25 aprilie 2013

HCL 306/2013 Oradea adoptată

Hotărâre privind darea în folosinţă gratuită, pe o perioada de 5 ani, a două spaţii cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă, către Administraţia Socială Comunitară Oradea

Denumire
Hotărârea nr. 306 din 2013 a Consiliului Local Oradea
Emitent
Consiliul Local Oradea
Număr
306 / 2013
Data
25 aprilie 2013
Localitate
Oradea, județul Bihor
Stare
adoptată
Ce se aprobă

Se aprobă darea în folosinţă gratuită către Administraţia Socială Comunitară Oradea, pentru o perioada de 5 ani, a spaţiilor situate în Oradea, str. Octavian Goga nr. 4 şi respectiv str. Johannes Gutenberg nr.8, în vederea utilizării acestora ca puncte de distribuire a hranei pentru beneficiarii prevederilor Legii nr. 208/1997, privind cantinele de ajutor social

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMANIA JUDETUL BIHOR MUNICIPIUL ORADEA CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂRE privind darea în folosinţă gratuită, pe o perioada de 5 ani, a două spaţii cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă, către Administraţia Socială Comunitară Oradea Analizând raportul de specialitate întocmit de către Administraţia Imobiliară Oradea, înregistrat sub nr. 7583/2013, prin care se propune darea în folosinţă gratuită, pe o perioada de 5 ani, a două spaţii cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă, către Administraţia Socială Comunitară Oradea, Ţinând cont de Hotărârea consiliului Local al municipiului Oradea nr.865/29.10.2009 s-a aprobat darea în folosinţă gratuită pe o perioada de 2 ani, cu posibilitate de prelungire, a unui spaţiu în curtea imobilului din Oradea, Str. Octavian Goga nr.4 – Cămin de cazare temporară - în favoarea Administraţiei Sociale Comunitare Oradea, Luând în considerare faptul că spaţiul situat în curtea imobilului din Oradea, Str. Octavian Goga nr.4 – Cămin de cazare temporară, a fost renovat şi în prezent are o nouă configuraţie, Având în vedere lipsa de spaţii proprii, care să poată fi amenajate ca puncte de distribuire a hranei, Administrata Socială Comunitară Oradea, prin adresa înregistrată sub nr. 7600/2013, solicită atribuirea în folosinţă gratuită pentru o perioada de 5 ani, a spaţiilor situate în Oradea, str. Octavian Goga nr. 4 şi respectiv str. Johannes Gutenberg nr.8, pentru utilizarea acestora ca puncte de distribuire a hranei pentru beneficiarii prevederii Legii nr. 208/1997, privind cantinele de ajutor social, Văzând proiectul de hotărâre şi avizul comisiei de specialitate a Consiliului Local, În temeiul art. 36 alin. (2) lit.„c”, alin.(5) lit.”b” şi art. 45 alin.(3), art. 124 din Legea nr. 215/2001, privind administraţia publică locală, republicată, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA h o t ă r ă ş t e: Art.1. Se aprobă darea în folosinţă gratuită către Administraţia Socială Comunitară Oradea, pentru o perioada de 5 ani, a spaţiilor situate în Oradea, str. Octavian Goga nr. 4 şi respectiv str. Johannes Gutenberg nr.8, în vederea utilizării acestora ca puncte de distribuire a hranei pentru beneficiarii prevederilor Legii nr. 208/1997, privind cantinele de ajutor social. Art.2. Se aprobă încheierea unor contracte de comodat pentru spaţiile situate în Oradea, str. Octavian Goga nr. 4 şi respectiv str. Johannes Gutenberg nr.8, - puncte de distribuire a hranei pentru beneficiarii prevederilor Legii nr. 208/1997, privind cantinele de ajutor social, începând cu data 01.05.2013. Art.3. La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, se abrogă Hotărârea Consiliului Local Oradea nr.865/29.10.2009. Art.4. Cu ducerea la îndeplinire se încredinţează – Administraţia Imobiliară Oradea, Administraţia Socială Comunitară Oradea. Art.5. Prezenta hotărâre se comunică cu:  Instituţia Prefectului – judeţul Bihor  Primarul Municipiului Oradea  Administraţia Imobiliară Oradea: - Serviciul Administrare Imobile, Compartimentul documente de proprietate  Administraţia Socială Comunitară Oradea  Se publică în Monitorul Oficial al judeţului Bihor şi pe site-ul www.oradea.ro PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ Camelia Mariana Dulca Oradea, 25 aprilie 2013 CONTRASEMNEAZĂ Nr. 306 SECRETAR Ionel Vila Hotărârea a fost adoptată cu unanimitate de voturi ,,pentru”.

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: oradea.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă