7 septembrie 2020

HCL 652/2020 Oradea adoptată

HOTĂRÂRE privind mandatarea societăţii Agenţia de Dezvoltare Locală Oradea SA de a încheia în numele şi pe seama Municipiului Oradea Actul de constituire a dreptului de superficie inclusiv Actele adiţionale ulterioare asupra terenului în suprafaţă totală de 10.335 mp cu societatea Crictrans SRL

Denumire
Hotărârea nr. 652 din 2020 a Consiliului Local Oradea
Emitent
Consiliul Local Oradea
Număr
652 / 2020
Data
7 septembrie 2020
Localitate
Oradea, județul Bihor
Stare
adoptată
Pe scurt

Se decide mandatarea Agenția de Dezvoltare Locală Oradea SA să încheie, în numele Municipiului Oradea, actul de constituire a dreptului de superficie asupra unui teren în suprafața totală de 10.335 mp, în favoarea Crictrans SRL, respectiv să încheie ulterior orice acte adiționale legate de acest drept, pentru a facilita administrarea parcului industrial Eurobusiness II. Pentru locuitori, aceasta înseamnă că terenul respectiv devine gestionat/folosit în mod clar în interesul parcului industrial, iar eventualele costuri, condiții sau termene ale dreptului de superficie vor fi stabilite prin aceste acte, afectând eventual modul de utilizare a terenului și relația de administrare între Municipalitate, Agenția de Dezvoltare Locală și Crictrans SRL. Decizia este luată în baza prevederilor legale relevante și a avizelor necesare.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă rezultatele negocierii directe purtate de către Comisia de negociere cu viitorul rezident societatea Crictrans SRL, conform Anexei nr. 1 reprezentate de Minuta nr. 848/17.08.2020 care face parte integrantă din prezenta hotărâre, respectiv aprobarea valorii prețului de folosință a terenului (Redevența) în cuantum de 18 euro/mp/25 ani, fără TVA, respectiv de 0,72 euro/mp/an fără TVA

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

România Județul Bihor Municipiul Oradea Piaţa Unirii, nr. 1 Consiliul Local 410 100, Oradea Tel. +40 0259-437 000 Fax. +40 0259-437 544 E-mail: [email protected] HOTĂRÂRE privind mandatarea societăţii Agenţia de Dezvoltare Locală Oradea SA de a încheia în numele şi pe seama Municipiului Oradea Actul de constituire a dreptului de superficie inclusiv Actele adiţionale ulterioare asupra terenului în suprafaţă totală de 10.335 mp cu societatea Crictrans SRL Analizând Referatul de aprobare al primarului, în calitate de inițiator, înregistrat sub nr. 356.207/26.08.2020 și Raportul de specialitate nr. 356.210/ 26.08.2020 întocmit de către Serviciul Evidenţă Active, Delegări de Gestiune şi Datorie Publică din cadrul Direcției Economice prin care se propune Consiliului Local al Municipiului Oradea mandatarea societăţii Agenţia de Dezvoltare Locală Oradea SA de a încheia în numele şi pe seama Municipiului Oradea, în calitatea de Proprietar, Actul de constituire a dreptului de superficie inclusiv Actele adiţionale ulterioare, asupra terenului în suprafaţă totală de 10.335 mp, de sub nr. cadastral 208033, categoria de folosință curţi construcţii, înscris în Cartea Funciară nr. 208033 a localităţii Oradea în favoarea societății Crictrans SRL, în calitate de Rezident al Parcului Industrial Eurobusiness II și Contractul de administrare si de prestari servicii conexe nr. ________/______________, Având în vedere adresa societății Agenţia de Dezvoltare Oradea SA nr. 888 din 25.08.2020 înregistrată la Primăria Municipiului Oradea cu nr. 356.050 din 25.08.2020 În conformitate cu prevederile art. 693, alin.2 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, Ținând seama de Legea nr. 186/2013 privind constituirea şi funcţionarea parcurilor industriale, Văzând proiectul de hotărâre și avizul consultativ al comisiei de specialitate a Consiliului Local, În baza art. 129, alin. (2), lit. c), alin. (6), lit. a) şi art. 139, alin (1), art. 196 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind codul administrativ, Consiliul Local al Municipiului Oradea Hotărăşte: Art. 1. Se aprobă rezultatele negocierii directe purtate de către Comisia de negociere cu viitorul rezident societatea Crictrans SRL, conform Anexei nr. 1 reprezentate de Minuta nr. 848/17.08.2020 care face parte integrantă din prezenta hotărâre, respectiv aprobarea valorii prețului de folosință a terenului (Redevența) în cuantum de 18 euro/mp/25 ani, fără TVA, respectiv de 0,72 euro/mp/an fără TVA. Art. 2. Se mandatează Societatea Agenţia de Dezvoltare Locală Oradea SA, în calitate de Administrator al Parcului Industrial Eurobusiness II, să încheie în numele şi pe seama Municipiului Oradea, în calitatea de Proprietar Contractul de administrare si de prestari servicii conexe nr. ________/______________(Anexa nr. 3) care se va încheia între Municipiul Oradea, societatea Agenţia de Dezvoltare Oradea SA și societatea Crictrans SRL cu includerea clauzelor negociate în Minuta nr. 848/17.08.2020. Art. 3. Se aprobă proiectul Actului de constituire a dreptului de superficie care se va încheia între Municipiul Oradea, reprezentat prin societatea Agenţia de Dezvoltare Locală Oradea SA și societatea Crictrans SRL – în calitate de superficiar, conform Anexei nr. 2 la prezenta hotărâre. Art. 4. Se mandatează Societatea Agenţia de Dezvoltare Locală Oradea SA, în calitate de Administrator al Parcului Industrial Eurobusiness II, să încheie în numele şi pe seama Municipiului Oradea, în calitatea de Proprietar, Actul de constituire a dreptului de superficie inclusiv Actele adiţionale ulterioare, asupra terenului în suprafaţă totală de 10.335 mp, nr. cadastral 208033, categoria de folosință curți construcții, înscris în Cartea Funciară nr. 208033 a localităţii Oradea în favoarea Societății Crictrans SRL, în calitate de Rezident al Parcului Industrial Eurobusiness II. Art. 5. Se mandatează Societatea Agenţia de Dezvoltare Locală Oradea SA, în calitate de Administrator al Parcului Industrial Eurobusiness II ca pe durata constituirii dreptului de superficie să încaseze de la Rezident, în numele și pe seama Municipiului Oradea, atât prețul superficiei (redevența), cât și orice alte sume izvorâte din Actul de constituire a dreptului de superficie (inclusiv accesoriile) respectiv din Actele adiţionale ulterioare, fără obligația Administratorului de a restitui Proprietarului sumele achitate de către Societatea Crictrans SRL în temeiul Actului de constituire a dreptului de superficie. Art. 6. Se mandatează Directorul General al Societății Agenţia de Dezvoltare Locală Oradea SA, doamna Silaghi Teodora Alina, pentru ca în numele si pe seama Municipiului Oradea, în calitatea de Proprietar al terenului în suprafaţă www.oradea.ro totală de 10.335 mp, nr. cadastral 208033, categoria de folosință curți construcții, înscris în Cartea Funciară nr. 208033 a localităţii Oradea, să îndeplinească toate formalitatile legate de publicitatea imobiliară și să semneze la biroul notarial toate actele care se impun în acest sens. Art. 7. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează societatea Agenţia de Dezvoltare Locală Oradea SA. Art. 8. Prezenta hotărâre se comunică cu: o Primarul municipiului Oradea o Instituţia Prefectului judeţului Bihor o Direcţia Economică o Direcţia Juridică o Societatea Agenţia de Dezvoltare Locală Oradea SA PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ Zdrîncă Ionel Marius Oradea, 31 august 2020 CONTRASEMNEAZĂ Nr. 652 SECRETAR GENERAL Ionel Vila Hotărârea a fost adoptată cu unanimitate de voturi „pentru” www.oradea.ro ACT DE CONSTITUIRE A UNUI DREPT DE SUPERFICIE Încheiat între: 1.1. MUNICIPIUL ORADEA, cu sediul în Oradea, Piaţa Unirii nr. 1, Județul Bihor, având Cod Fiscal 4230487, reprezentat prin Societatea Agenția de Dezvoltare Locală Oradea S.A., cu sediul în Mun. Oradea, Strada Primăriei nr.3, parter, județul. Bihor, având CUI RO24734055, înregistrată la Registrul Comerțului Bihor cu nr. J5/2814/2008 prin Director General Silaghi Teodora Alina (”ADLO”), în baza Hotărârii Consiliului Local Oradea nr.605 din 14.08.2020 (“Municipiul Oradea”), în calitate de PROPRIETAR, şi 1.2. Societatea CRICTRANS S.R.L., cu sediul în loc. Oradea, strada Anghel Saligny, nr.14, cod poștal 410085, județul Bihor, tel: 0259/407031, tel/fax: 0259/407032, e-mail: [email protected], [email protected], înregistrată la Registrul Comerțului cu nr. J05/687/2000, CUI RO13326271, cont bancar nr. RO58BTRL00501202750624XX deschis la Banca Transilvania S.A. sucursala Oradea, reprezentată legal de Erdei Cristian Florin, cu funcţia de Administrator (”SUPERFICIAR”) (A) În considerarea Legii nr. 186 din 25 iunie 2013 privind înființarea și funcționarea parcurilor industriale (“Legea Parcurilor Industriale”), precum și a Regulamentului Parcului Industrial Eurobusiness II, astfel cum a fost aprobat prin hotărârea Consiliului Local Oradea nr. 418/2012 și astfel cum a fost modificat ulterior cu aprobarea Consiliului Local Oradea (“Regulamentul”); (B) În considerarea, de către Municipiul Oradea, a asumării de către Societatea DEVEGA S.R.L. a angajamentelor prevăzute de prezentul Contract și de Contractul de administrare și de prestări servicii conexe nr.........../..................; Înţelegem de comun acord să încheiem prezentul act de constituire a unui drept de superficie (în continuare ”Contractul”), în următoarele condiţii: 1. Obiectul Contractului 1.1. Prin prezentul Contract, Municipiul Oradea, prin mandatar ADLO, în calitate de Proprietar al terenului intravilan situat în Oradea, Strada Anghel Saligny (Parcul Industrial Eurobusiness II), Județul Bihor, cu o suprafaţă de 10.335 metri pătrați, cu număr cadastral 208033, categoria de folosință curți construcții, înscris în Cartea Funciară nr. 208033 a localităţii Oradea (“Terenul”), constituie asupra Terenului prin prezentul Contract un drept de superficie în favoarea Societății CRICTRANS S.R.L. (denumită în continuare “Superficiar”), în vederea construirii de către aceasta pe Teren a oricăror construcții (incluzând, pentru evitarea oricărui dubiu, orice element de infrastructură aferent e.g., căi de acces, platforme betonate, parcări, rețele de utilități etc.) necesare în vederea desfășurării în condiții optime a activităţilor sale conexe transporturilor de mărfuri atât generale depozitarea/gruparea/degruparea acestora cât și depozitarea și ambalarea mărfurilor vrac în depozit de tip crossdock și/sau a oricăror altor activități ce îndeplinesc condițiile prevăzute de legislația aplicabilă în materia parcurilor industriale (denumite în mod colectiv “Construcțiile”). Page 1 of 13 1.2. Construcțiile vor putea avea orice structură, suprafață, aspect exterior și alte caracteristici pe care Superficiarul le poate determina la libera sa alegere, cu respectarea Planului Urbanistic Zonal aprobat prin Hotărârea nr. 315/2015 adoptată de Consiliul Local al Municipiului Oradea. Construcțiile urmează să se întabuleze în Cartea Funciară de către Superficiar, în calitate de proprietar al acestora. 1.3. În consecință, Superficiarul dobândește prin prezentul următoarele drepturi: (i) dreptul de a edifica pe Teren Construcțiile sub condiția ca acest drept să fie exercitat în concordanță cu (i) tipurile de activități prevăzute de Legea Parcurilor Industriale, (ii) orice regulamente obligatorii emise de Administrator în conformitate cu prezentul Contract și Legea Parcurilor Industriale și în general cu (iii) oricare Legi aplicabile; (ii) dreptul de proprietate deplin, exclusiv și liber de orice Sarcini cu privire la orice parte a Construcțiilor edificate pe Teren, de la momentul începerii lucrărilor de construcție aferente; în sensul prezentului Contract, termenul “Sarcină” va desemna orice ipotecă legală sau convențională și orice altă garanție sau drept real, orice privilegiu, servitute, drept de retenție, pact de preferință, promisiune și orice alte drepturi și interese ale vreunei terțe persoane (cu excepția a dreptului de preempțiune prevăzut la Art.7.5.); (iii) dreptul de folosință cu privire la terenul de sub Construcții; și (iv) dreptul de folosință cu privire la porțiunea de Teren pe care nu va fi edificată nicio Construcție, în orice alt mod necesar pentru exploatarea acesteia. 2. Durata Contractului 2.1. Dreptul de superficie se constituie pe o durată de 25 (douăzecișicinci) de ani, calculată de la data încheierii prezentului Contract (”Durata”), cu posibilitatea reînnoirii pe o durată egală cu cel mult jumătate din durata inițială prevăzută. 3. Redevența 3.1. Dreptul de superficie se constituie conform prezentului Contract cu titlu oneros. 3.2. În schimbul constituirii şi exercitării drepturilor constituite în favoarea sa de prezentul Contract, Superficiarul se obligă să plătească va plăti ADLO o redevență reprezentând echivalentul în Lei al sumei de 18,00 (optsprezece) Euro per metru pătrat per 25 de ani, fără T.V.A. (“Redevența”). Așadar, Superficiarul va achita ADLO 0,72 Euro per metru pătrat per an fără T.V.A., cu titlu de Redevenţă. Redevența se va plăti semestrial, în termen de 15 (cincisprezece) zile lucrătoare de la data primirii facturii. 3.3. Redevența se va plăti prin transfer bancar către ADLO, în contul nr. RO84 BTRL 0050 1202 P801 78XX deschis la Banca Transilvania S.A.. 3.4. Facturile fiscale reprezentând contravaloarea Redevenţei se emit la începutul fiecărui semestru, iar Redevența se achită în termen de 15 (cincisprezece) zile lucrătoare de la data primirii de către Superficiar a facturii. 3.5. Data primirii facturii se consideră data ridicării facturii de către Superficiar de la sediul ADLO, data transmiterii facturii prin fax sau data transmiterii prin poştă electronică a facturii fiscale. Page 2 of 13 3.6. Facturile vor fi emise în lei, la cursul de schimb al Băncii Naţionale a României, valabil la data emiterii facturii. În cazul în care, până la expirarea prezentului Contract, euro va deveni moneda națională a României, facturile vor putea fi emise și în euro. 3.7. În cazul neplăţii Redevenţei în termen de 15 (cincisprezece) zile lucrătoare de la data primirii facturii, Superficiarul datorează Municipiului Oradea, prin mandatar ADLO, penalităţi de întârziere de 0,1% (zerovirgulăunulasută) pentru fiecare zi de întârziere, până la data plăţii efective şi integrale, procent aplicat asupra sumei datorate. Penalităţile se datorează începând cu ziua următoare celei în care a expirat termenul de plată. Totalul penalităţilor pentru întârziere la plată poate depăşi cuantumul asupra căruia sunt calculate. 4. Redevenţa va fi actualizată anual cu rata inflaţiei pentru Zona Euro, sector servicii, aşa cum este comunicată de Banca Centrală Europeană. 5. Investiție și locuri de muncă 5.1. Superficiarul se angajează în mod ferm prin prezentul Contract la realizarea pe Teren a unei Investiții de cel puțin 1.680.000 (unmilionșasesuteoptzecimii) Euro, fără T.V.A., conform Scrisorii de Intenție nr.777/29.07.2020 și Anexei nr.5 la Contractul de administrare și de prestări servicii conexe nr......../................... După ce Superficiarul a finalizat 100% investiția la care s-a angajat, respectiv după investirea sumei de 1.680.000 (unmilionșasesuteoptzecimii) Euro, fără T.V.A., acesta va avea dreptul preferenţial de a cumpăra Terenul, cu respectare normelor legale în vigoare. Nerespectarea angajamentului investițional din prezentul Articol 5.1. va produce, în relațiile dintre părți, exclusiv efectele prevăzute în mod limitativ la Articolul 12.2. Prin “investiţie”, în sensul prezentului Contract și al Regulamentului, se înţelege valoarea construcţiilor finalizate (exceptând platformele betonate) şi a celorlalte mijloace fixe utilizate în desfăşurarea activităţii pentru care este sau va fi autorizat Superficiarul. 5.2. Superficiarul va notifica Municipiul Oradea și ADLO cu privire la realizarea integrală a Investiției asumate conform Articolului 5.1. de mai sus. Realizarea integrală a investiției va fi demonstrată de către Superficiar prin documente care vor atesta sumele investite și care vor fi atașate la notificarea transmisă către Municipiul Oradea și ADLO, respectiv prin declarația pe proprie răspundere a administratorului. În termen de 10 (zece) zile lucrătoare de la data la care Municipiul Oradea și ADLO înregistrează notificarea mai sus menţionată, părţile vor desemna de comun acord un evaluator expert independent membru în Uniunea Naţională a Evaluatorilor Autorizaţi din România, care va realiza un raport de evaluare a stadiului de realizare fizică şi valorică a investiției. Costurile de întocmire a raportului de evaluare sunt suportate integral de către Superficiar. Raportul de evaluare mai sus menţionat nu va fi necesar în cazul în care Construcţiile sunt finalizate și valoarea acestora depășește valoarea Investiției asumate, iar procesul- verbal de recepţie la finalizarea lucrărilor este ataşat notificării trimise de Superficiar către Municipiul Oradea și ADLO. Contractul de vânzare-cumpărare având ca obiect terenul va fi semnat între către Municipiul Oradea (în calitate de proprietar al Terenului şi de vânzător) şi Superficiar (în Page 3 of 13 calitate de cumpărător). Preţul plătit de Superficiar pentru Teren va fi calculat scăzând din totalul preţului de cumpărare sumele datorate cu titlu de Redevenţă plătite până la data achiziţiei Terenului, conform prezentului Contract și Contractului de administrare și de prestări servicii conexe nr........../............ Superficiarul va achita cu titlul de preţ total de cumpărare diferenţa de preţ rezultată din scăderea din Preţul Terenului de 18,00 (optsprezece) Euro/mp (actualizat la nivelul anului precedent momentului cumpărării) a sumelor plătite cu titlul de Redevenţă (și actualizate anual cu rata inflației) până la momentul cumpărării Terenului. 5.3. La data semnării prezentului Contract, Superficiarul declară și își asumă că facilitatea de producție care va funcționa în cadrul Construcțiilor pe Teren va genera numărul de locuri de muncă prevăzut de Scrisoarea de Intenție nr.777/29.07.2020 și de Angajamentul privind personalul angajat care reprezintă Anexa nr.6 la Contractul de administrare și de prestări servicii conexe nr............/.................... 5.4. Superficiarul va notifica realizarea numărului minim de noi locuri de muncă către Municipiul Oradea. Realizarea numărului minim de noi locuri de muncă va fi demonstrată de către Superficiar printr-o declaraţie pe proprie răspundere a reprezentantului său legal sau prin orice alt document scris şi asumat care va însoţi în mod obligatoriu notificarea adresată Municipiului Oradea. Municipiul Oradea îi va putea solicita în orice moment Superficiarului, până la atingerea numărului minim de locuri de muncă, informații cu privire la numărul total de locuri de muncă create de aceasta. Nerealizarea sau nemenținerea numărului de locuri de muncă anticipat va avea numai consecințele prevăzute la Articolul 5.5. de mai jos. 5.5. În cazul neatingerii sau, după caz, al nemenținerii numărului minim de locuri de muncă reglementat de Legile aplicabile în materia facilităților de care Superficiarul va fi beneficiat sau de care ar putea beneficia în considerarea respectivului număr de locuri de muncă Superficiarul înțelege că va suporta consecințele prevăzute de respectivele Legi sau, respectiv, că nu va mai putea beneficia de respectivele facilități. 6. Drepturi și o [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: oradea.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă