HCL 245/2012 Oradea adoptată

ROMÂNIA JUDEŢUL BIHOR MUNICIPIUL ORADEA CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂRE privind aprobarea STATUTULUI MUNICIPIULUI ORADEA Analizând Raportul de specialitate nr.73188 din data de 24.04.2012 prin care Direcţia Juridica propune Consiliului Local al Municipiului Oradea aprobarea Statutului Municipiului Oradea. Conform pct. 3.8 din anexa II a Legii nr. 351 din 6 iulie 2001, actualizată, privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului national - Sectiunea a IV-a Reteaua de localitati, Oradea are statutul de municipiu resedinta de judet, de rangul I, În temeiul prevederilor următoarelor acte normative: - O.G. nr.53/2002 privind Statutul-cadru al unităţii administrativ-teritoriale, - Legea nr. 96 din 18 martie 2003 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 53/2002 privind Statutul- cadru al unităţii administrativ-teritoriale, Văzând proiectul de hotărâre şi avizul comisiei de specialitate a Consiliului Local, În baza art. 36 alin.2 lit. a), alin.3 lit.a şi art. 45 alin.1 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicata, CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA H o t ă r ă ş t e: Art.1. Se aprobă STATUTUL MUNICIPIULUI ORADEA, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Secretarul Municipiului Oradea . Art.3. Prezenta hotărâre se comunica cu: - Primarul municipiului Oradea - Instituţia Prefectului Judeţului Bihor - Direcţia juridică - Se publică în Monitorul Oficial al judeţului Bihor şi pe site-ul www.oradea.ro PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ Cupşa Ioan Oradea, 26 aprilie 2012 CONTRASEMNEAZĂ Nr. 245 SECRETAR Ionel Vila Hotărârea a fost adoptată cu unanimitate de voturi ,,pentru”.  ANEXA la Hotărârea Consiliului Local nr.245/2012 STATUTUL MUNICIPIULUI ORADEA 2012 1  CUPRINS: CAPITOLUL 1 DATE GEOGRAFICE pag. 2 CAPITOLUL 2 ORADEA DE-A LUNGUL TIMPULUI. pag.3 ISTORIE ŞI SOCIETATE CAPITOLUL 3 POPULAŢIA MUNICIPIULUI pag. 10 CAPITOLUL 4 AUTORITĂŢILE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE LOCALE pag. 13 CAPITOLUL 5 ÎNSEMNELE MUNICIPIULUI ORADEA pag. 15 CAPITOLUL 6 CĂI DE COMUNICAŢIE pag. 16 CAPITOLUL 7 SERVICII DE UTILITĂŢI PUBLICE pag. 16 CAPITOLUL 8 ZONE DE PROMENADĂ pag. 23 CAPITOLUL 9 PATRIMONIUL MUNICIPIULUI ORADEA pag. 24 CAPITOLUL 10 BUGETUL MUNICIPIULUI ORADEA pag. 28 CAPITOLUL 11 ECONOMIA pag. 29 CAPITOLUL 12 COOPERARE INTERNĂ ŞI INTERNAŢIONALĂ pag. 29 CAPITOLUL 13 ÎNVĂŢĂMÂNTUL pag. 30 CAPITOLUL 14 OCROTIREA SĂNĂTĂŢII ŞI PROTECŢIE SOCIALĂ pag. 32 CAPITOLUL 15 CULTURA ŞI ARTA pag. 34 CAPITOLUL 16 ARHITECTURĂ ŞI TURISM pag. 39 CAPITOLUL 17 ACTIVITATEA SPORTIVĂ ÎN ORADEA pag. 45 CAPITOLUL 18 TITLURI ONORIFICE pag. 47 CAPITOLUL 19 CONSULTAREA CETĂŢENILOR pag. 48 CAPITOLUL 20 MASS MEDIA pag. 48 CAPITOLUL 21 ORGANIZAŢII NEGUVERNAMENTALE, SINDICATE pag. 51 CAPITOLUL 1 2  DATE GEOGRAFICE Aşezarea geografică Municipiul Oradea este aşezat la intersecţia paralelei de 47°03’ latitudine nordică, cu meridianul de 21°55’ longitudine estică, aflându-se, ca poziţie matematică, în emisfera nordică, în fusul orar al Europei Centrale. Oradea a fost fondată şi s-a dezvoltat ca aşezare pe terasele din stânga Crişului Repede, răsărind pe linia de contact dintre Câmpia de Vest şi piemonturile ce sprijină Munţii Apuseni. La altitudinea medie de 126 m deasupra nivelului mării. Oradea se găseşte la deschiderea Văii Crişului Repede spre câmpie, intr-o zonă de contact între prelungirile Munţilor Apuseni şi Câmpia Crişana, arie de trecere de la relieful deluros (Dealurile Vestice, Dealurile Oradiei, Dealurile Gepişului) către cel de câmpie. Partea de nord şi nord-est se află într-o zonă colinară cu altitudine cuprinsă între 140 şi 283 m. Situat la numai 13 km de graniţa de vest a României, municipiul Oradea, reşedinţa administrativă a judeţului Bihor, ocupă o poziţie central-europeană, constituind un important nod de comunicaţii. Municipiul Oradea se află la următoarea distanţă de capitalele: Bucureşti (581km), Belgrad (335km), Budapesta (261km), Bratislava (458km), Viena (501km), Zagreb (599km), Praga (786km). Suprafaţa şi configuraţia terenului Suprafaţa municipiului, împreună cu zona limitrofă, este de aproximativ 115,56 km², iar împreună cu Zona Metropolitană, de aproximativ 791,91 km², ceea ce îl plasează între primele 10 oraşe ale Romaniei, din punctul de vedere al întinderii. Configuraţia preponderentă a terenului este plană, cu predominante forme relevante de dealuri joase la nord, acoperite cu pomi fructiferi. De-a lungul râului Crişul Repede se disting zone compacte împădurite. În Zona Metropolitană există şi porţiuni mai mari de terenuri împădurite. Suprafeţele cultivate sunt în număr redus, comparativ cu cele cu construcţii, însă suficiente pentru gospodăriile private, particulare. APE Prin municipiul Oradea trec râul Crişul Repede, pârâul Peţa cu apă termală, precum şi pârâurile Paris, Sălbatic, Adona, toţi afluenţi ai Crişului Repede. Râul Crişul Repede străbate oraşul chiar prin centru, creând o luncă în centrul istoric al oraşului. În anii ’80, în dreptul localităţii Tileagd s-a construit primul hidrobaraj pe Crişul Repede, care în afară de scopul hidro-energetic, tranşe de atenuare a viiturilor pentru apărarea localităţilor din aval printre care şi Oradea, precum şi scopul de a menţine un debit constant de apă pentru asigurarea sursei de alimentare a municipiului Oradea. FLORA şi FAUNA Râul Crişul Repede a creat în mai multe zone o luncă, unde vegetaţia este tipică acestui relief iar în apropiere de Oradea există o pădure relativ întinsă de foioase. Animalele sălbatice lipsesc aproape în totalitate, existând totuşi grupuri de rozătoare şi mamifere mici, (vidra şi căprioara, în pădurea Felix de lângă oraş). Sunt şi unele reptile cum ar fi şopârla şi 3  şarpele de apă, care se află îndeosebi pe malurile Crişului Repede. În Crişul Repede trăiesc multe specii de peşti. CLIMA şi PRECIPITAŢIILE Clima oraşului este determinată de Vânturile de Vest, fiind aşadar o climă temperat continentală, cu o temperatură medie anuală de 10,3°C, pentru luna iulie media nedepăşind 21°C, în timp ce în ianuarie se înregistrează o medie de -1,7 °C. Precipitaţiile înregistrează o medie anuală de 585,4 mm, destul de ridicată pentru o zonă de câmpie. Temperatură medie anuală Temperatură medie a aerului (media lunară şi anuală)* Perioada Ian. Feb. Mar. Apr. Mai Iun. Iul. Aug. Sep. Oct. Noi. Dec. Anuală 2010 -1,3º 2,4º 6,0 º 11,5 º 16,2 º 19,8 º 22,4º 21,6 º 15,1 º 8,2 º 9,2º 0,5º 11,0 º 2011 0,0º -1,2º 6,0º 12,4º 16,8º 21,1º 21,8º 22,6º 19,4º 9,8º 1,9º 3,1º 11,1º Temperaturi extreme Temperatură minimă absolută este -29,2°C, a fost înregistrată în 24 ianuarie 1942, valoare mai ridicată cu 10,3°C faţă de minima absoluta la nivelul României. Temperatură maximă absolută este 41,9°C, în 20 iulie 2007, valoare mai coborâtă cu 2,6°C faţă de maximă absolută la nivelul României. CAPITOLUL 2 ORADEA DE-A LUNGUL TIMPULUI. REPERE ISTORICE Arealul orădean a fost propice unei locuiri umane de durată, cu antecedente încă din preistorie. Cercetările arheologice desfăşurate în mai multe zone ale oraşului au dus la descoperiri aparţinând paleaoliticului superior (circa 30.000 – 10.000 a. Chr.) în zona Episcopia Bihor (fosta balastieră) şi neoliticului (circa 6500– 4500 a. Chr.) în zona Salca (Cartierul Nufărul), Cimitirul Municipal, cartierul Seleuş, parcul Petöfi şi localitatea Sântandrei. Epoca bronzului (2500 – 1100 a. Chr.) a reprezentat un important salt calitativ în viaţa comunităţilor de aici. Cercetările arheologice de la Oradea – Pusta Mişca (zona Sântandrei), Oradea Salca I şi Salca II, Spitalul T.B.C., au dus la descoperirea unor impresionante piese din bronz şi cupru: o spadă, aparţinând unei căpetenii locale, topoare, un lanţ de harnaşament, descoperire extrem de rară, alături de o mare cantitate de ceramică. Perioada celor două epoci ale fierului ( 1100 a. Chr. – sec. I d. Chr.) reprezintă o altă etapă de intensă locuire în zonă. Tezaurele descoperite pe teritoriul oraşului, dintre care se remarcă cel din argint de la Oradea – Sere, denotă o realitate general valabilă pentru acest răstimp – o tot mai mare diferenţiere internă în cadrul aşezărilor, al triburilor şi uniunilor de triburi. Descoperirile monetare (greceşti, macedonene şi romane republicane) atestă un început promiţător al comerţului. În fapt, spre finele intervalului mai sus menţionat, dacii au fost cei care au dominat aici, cetăţuia ridicată de ei pe Dealul Viilor explicând poziţia 4 strategică a aşezării. Cucerirea romană a Daciei nu a inclus şi arealul de la vest de Munţii Apuseni, comunităţile de daci liberi continuând să locuiască în regiune. După finele secolului al III-lea d. Chr., în condiţiile dispariţiei graniţei militare din zona Bologa – Negreni, prin retragerea armatei şi administraţiei romane, o coabitare daco – romană s-a înfiripat şi în arealul orădean. Mai vechile rute comerciale prin regiune s-au menţinut, ele nefiind afectate de trecerea migratorilor gepizi, huni, slavi şi avari. Descoperirile arheologice din arealul orădean din această perioada constau, pe de o parte, dintr-o ceramică de certă tradiţie romană, produsă la roată de localnici, dar şi din piese tipice migratorilor huni, slavi sau avari. Inceputurile orașului Oradea le putem cunoaște atât din legende cât și din documente. Potrivit legendei, regele Ungariei Ladislau I (1077-1095) „a găsit în parohia fortăreței Bihor, între fluviile Criș, într-o vânătoare, un loc unde la îndemnul îngerilor, a hotărât să ridice în cinstea Fecioarei Maria o mănăstire, loc pe care l-a numit Varad.” Dincolo de legendă, se știe că Ladislau I cel Sfânt a întemeiat în jurul anului 1082 o mănăstire, fapt ce reprezintă și începuturile așezării Oradea, după care în anul 1092 a mutat aici și episcopia de la Biharea. Prima menţiune sigură a existenţei unui episcop catolic în zonă datează din anii 1111- 1113, când într-o diplomă a abaţiei benedictine din Zombor a fost pomenit episcopul Syxtus Varadiensis şi comitele Saul de Bychar. Faptul că la Oradea funcţiona o episcopie presupunea existenţa unei aşezări urbane sau pe cale de urbanizare, alături de o fortificaţie care să protejeze instituţiile şi înaltele personalităţi care deserveau aşezământul. Un important eveniment de la finele secolului al XII-lea (1192) a fost sanctificarea regelui Ladislau I, care a fost înhumat la Oradea, unde, în catedrala gotică ridicată în veacul al XIV- lea, i se va destina o capelă. De asemenea, ţinând cont de documentele emise de papalitate cu privire la Oradea şi Bihor în secolul al XIII-lea, este limpede că aici existau alături de romano-catolici şi numeroşi ortodocşi. Evenimentul central al mijlocului veacului al XIII-lea a fost cu siguranţă marea invazie tătară din anul 1241. Sursa cea mai autorizată în descrierea celor întâmplate la Oradea, este lucrarea Carmen miserabile, întocmită de un prelat italian cunoscut sub numele latinizat de Rogerius. Canonicul italian menţionează că, cu acel prilej, a fost pierdută şi arhiva capitulară păstrată în sacristia catedralei episcopale. La finele secolului al XIII-lea şi primele decenii ale veacului următor este ridicată noua cetate, de astă dată integral din piatră. Perimetrul acesteia a fost apreciat la circa 600 m, având o formă heptagonală, flancată neregulat cu turnuri. Poarta cetăţii era protejată la rându-i de două turnuri masive. În interior s-a început construcţia unei grandioase catedrale gotice, cu o lungime de 74 de metri, iar spre sud – est a unui palat episcopal ridicat în acelaşi stil, completat în secolele XV – XVI şi cu elemente renascentiste. Oraşul are două vămi la finele secolului al XIV-lea: una pe Uliţa Venetia (în cartierul Velenţa de azi) şi o alta pe Uliţa Vămii (actuala str. Sucevei). Secolele XIV – XV au reprezentat şi apogeul cultural al Oradiei, oraşul fiind un important centru al umanismului. Printre cei care s-au remarcat fiind episcopii Andreea Scolari şi Iohannes Vitéz de Zredna, care a solicitat profesorului vienez Georg von Peuerbach întocmirea unei lucrări în anul 1464 (Tabula Varadiensis), care socoteşte Oradea ca fiind meridianul O. Aici a studiat, de pildă, printre alţii, marele umanist Janus Pannonius, iar sub păstorirea episcopului Sigismund Thurzó, la Oradea a studiat tânărul Nicolaus Olahus, vestitul umanist de mai târziu, de origine română. Biblioteca şi observatorul astronomic din cetate, alături de frumosul ceas care orna turnul porţii principale erau atracţii de netăgăduit pentru peregrinii vremii. Să mai amintim doar că, la comanda regelui – împărat Sigismund de Luxemburg, în anul 1390, în faţa catedralei episcopale din cetate, a fost inaugurată statuia ecvestră a regelui sanctificat Ladislau I. Cu ocazia Paştelui anului 1412, la 31 martie, regele – împărat al Ungariei Sigismund de Luxemburg, şi regele Poloniei Vladislav Jagello, veniţi în pelerinaj la Oradea, au poposit timp de două săptămâni în cetate, fiind cazaţi în palatul episcopal din interiorul acesteia. De altfel, Sigismund de Luxemburg va fi înmormântat în catedrala episcopală orădeană. De timpul domniei lui Sigismund de 5 Luxemburg (1387-1437), conform unui document publicat în 1905 de istoricul Ioan Bogdan, se leagă şi prima menţiune a denumirii româneşti a oraşului: Orade, păstrată şi azi în vorbirea populară din Bihor. Este o dovadă importantă a prezenţei românilor în oraş şi a numelui absolut original, păstrat constant peste veacuri, pe care-l foloseau pentru acest loc. Oradea, asemeni mai tuturor oraşelor evului de mijloc, s-a remarcat prin diversitatea etnică a populaţiei sale. La mijlocul secolului al XVI-lea, populaţia maghiară a oraşului îmbrăţişează reforma calvină, iar o parte trece la radicala manifestare a unitarianismului. Momentul va coincide cu desfiinţarea episcopiei catolice de Oradea, catedrala episcopală din cetate fiind dezafectată. Mijlocul veacului al XVI-lea (1551 – 1556) marchează prima cucerire a zonei de către austrieci. În scurtul răstimp al ocupaţiei, este realizat primul recensământ al oraşului, pe porţi contribuabile; cercetătorii care s-au ocupat de problemă au estimat la circa 10.000 numărul locuitorilor urbei. Este perioada când întreg arealul orădean se va alipi Principatului Transilvaniei, aflat sub suzeranitatea otomană. Să menţionăm şi faptul că este tocmai perioada de trecere a întinsului domeniu episcopal orădean în proprietatea cetăţii de aici şi că funcţia de căpitan al fortificaţiei orădene a devenit un adevărat loc de „lansare” spre demnitatea supremă de principe al Transilvaniei. Este perioada în care Oradea devine civitas princiar. La finele secolului al XVI-lea, principii ardeleni au fost de acord că doar o cetate puternică, ridicată pe una dintre principalele căi de acces în ţară – valea Crişului Repede – poate bara o eventuală ofensivă turcească din vest. Astfel în anul 1569, principele Ioan Sigismund a pus piatra de temelie a noii cetăţi. Ritmul construcţiei cetăţii a fost relativ constant, stampa acesteia datorată lui Joris Hoefnagel, realizată cel mai târziu în anul 1598, releva faptul că ansamblul era aproape terminat, cu excepţia bastionului din colţul de sud-est al cetăţii. Cetatea construită la Oradea, de tip italian nou, s-a încadrat în curentul general european al acestei modalităţi de construcţie. Prima „încercare“ majoră a noii cetăţi va avea loc în toamna anului 1598, cu prilejul închegării unei noi coaliţii antiotomane şi a asediului turcesc. Întregul oraş a fost cucerit, dar cetatea, parţial avariată, a rezistat, asediatorii trecând la consolidarea dispozitivului din jurul cetăţii. Sub domnia principelui Gabriel Bethlen, vechea cetate, palatul episcopal şi catedrala deja dezafectată, toate avariate de asediul din 1598 şi de cutremurele din anii 1603 – 1604 au fost demolate, majoritatea pietrei fiind folosită la construcţia unui impozant palat princiar de factură renascentistă, de formă pentagonală şi dotat cu cinci bastioane, în interiorul cetăţii. Sala cu grifoni din interiorul acesteia este un model al artei renascentiste târzii. Veacul al XVII-lea a fost şi momentul de „închegare” a cartierelor şi târgurilor oraşului, deşi de reunificarea propriu-zisă nu putem vorbi decât peste două secole. A fost intervalul când denumirii medievale de Varadinum, i s-a adăugat particula adjectivală Magno (Magnum), denumirea latină Magno Varadinum impunându-se definitiv. Diferitele etnii au adoptat la rându-le termenul de „Mare”, oraşul fiind numit alternativ şi Oradé (Mare), Nagyvárad sau Grosswardein. Oraşul suferă din nou două asedii turceşti, primul nereuşit în anul 1658, al doilea victorios, în anul 1660. După 45 de zile de asediu şi însemnate distrugeri, apărătorii cetăţii au fost nevoiţi să capituleze. Cronicarul bihorean Ioan Szalárdi, surprins în cetate de asediu, a dedicat părţi din opera sa acestui eveniment. Turcii au permis supravieţuitorilor să evacueze din cetate tiparniţa, unde lumea protestantă tocmai a iniţiat tipărirea Bibliei de la Oradea, în limba maghiară. Stăpânirea otomană a transformat oraşul într-un important centru economic şi comercial, negustori din întreg orientul întâlnindu-se aici de mai multe ori pe an. În acest răstimp, în interiorul cetăţii, dar şi în oraş, au fost ridicate mai multe moschei şi geamii. După eşecul cuceririi Vienei la 1683 de către turci, oraşul a cunoscut un ultim asediu de proporţii - cel austriac de la 1691-1692. Odată victorioasă, noua administraţie austriacă a 6 fost nevoită să constate că în oraş mai rămăseseră doar 114 case, din care erau locuibile numai 21. Oradea intră într-o nouă perioadă de dezvoltare, care coincide cu zorile şi maturizarea epocii moderne, realitate care va oferi noi şanse de afirmare oraşului de pe Crişul Repede. În 1692 biserica romano-catolică este repusă în dreptu [...]