24 iulie 2012

HCL 455/2012 Oradea adoptată

Hotărâre privind evacuarea pe cale administrativă a numiţilor Kati Gherghina, Mihaly Alexandru şi Mai Magdalena, precum şi a familiilor acestora, care ocupă în mod abuziv, fără forme legale, imobilul situat în Oradea, str. Constantin Brâncoveanu nr. 11, ap. 4.

Denumire
Hotărârea nr. 455 din 2012 a Consiliului Local Oradea
Emitent
Consiliul Local Oradea
Număr
455 / 2012
Data
24 iulie 2012
Localitate
Oradea, județul Bihor
Stare
adoptată
Ce se aprobă

Se dispune evacuarea pe cale administrativă a numiţilor: Kati Gherghina, Mihaly Alexandru şi Mai Magdalena, precum şi a familiilor acestora, din imobilul situat în Oradea, str. Constantin Brâncoveanu nr. 11, ap. 4, fără drept de atribuire a unei alte locuinţe

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMANIA JUDEŢUL BIHOR MUNICIPIUL ORADEA CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂRE privind evacuarea pe cale administrativă a numiţilor Kati Gherghina, Mihaly Alexandru şi Mai Magdalena, precum şi a familiilor acestora, care ocupă în mod abuziv, fără forme legale, imobilul situat în Oradea, str. Constantin Brâncoveanu nr. 11, ap. 4. Analizând Raportul de specialitate nr. 52488 din 11.07.2012, al Administraţiei Imobiliare Oradea prin care se propune Consiliului Local al municipiului Oradea aprobarea evacuării pe cale administrativă a numitilor: Kati Gherghina, Mihaly Alexandru si Mai Magdalena, precum si a familiilor acestora, din imobilul situat în Oradea, str. Constantin Brancoveanu nr. 11, ap. 4; Luând în considerare prevederile art. 32 din H.G. nr. 1275/2000, privind aprobarea Normelor Metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 114/1996 - republicată; Văzând proiectul de hotărâre şi avizul comisiei de specialitate a Consiliului Local, În temeiul art. 36 alin. (2) lit. c), alin.(5) lit.b) şi art. 45 alin.(3) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA Hotărăşte: Art. 1. Se dispune evacuarea pe cale administrativă a numiţilor: Kati Gherghina, Mihaly Alexandru şi Mai Magdalena, precum şi a familiilor acestora, din imobilul situat în Oradea, str. Constantin Brâncoveanu nr. 11, ap. 4, fără drept de atribuire a unei alte locuinţe. Art. 2. În termen de 5 zile de la comunicarea hotărârii de consiliu local, Compartimentul Locuinţe va emite notificare pentru numiţii: Kati Gherghina, Mihaly Alexandru şi Mai Magdalena, nominalizaţi la art. 1 ca, în termen de 15 (cincisprezece) zile de la primirea acesteia, să evacueze locuinţa. În caz contrar se va proceda la evacuarea silită, urmând să suporte consecinţele legislaţiei în vigoare. Art. 3. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri, se încredinţează Administraţia Imobiliară Oradea, cu sprijinul reprezentanţilor Poliţiei Municipiului Oradea şi a reprezentanţilor Biroului Întreţinere. Art. 4. Prezenta hotărâre se comunică cu:  Instituţia Prefectului – judeţul Bihor  Primarul Municipiului Oradea  Administraţia Imobiliară Oradea - Serviciul Administrare Imobile  Poliţia Municipiului Oradea  Kati Gherghina, Mihaly Alexandru şi Mai Magdalena, prin grija A.I.O.  Se publică în M.O. al judeţului Bihor şi pe site-ul www.oradea.ro PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ Ioan Cupşa Oradea, 24 iulie 2012 CONTRASEMNEAZĂ Nr.455 SECRETAR Ionel Vila Hotărârea a fost adoptată cu unanimitate de voturi ,,pentru”

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: oradea.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă