Miercurea Ciuc › 28 ianuarie 2011

HCL 26/2011 adoptată

Hotărâre privind aprobarea BUGETULUI DE VENITURI ŞI CHELTUIELI pe anul 2011 move_to_inbox Descarcă fișier Hotărârea

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL HARGHITA CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL MIERCUREA–CIUC HOTĂRÂREA Nr.26/2011 privind aprobarea BUGETULUI DE VENITURI ŞI CHELTUIELI pe anul 2011 - Consiliul Local Municipal Miercurea-Ciuc, întrunit în şedinţa ordinară din 28 ianuarie 2011; - Având în vedere Expunerea de motive a primarului municipiului Miercurea-Ciuc, Ráduly Róbert Kálmán, prin care se propune aprobarea Bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2011, precum şi Raportul de specialitate al Direcţiei economice; - Ţinând cont de prevederile art.39 alin.(3), (4), (5) şi (6) din Legea nr.273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare; - Având în vedere prevederile Legii nr.286/2010 privind bugetul de stat pe anul 2011; - Proiectul de hotărâre a fost afişat la sediul Primăriei Municipale Miercurea-Ciuc, cu Procesul-verbal de afişare nr.16.099/2010, conform art. 6, alin. (1) şi (2) din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, a fost prezentat şi discutat în cadrul adunărilor publice ţinute în perioada 24-25 ianuarie 2011; - În temeiul prevederilor art. 36 alin. (2) lit. b), alin. (4) lit. a), precum şi art. 45 alin. (2) lit. a) şi art. 115 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; HOTĂRĂŞTE: Capitolul I – Dispoziţii generale Art.1 – Obiectul prezentei hotărâri îl constituie stabilirea volumului veniturilor şi a structurii acestora pe capitole şi a cheltuielilor pe destinaţii pentru bugetul local al municipiului Miercurea-Ciuc pe anul 2011. Art. 2 – (1) Sinteza bugetului local pe anul 2011, detaliată, la venituri pe capitole şi subcapitole, iar la cheltuieli, pe părţi, capitole şi subcapitole, după caz, este prevăzută în anexa nr.1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. (2) Bugetul local pe anul 2011 se stabileşte în sumă de 99.596,12 mii lei, iar la cheltuieli în sumă de 99.596,12 mii lei. Capitolul II – Structura si regimul veniturilor bugetului local Art. 3 - Impozitele, taxele, transferurile şi celelalte venituri ale bugetului local pe anul 2011, de orice natură şi provenienţă, se încasează în conformitate cu prevederile legale în vigoare, precum şi potrivit dispoziţiilor prezentei hotărâri. Art. 4 - Veniturile bugetului local pe anul 2011 sunt în sumă de 97.596,12 mii mii lei şi se prezintă astfel: - mii lei- VENITURI-TOTAL, din care: 99.596,12 I. Venituri curente, din acestea: 72.045,15 a) venituri fiscale, din care 64.101,00 i) impozit pe venit, profit şi câştiguri de capital 24.623,00 ii) impozite şi taxe pe proprietate 8.900,00 iii) impozite şi taxe pe bunuri şi servicii 30.128,00 iv) alte impozite şi taxe fiscale 450,00 b) venituri nefiscale, din care: 7.944,15 i) venituri din proprietate 5.500,00 ii) venituri din vânzări de bunuri şi servicii 2.444,15 II. Operaţiuni financiare 18.741,94 III. Venituri din capital 130,47 IV. Subvenţii 7.541,06 V. Sume primite de la U.E. 1.137,50 Capitolul III – Structura si regimul cheltuielilor bugetului local Art. 5 Cheltuielile bugetului local pe anul 2011, în sumă de 99.596,12 mii mii lei, în structură economică se prezintă astfel: - mii lei - CHELTUIELI – TOTAL, din care 99.596,12 1. Cheltuieli curente, din care: 74.833,50 a) cheltuieli de personal 30.580,50 b) bunuri şi servicii 15.357,50 c) dobânzi 0 d) subvenţii 9.460,00 e) fonduri de rezervă 2.913,21 f) transferuri între unităţi ale administraţiei publice 5.706,00 g) alte transferuri 3.384,00 h) asistenţă socială 830,00 i) alte cheltuieli 336,00 j)proiecte cu finanţaredin fonduri externe 5.666,29 2. Cheltuieli de capital 25.362,62 Art. 6 În vederea monitorizării cheltuielilor de personal prevăzute în bugetul local pe anul 2011, ordonatorii de credite şi conducătorii instituţiilor publice finanţate din bugetul local au următoarele obligaţii: a) vor prezenta directorului economic din cadrul Primăriei, în termen de 15 de zile de la data adoptării prezentei hotărâri, situaţia privind repartizarea pe fiecare lună a cheltuielilor de personal aprobate, având în vedere asigurarea condiţiilor de desfăşurare a activităţii potrivit atribuţiilor stricte până la sfârşitul anului; b) vor asigura ca drepturile stabilite şi plăţile de casă aferente cheltuielilor de personal, cumulate de la începutul anului, să nu depăşească sumele repartizate potrivit prevederilor literei a) pentru perioada respectivă; c) vor înainte spre avizare ordonatorului principal de credite statele de plată cel târziu până la data de 3 a fiecărei luni; d) vor raporta lunar plăţile de casă aferente cheltuielilor de personal, la datele şi în structura stabilită prin dispoziţia primarului emisa in termen de 30 de zile de la adoptarea prezentei hotărâri. Art. 7 (1) Cheltuielile pentru serviciile publice generale se stabilesc în sumă de 7.735,21 mii lei. (2) Cheltuielile pentru autorităţile publice şi acţiunile externe care se finanţează de la bugetul local pe anul 2011 se stabilesc în sumă de 4.620,00 mii lei, din care 2.910,00 mii lei cheltuieli de personal, 1.510,00 mii lei bunuri şi servicii şi 200,00 mii lei cheltuieli de capital. (3) Cheltuielile pentru alte servicii publice generale care se finanţează de la bugetul local pe anul 2011 se stabilesc în sumă de 3.115,21 mii lei, din care 2.913,21 mii lei cu titlu de fond de rezervă bugetară la dispoziţia autorităţii administraţiei publice locale şi 202,00 mii lei pentru finanţarea serviciului public comunitar de evidenţă informatizată a persoanelor. Art. 8 Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia autorităţii administraţiei publice locale se va utiliza pentru finanţarea unor cheltuieli urgente şi neprevăzute apărute în timpul exerciţiului bugetar, inclusiv pentru finanţarea unor acţiuni urgente în vederea înlăturării efectelor unor calamităţi naturale şi sprijinirii persoanelor sinistrate. Art. 9 Cheltuielile pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională se stabilesc în suma de 80,00 mii lei, cu titlu de cheltuieli cu bunuri şi servicii, din care 10,00 mii lei pentru finanţarea potrivit legii a activităţilor centrului militar judeţean şi 70,00 mii lei pentru protecţia civilă şi protecţia contra incendiilor. Art. 10 (1) Cheltuielile social-culturale, care se finanţează de la bugetul local pe anul 2011, se stabilesc in suma de 54.649,29 mii lei. (2) Cheltuielile social-culturale pe capitole de cheltuieli sunt în sumă de 36.762,29 mii lei pentru învăţământ, 670,00 mii lei pentru sănătate, 14.306,00 mii lei pentru cultură, recreere şi religie şi 2.911,00 mii lei pentru asigurări şi asistenţă socială. (3) Cheltuielile pentru învăţământ pe titluri sunt după cum urmează: 24.874,00 mii lei cheltuieli de personal, 5.342,00 mii lei bunuri şi servicii, 235,00 mii lei transferuri curente, 165,00 mii lei alte cheltuieli, 5.666,29 mii lei proiecte cu finanţare din fonduri externe şi 480,00 mii lei cheltuieli de capital. (4) Din sumele prevăzute la capitolul bunuri şi servicii suma de 810 mii lei va fi destinată pentru repararea şi dezvoltarea infrastructurii şcolare şi dotarea instituţiilor de învăţământ finanţate din bugetul local. Această sumă se va repartiza pe unităţile de învăţământ pe baza concursului de proiecte derulat conform metodologiei adoptate în anul 2008. (5) Pentru sprijinirea cantinelor şi internatelor administrate de instituţiile de învăţământ se va acorda lunar, pe perioada anului şcolar şi proporţional cu activitatea didactică, cu titlu de transfer pentru fiecare elev care beneficiază de serviciile acestora suma de 38 lei. (6) Dacă sumele transferate spre instituţiile de învăţământ potrivit alineatului precedent nu acoperă diferenţa dintre costurile efective şi tariful plătit de elevi pentru serviciile de cazare şi masă restul se va acoperi exclusiv din veniturile proprii ale instituţiilor de învăţământ la care studiază elevii în cauză. (7) În cazul elevilor instituţiilor de învăţământ din Miercurea-Ciuc care locuiesc în alte unităţi administrativ teritoriale biletele şi abonamentele pentru transportul auto între localităţi vor fi decontate exclusiv pe seama veniturilor proprii ale instituţiilor de învăţământ respective. Art.11 (1) Cheltuielile pentru sănătate pe titluri sunt după cum urmează: 600 mii lei cheltuieli de personal, 20 mii lei bunuri şi servicii, 50 mii lei reprezintă transferuri între unităţi ale administraţiei publice . (2) Cheltuielile pentru cultură, recreere şi religie pe titluri sunt după cum urmează: 483,00 mii lei cheltuieli de personal, 1250,00 mii lei bunuri şi servicii, 5.421,00 mii lei transferuri între unităţi ale administraţiei publice, iar 7.152,00 mii lei cheltuieli de capital, respectiv pe destinaţii 2.152,00 mii lei pentru servicii culturale şi 5.000,00 mii lei pentru servicii recreative şi sportive. (3) Din suma prevăzută la capitolul servicii culturale, suma de 60 mii lei va fi destinată finanţării activităţilor şi programelor de tineret pe bază de concurs de proiecte. (4) Din suma de 1.100,00 mii lei prevăzută la subcapitolul 67.02.50. – Alte servicii în domeniile culturii, recreerii şi religiei, 350 mii lei transferuri şi 750 mii lei bunuri şi servicii .Din suma de 750 mii lei vor fi finanţate activităţile şi programele proprii ale consiliului local, serviciile legate de aceste programe, programele derulate în colaborare cu alte persoane juridice pe bază de contracte de colaborare, respectiv se vor aloca sume pe bază de concurs de proiecte, conform metodologiei adoptate prin Hotărârea nr. 11/2006 a Consiliului Local Municipal Miercurea-Ciuc. (5) Defalcarea pe destinaţii a sumei prevăzute pentru bunuri şi servicii la alineatul precedent se va stabili prin dispoziţia primarului, pe baza propunerii comisiei pentru activităţi ştiinţifice, învăţământ, cultură şi oraşe înfrăţite din cadrul consiliului local. (6) Cheltuielile pentru asigurări şi asistenţă socială pe titluri sunt după cum urmează: 1.020,00 mii lei cheltuieli de personal, 566,00 mii lei bunuri şi servicii, 224,00 mii lei alte transferuri, 830,00 mii lei asistenţă socială şi 171,00 mii lei alte cheltuieli şi 100 mii lei cheltuieli de capital. Art.12 (1) Cheltuielile pentru servicii de dezvoltare publică, locuinţe, mediu şi ape, care se finanţează de la bugetul local pe anul 2011, se stabilesc în suma de 15.496,62 mii lei, din care pentru locuinţe, servicii şi dezvoltare publică 11.145,47 mii lei, pentru protecţia mediului 4,351,15 mii lei. (2) Cheltuielile pentru locuinţe, servicii publice şi dezvoltare publică pe titluri sunt după cum urmează: 493,00 mii lei cheltuieli de personal, 958,00 mii lei bunuri şi servicii, 3.000 mii lei alte transferuri curente interne şi 6.694,47 mii lei cheltuieli de capital. (3) Cheltuielile pentru protecţia mediului pe titluri sunt după cum urmează: 23,00 mii lei lei cheltuieli de personal, 2.497,00 mii lei bunuri şi servicii şi 1.831,15 mii lei cheltuieli de capital. Art.13 (1) Cheltuielile pentru acţiuni economice care se finanţează de la bugetul local pe anul 2011, se stabilesc în suma de 21.635,00 mii lei , din care pentru acţiuni economice, comerciale şi de muncă 160,00 mii lei, pentru combustibili şi energie 12.000,00 mii lei, pentru transporturi 9.385,00 mii lei, iar pentru alte acţiuni economice 90,00 mii lei. (2) Cheltuielile pentru acţiuni economice, comerciale şi de muncă pe titluri sunt în întregime alte transferuri. (3) Cheltuielile pentru combustibili şi energie pe titluri sunt 20,00 mii lei bunuri şi servicii 9.210,00 mii lei cheltuieli cu titlu de subvenţii şi 2.770, 00 mii lei cheltuieli de capital. (4) Cheltuielile pentru transporturi pe titluri sunt după cum urmează: 3.000,00 mii lei bunuri şi servicii, 250,00 mii lei cheltuieli cu titlu de subvenţii şi 6.135,00 mii lei cheltuieli de capital. (5) Cheltuielile pentru alte acţiuni economice pe titluri sunt 10,00 mii lei cheltuieli de personal şi 80,00 mii lei cheltuieli cu bunuri şi servicii. Art.14 (1) Din suma de 3210,00 mii lei pentru subvenţionarea energiei termice livrate populaţiei însistem centralizat de către operatorii licenţiaţi asigurată din veniturile proprii ale bugetului local se va acoperi cota de 10% aplicat asupra tarifului de producţie aprobat prin hotărârea consiliului local şi se va achita sprijinul financiar acordat persoanelor care au împlinit vârsta de 65 de ani pentru achitarea contravalorii apei calde menajere. (2) Pentru anul 2011 limita producţiei fizice anuale pentru care se plăteşte subvenţia la valoarea de 10% aplicat asupra tarifului de producţie se stabileşte la 60.000 Gcal. (3) În cazul depăşirii nivelului producţiei stabilite potrivit alineatului necesarul suplimentar de subvenţie va fi acoperită de către operatorii licenţiaţi din surse proprii. (4) Sumele neutilizate cu titlu de subvenţie vor fi orientate, de regulă, pentru acoperirea cheltuielilor de capital legate de reabilitarea infrastructurii serviciilor publice de gospodărire comunală, cheltuieli ce se circumscriu Programului de eficientizare a serviciilor publice de interes local. (5) Investiţiile privind retehnologizarea, modernizarea şi dezvoltarea sistemelor centralizate de producere şi distribuţie a energiei termice se vor realiza din sumele ce se vor repartiza pe unităţi administrativ-teritoriale prin hotărâre a Guvernului cu această destinaţie. Art.15 Sumele colectate cu titlu de cotă de dezvoltare din activitatea de alimentare cu apă potabilă, respectiv canalizare menajeră-epurare în contabilitatea S.C. Harvíz S.A. şi virate de acesta la bugetul local cu titlu de fond de dezvoltare vor fi utilizate integral în scopul cofinanţării investiţiilor privind modernizarea şi extinderea sistemului de distribuţie a apei potabile şi a sistemului de canalizare menajeră, respectiv a staţiei de epurare de pe raza administrativ-teritorială a municipiului Miercurea- Ciuc derulate prin Compania Naţională de Investiţii S.A. în cursul anului 2011. Capitolul IV - Dispoziţii finale şi tranzitorii Art. 16 Se aproba Lista lucrărilor de investiţii pe anul 2011 conform anexei nr. 2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.17 (1) Se aprobă Bugetul centralizat al instituţiilor publice şi activităţilor finanţate integral sau parţial din venituri proprii pe anul 2011 pe capitole, subcapitole, articole şi alineate conform anexelor nr. 3 şi 5 şi Lista lucrărilor de investiţii al instituţiilor publice şi activităţilor finanţate integral sau parţial din venituri proprii pe anul 2011 , conform anexei nr. 4 care fac parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.18 Se aprobă Bugetul nerambursabil pe anul 2011 pe capitole, subcapitole, articole şi alineate, conform anexei nr.6, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.20 Se aprobă Bugetul general al unităţii administrativ teritoriale pe anul 2011, conform anexei nr.7, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.21 Prezenta hotărâre se comunică: a) Instituţiei Prefectului Judeţului Harghita; b) Primarului şi viceprimarilor municipiului Miercurea-Ciuc; c) Direcţiei financiar-contabile; d) Serviciului de impozite şi taxe; e) Biroului de investiţii, şi achiziţii publice din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Miercurea-Ciuc; f) Conducătorilor instituţiilor finanţate din bugetul local; g) Va fi adusă la cunoştinţa locuitorilor prin afişare la sediul şi pe pagina WEB al Primăriei Municipale Miercurea-Ciuc. Preşedintele şedinţei Szikszai László Contrasemnează-secretar Paizs Gyöngyi Juliánna

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: miercureaciuc.ro