Miercurea Ciuc › 28 iunie 2013

HCL 159/2013 adoptată

HOTĂRÂREA NR. 159/2013 privind aprobarea Contractul de delegare a gestiunii serviciului public de alimentare cu energie termică, Miercurea – Ciuc cu S.C. GOSCOM S.A. move_to_inbox Descarcă fișier Hotărârea

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL HARGHITA CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL MIERCUREA–CIUC HOTĂRÂREA NR. 159/2013 privind aprobarea Contractul de delegare a gestiunii serviciului public de alimentare cu energie termică, Miercurea – Ciuc cu S.C. GOSCOM S.A. Consiliul Local al Municipiului Miercurea Ciuc, întrunit în şedinţa ordinară din data de 28 iunie 2013; Analizând Expunerea de motive şi Raportul de specialitate întocmit de Compartimentul concesionări, închirieri şi evidenţa patrimoniului nr.9382/19.06.2013, prin care s-a propus adoptarea hotărârii privind aprobarea Contractului de delegare a gestiunii serviciului public de alimentare cu energie termică, Miercurea – Ciuc cu S.C. GOSCOM S.A. în urma licitaţiei publice organizat conform prevederilor HG.nr.717/2008, Pe baza rapoartelor comisiei - pentru administraţia publică locală, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor; - de studii, prognoze economico-sociale, buget, finanţe, agricultură, administrarea domeniului public şi privat; Având în vedere prevederile Ordinului Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru serviciile Publice de Gospodărie Comunală nr.92/2007 privind aprobarea Caietului se sarcini–cadru al serviciului public de alimentare cu energie termică; prevederile Hotărârii Guvernului nr.717/2008 pentru aprobarea Procedurii-cadru privind organizarea, derularea şi atribuirea contractelor de delegare a gestiunii serviciilor comunitare de utilităţi publice, a criteriilor de selecţie–cadru a ofertelor pentru serviciile comunitare de utilităţi publice şi a Contractului-cadru de delegare a gestiunii serviciilor comunitare de utilităţi publice; prevederile art.24 alin.(1), litera b), art.25 alin.(1), litera b), art.26, art.30 alin.(6), litera a), alin.(7), art.33 alin(4) din Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr.51/2006 cu modificările şi completările ulterioare; prevederile art.12, art.19 , alin.(1) din Legea serviciului public de alimentare cu energie termică nr.325/2006; Ţinând cont de Hotărârea nr.145/1997 al Consiliului Local Miercurea-Ciuc privind transformarea regiei autonome ,,GOSCOM” în societate comercială, pe baza căruia a fost încheiată Contractul de concesiune nr. 2764/1998 cu S.C. GOSCOM S.A. precum şi de Hotărârea nr. 32/2003 al Consiliului Local al municipiului Miercurea-Ciuc, cu privire la prelungirea Contractului de concesiune nr.2764/1998; de Hotărârea nr.142/2007 al Consiliului Local Miercurea-Ciuc privind aprobarea Regulamentului serviciului public de alimentare cu energie termică în municipiul Miercurea Ciuc; de Hotărârile nr.159/2011 şi 62/2012 al Consiliului Local Miercurea-Ciuc privind preţul de facturare a energiei termice la populaţie respectiv Hotărârea nr.181/2012 al Consiliului Local Miercurea-Ciuc privind preţul de producţie a energiei termice . Având în vedere prevederile Hotărârii nr.205/2012 privind aprobarea realizării activităţilor specific SACET prin gestiunie delegată şi aprobarea Caietului de sarcini şi a modelului proiectului Contractului de delegare a gestiunii serviciului public de alimentare cu energie termică, Miercurea-Ciuc, Luând în considerarea Procesul verbal al şedinţei de deschidere a plicurilor exterior - verificarea documentelor de eligibilitate înregistrat sub nr.7833/22.05.2013, precum şi Procesul verbal al şedinţei de deschidere a plicurilor interior – negocierea condiţiilor delegării înregistrat sub nr.7834/22.05.2013, respectiv Raportul de evaluare nr.8024/23.05.2013, Ţinând cont de prevederile art.24 şi art.38 din Hotărârea Guvernului nr.717/2008 pentru aprobarea Procedurii-cadru privind organizarea, derularea şi atribuirea contractelor de delegare a gestiunii serviciilor comunitare de utilităţi pubice, a criteriilor de selecţie-cadru a ofertelor pentru serviciile comunitare de utilităţi publice şi a Contractului -cadru de delegare a gestiunii serviciilor comunitare de utilităţi publice; Dosarul delegării va fi supus Legii nr. 554/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, cu modificările şi completările ulterioare, În temeiul prevederilor art.10, art.36, alin.(2) litera c) şi d), alin.(6) litera a), pct.14 şi art.45 alin.1) şi alin.(3), art.115 alin.(1) litera b), din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, cu completările şi modificările ulterioare; HOTÂRĂŞTE Art.1. Se aprobă Contractul de delegare a gestiunii serviciului public de alimentare cu energie termică, Miercurea – Ciuc, cu S.C. GOSCOM S.A. conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2. Primarul municipiului Miercurea-Ciuc va asigura ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri prin Compartimentul concesiuni, închirieri şi evidenţa patrimoniului din cadrul aparatului de specialitate al primarului Miercurea-Ciuc şi S.C. GOSCOM S.A. Art.3. Prezenta hotărâre se comunică: - Instituţiei Prefectului Judeţului Harghita; - Primarului municipiului Miercurea-Ciuc; - Compartimentului de relaţii şi informaţii publice, relaţii cu asociaţiile de proprietari; - S.C. GOSCOM S.A. - Serviciului financiar- contabil; - Serviciului impozite şi taxe. Preşedintele şedinţei Contrasemnează-secretar Orbán Zsolt Paizs Gyöngyi Juliánna Anexa la Hotărârea nr. 159/2013 ROMÂNIA JUDEŢUL HARGHITA CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL MIERCUREA–CIUC CONTRACT de delegare a gestiunii seviciului de alimentare centralizată cu energie termică în municipiul Miercurea-Ciuc CAPITOLUL I Părţi contractante Municipiul Miercurea-Ciuc, prin Consiliul local municipal, cu sediul în Miercurea-Ciuc, Piaţa Cetăţii, nr. 1, judeţul Harghita, reprezentată prin domnul Ráduly Róbert Kálmán, având funcţia de primar, d-na Paizs Gyöngyi Juliánna având funcţia de secretar, d-na Meckl Ilona Tünde având funcţia de director economic, în calitate de delegatar, şi S.C. GOSCOM S.A. cu sediul în Miercurea Ciuc str. Salcâm nr.1 reprezentată de d-na Fekete Ana având funcţia de director, şi d-na Pálffy Pálma Andrea având funcţia de contabil şef, pe de altă parte, în calitate de delegat, au încheiat prezentul contract de delegare a gestiunii. CAPITOLUL II Obiectul contractului de delegare a gestiunii Art.1. Obiectul contractului de delegare a gestiunii constă în dreptul şi obligaţia de a furniza/presta serviciul public de alimentare cu energie termică în municipiul Miercurea Ciuc, inclusiv dreptul şi obligaţia de a administra şi de a exploata infrastructura tehnico-edilitară aferentă serviciului public de alimentare cu energie termică în aria administrativ-teritorială a municipului Miercurea Ciuc. Art.2. Obiectivele delegatarului sunt: a) îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale utilizatorilor prin promovarea calităţii şi eficienţei acestor servicii; b) realizarea unei infrastructuri edilitare moderne; c) exploatarea eficientă a bunurilor proprietate publică; d) dezvoltarea durabilă a serviciului de alimentare centralizată cu energie termică; e) menţinerea în stare de funcţionare, asigurarea continuităţii serviciului şi a securităţii în funcţionare a instalaţiilor SACET; f) protecţia mediului înconjurător. Art.3.Categoriile de bunuri ce vor fi utilizate de operator în derularea contractului sunt următoarele: a) bunuri de retur, în conformitate cu anexa nr.1, sunt bunurile publice transmise cu titlu gratuit în administrarea delegatului, inclusiv cele realizate pe durata contractului de delegare în scopul îndeplinirii obiectivelor delegării şi care, la încetarea contractului, revin de plin drept gratuit, în bună stare, exploatabile şi libere de orice sarcini sau obligaţii delegatarului. În cazul încetării contractului înainte de termen, delegatarul este îndreptăţit să primească valoarea neamortizată a bunurilor realizate din fondurile sale; b) bunuri de preluare - sunt bunuri de preluare acele bunuri care la încetarea contractului de delegare pot reveni delegatarului, în măsura în care acesta din urma îşi manifestă intenţia de a prelua bunurile respective în schimbul plăţii unei compensaţii, în condiţiile legii; c) bunuri proprii - sunt bunuri proprii acele bunuri care la încetarea contractului rămân în proprietatea delegatului. CAPITOLUL III Dispoziţii generale Art.4. Contractul de delegare a gestiunii are ca anexă: - Inventarul bunurilor de retur aparţinând domeniului public al municipiului Miercurea-Ciuc, conform anexa nr. 1 CAPITOLUL IV Durata contractului Art.5. Durata contractului de delegare a gestiunii este de 25 de ani., începând cu data de 1 iulie 2013. Art.6.Contractul de delegare a gestiunii poate fi prelungit doar o singură dată, pentru o perioadă care nu poate depăşi jumătate din durata iniţială, cu condiţia ca durata totală să nu depăşească 49 de ani. CAPITOLUL V Redevenţa Art.7. Redevenţa este de 40,00 lei/Gcal distribuită populatiei, ce se regăseste în preţul energiei termice avizate de ANRSC şi va fi virată trimestrial până la data de 15 a lunii următoare perioadei de referinţă, dar nu mai târziu de 31 decembrie a anului în contul concedentului şi va fi utilitizată de concedent pentru plăţi la Capitolul:Combustibil şi energie şi anume subvenţii şi finanţarea lucrărilor de reparaţii capitale şi înlocuirea elementelor de infrastructură, aferentă serviciului contractat. Art.8. Delegatul are obligaţia ca, în termen de 90 de zile de la data semnării contractului, să depună cu titlu de garanţie o sumă fixă reprezentând o cotă-parte de 25% din suma obligaţiei de plată a redevenţei datorate şi calculate conform realizării aferentă anului 2012. Art.9. Suma prevăzută la art.7 va fi plătită prin filă cec, ordin de plată, în contul nr. RO82TREZ35121300205XXXXX, deschis la Trezoreria Miercurea-Ciuc . CAPITOLUL VI Drepturile părţilor Drepturile delegatului Art.10.Delegatul are următoarele drepturi: a) să exploateze în mod direct, pe riscul şi pe răspunderea sa, bunurile, activităţile şi serviciile publice care fac obiectul contractului de delegare a gestiunii; b) să încaseze contravaloarea serviciului prestat; c) să iniţieze modificarea şi/sau completarea prezentului contract, în cazul modificării reglementărilor şi/sau a condiţiilor tehnico-economice care au stat la baza încheierii acestuia; d) să aplice preţul/tariful aprobat conform legislaţiei în vigoare; e) să încheie contracte de furnizare a serviciului cu toţi utilizatorii; f) să propună ajustarea şi modificarea preţurilor/tarifelor, g) să propună programele de reabilitare,extindere si modernizare h) orice alte drepturi conferite de legi speciale cu privire la serviciul delegat Drepturile delegatarului Art.11.Delegatarul are următoarele drepturi: • să stabilească şi să aprobe programele de reabilitare, extindere şi modernizare a dotărilor existente, cu consultarea delegatului; • să aprobe studiile de fezabilitate privind reabilitarea, extinderea şi modernizarea dotărilor publice aferente serviciului delegat; • să realizeze investiţii de interes comun în domeniul infrastructurii tehnico-edilitare serviciului delegat; • să finanţeze realizarea de lucrări necesare serviciului delegat; • de a-şi manifesta intenţia de a dobândi bunurile de preluare şi de a solicita delegatului încheierea unui contract de vânzare-cumpărare cu privire la aceste bunuri, cu cel puţin 30 de zile înainte de data încetării prezentului contract. • Să verifice bunurile, activităţile şi serviciile delegate; • Să verifice stadiul de realizare a investiţiilor, precum şi modul în care este satisfăcut interesul public; • Să verifice respectarea obligaţiilor asumate prin contract, cu notificarea prealabilă a delegatului şi în condiţiile prevăzute în caietul de sarcini şi în regulamentul serviciului; • Să aprobe structura şi ajustările de tarife propuse de către delegat, în baza avizului autorităţii de reglementare şi în conformitate cu prevederile legale în vigoare; • de a rezilia contractul, în condiţiile legii, în cazul în care delegatul nu respectă obligaţiile asumate prin contractul de delegare. CAPITOLUL VII Obligaţiile părţilor Obligaţiile delegatului Art.12. - Delegatul are următoarele obligaţii: a) să obţină de la autorităţile competente avizele, acordurile, licenţele şi autorizaţiile necesare serviciului delegat; b) să respecte angajamentele luate prin Contract; c) să respecte prevederile regulamentului serviciului delegat, caietului de sarcini al serviciului şi ale celorlalte reglementări specifice serviciului delegat; d) să servească toţi utilizatorii din unitatea administrativteritorială unde i-a fost delegat/delegată serviciul/activitatea; e) să respecte indicatorii de performanţă prevăzuţi în anexa la regulamentul serviciului delegat; f) să furnizeze delegatarului informaţiile solicitate şi să asigure accesul la toate informaţiile necesare în vederea verificării şi evaluării funcţionării şi dezvoltării serviciilor publice delegate în conformitate cu clauzele contractului de delegare şi cu prevederile legale în vigoare; g) să aplice metode performante de management care să conducă la reducerea costurilor de operare. h) să preia de la delegatar, pe bază de proces-verbal de predare-preluare Bunurile delegate, necesare realizării serviciului delegat; i) să efectueze serviciul delegat conform prevederilor regulamentului serviciului şi caietului de sarcini, în condiţii de calitate şi eficienţă; j) să fundamenteze şi să supună aprobării preţurile/tarifele ce vor fi utilizate pentru serviciul/activitatea delegat/delegată; k) să plătească redevenţa la valoarea prevăzută şi la termenul stabilit în contractul de delegare a gestiunii; l) să ia toate măsurile necesare privind bunurile de retur, astfel încât, la încheierea contractului de delegare, să nu fie afectată capacitatea delegatarului de a realiza serviciul; m) să fundamenteze necesarul anual de fonduri pentru investiţii din surse proprii; n) să propună delegatarului scoaterea din funcţiune a mijloacelor fixe aparţinând patrimoniului delegat în baza legislaţiei în vigoare; o) să transmită delegatarului modificările de patrimoniu apărute în cursul anului, precum şi situaţia patrimoniului public (cantitativ şi valoric) la data de 31 decembrie a fiecărui an pentru înregistrarea în contabilitatea acesteia – pe bază de inventar; p) să restituie bunurile de retur, în deplină proprietate, în mod gratuit şi libere de orice sarcini, la încetarea contractului de delegare a gestiunii; q) la încetarea contractului de delegare a gestiunii din alte cauze decât termenul, forţa majoră, delegatul este obligat să asigure continuitatea prestării activităţii în condiţiile stipulate în contract, până la preluarea acesteia de către delegatar, cel puţin 90 de zile; r) să notifice cauzele de natură să conducă la reducerea activităţii şi măsurile ce se impun pentru asigurarea continuităţii activităţii; s) să ia măsurile necesare privind igiena, siguranţa la locul de muncă şi normele de protecţie a muncii; t) să predea la încheierea contractului toată documentaţia tehnico-economică referitoare la serviciul gestionat; u) să realizeze investiţii, conform angajamentelor asumate; v) să respecte condiţiile impuse de natura bunurilor, activităţilor sau serviciilor publice (protejarea secretului de stat, materiale cu regim special, condiţii de siguranţă în exploatare, protecţia mediului, protecţia muncii, condiţii privind folosirea şi protejarea patrimoniului etc.) w) în cazul în care delegatul sesizează existenţa sau posibilitatea existenţei unei cauze de natură să conducă la imposibilitatea realizării activităţii ori serviciului public, va notifica de îndată acest fapt autorităţii publice, în vederea luării măsurilor ce se impun pentru asigurarea continuităţii activităţii sau serviciului public; x) să menţină, după caz, un număr suficient de angajaţi, conform politicii de menţinere, recalificare şi protecţie socială; Obligaţiile delegatarului Art.13. - Delegatarul are următoarele obligaţii: A. să predea delegatului la data intrării în vigoare a contractului de delegare toate bunurile, instalaţiile, echipamentele şi dotările aferente întregii activităţi, cu inventarul existent, libere de orice sarcini, pe bază de proces-verbal de predare-preluare; B. să notifice părţilor interesate, la cerere, informaţii referitoare la încheierea prezentului contract de delegare; C. să faciliteze delegatului autorizarea lucrărilor şi investiţiilor pe domeniul public şi privat, în conformitate cu reglementările legale în vigoare; D. să îşi asume pe perioada derulării contractului de delegare toate responsabilităţile şi obligaţiile ce decurg din calitatea sa de proprietar; E. să ia toate măsurile pentru înlocuirea bunurilor pe care le scoate din uz, în aşa fel încât să se păstreze capacitatea de a realiza serviciul public delegat; F. să asigure sursele necesare mentenanţei intregului sistem precum şi cele necesare reparaţiilor capitale aferente bunurilor de retur; G. să nu îl tulbure pe delegat în exerciţiul drepturilor rezultate din prezentul contract de delegare; H. să nu modifice în mod unilateral contractul de delegare, în afară de cazurile prevăzute expres de lege; I. să notifice delegatului apariţia oricăror împrejurări de natură să aducă atingere drepturilor acestuia; J. să verifice periodic următoarele: serviciile publice furnizate şi nivelul de calitate al acestora; îndeplinirea indicatorilor de performanţă şi aplicarea penalităţilor pentru neîndeplinirea acestora; menţinerea echilibrului contractual rezultat prin licitaţie; asigurarea unor relaţii echidistante şi echilibrate între delegat şi utilizatori; clauzele de administrare, întreţinere şi predare a bunurilor publice, planul social de limitare a efectelor negative ale concedierilor. K. Să analizeze şi să aprobe, după caz, ajustările şi modificările preţurilor şi tarifelor propuse de către Delegat în conformitate cu prevederile legale în vigoare şi cu clauzele contractuale, în maxim 30 de zile de la depunerea documentaţiei de fundamentare de către Delegat. CAPITOLUL VIII Preţurile/tarifele practicate şi procedura de stabilire, modificare sau ajustare a acestora Art.14. - Stabilirea, ajustarea şi modificarea preţurilor şi tarifelor se vor efectua în conformitate cu procedura de stabilire, modificare sau ajustare [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: miercureaciuc.ro