ROMÂNIA
JUDEȚUL BIHOR
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA
Municipiul Oradea, județul Bihor, Piaţa Unirii, nr. 1, C.P. 410 100, Tel. +40 0259-437 000, Fax. +40 0259-437 544, E-mail: primarie(â)oradea.ro
HOTĂRÂRE
privind modificarea statului de funcții publice pentru Aparatul de specialitate
al Primarului Municipiului Oradea
Analizând Referatul de aprobare al primarului, în calitate de iniţiator, înregistrat sub nr. 21421 din data de
21.01.2022 și Raportul de specialitate înregistrat sub nr.21436. din data de 21.01.2022, prin care Serviciul Resurse
Umane propune Consiliului Local al Municipiului Oradea modificarea statului de funcţii publice pentru Aparatul de
specialitate al Primarului Municipiului Oradea;
Vâzând prevederile art. 409, alin. (1) şi alin. (3), lit. b) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ,
potrivit cărora:
(1) Autorităţile şi instituţiile publice comunică Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, în_termen de 10 zile
lucrătoare de la dispunerea măsurii prin act administrativ, orice modificare intervenită în situaţia funcţionarilor
publici şi a funcţiilor publice.
(3) Modificările intervenite în situaţia funcţiilor publice se fac prin acte administrative emise în următoarele
situaţii: ...lit. b) transformarea unei funcţii publice vacante într-o funcție publică cu o altă denumire sau într-o
funcție publică de nivel inferior ori superior, cu încadrarea în numărul maxim de posturi aprobat pentru autoritatea
sau instituţia publică şi în fondurile bugetare anuale alocate.
Având în vedere:
- referatul nr.541.169 din data de 29.12.2021 întocmit de Direcţia Patrimoniu Imobiliar, prin care se propune
transformarea gradului profesional pentru funcţia publică vacantă de consilier, clasa |, grad profesional superior din
cadrul Biroului Investiții, Urmărire Lucrări al Serviciului Tehnic, în grad profesional asistent;
- referatul nr. 11.201 din data de 14.01.2022, prin care se propune transformarea gradului profesional pentru funcția
publică de execuţie vacantă de consilier, clasa |, grad profesional superior din cadrul Serviciului Relaţii cu Publicul, în
grad profesional asistent;
- referatul nr. 19.840 din 20.01.2022 întocmit de Direcţia Juridică, prin care se propune transformarea gradului
profesional pentru funcția publică de execuţie vacantă de consilier, clasa |, grad profesional superior din cadrul
Compartimentului Agricol - Fond Funciar, în grad profesional principal;
- referatul nr. 18.050 din 19.01.2022 prin care se propunerea transformarea unor funcții publice specifice vacante din
cadrul Direcţiei Poliţia Locală Oradea, astfel:
Compartiment Cerșetorie
e transformarea gradului profesional pentru funcţia publică specifică de execuţie vacantă de polițist local, clasa
III, grad profesional superior în grad profesional principal;
e transformarea funcţiei publice specifice de execuţie vacantă de poliţist local, clasa I, grad profesional superior
în poliţist local, clasa III, grad profesional principal;
Compartiment Fluidizare Trafic
e transformarea funcţiei publice specifice de execuţie vacantă de poliţist local, clasa |, grad profesional superior
în poliţist local, clasa III, grad profesional asistent;
Compartiment Ordine Publică şi Rutieră
e transformarea funcţiei publice specifice de execuţie vacantă de polițist local, clasa |, grad profesional debutant
în polițist local, clasa III, grad profesional principal;
Compartiment Control Comercial
e transformarea gradului profesional pentru funcţia publică specifică de execuţie vacantă de poliţist local, clasa |,
grad profesional superior în grad profesional asistent;
Compartiment Protecția Mediului (Poliția Ecologică)
e transformarea gradului profesional pentru funcţia publică specifică de execuţie vacantă de polițist local, clasa |,
grad profesional debutant în grad profesional asistent.
Luând în considerare încadrarea în numărul maxim de posturi stabilit conform anexei la O.U.G. nr.63/2010
pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, precum şi pentru stabilirea unor
măsuri financiare (actualizată),
Văzând proiectul de hotărâre și avizul consultativ al Comisiei de specialitate a Consiliului Local;
În baza art. 129 alin. (2) Ii. a), alin. (3) lit.c), art. 139. alin. (1) și art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de
Urgență nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA
Hotărăşte:
Art.1. Se modifică statul de funcţii publice pentru Aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Oradea,
conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre, prin:
- transformarea gradului profesional pentru funcția publică de execuţie vacantă de consilier, clasa |, grad
profesional superior din cadrul Biroului Investiţii, Urmărire Lucrări, în grad profesional asistent.
- transformarea gradului profesional pentru funcţia publică de execuţie vacantă de consilier, clasa |, grad
profesional superior din cadrul Serviciului Relaţii cu Publicul, în grad profesional asistent;
- transformarea gradului profesional pentru funcţia publică de execuţie vacantă de consilier, clasa |,
grad profesional superior din cadrul Compartimentului Agricol - Fond Funciar, în grad profesional principal;
- transformarea unor funcții publice specifice vacante din cadrul Direcţiei Poliţia Locală Oradea, astfel:
Compartiment Cerșetorie
e transformarea gradului profesional pentru funcţia publică specifică de execuţie vacantă de poliţist local, clasa
III, grad profesional superior în grad profesional principal;
e transformarea funcţiei publice specifice de execuţie vacantă de poliţist local, clasa |, grad profesional superior
în poliţist local, clasa III, grad profesional principal;
Compartiment Fluidizare Trafic
e transformarea funcţiei publice specifice de execuţie vacantă de polițist local, clasa |, grad profesional superior
în polițist local, clasa III, grad profesional asistent;
Compartiment Ordine Publică și Rutieră
e transformarea funcţiei publice specifice de execuţie vacantă de poliţist local, clasa |, grad profesional debutant
în poliţist local, clasa III, grad profesional principal;
Compartiment Control Comercial
e transformarea gradului profesional pentru funcţia publică specifică de execuţie vacantă de poliţist local, clasa |,
grad profesional superior în grad profesional asistent;
Compartiment Protecţia Mediului (Poliția Ecologică)
e transformarea gradului profesional pentru funcţia publică specifică de execuţie vacantă de poliţist local, clasa |,
grad profesional debutant în grad profesional asistent.
Art.2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Serviciul Resurse Umane din
cadrul Aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Oradea;
Art.3. Prezenta hotărâre se comunica cu:
- Instituţia Prefectului Judeţului Bihor;
- Primarul Municipiului Oradea;
- Serviciul Resurse Umane;
- Se publică în Monitorul Oficial Local;
- Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici prin grija Serviciului Resurse Umane;
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ.
Tirla loan-Alexangi i, i: N
Oradea, 27 ianuarie 2022 CONTRAŞSEMNE
Nr. 70 SECRETAR GENERAL
Eugenia Borbei
Hotărârea a fost adoptată cu unanimitate de voturi „pentru”
Anexa la HCL nr. 70/27.012022
STAT DE FUNCŢII
APARATUL DE SPECIALITATE AL PRIMARULUI MUNICIPIULUI
ORADEA SI SPCLEP
Funcţii publice — O.U.G. nr. 57/2019; Legea - cadru
153/2017
i: Funcţia publică Grad Număr posturi
Funcţii publice de conducere
Seicialat Qoneral al funcţie publică specifică 1
municipiului Oradea d
2 |Arhitect şef funcţie publică specifică 1
Director executiv T 7
4 [Director executiv adjunct TI 10
5 |Şef serviciu T 23
6 |Şef birou T 10
Total functii publice de conducere 52
Funcţii publice de execuţie
li Funcţia publică Clasa intai Număr posturi
1__|Auditor | superior 2
2 |Consilier | superior 201
3_|Consilier | principal 45
4_|Consilier | asistent 37
5_|Consilier | debutant 32
6 _|Consilier achiziţii publice | superior 5
7 |Consilier achiziţii publice | principal 1
8 |Consilier achiziţii publice | asistent 1
9 |Consilier juridic ] superior 12
10 |Consilier juridic | principal 4
11 _|Consilier juridic | asistent 2
12 |Consilier juridic | debutant 2
13 |Referent de specialitate Il superior 1
14 |Referent Il superior 24
15 |Referent II asistent 4
16 |Poliţist local | superior 24
17 |Poliţist local | principal 9
18 |Poliţist local | asistent 7
19 |Poliţist local | debutant 10
20 |Poliţist local Il superior 16
21 |Poliţist local Il principal 6
22 |Poliţist local III asistent 1
Total functii publice de execuţie 446
Total funcţii publice 498
ÎN Funcţia publică Grad Număr posturi
Primar, Şef serviciu,
Florin BIRTA Rodica FUNAR
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.