CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI MIERCUREA-CIUC
CSIKSZEREDA MEGYEI JOGU VÂROS ONKORMÂNYZATA
HOTĂRÂREA Nr.
162/2023
privind modificarea Hotărârii Consiliului Local nr.
161/2022 privind stabilirea
modalității de acordare şi cuantumul valorii de transport public local de călători în
mod gratuit, persoanelor cu handicap grav și accentuat, însoţitorilor şi asistenţilor
personali ai acestora, precum și veteranilor de război şi văduvelor de război din
municipiul Miercurea-Ciuc
Consiliul Local Municipal Miercurea-Ciuc, întrunit în ședința ordinară din 25 mai 2023;
Analizând Referatul de aprobare nr. 25417/2023 și Raportul de specialitate nr.
25424/2023 al Direcţiei de asistență socială, prin care s-a propus adoptarea unei hotărâri cu
privire la modificarea Hotărârii Consiliului Local nr.
161/2022 privind stabilirea modalității de
acordare și cuantumul valorii de transport public local de călători în mod gratuit, persoanelor cu
handicap grav şi accentuat, însoțitorilor și asistenţilor personali ai acestora, precum și
veteranilor de război și văduvelor de război din municipiul Miercurea-Ciuc
Pe baza rapoartelor comisiei:
- economice, servicii publice și comerţ;
- juridice;
- sănătate, protecție socială, tineret, sport, agrement, turism și culte;
În baza prevederilor:
e Hotărârii nr. 181/2010 a Consiliului Local al Municipiului Miercurea-Ciuc privind
cumpărarea părţilor sociale al SC CSIKI TRANS SRL de către Municipiul Miercurea-Ciuc;
e Hotărârii nr.
359/2019 a Consiliului Local al Municipiului Miercurea-Ciuc privind
delegarea în mod direct a gestiunii serviciului de transport public local de transport
persoane prin curse regulate, efectuate cu autobuze pe raza unității teritorial
administrative ale Municipiului Miercurea-Ciuc, operatorului de transport SC CSIKI TRANS
SRL Miercurea Ciuc; i
e Hotărârii nr.
26/2023 a Consiliului Local al Municipiului Miercurea-Ciuc privind aprobarea
Bugetului de venituri şi cheltuieli al Municipiul Miercurea-Ciuc pe anul 2023 și estimări
pentru anii 2024-2026 cu modificările și completările ulterioare;
e Contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public local în Municipiul
Miercurea-Ciuc nr. 197/03.04.2020;
e Convenţiei nr. C585/2022 între S.C Csiki Trans S.R.L. și municipiul Miercurea Ciuc privind
transport urban gratuit a persoanelor cu handicap grav și accentuat, însoțitorilor și
asistenţilor ai acestora.
e Adreseinr.94/19.04.2023 al S.C. CSIKI TRANS S.R.L. privind comunicarea valorii-costului
municipiului Miercurea Ciuc sub nr: 21637/2023;
e Art. 59 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă
actelor normative, cu modificările și completările ulterioare.
530110 Miercurea-Ciuc, P-ţa Cetăţii nr. 1., jud. Harghita, România | 530110 Csikszereda, Vâr ter 1. szâm, Hargita megye, România
Tel.: +40 266 315 120, Fax: +40 266 371 165, E-mail: primaria Omiercureaciuc.ro | varoshazaOszereda.ro, www.szereda.ro
În temeiul art. 129 alin. (2) lit. d.), alin. (7) lit. a), b), c),h), art. 139 alin. (1) și alin (3), art.196
alin (1), art. 627 alin. (2) din OUG 57/2019 privind Codul administrativ cu modificările și
completările ulterioare.
HOTĂRĂȘTE
Art. |. Se modifică art. 3, alin. (2) al Hotărârii nr.
161/2022 a Consiliului Local a
municipiului Miercurea-Ciuc privind stabilirea modalităţii de acordare și cuantumul valorii de
transport public local de călători în mod gratuit, persoanelor cu handicap grav și accentuat,
însoțitorilor și asistenţilor personali ai acestora, precum și veteranilor de război și văduvelor de
război din municipiul Miercurea-Ciuc, care va avea următorul cuprins:
„Art. 3, alin (2) Costul unui abonament lunar este de 78,00 lei, și se suportă din bugetul Direcţiei
de asistenţă socială cap. 68.02.05.02 titlu 57.02.01. Valoarea acestuia se indexează anual pe baza
IPC comunicat de Institutul Naţional de Statistică.”
Art. II. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se însărcinează viceprimarul
municipiului Miercurea-Ciuc, doamna S6gor Enik6 și Direcţia de Asistenţă Socială, din cadrul
aparatului de specialitate al primarului municipiului Miercurea-Ciuc.
Art. III. (1) Prezenta hotărâre se comunică:
a) Instituţiei Prefectului - Judeţul Harghita;
b) Primarului municipiului, domnul Korodi Attila;
c) Viceprimarului municipiului, doamna S6gor Enik6;
d) Direcţiei de Asistenţă Socială;
Preşedintele şedinţei
TORALVI EVA
x A
Secretar al
WOHLFAR DLF
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.