27 noiembrie 2020

HCL 309/2020 Miercurea Ciuc adoptată

Hotărâre privind aprobarea Regulamentului de organizare și desfășurare a activității de transport în regim de taxi pe raza municipiului Miercurea Ciuc

Denumire
Hotărârea nr. 309 din 2020 a Consiliului Local Miercurea Ciuc
Emitent
Consiliul Local Miercurea Ciuc
Număr
309 / 2020
Data
27 noiembrie 2020
Localitate
Miercurea Ciuc, județul Harghita
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul Local Miercurea-Ciuc aprobă Regulamentul pentru organizarea și desfășurarea activității de taxi în municipiu, iar acesta preia regulile necesare funcționării taxiurilor din oraș. Regulamentul stabilește normele de funcționare, condițiile pentru licențe, tarife, obligațiile taxiurilor și ale dispeceratelor, impactând direct banii, termenele și zonele din oraș unde se pot efectua servicii de taxi. Totodată, se abrogă vechiul regulament din 2009, înlocuindu-l cu noul cadru regulamentar.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă Regulamentul de organizare şi desfăşurare a activităţii de transport în regim de taxi pe raza municipiului Miercurea-Ciuc, conform Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEȚUL HARGHITA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI MIERCUREA - CIUC HOTĂRÂREA Nr. 309/2020 privind aprobarea Regulamentului de organizare și desfăşurare a activităţii de transport în regim de taxi pe raza municipiului Miercurea Ciuc Consiliul Local al Municipiului Miercurea-Ciuc, întrunit în şedinţa ordinară din data de 27.11.2020; Analizând Referatul de aprobare al viceprimarului Bors Bela cu nr. 153420 / 13.11.2020; Raportul de specialitate nr. 153426 întocmit de Serviciul de gospodărire, management energetic, infrastructură și transport local din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Miercurea-Ciuc, prin care propune adoptarea hotărârii privind aprobarea Regulamentului de organizare şi desfășurare a activităţii de transport în regim de taxi pe raza municipiului Miercurea Ciuc; Pe baza rapoartelor comisiei: - Juridice - Economice,servicii publice şi comerţi În baza prevederilor: - art. 10, 11 al Legii nr.38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, cu completările şi modificările ulterioare, - art. 6, art. 13 şi următoarele din Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 38/2003 aprobat prin Ordinului nr. 356/2007 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere; - OUG nr. 21/2019 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere; În baza prevederilor art.7 din Legea nr. 52/2003, privind transparenţa decizională în administraţia publică, proiectul de hotărâre a fost înregistrat în Registrul special pentru evidența anunţurilor referitor la elaborarea unor proiecte de acte administrative normative şi la şedinţele publice ale consiliului local sub. nr. 131 din 20.08.2020 şi a fost afişat la sediul Primăriei Municipiului Miercurea-Ciuc, în spaţiul accesibil publicului atestat prin procesul verbal de afişare nr. 132 din 20.08.2020. În temeiul prevedrilor art. 129 alin. (1), (2) lit. d), (7) lit. s), art. 139 alin. (1), (3), art. 196 alin. (1) lit. a) art. 627 alin.(2) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ cu modificările şi completările ulterioare; HOTĂRĂȘTE: Art.1. Se aprobă Regulamentul de organizare şi desfăşurare a activităţii de transport în regim de taxi pe raza municipiului Miercurea-Ciuc, conform Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2. Cu aceeaşi dată se abrogă Hotărârea nr. 49/2009 privind Regulamentul de organizare şi desfăşurare a activităţii de transport în regim de taxi pe raza municipiului Miercurea-Ciuc, cu modificările şi completările ulterioare. Art.3. Cu aducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se însărcinează viceprimarul Bors Bela , Serviciul de gospodărire, management energetic, infrastructură şi transport local din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Miercurea-Ciuc. Art.4 Prezenta hotărâre se comunică: a) Instituţiei Prefectului-Judeţul Harghita; b) Primarului municipiului, d-lui Korodi Attila; c) Viceprimarului Bors Bela; d) Serviciului de gospodărire, management energetic, infrastructură şi transport local; e) Camerelor taximetriştilor din Miercurea-Ciuc. [ Preşedintele şedinţei Contrasemnează Leea legalitate — ANDRAS HUNOR-JENO Secretar| general WOHLFA | UDOLF Anexă la Hotărârea Nr. 309/2020. REGULAMENTUL de organizare şi desfăşurare a activităţii de transport în regim de taxi pe raza municipiului MIERCUREA — CIUC I. Dispoziţii generale Art.1. Serviciile de transport în regim de taxi fac parte din sfera serviciilor comunitare de utilităţi publice, prin care se realizează satisfacerea nevoilor de deplasare a persoanelor şi transportul mărfurilor în condiţii de siguranţă pe raza administrativ-teritorială a municipiului Miercurea-Ciuc, a celor aflate în tranzit, în corelare cu fluxurile de utilizatori şi cu alte tipuri de transport existente. Art. 2. Serviciile de transport în regim de taxi pot fi executate numai de către transportatorii autorizaţi de către autoritatea de autorizare, în baza contractelor de atribuire în gestiune delegată a acestor servicii. Art. 3. Autoritatea de autorizare din cadrul Primăriei Municipiului Miercurea-Ciuc este Serviciul de gospodărire, management energetic, infrastructură şi transport local. Art. 4. Transportatorul autorizat este transportatorul care deţine autorizaţie de transport privind transportul public local în regim de taxi, eliberată de autoritatea de autorizare. Transportatorul este persoana fizică, asociaţia familială sau persoana juridică înregistrată la registrul comerțului pentru a desfăşura activităţi de transport cu vehicule rutiere. Transportul în regim de taxi se realizează numai cu autovehicule deţinute de către transportatorii autorizaţi. cu titlu de proprietate sau în temeiul unui contract de leasing. II. Modul de desfăşurare a transportului în regim de taxi pe teritoriul municipiului Miercurea-Ciuc Art. 5. Transporturile de persoane sau transporturile de bunuri şi mărfuri în regim de taxi se pot executa ca servicii de utilitate publică, de interes public pentru populaţie, de regulă. în interiorul municipiului Miercurea-Ciuc, numai pe baza autorizaţiei de transport în regim de taxi, emisă de către autoritatea de autorizare. Art. 6. Autorizarea operatorului de transport, a taximetristului independent sau a asociaţiei familiale pentru efectuarea transportului în regim de taxi se poate realiza pentru transportul de persoane sau transportul de bunuri şi mărfuri, după caz. Art. 7. Autorizaţia de transport de persoane în regim de taxi sau autorizaţia de transport bunuri şi mărfuri în regim de taxi se emite la cererea transportatorului de către Primarul municipiului Miercurea — Ciuc, prin Serviciul de gospodărire, management energetic, infrastructură și transport local pe baza documentaţiei prevăzute de Legea nr.38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Normelor Metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr.38/2003, aprobate prin ordinul Ministrului internelor şi reformei administrative nr.356/2007. Autorizaţia se eliberează operatorului de transport sau asociaţiei familiale care are sediul sau punctul de lucru, respectiv taximetristului independent care are domiciliul pe raza municipiului Miercurea - Ciuc. Art.8. Autorizaţia pentru executarea serviciului public de transport persoane / bunuri şi mărfuri în regim de taxi eliberată transportatorului este unică, netransmisibilă şi are forma prevăzută în Anexa nr.l şi Anexa nr. 2. Art.9. Autorizaţia de transport se eliberează de către autoritatea de autorizare pe durată nedeterminată şi este valabilă cu condiţia vizării acesteia la fiecare 5 ani de către aceasta, odată cu verificarea îndeplinirii condiţiilor care stau la baza emiterii unei astfel de autorizaţii. Art.10. După eliberarea autorizaţiei pentru executarea serviciului public de transport persoane / bunuri şi mărfuri în regim de taxi, transportatorul autorizat va primi câte o autorizaţie taxi (Anexa nr. 3 şi Anexa nr. 4) pentru fiecare autovehicul care are o vechime mai mică de 5 ani. Art. 11. Autorizaţiile taxi se vor elibera pe baza documentaţiei prevăzute de Legea nr.38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Normelor Metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr.38/2003, aprobate prin ordinul Ministrului internelor şi reformei administrative nr.356/2007. Autorizaţia taxi se eliberează sub rezerva prezentării în maximum 15 zile a dovezii de fiscalizare a aparatului de taxat. Dacă în termen de 15 zile de la eliberarea autorizaţiei taxi nu se prezintă dovada fiscalizării aparatului de taxat, autorizaţia taxi se retrage, urmând a fi supusă unei noi proceduri de atribuire. Art. 12. Autorizaţiile taxi se eliberează pe o perioadă de 5 ani şi se prelungeşte, la cerere pentru 5 ani, cu menţinerea obligatorie a aceluiaşi număr de ordine. numai dacă în acel moment autoturismul nu depăşeşte vechimea de 10 ani de la data fabricaţiei. Art. 13. Pe baza autorizaţiilor taxi obţinute autoritatea de autorizare va emite deţinătorilor acestora contractul de atribuire a gestiunii delegate pentru executarea serviciului de transport în regim de taxi, conform modelului care constituie Anexa nr. 5 la prezentul regulament. Perioada de valabilitate a fiecărui contract de atribuire a gestiunii delegate este egală cu durata maximă de valabilitate a autorizaţiilor taxi, dar nu mai mult de 5 ani. Contractul de atribuire a gestiunii delegate poate fi reînnoit pe baza deţinerii în continuare a unor autorizaţii taxi. Art. 14. Se stabileşte numărul maxim de autorizaţii taxi din municipiul Miercurea-Ciuc la 135 locuri pentru transport persoane în regim de taxi, iar la transport bunuri şi mărfuri în regim de taxi un număr de 6 locuri. Modul de atribuire a autorizaţiilor taxi se realizează în conformitate cu prevederile capitolului VI. din prezentul regulament. Art. 15. După atribuirea autorizaţiei taxi, taxiul nu poate fi introdus în activitate decât dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: a) are aplicate pe cele două portiere spate „ iar în cazul transportului de bunuri, pe părţile laterale ale cabinei sau caroseriei, cele două ecusoane conform modelului care constituie Anexa nr.6 la prezentul regulament. Ecusonul se montează şi se demontează de către o persoană desemnată din cadrul Serviciului de gospodărire, management energetic, infrastructură și transport local. Ecusonul se aplică pentru întreaga perioadă de valabilitate a autorizaţiei taxi. b) are aplicate pe cele două portiere faţă valoarea tarifelor de distanţă (lei/km), practicate pe timp de zi şi pe timp de noapte, înscrisă în limba română şi în limba maghiară, conform modelului care constituie Anexa nr.7 la prezentul regulament. c) are afişat în interior, la loc vizibil, o listă care să poată fi consultată de către client, cuprinzând titularul legal al autorizaţiei taxi şi tarifele de distanţă, de staţionare şi de pornire, pe timp de zi şi pe timp de noapte, purtând ştampila primăriei municipiului Miercurea-Ciuc, precum şi un ecuson cuprinzând numele şi fotografia conducătorului auto, conform modelului care constituie Anexa nr.8 la prezentul regulament . d) în cazul transportului de persoane are afişat pe caseta specială taxi sau pe caroserie denumirea dispeceratului taxi şi numărul de apel telefonic al dispeceratului taxi, precum şi al telefonului mobil din dotarea taxiurilor, după caz. Art. 16. În cazul taxiurilor linia mediană orizontală a caroseriei, de regulă sub nivelul geamului, va fi marcată pe părţile laterale de o bandă dublă de carouri tip şah, de culori alternative alb si negru, de dimensiuni 3x3 cm la autoturisme şi 5x5 cm la alte vehicule. Caroseria autovehiculului cel puţin deasupra benzii duble tip şah va avea obligatoriu culoarea albă. III. Nivelul tarifelor aplicate Art. 17. Tariful total al transportului de persoane şi de bunuri în regim de taxi se stabileşte în conformitate cu prevederile Legii nr.38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, cu modificările şi completările ulterioare. Art. 18. Se stabilesc următoarele tarife la transportul de persoane / bunuri în regim de taxi: - tariful maxim de distanţă (lei/ km) este egal cu contravaloarea în lei a cantităţii de 0,75 litri benzină CO 95 fără plumb; - tariful de pornire va fi egal cu tariful de distanţă (lei/km) aplicat. Art. 19. Tariful de distanţă, lei/km, poate fi stabilit pentru timp de zi şi pentru timp de noapte. Tariful de noapte nu va fi mai mare decât cu până la 50% din tariful de zi. Art. 20. Transportatorii pot stabili în mod liber tarifele în limitele tarifelor mai sus amintite. Practicarea unor tarife de dumping constituie concurenţă neloială între executanţii activităţii de transport persoane / bunuri în regim de taxi. IV. Activitatea de dispecerat taxi Art. 21. Activitatea de dispecerat taxi pe raza municipiului Miercurea-Ciuc poate fi executată de către orice persoană juridică, autorizată de autoritatea de autorizare. Art. 22. Autorizaţia de dispecerat se va elibera pe baza documentaţiei prevăzute de Legea nr.38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Normelor Metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr.38/2003, aprobate prin ordinul Ministrului internelor şi reformei administrative nr.356/2007 şi are forma prevăzută în Anexa nr.9. Art. 23 Autorizaţia de dispecerat taxi se eliberează pentru o perioadă de 5 ani, cu posibilitatea prelungirii la cerere pe perioade de 5 ani în aceleaşi condiţii ca la emitere, şi este valabilă numai pe raza administrativ-teritorială a municipiului M-Ciuc. Art. 24 Activitatea de dispecerat se desfăşoară pe baze contractuale numai pentru transportatorii autorizaţi care desfăşoară servicii de transport în regim de taxi, în municipiul Miercurea-Ciuc. Transportatorii autorizaţi care execută servicii de transport în regim de taxi vor utiliza serviciile unui dispecerat în condiţiile prezentei legi, pe bază de contract de dispecerizare, încheiat cu acesta în condiţii nediscriminatorii. Art. 25 Serviciile de dispecerat sunt obligatorii pentru toate taxiurile transportatorilor autorizaţi în localitate dacă s-au atribuit mai mult de 100 de autorizaţii taxi. V. Programele de lucru obligatorii Art, 26. Transportatorii organizaţi în asociaţii profesionale sunt obligaţi să asigure transportul de persoane în regim de taxi în municipiul Miercurea-Ciuc zilnic, cu program de lucru 24 ore din 24 ore. Art. 27. Timpul de lucru al unui taximetrist nu poate depăşi 48 de ore săptămânal sau 12 ore la nivelul unei zile, astfel încât taximetristului să i se asigure minimum 8 ore de odihnă neîntreruptă. Timpul de lucru zilnic se defineşte ca intervalul cuprins între momentul începerii primei curse şi momentul finalizării ultimei curse, după cum rezultă din raportul de închidere zilnică, furnizat de aparatul de taxat. Nu vor fi consideraţi timpi de lucru pauzele mai mari de 15 minute între două curse consecutive , pauze în care autovehiculul taxi a staționat. VI. Desfăşurarea procedurii de atribuire în gestiune delegată a autorizaţiilor taxi Art. 28. Serviciul de gospodărire, management energetic, infrastructură și transport local eliberează autorizaţia pentru executarea serviciului public de transport persoane / bunuri şi marfă în regim de taxi pentru operatorul de transport taxi, asociaţiei familiale şi taximetristului independent. Art. 29. Serviciul de gospodărire, management energetic, infrastructură şi transport local va anunţa public la sediul primăriei municipiului Miercurea-Ciuc şi în mijloacele de informare în masă locale, cu cel puţin 60 de zile înainte de data limită stabilită pentru depunerea cererilor de înscriere în procedura de atribuire autorizaţiilor taxi. Anunţul public va cuprinde: a) data şi locul unde se va desfăşura procedura de atribuire a autorizaţiilor taxi; b) numărul autorizaţiilor taxi care vor fi atribuite; c) data limită şi locul unde se vor depune cererile privind solicitarea de autorizaţii din partea celor interesaţi; d) solicitanţii cuprinşi în listele de aşteptare; e) documentele care trebuie depuse; f) data anunțării rezultatului atribuirii; g) data la care va fi demarată procedura de eliberare a autorizaţiilor taxi; h) criteriile de departajare şi punctajele care se acordă. Art. 30. După primirea documentelor solicitate, funcţionarii din cadrul Serviciului de gospodărire, management energetic, infrastructură și transport local le vor verifica şi le vor pune în concordanţă cu evidenţele proprii. vor solicita completările necesare sau le vor respinge motivat. În ultimele 10 zile, înainte de declanşarea procedurii de atribuire a autorizaţiilor taxi, nu se va mai admite nici o primire de dosare, intervalul fiind considerat doar rezolvării contestaţiilor. Art. 31. În cazul în care transportatorul autorizat nu deţine autovehicule în momentul procedurii de atribuire a autorizaţiilor taxi, va depune o declaraţie pe proprie răspundere că în termen de maximum 6 luni câte autovehicule va achiziţiona. În această declaraţie va preciza tipul autovehiculelor, modul de achiziţionare a acestora şi criteriile de departajare pe care le va îndeplinii fiecare în parte, pentru obţinerea punctajului. Totodată va depune o scrisoare de garanţie în valoare de 500 de Euro, care se va restitui dacă autovehicul va fi achiziţionat în termen de 6 luni. de la data înregistrării la autoritatea de autorizare a declaraţiei pe proprie răspundere. Art. 32. Procedura de atribuire a autorizaţiilor taxi se realizează după cum urmează: 1. În ordinea înscrierii; 2. Dacă numărul autorizaţiilor taxi solicitate depăşeşte numărul autorizaţiilor taxi stabilită, va avea loc o departajare între solicitanţi pe baza următoarelor criterii : 1) vechimea autovehiculului de la data fabricaţiei : a) până la | an se acordă 20 puncte b) de la 1 la 2 ani se acordă 18 puncte c) de la 2 la 3 ani se acordă 16 puncte d) de la 3 la 4 ani se acordă 14 puncte €) de la 4 la 5 ani se acordă 12 puncte f) de la 5 la 6 ani se acordă 10 puncte 8) de la 6 la 7 ani se acordă 8 puncte h) de la 7 la 8 ani se acordă 6 puncte i) de la 8 la 9 ani se acordă 4 puncte j) de la 9 la 10 ani se acordă 2 puncte 2) clasificarea autovehiculului conform normelor de poluare Euro: a) EURO 4 se acordă 2 puncte b) EURO 5 se acordă 4 puncte c) EURO 6 se acordă 8 puncte d) HYBRID se acordă 12 puncte e) GPL omologat se acordă 15 puncte f) plug-in HYBRID se acordă 18 puncte 8) ELECTRIC se acordă 20 puncte 3) capacitatea cilindrică a autovehiculului, pt. fiecare 100 cmc întreg (rotund) se acordă | punct 4) vechimea în ani de când transportatorul desfăşoară autorizat activitatea de transport respectivă : a) peste 15 ani se acordă 25 puncte b) între 10 şi 15 ani se acordă 22 puncte c) între 7 şi 10 ani se acordă 20 puncte d) între 6 şi 7 ani se acordă 18 puncte €) între 5 şi 6 ani se acordă 16 puncte f) între 4 şi 5 ani se acordă 14 puncte 8) între 3 şi 4 ani se acordă 12 puncte h) între 2 şi3 ani se acordă 9 puncte i) între 1 şi 2 ani se acordă 6 puncte ]) sub 1 an dar nu mai puţin de 6 luni 3 puncte 5) gradul de protecţie a pasagerului / pasagerilor, respectiv existenţa airbagurilor pentru pasagerul din faţă /pasagerii din spate : a) airbag pasageri faţă se acordă 2 puncte b) airbag pasageri faţă++spate se acordă 4 puncte c) airbag pasageri faţă+spate peste 6 buc se acordă 6 puncte 6) efortul investiţional al transportatorului autorizat, definit de modul de deţinere, în proprietate sau în temeiul unui contract de leasing: a) proprietate se acordă 4 puncte b) contract leasing se acordă 2 puncte 7) volumul portbagajului util şi echiparea cu instalaţie pentru aer condiţionat : a) aer condiţionat se acordă 3 puncte b) volum portbagaj. pt. fiecare 100 1 întreg (rotund) se acordă | punct.” Art. 33. După stabilirea finală a ordinii câştigătorilor, autorizaţiile taxi vor fi atribuite pentru O durată de 5 ani, în ordinea descrescătoare a listei . Restul transportatorilor autorizaţi care nu au primit autorizaţiile taxi solicitate vor fi trecute pe lista de aşteptare, în ordinea descrescătoare stabilită. Dacă numărul autorizaţiilor taxi solicitate este mai mic decât numărul autorizaţiilor taxi stabilit, după satisfacerea cererilor, numărul autorizaţiilor taxi neatribuite va constitui rezerva de autorizaţii. Art. 34. Listele de aşteptare pot fi completate permanent cu noi solicitanţi, în ordinea înscrierii, în condiţiile stabilite prin prezentul regulament. VII. Interdicţiile şi restricţiile privind activitatea în regim de taxi Art. 35.Transportul în regim de taxi se poate executa numai la solicitarea clientului şi pe orice traseu deschis circulaţiei publice. Art. 36. Transportatorii autorizaţi pot executa transportul în regim de taxi de regulă în interiorul municip [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: miercureaciuc.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă