HCL 225/2016 adoptată
HOTĂRÂRE Nr.225/2016 privind modificarea art. 1 al Hotărârii nr. 205/2008 a Consiliului Local privind Documentaţia de Avizare a Lucrărilor de Intervenţie pentru investiţia: „REAMENAJARE CĂMIN DE CULTURĂ CIOBOTENI” move_to_inbox Descarcă fișier Hotărârea
Documente
Text
ROMÂNIA
JUDEŢUL HARGHITA
CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL
MIERCUREA–CIUC
HOTĂRÂRE Nr.225/2016
privind modificarea art. 1 al Hotărârii nr. 205/2008 a Consiliului Local privind
Documentaţia de Avizare a Lucrărilor de Intervenţie pentru investiţia:
„REAMENAJARE CĂMIN DE CULTURĂ CIOBOTENI”
Consiliul Local al Municipiului Miercurea-Ciuc, întrunit în şedinţa ordinară din data de 29 iulie
2016;
Analizând Expunerea de motive şi Raportul de specialitate întocmit de Direcția
managementul proiectelor, achiziții publice și intervenții din cadrul aparatului de specialitate a
Primarului Municipiului Miercurea-Ciuc, înregistrate cu nr. 12526 din data de 14.07.2016, prin
care s-a propus adoptarea unei hotărâri cu privire la modificarea art. 1 al Hotărârii nr. 205/2008 a
Consiliului Local privind Documentaţiei de Avizare a Lucrărilor de Intervenţii pentru investiţia:
„REAMENAJARE CĂMIN DE CULTURĂ CIOBOTENI”
Pe baza rapoartelor comisiei pentru:
- administraţia publică locală, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea
drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor;
- de studii şi prognoze economico-sociale, buget, finanţe, investiţii şi administrarea
domeniului public şi privat;
- comisia pentru servicii publice, comerţ şi relaţii cu cetăţenii;
Ținând cont de Hotărârea nr. 205/2008 a Consiliului Local privind Documentaţia de
Avizare a Lucrărilor de Intervenţie pentru investiţia: „REAMENAJARE CĂMIN DE CULTURĂ
CIOBOTENI”;
Luând în considerare prevederile art. 44 alineatul (1) din Legea nr. 273/2006 privind
finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere:
- prevederile Hotărârii Guvernului nr. 28/2008 privind aprobarea conţinutului cadru
al documentaţiei tehnico-economice aferente investiţiilor publice, precum şi a structurii şi
metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări de
intervenţii;
- ordinului nr. 863/2008 al Ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor
pentru aprobarea „Instrucţiunilor de aplicare a unor prevederi din Hotărârea Guvernului nr. 28 din
2008 privind aprobarea conţinutului-cadru al documentaţiei tehnico-economice aferente
investiţiilor publice, precum şi a structurii şi metodologiei de elaborare a devizului general pentru
obiective de investiţii şi lucrări de intervenţii, cu modificările şi completările ulterioare;
Lucrarea, aparţinând domeniului public al Municipiului, este prevăzută în Lista de
investiţii, la Venituri proprii şi subvenţii, la subcapitolul. 67.02.03.07. Cămine culturale, aprobată
prin Hotărârea nr. 1/2016 al Consiliului Local al Municipiului Miercurea-Ciuc privind aprobarea
bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2016, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art. 36, alin. (2). literele b), c) şi d) şi alin. (4) litera d) şi e),
alin. (6), art. 39 alin. (1), art. 45 alin. (2) litera e) şi art. 115, alin. 1), litera b) din Legea
administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
HOTĂRĂŞTE:
Art.1. Modificarea art. 1. al Hotărârii nr. 205/2008, privind aprobarea Documentaţia de
Avizare a Lucrărilor de Intervenţie pentru investiţia: „REAMENAJARE CĂMIN DE
CULTURĂ CIOBOTENI” proiect nr. 285/2008 elaborat de S.C. AEDNA S.R.L. Miercurea-
Ciuc, finanţat din bugetul local care va avea următorul cuprins:
„Art. 1.” Se aprobă Documentaţia de Avizare a Lucrărilor de Intervenţii pentru
investiţia: „REAMENAJARE CĂMIN DE CULTURĂ CIOBOTENI” proiect nr. 578/2016
elaborat de S.C. AEDNA S.R.L. Miercurea-Ciuc, finanţat din bugetul local care cuprinde
principalele caracteristici, precum şi indicatori tehnico-economici ai investiţiei, după cum
urmează:
1.) Valoarea estimată a lucrării: 837.579,00 lei (inclusiv TVA)
185.518,00 euro (inclusiv TVA)
din care: C+M 720.435,00 lei (inclusiv TVA)
159.572,00 euro (inclusiv TVA)
Curs valutar 1 euro =4,5148 lei din data de 01.07.2016
2.) Durata de execuţie: 12 luni
3.) Caracteristici tehnice
Regim de înălțime: S+P
Dimensiuni (15,72+3,05)mx10,30m
Aria desfășurată construcție după extindere = 252 mp
Aria construită construcție după extindere = 195 mp
Volum construit: 1050 mc
Înălțimea maximă a construcției 7,75 m
Panta acoperiș șarpantă 35O
Art. 2. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se însărcinează viceprimarul
municipiului cu atribuții de primar Szőke Domokos, Direcţia managementul proiectelor, achiziţii
publice şi investiţii şi Direcţia economică- Compartimentul financiar contabil şi control financiar
de gestiune din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Miercurea-Ciuc.
Art. 3. Prezenta hotărâre se comunică:
a) Prefectului Judeţului Harghita;
b) Viceprimarului cu atributii de primar Szőke Domokos;
c) Biroului de investiţii;
d) Direcţiei economice- Compartimentul financiar contabil şi control financiar de
gestiune;
e) Biroului de achiziții publice;
f) Direcţiei managementul proiectelor, achiziţii publice şi investiţii;
g) S.C. AEDNA S.R.L. Miercurea Ciuc;
Preşedintele şedinţei Contrasemnează pentru legalitate -secretar
ORBÁN ZSOLT HIPPACH CHRISTIAN
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.