face garanţia achitării integrale a preţului motiv pentru
care Cumpărătorul se obligă să înscrie în Cartea Funciară ipoteca pentru suma de 4650
Euro plus TVA.
VI. OBLIGAŢIILE PĂRŢILOR
Părţile contractante se obligă reciproc să transmită toate obligaţiile şi drepturile
rezultând din acest contract asupra succesorilor de drept.
Obligaţiile CUMPĂRĂTORULUI
Art. 6.1. Cumpărătorul se obligă să dea toate declaraţiile, să întocmească şi să
depună toate documentele care sunt necesare pentru înregistrarea prezentului contract în
Cartea Funciară.
Art. 6.2. Cumpărătorul se obligă să achite preţul proprietatii imobiliare stabilit la
art.3.1, în condiţiile şi la termenele menţionate la art. 3.2.(1).
Art. 6.3. De la data transferului dreptului de proprietate, cumpărătorul datorează
impozitul pe teren, stabilit şi calculat în condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare.
Art. 6.4. Cumpărătorul se obligă să declarare imobilul în vederea stabilirii obligaţiilor
fiscale. Responsabilitatea declarării imobilului în vederea stabilirii obligaţiilor fiscale revine în
2
totalitate Cumpărătorului, inclusiv pentru virarea acestora în termen conform legislaţiei în
vigoare.
Art. 6.5. Cumpărătorul se obligă să achite, în condiţiile legii, toate obligaţiile fiscale
care decurg din transferul dreptului de proprietate, în condiţiile prevăzute de prezentul
contract.
Art. 6.6. Cumpărătorul se obligă să suporte pe cheltuiala sa, taxele de întabulare,
onorariul notarial, pe care le va achita la data autentificării prezentului contract.
Art. 6.7. Cumpărătorula se obligă să suporte taxele de înscriere şi radiere a sarcinilor
în Cartea Funciară.
Obligaţiile VÂNZĂTORULUI
Art. 6.8. Vânzătorul se obligă să predea proprietatea imobiliară care face obiectul
prezentului contract.
Art. 6.9. Vânzătorul se obligă să întocmească factura fiscală, privind valoarea
preţului de vânzare a proprietăţii imobiliare, inclusiv T.V.A., la data autentificării prezentului
contract de vânzare-cumpărare .
Art. 6.10. Vânzătorul garantează Cumpărătorul contra evicţiunii care rezultă din art.
art. 1695 Cod civil şi contra viciilor conform art.1707 Cod Civil referitor la dreptul de
proprietate transferat care este efectiv şi inatacabil.
VII. RĂSPUNDEREA CONTRACTUALĂ
Art. 7.1. Pentru nerespectarea totală sau parţială sau pentru executarea defectuoasă
a clauzelor contractuale, partea vinovată se obligă să plătească daune-interese.
VIII. REZOLVIREA CONTRACTULUI
Art. 8.1. Prezentul contract se consideră rezolvit de plin drept fără a mai fi necesară
punerea în întârziere şi altă formalitate în situaţia în care Cumpărătorul nu achită
contravaloarea proprietatii imobiliare în contul Vânzătorului, în termenul stabilit la Art. 3.2.
alin. (1).
Transferul bancar se consideră dovedit la data creditării contului Vânzătorului.
Vânzătorul va notifica Cumpărătorul în scris în legătură cu rezolvirea de drept
prevăzută de art. 8.1.
Art. 8.2. Rezolvirea de plin drept, dovedită exclusiv prin procedura de comunicare a
notificării prevăzute la Art.8.1, conduce la radierea de îndată a dreptului de proprietate al
Cumpărătorului din Cartea Funciară şi restabilirea situatiei anterioare, in favoarea
Vânzătorului, acesta urmand a se intabula din nou ca proprietar al terenului.
IX. FORŢA MAJORĂ
Art.9.1. Forţa majoră exonerează de răspundere partea care o invocă în condiţiile
legii, în cazul notificării scrise prealabile în termen de 3 zile de la apariţia cazului de forţă
majoră.
X. LITIGII
Art. 10.1. Litigiile de orice fel care decurg din executarea prezentului contract se vor
soluţiona pe cale amiabilă. În cazul în care acest lucru nu este posibil litigiul va fi transmis
spre soluţionare instanţei judecătoreşti de drept comun.
XI. COSTURI
3
Art. 11.1. Cumpărătorul suportă costurile redactării acestui document, cât şi cele
pentru înregistrarea acestui contract, inclusiv costurile legate de autentificare şi efectuarea
unor copii, cât şi taxele privind transferul de proprietate imobiliară.
XII. DISPOZITII FINALE
Noi, părţile contractante împuternicim în mod expres Biroul Notarial care s-a ocupat
de autentificarea prezentului contract, sa-l comunice la BCPI Bihor Oradea in vederea
inscrierii sale in Cartea Funciara.
Redactat şi autentificat în 6 exemplare de Biroul Notarului Public ______________
azi data autentificării ____________________
VÂNZĂTOR CUMPĂRĂTOR
4
Hotărâri adoptate în aceeași perioadă
HCL 738/2012Hotărâre privind aprobarea transmiterii în folosinţă gratuită a suprafeţei de 523.752 mp teren situat în Oradea în zona fostei…HCL 739/2012Hotărâre privind acceptarea ofertei de donaţie depusă de domnul Pop Gheorghe şi soţia Pop Maria, reprezentând suprafaţa de 9 mp…HCL 740/2012Hotărâre privind aprobarea Planului de amplasament şi delimitare a imobilului situat în Oradea, reprezentând suprafaţa de 4955 mp…HCL 741/2012Hotărâre privind aprobarea achiziţiei directe a terenului în suprafaţă de 2191 mp identificat cu nr. topografic 2312/22 înscris…HCL 743/2012Hotărâre privind demararea procedurii de preluare în domeniul public al Municipiului Oradea şi administrarea Consiliului Local al…HCL 744/2012Hotărâre privind aprobarea achiziţionării de la SC Univest Com SA a imobilului – clădire cu suprafaţa construită de 86 mp…HCL 745/2012Hotărâre privind aprobarea Planului de amplasament şi delimitare a imobilului cu suprafaţa de 647 mp. şi înscrierea în…HCL 746/2012Hotărâre privind aprobarea Planului de amplasament şi delimitare a imobilului cu suprafaţa de 396 mp teren cu construcţii situat…
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.