HCL 459/2012 Oradea adoptată
Hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal – Parcelare teren pentru construire de locuinţe, str. Frunzişului, nr.10A, nr.cad.152679 – Oradea
- Denumire
- Hotărârea nr. 459 din 2012 a Consiliului Local Oradea
- Emitent
- Consiliul Local Oradea
- Număr
- 459 / 2012
- Data
- 24 iulie 2012
- Localitate
- Oradea, județul Bihor
- Stare
- adoptată
Documente
- hcl hcl-459-2012.pdf
Text
ROMÂNIA
JUDEŢUL BIHOR
MUNICIPIUL ORADEA
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
Privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal – Parcelare teren pentru construire de locuinţe,
str. Frunzişului, nr.10A, nr.cad.152679 - Oradea
Analizând Raportul de specialitate înregistrat sub nr. 128387/19.07.2012, întocmit de către Instituţia Arhitectului Şef –
Compartimentul Urbanism si Avize, prin care se propune Consiliului Local al municipiului Oradea, aprobarea Planului
Urbanistic Zonal - Parcelare teren pentru construire de locuinţe, str. Frunzişului, nr.10A, nr.cad.152679 - Oradea, elaborat la
iniţiativa beneficiarului Borbely Toma-Ioan, în baza certificatului de urbanism nr.1346/14.05.2012, în vederea stabilirii
condiţiilor de parcelare a terenului studiat pentru dezvoltarea unei zone rezidenţiale, respectiv reglementarea acceselor la
parcele, stabilirea condiţiilor de organizare a reţelei stradale, rezolvarea circulaţiei carosabile şi pietonale şi circulaţia juridică a
terenurilor.
Terenul studiat este situat în intravilanul municipiului Oradea, în partea de nord-est a localităţii, la limita
administrativă cu comuna Paleu, învecinându-se la nord cu o bretea a str. Frunzosului, la est cu comuna Paleu, iar în rest cu
terenuri proprietăţi private ocupate de livezi şi grădini.
Conform Regulamentului aferent Strategiei de Dezvoltare a Municipiului Oradea, terenul este amplasat în zona R1a
– destinată amplasării de locuinţe unifamiliale izolate.
În prezent terenul este liber de construcţii.
Legătura zonei cu municipiul se realizează pe str. Frunzişului.
Terenul studiat, în suprafaţă de 6785,0 mp, este identificat cu nr.cad.152679 înscris in CF nr.152679–Oradea, în
favoarea beneficiarului Borbely Toma-Ioan.
Reţele tehnico edilitare: În prezent, zona este deservită de reţele electrice, apă şi canalizare, pe str. Frunzişului.
Ţinând seama de prevederile Legii nr.50/1991 privind autorizarea executării construcţiilor şi unele măsuri pentru
realizarea locuinţelor, modificată şi completată prin Legea nr.453/2001,
În conformitate cu prevederile Legii nr.350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, actualizată,
Văzând proiectul de hotărâre şi avizul comisiei de specialitate a Consiliului Local,
În baza art. 36 alin.2 lit. c, alin. 5 lit. c) şi art. 45 alin.2 lit. e) din Legea administraţiei publice locale nr.215/2001,
republicată,
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA
H o t ă r ă ş t e:
Art.1. Se aprobă Planul Urbanistic Zonal – Parcelare teren pentru construire de locuinţe, str. Frunzişului, nr.10A,
nr.cad.152679 - Oradea, conform documentaţiei tehnice anexate, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Se propune:
- Parcelarea terenului studiat în vederea dezvoltării unei zone rezidenţiale.
Număr parcele destinate amplasării de locuinţe: 7;
- Suprafaţa lot – minim 600,0 mp;
- Front la stradă: minim 20,0 m;
- POT maxim propus – 35,0%; CUT maxim propus – 0,50;
- Regim de înălţime: D+P+E(M);
- Înălţime clădiri: Hmax = 12,0 m;
- Mobilarea parcelelor se va realiza conform prevederilor din planşa U/3-Reglementari Urbanistice aferentă PUZ:
- limita de implantare gard: minim 4,50 m din axul str. Frunzişului, respectiv minim 1,75m din axul drumului privat de
acces nou propus;
- limita de implantare clădiri: minim 6,00 m de la aliniamentul drumurilor de acces;
- retrageri laterale: minim 2,0 m;
- retragere spate: minim 6,0 m;
- înălţime gard perimetral: 2,0 m;
- Se vor amenaja locuri de parcare pe fiecare lot (minim un loc de parcare/unitatea de locuit);
- Se vor amenaja spaţii verzi: minim 20,0% din suprafaţa lotului.
Modernizarea circulaţiei
Pentru asigurarea accesului la parcele, se propune crearea unui drum privat cu profil transversal de 3,50 m prevăzut
cu alveole de depăşire şi zona de întoarcere, conform prevederilor din planşa U/3-Reglementari Urbanistice aferenta PUZ ;
- Se propune lărgirea str. Frunzişului la profil transversal de 9,0 m ( 4,5m din ax pe partea beneficiarilor)
- Terenul rezervat lărgirii str. Frunzişului se va ceda domeniului public, conform prevederilor din planşa "U/4 - Circulaţia
Terenurilor" aferentă PUZ şi a ofertei de donaţie autentificate notarial, iar în urma cedării, se va înregistra la Cartea
Funciară (având destinaţia de drum public) în proprietatea municipiului Oradea;
Echiparea tehnico-edilitara
Asigurarea utilităţilor edilitare pe parcele, se va realiza prin racordarea la reţelele de electricitate, apă şi canalizare
existente în zonă.
Art.2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Instituţia Arhitectului Şef - Compartimentului
Urbanism si Avize.
Art.3. Prezenta hotărâre se comunică cu:
- Instituţia Prefectului judeţului Bihor
- Primarul Municipiului Oradea
- Instituţia Arhitectului Şef – Compartiment Urbanism şi Avize
- Beneficiarul Planului Urbanistic Zonal, d-l Borbely Toma – Ioan, prin grija Compartimentului Urbanism şi Avize
- Se publică în M.O. al judeţului Bihor şi pe site-ul www.oradea.ro
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
Ioan Cupşa
Oradea, 24 iulie 2012 CONTRASEMNEAZĂ
Nr.459 SECRETAR
Ionel Vila
Hotărârea a fost adoptată cu unanimitate de voturi ,,pentru”.
Hotărâri adoptate în aceeași perioadă
HCL 455/2012Hotărâre privind evacuarea pe cale administrativă a numiţilor Kati Gherghina, Mihaly Alexandru şi Mai Magdalena, precum şi a…HCL 456/2012Hotărâre privind evacuarea pe cale administrativă a numiţilor Kenyeres Ştefan şi Kenyeres Ştefan -Tiberiu, care ocupă în mod…HCL 457/2012Hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliului Local al municipiului Oradea 792/2010, privind aprobarea unor măsuri pentru…HCL 458/2012Hotărâre privind aprobarea efectuării unui schimb de bunuri (mobile şi imobile), în echivalent, între Consiliul Local al…HCL 460/2012Hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal – Parcelare teren în vederea vânzării/concesionării pentru construire…HCL 461/2012Hotărâre privind modificarea Actului Constitutiv şi a Statutului Fundaţiei de Protejare a Monumentelor IstoriceHCL 462/2012Hotărâre privind aprobarea actualizării documentaţiei tehnico economice SF+PT+CS+DDE precum şi aprobarea participării…HCL 463/2012Hotărâre privind aprobarea actualizării documentaţiei tehnico economice SF+PT+CS+DDE precum şi aprobarea participării…
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.