JUDEŢUL CONSTANŢA
CONSILIUL LOCAL NAVODARI
HOTĂRÂRE NR. 217/20.12.2023
cu privire la aprobarea ajustării tarifului de depozitare şi neutralizare
a deşeurilor menajere şi asimilate
Consiliul Local Năvodari, întrunit in şedinţa ordinara din data de 20.12.2023 in
conformitate cu prevederile art. 133 alin. (1) si art. 134 alin. (1) lit. a), alin. (2), alin. (3) lit. a), alin.
(5), art. 137, art. 138 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificarile si
completarile ulterioare;
Luând in dezbatere:
Referatul de aprobare al Primarului Orasului Navodari, proiectul de hotarare initiat de catre
acesta, raportul compartimentului de specialitate, avizele comisiilor de specialitate;
Având în vedere prevederile contractului de prestări servicii nr.5/14.12.1994 privind
vărsarea la rampa de gunoi a deșeurilor menajere şi asimilate, actualizat cu modificările şi
completările ulterioare, actul adiţional nr.8/03.11.1999 încheiat între Consiliul Local şi S.C.
Tracon S.R.L. Brăila.
Luând în considerare adresa Tracon S.R.L. nr.5737/22.11.2023, înregistrată la Primăria
Oraşului Năvodari cu nr. 118335/24.11.2023.
In conformitate cu prevederile:
-art. 120 alin. (1), art. 121 alin. (1) si art. 138 din Constitutia Romaniei, republicata;
- Ordinului A.N.R.S.C. nr. 640 din 30 septembrie 2022 privind aprobarea Normelor metodologice
de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru activitățile specifice serviciului de salubrizare
a localităţilor;
- Ordinului A.N.R.S.C. nr.82 din 9 martie 2015 privind aprobarea Regulamentului -cadru al
serviciului de salubrizare a localităţilor, cu modificările şi completările ulterioare;
- Legii nr. 51 din 8 martie 2006 (**republicată**) a serviciilor comunitare de utilităţi publice, cu
modificările şi completările ulterioare;
- Legii nr. 101 din 25 aprilie 2006 (** republicată**) (*actualizată*) a serviciului de salubrizare a
localităţilor, cu modificările şi completările ulterioare ;
- Ordonanţei Guvernului 2 din 11 august 2021 privind depozitarea deşeurilor, cu modificările şi
completările ulterioare;
- Ordonanţei de Urgenţă nr. 196 din 22 decembrie 2005 privind Fondul pentru mediu,
(*actualizată*) cu modificările şi completările ulterioare;
- Ordonanţei de Urgenţă nr. 92 din 19 august 2021 privind regimul deşeurilor, cu modificările şi
completările ulterioare;
- Legii nr. 249 din 28 octombrie 2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a
deşeurilor de ambalaje, cu modificările şi completările ulterioare;
> LeEgII hr. 1/5 din
nr.
125/2022 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005
privind Fondul pentru mediu.
Tinand seama de prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa
pentru elaborarea actelor normative, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare;
In temeiul prevederilor art. 5 lit. „j”, art. 84 alin. (1) si alin. (3), art. 129 alin. (1), alin.(2) lit.
„d”, alin.(7) lit. „n” art. 139 alin. (1), alin. (3), alin. (4), alin. (5) lit. „a”, precum si art. 196 alin. (1)
lit. a”, art. 197 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi
completările ulterioare.
HOTĂRĂȘTE:
ARTICOLUL 1 — Se aproba ajustarea tarifului de depozitare şi neutralizare a deşeurilor
menajere si asimilate, transportate de operatorul de salubritate care are încheiat contract cu
Primăria Oraşului Năvodari, de la 135,84 lei/tonă deşeu, la care se adaugă T.V.A. la 142,54
lei/tonă deşeu, la care se adaugă T.V.A., începând cu data de 01.01.2024.
ARTICOLUL 2 — Se aproba modificarea contribuţiei pentru economia circulară de la 80
lei tonă/deşeu, fără TVA la 160 lei tonă/deşeu, fără TVA, începând cu data de 01.01.2024.
ARTICOLUL 3 - (1) Se aproba incheierea actului adiţional nr.24 la contractul de
prestări servicii nr.5/14.12.1994, cu modificările şi completările ulterioare, pentru ajustarea
tarifului de depozitare şi neutralizare a deşeurilor menajere si asimilate şi modificarea contribuţiei
pentru economia circulară.
- (2) Se mandateaza Primarul Oraşului Năvodari să semneze actul adiţional menţionat la alin.(1).
ARTICOLUL 4 - Celelalte prevederi ale contractului de prestări servicii nr. 5/14.12.1994
privind vărsarea în rampa de gunoi a deşeurilor menajere şi asimilate, actualizat cu modificările şi
completările ulterioare, actul adiţional nr. 8/03.11.1999 încheiat între Consiliul Local Năvodari şi
Tracon S.R.L. Brăila rămân neschimbate.
ARTICOLUL 5 - Compartimentul Relatia cu Consiliul Local va comunica prezenta
hotarare: Instituţiei Prefectului-Judeţul Constanta, Primarului Orașului Năvodari, Viceprimarului
Oraşului Năvodari, Direcţiei Economice, Biroului Juridic, Direcţiei Administrarea Domeniului
Public şi Privat, Tracon S.R.L. Brăila şi Polaris Mediu SRL, Compartimentului Comunicare -
Relatii Publice.
Hotărârea a fost adoptată cu 18 voturi „PENTRU”, 0 voturi „ÎMPOTRIVĂ”, 1
„ABŢINERI, la şedinţă fiind prezenţi 19|consilieri din 19 consilieri in functie.
ALITATE,
SURELIA
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.