Hotărâre pentru aprobarea coridorului de expropriere a lucrării de utilitate publică de interes local „Creșterea mobilității urbane din zona Nufărul – Cantemir” din municipiul Oradea, jud. Bihor, respectiv pentru aprobarea declanșării procedurii de expropriere a terenului, în suprafață de 2.312 mp, și a unei construcții, proprietăți private, precum și pentru adoptarea unor măsuri în vederea punerii la dispoziție a amplasamentului afectat de coridorul acestei lucrări.
Denumire
Hotărârea nr. 11 din 2019 a Consiliului Local Oradea
Consiliul Local aprobă delimitarea unui coridor în care se poate expropria terenuri și o construcție privată pentru lucrarea de utilitate publică „Creșterea mobilității urbane din zona Nufărul – Cantemir” din Oradea, și decide să pornească procedura de expropriere pentru 2.312 mp de teren în 11 imobile plus o construcție de tip chioșc. Pentru locuitori înseamnă că proprietarii afectați vor fi despăgubiți și terenul lor va trece în proprietatea municipiului, astfel încât proiectul să poată fi realizat, cu termene și pași următori stabiliți în procedură. Zona afectată include zona Nufărului și Cantemir, iar hotărârea pregătește punerea la dispoziție a amplasamentului necesar lucrării.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă coridorul de expropriere pentru realizarea lucrării de utilitate publică de interes local: “Creșterea mobilității urbane din zona Nufărul - Cantemir” din municipiul Oradea, județul Bihor, identificat prin Planul de situaţie avizat de O.C.P.I. Bihor cu nr. 244 din 04.01.2019 - Anexa nr. 1 la prezenta Hotărâre
ROMÂNIA
JUDETUL BIHOR
MUNICIPIUL ORADEA
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
pentru aprobarea coridorului de expropriere a lucrării de utilitate publică de interes local
“Creșterea mobilității urbane din zona Nufărul - Cantemir” din municipiul Oradea, județul Bihor,
respectiv pentru aprobarea declanşării procedurii de expropriere a terenului, în suprafață de 2.312 mp,
și a unei construcții, proprietăți private, precum și pentru adoptarea unor măsuri în vederea punerii
la dispoziție a amplasamentului afectat de coridorul acestei lucrări
Analizând Raportul de specialitate, înregistrat sub nr. 14622 din 18.01.2019, prin care Direcţia Patrimoniu Imobiliar
propune Consiliului Local al municipiului Oradea aprobarea coridorului de expropriere pentru realizarea lucrării de utilitate
publică de interes local “Creșterea mobilității urbane din zona Nufărul - Cantemir”, respectiv aprobarea declanşării procedurii
de expropriere a terenului, în suprafață totală de 2.312 mp, și a unei construcții cu destinația de chioșc, proprietăți private,
precum și adoptarea unor măsuri în vederea punerii la dispoziție a amplasamentului afectat de coridorul acestei lucrări,
În scopul realizării investiţiei "Creșterea mobilității urbane din zona Nufărul - Cantemir", s-a analizat suprafaţa totală
de 87.414 mp teren intravilan din zona străzilor Nufărului și Cantemir.
Având în vedere că în baza măsurătorilor efectuate pe amplasamentul lucrării menționate:
s-au identificat proprietăţile din ampriza proiectului şi proprietarii acestora, respectiv Municipiul Oradea şi
persoane fizice sau juridice;
s-a întocmit Planul de situație avizat de O.C.P.I. Bihor cu nr. 244 din 04.01.2019 şi tabelul cu proprietăţile
afectate de coridorul de expropriere a lucrării de utilitate publică ”Creșterea mobilității urbane din zona
Nufărul - Cantemir” ce au făcut obiectul Procesului verbal de recepţie nr. 704 din 10.12.2018.
Ținând seama că proprietățile private afectate constând în 11 imobile cu suprafața totală de 2.312 mp și o construcție
cu destinație chioșc, sunt necesare a fi preluate în proprietatea publică a Municipiului Oradea, se impune utilizarea procedurii de
expropriere.
Luând în considerare prevederile Legii nr. 255 din 2010, privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică,
necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, actualizată, precum şi a Normele de aplicare a Legii nr.
255 din 2010;
În conformitate cu prevederile art. 44 alin. (1) a Legii nr. 273 din 2006 privind finanţele publice locale, actualizată
potrivit căreia - documentaţiile tehnico - economice ale obiectivelor de investiţii noi, a căror finanţare se asigură integral sau în
completare din bugetele locale, precum şi a celor finanţate din împrumuturi interne şi externe, contractate direct sau garantate
de autorităţile administraţiei publice locale, se aprobă de către autorităţile deliberative;
Ţinând cont de prevederea din art. 31 din Legea nr. 18/1991 a fondului funciar, republicată și actualizată, conform
căruia „Terenurile neatribuite, rămase la dispoziția comisiei, vor trece în domeniul privat al comunei, orașului sau al
municipiului.”
Văzând proiectul de hotărâre și avizul Comisiei de specialitate a Consiliului Local,
În temeiul art.36 alin.(2), lit.b), lit. c) alin. (4) lit. d) alin. (5) lit. a) și ale art. 45 alin. (3) din Legea nr. 215/2001
privind administraţia publică locală, republicată şi actualizată,
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI ORADEA
Hotărăște:
Art. 1. Se aprobă coridorul de expropriere pentru realizarea lucrării de utilitate publică de interes local: “Creșterea
mobilității urbane din zona Nufărul - Cantemir” din municipiul Oradea, județul Bihor, identificat prin Planul de situaţie avizat de
O.C.P.I. Bihor cu nr. 244 din 04.01.2019 - Anexa nr. 1 la prezenta Hotărâre.
Art. 2. Se aprobă declanşarea procedurii de expropriere pentru cauză de utilitate publică a imobilelor - teren, cu
suprafața totală de 2.312 mp, și a unei construcții având destinația de chioșc - proprietăți private, afectate de coridorul de
expropriere aprobat la art. 1 din prezenta Hotărâre.
Art. 3. Se aprobă Lista cuprinzând proprietarii şi titularii altor drepturi reale a căror imobile sunt afectate de coridorul
de expropriere, respectiv valoarea despăgubirilor individuale - conform Anexei nr. 2 la prezenta Hotărâre.
Art. 4. Se însușește Raportul de evaluare (anexat în sinteză la prezenta), întocmit de către societatea evaluatoare
Evalmob S.R.L., pentru imobilele supuse exproprierii, reprezentând bunurile constând în - teren, cu suprafața de 2.312 mp, și o
construcție cu destinația de chioșc - proprietăți private, afectate de coridorul şi procedura de expropriere de la art. 1 şi 2 din
prezent Hotărâre.
Art. 5. Se aprobă alocarea din bugetul local al Municipiului Oradea, a sumei de 364.337,50 lei, reprezentând
valoarea despăgubirilor ce se vor acorda proprietarilor din Anexa nr. 2, la prezenta Hotărâre.
Art. 6. Se mandatează primarul Municipiului Oradea - dl. Ilie Bolojan sau persoana legal desemnată de acesta,
pentru emiterea Deciziei de expropriere.
Art. 7. Se aprobă înscrierea în proprietatea privată a Municipiului Oradea a suprafeței de 226 mp teren, cu nr. topo
635/2, din Cartea Funciară nr. 292 - Seleuș;
Art. 8. Se aprobă trecerea construcției - chioșc în proprietatea privată a Municipiului Oradea în vederea demolării
acesteia.
Art. 9. Se aprobă diminuarea dreptului de:
folosință atribuit Bisericii Ortodoxe Române cu suprafaţa de 52 mp teren din nr. top 636/10, înscris în CF
163583 - Oradea (CF vechi 3977 - Seleuș);
folosinţă atribuit societăţii Oradea Transport Local S.A. cu suprafaţa de 58 mp teren din nr. cadastral 168191
înscris în CF 168191 - Oradea;
concesiune atribuit societăţii ROPET IMPEX S.R.L. cu suprafaţa de 36 mp teren din nr. cadastral 169664
înscris în CF 169664 - Oradea.
şi preluarea/ transcrierea în coridorul de expropriere, a acestor suprafeţe de teren libere de sarcini.
Art. 10. Se aprobă radierea dreptului de concesiune înscris în CF 189202 - Oradea în favoarea societăţii LUKOIL
ROMANIA S.R.L. ca urmare a expirării duratei contractului, la data de 01.02.2018.
Art. 11. Se aprobă constituirea nr. cadastral, cu suprafața de 87.414 mp, conform Anexei nr. 3 la prezentul Raport
de specialitate, precum și înscrierea acestei suprafețe într-o nouă coală de Carte funciară, în proprietatea publică a municipiului
Oradea, după perfectarea operaţiunilor legale privind exproprierea imobilelor, proprietate privată, afectate de Coridorul de
expropriere avizat de O.C.P.I. Bihor cu nr. 244 din 04.01.2019, reprezentând amplasamentul lucrării “Creșterea mobilității
urbane din zona Nufărul - Cantemir”.
Art. 12. Se aprobă completarea și actualizarea Inventarului domeniului public al municipiului Oradea, corespunzător
datelor din prezenta Hotărâre.
Art. 13. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei Hotărâri se încredinţează Direcţia Patrimoniu Imobiliar şi Direcţia
Economică.
Art. 14. Prezenta Hotărâre se comunică cu:
- Instituţia Prefectului - Judeţul Bihor
- Primarul Municipiului Oradea
- PMO - Direcţia Patrimoniu Imobiliar - Serviciul Terenuri
- PMO - Direcţia Patrimoniu Imobiliar - Serviciul Cadastru
- PMO - Direcţia Economică
- PMO - Direcţia Tehnică
- PMO - D.M.P.F.I.
- O.C.P.I. Bihor, Serviciul de Carte Funciară.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
Felea Adrian Ioan
Oradea, 22 ianuarie 2019 CONTRASEMNEAZĂ
Nr. 11 SECRETAR
Hotărârea a fost adoptată cu 18 voturi „pentru”, 3 voturi “impotriva” si 4 voturi “abtinere” Ionel Vila
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.