HCL 309/2013 Oradea adoptată
Hotărâre privind aprobarea închirierii spaţiilor libere deţinute în administrare de către Administraţia Imobiliară Oradea în imobilul situat în Oradea, str. Republicii nr.5, colţ cu str. Aurel Lazar nr.1
- Denumire
- Hotărârea nr. 309 din 2013 a Consiliului Local Oradea
- Emitent
- Consiliul Local Oradea
- Număr
- 309 / 2013
- Data
- 25 aprilie 2013
- Localitate
- Oradea, județul Bihor
- Stare
- adoptată
Ce se aprobă
Se aprobă închirierea spaţiilor libere deţinute în administrare de către Administraţia Imobiliară Oradea în imobilul situat în Oradea, str. Republicii nr.5, colt cu str. Aurel Lazăr nr.1, spaţii care în prezent sunt revendicate pe dreptul comun, art. 480, 481 şi 483 Cod Civil de către notificatorul Moldovan Francisc Vasile Gheorghe
Documente
- hcl hcl-309-2013.pdf
Text
ROMANIA
JUDETUL BIHOR
MUNICIPIUL ORADEA
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
privind aprobarea închirierii spaţiilor libere deţinute în administrare de către Administraţia Imobiliară Oradea în
imobilul situat în Oradea, str. Republicii nr.5, colţ cu str. Aurel Lazar nr.1
Analizând raportul de specialitate întocmit de către Administraţia Imobiliară Oradea, înregistrat sub nr. 7743 din
22.04.2013, prin care se propune Consiliului Local al Municipiului Oradea aprobarea închirierii spaţiilor libere deţinute în
administrare de către Administraţia Imobiliară Oradea în imobilul situat în Oradea, str. Republicii nr.5, colt cu str. Aurel Lazăr
nr.1,
Având în vedere faptul că în prezent instituţia noastră deţine în administrare în imobilul din Oradea str. Republicii nr.5
colţ cu Aurel Lazăr nr. 1 - 6 spaţii cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă, dintre care 3 spaţii sunt libere,
Ţinând cont de faptul că imobilul situat în Oradea, str. Republicii nr. 5 ( colţ cu Aurel Lazăr nr. 1) este revendicat pe
dreptul comun , art. 480, 481 şi 483 Cod Civil de către notificatorul Moldovan Francisc Vasile Gheorghe astfel formându-se pe
rolul Judecătoriei Oradea un nr. de 8 dosare din care 6 dosare sunt pentru spaţiile cu altă destinaţie administrate de
Administraţia Imobiliară Oradea,
Luând în considerare faptul că imobilul menţionat anterior este revendicat pe dreptul comun şi nu în baza Legii
10/2001, astfel încât nu există nici o reglementare care să interzică sub sancţiunea nulităţii absolute închirierile sau
subînchirierile imobilelor revendicate pe dreptul comun,
Văzând proiectul de hotărâre şi avizul comisiei de specialitate a Consiliului Local,
În temeiul art. 36, alin.(2) lit. c), alin. (5) lit. b) şi art. 45 alin. (3), din Legea 215/2001 privind administraţia publică
locală, republicată,
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA
h o t ă r ă ş t e:
Art.1. Se aprobă închirierea spaţiilor libere deţinute în administrare de către Administraţia Imobiliară Oradea în imobilul
situat în Oradea, str. Republicii nr.5, colt cu str. Aurel Lazăr nr.1, spaţii care în prezent sunt revendicate pe dreptul comun, art.
480, 481 şi 483 Cod Civil de către notificatorul Moldovan Francisc Vasile Gheorghe.
Art.2. In contractele de închiriere a spaţiilor menţionate anterior se va introduce un Pact comisoriu de gradul IV, după
cum urmează:
„In cazul în care instanţa de judecată, prin Hotărârea judecătorească pe care urmează a o pronunţa în cauză,
va dispune restituirea în natură a spaţiului cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă, care face obiectul prezentului
contract, acesta îşi încetează efectele de plin drept, fără punere în întârziere, fără orice formalitate prealabilă şi fără
intervenţia instanţei de judecată, urmând astfel ca chiriaşul în favoarea căruia s-a încheiat prezentul contract să
procedeze la predarea de îndată a spaţiului.”
Art.3. Cu ducerea la îndeplinire se încredinţează: Administraţia Imobiliară Oradea
Art.4. Prezenta hotărâre se comunică cu:
Instituţia Prefectului – judeţul Bihor
Primarul Municipiului Oradea
Primăria Municipiului Oradea – Direcţia Juridică
Administraţia Imobiliară Oradea: - Serviciul Administrare Imobile,
Dl. Moldovan Francisc Vasile Gheorghe – prin grija Administraţiei Imobiliare Oradea
Se publică în Monitorul Oficial al judeţului Bihor şi pe site-ul www.oradea.ro;
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
Camelia Mariana Dulca
Oradea, 25 aprilie 2013 CONTRASEMNEAZĂ
Nr. 309 SECRETAR
Ionel Vila
Hotărârea a fost adoptată cu unanimitate de voturi ,,pentru”.
Hotărâri adoptate în aceeași perioadă
HCL 305/2013Hotărâre privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Administraţiei Imobiliare Oradea şi abrogarea Hotărârii…HCL 306/2013Hotărâre privind darea în folosinţă gratuită, pe o perioada de 5 ani, a două spaţii cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă…HCL 307/2013Hotărâre privind darea avizului de principiu pentru achiziţionarea a 4 (patru) apartamente situate în imobilul „Casa Darvas la…HCL 308/2013Hotărâre privind darea în folosinţă gratuită, pe o perioada de 5 ani, a unui spaţiu cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă…HCL 310/2013Hotărâre privind aprobarea tipizatelor de contract încheiate cu diverşi beneficiari, având ca obiect închirierea unor spaţii cu…HCL 311/2013Hotărâre privind aprobarea Protocolului de Colaborare încheiat între Municipiul Oradea şi Ministerul Apărării Naţionale, prin…HCL 312/2013Hotărâre privind acceptarea sumei de 25000 lei cu titlu de sponsorizare din partea SC RER Ecologic Service Oradea SAHCL 313/2013Hotărâre privind aprobarea trecerii din domeniul public al Municipiului Oradea în domeniul privat al Municipiului Oradea a unor…
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.