28 august 2018

HCL 106/2018 Miercurea Ciuc adoptată

Hotărâre privind aprobarea concesionării prin licitaţie publică a unor terenuri, în suprafaţă de câte 25 mp, situate în municipiul Miercurea-Ciuc, str. Revoluţiei din Decembrie fnr. şi str. Şuta fnr.

Denumire
Hotărârea nr. 106 din 2018 a Consiliului Local Miercurea Ciuc
Emitent
Consiliul Local Miercurea Ciuc
Număr
106 / 2018
Data
28 august 2018
Localitate
Miercurea Ciuc, județul Harghita
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă concesionarea prin licitaţie publică a unor terenuri de câte 25 mp, situate în Miercurea-Ciuc, pe str. Revoluţiei din Decembrie şi pe str. Şuta, în vederea amenajării unor staţii inteligente de colectare separată a deşeurilor reciclabile sau a sistemelor speciale de compactare a acestora. Pentru locuitori înseamnă că orașul va crea facilități moderne pentru colectarea separată a deșeurilor, iar folosirea acestor zone poate implica posibilitatea participării la licitații și accesarea acestor amenajări, cu impact asupra bugetului local și a mediului. Termenele și condițiile exacte vor fi stabilite prin concesiune, în urma licitației publice.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă Studiul de oportunitate, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, ca anexa nr.]

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL HARGHITA CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL MIERCUREA-CIUC HOTĂRÂREA Nr. 106/29.03.2018 privind aprobarea concesionării prin licitaţie publică a unor terenuri, în suprafață de câte 25 mp, situate în municipiul Miercurea-Ciuc, str. Revoluţiei din Decembrie fnr. şi str. Șuta far. Consiliul Local al Municipiului Miercurea Ciuc, întrunit în şedinţa ordinară din data de 29 martie 2018; Având în vedere proiectul de hotărâre privind îmbunătăţirea colectării separate de la populaţie a deșeurilor de ambalaje, a deșeurilor de echipamente electrice si electronice, a deşeurilor de baterii si acumulatori, precum si a reciclării acestora la nivelul Municipiului Miercurea Ciuc, judeţul Harghita; Analizând Expunerea de motive nr.7397/22.03.2018 şi Raportul de specialitate nr.7399 din data 22.03.2018. întocmit de Biroul evidenţă a patrimoniului şi concesionări, închirieri, prin care s-a propus adoptarea unei hotărâri cu privire la aprobarea concesionării prin licitaţie publică a unor terenuri, situate în municipiul Miercurea-Ciuc, str.Revoluţiei din Decembrie fnr. şi str. Şuta fnr. în vederea amenajării unor staţii inteligente de colectare separată a deşeurilor reciclabile sau a sistemelor speciale de compactare a deşeurilor reciclabile; Pe baza rapoartelor comisiei: - pentru administraţia publică locală, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor; - de studii, prognoze economico-sociale, buget, finanţe, agricultură, administrarea domeniului public şi privat; - de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător; Luând în considerare Certificatul de urbanism nr.192/28.03.2018 şi nr.193/28.03.2018; Având în vedere Hotărârea Consiliului Local Miercurea-Ciuc nr.105/2018 privind îmbunătăţirea colectării separate de la populaţie a deșeurilor de ambalaje, a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice, a deşeurilor de baterii şi acumulatori, precum şi a reciclării acestora la nivelul Municipiului Miercurea Ciuc, judeţul Harghita, Potrivit prevederilor art.3 a Legii nr.213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acestuia cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică, aprobată cu modificări prin Legea nr.22/2007, precum şi Hotărârea Guvernului nr.168/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.54/2006; Potrivit prevederilor art.14 si art.15 a Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acestuia, cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere prevederile art.6 alin.6 lit.a) şi art.17 din Legea din Legea 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii,actualizată; Ținând cont de Legea nr.211/2011 republicată, privind regimul deșeurilor, cu modificările şi completările ulterioare; În temeiul art.36, alin.(2). lit.(€), alin.(5). lit.(a), art.45, alin.(3) şi art.123 din Legea administraţiei publice locale nr.215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; HOTĂRĂȘTE Art.1. Se aprobă Studiul de oportunitate, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, ca anexa nr.]. Art.2. (1) Se aprobă concesionarea prin licitaţie publică a unor terenuri, în suprafață de câte 25 mp, situate în municipiul Miercurea-Ciuc, str. Revoluţiei din Decembrie fnr. şi str. Şuta fnr., pe o perioadă de $ ani, în scopul amenajării unor staţii inteligente de colectare separată a deşeurilor reciclabile sau a sistemelor speciale de compactare a deşeurilor reciclabile. (2) Terenul, situat în str. Şuta fnr., cu suprafaţă de 25 mp face parte din suprafață totală de 6.177 mp fiind înscris în Cartea Funciară nr.5356 a localității Jigodin identificat prin nr. Top 3214/1/1/2/b/2/2, pe numele Statului român. (3) Terenul, situat în str. Revoluţiei din Decembrie fnr., cu suprafaţă de 25 mp face parte din suprafaţă totală de 1.303 mp, fiind înscris în Cartea Funciară nr.7167 a localităţii Topliţa identificat prin nr. Top 2471/1/3/2/2/2, pe numele Statului român. (4) Preţul de pornire este de 2 euro/mp/an. Art.3. Se aprobă Caietul de sarcini, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, ca anexa nr.2. Art.4. Se aprobă Contractul de concesiune, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, ca anexa nr.3. Art.5.. Se aprobă Documentaţia de atribuire, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, ca anexa nr.4. Art.6. Se aprobă desemnarea comisiei de licitație cu următoarea componență: Preşedinte: - Fiileki Zoltân Ladislau - viceprimar Membrii: - Veress Dâvid - consilier municipal - Botta Ladislau — din partea Biroului evidenţa patrimoniului - Salamon IIdik6 — din partea Biroului evidența patrimoniului - Andrâsi Boglărka — reprezentant ANAF. Membru supleant: Ercsei Olga - din partea Compartimentului contabil financiar. Art.7. Cu aducerea la îndeplinire se însărcinează viceprimarul municipiului Fiileki Zoltân Ladislau, prin Biroul de evidenţa a patrimoniului şi concesionări, închirieri din cadrul aparatului de specialitate a primarului municipiului. Art.8. Prezenta hotărâre se va comunica: a) Instituţiei Prefectului judeţului Harghita; b) Primarului Municipiului Miercurea-Ciuc Râduly R6bert Kâlmân; c) Viceprimarului municipiului Miercurea-Ciuc Fiileki Zoltân Ladislau; d) Biroului evidenţa a patrimoniului şi concesionări, închirieri; e) Compartimentului financiar contabil şi control financiar de gestiune. Preşedintele ședinței Contrasemnează DR: tru legalitate — ANDRĂS HUNOR-JENO/ - Secretarul icipiului Anexă nr.1 la Hotărârea nr.106 /2018 STUDIU DE OPORTUNITATE privind aprobarea concesionării prin licitaţie publică a unor terenuri, în suprafață de câte 25 mp, situate în municipiul Miercurea-Ciuc, str. Revoluţiei din Decembrie înr. şi str. Şuta far. Capitolul I. OBIECTUL CONCESIONĂRII Art.1. Municipiul Miercurea-Ciuc are calitatea de concedent în numele statului pentru bunurile proprietate privată sau publică a statului, în baza art.5. din Ordonanţă de urgenţă a Guvernului nr.54/2006. Art.2. Obiectul prezentei concesionări îl formează terenurile, în suprafaţă de câte 25 mp, situate în municipiul Miercurea-Ciuc, în str. Revoluţiei din Decembrie fnr. şi în str. Şuta fnr.. Art.2.1. Terenul cu suprafaţă de 25 mp face parte din suprafață totală de 6.177 mp care este înscris în Cartea Funciară nr.5356 a localităţii Jigodin identificat prin nr. Top 3214/1/1/2/b/2/2, pe numele Statului român, situat în str. Şuta fnr. Art.2.2.Terenul cu suprafaţă de 25 mp face parte din suprafață totală de 1.303 mp care este înscris în Cartea Funciară nr.7167 a localităţii Topliţa identificat prin nr. Top 2471/1/3/2/2/2, pe numele Statului român, situat în str. Revoluţiei din Decembrie far. Capitolul. IL. MOTIVAȚIA CONCESIONĂRII Art.4. Motivele de ordin legislativ, economic financiar şi sociale sunt următoarele: - prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică, aprobată cu modificări prin Legea nr. 22/2007, precum şi Hotărârea Guvernului nr.168/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.54/2006; - prevederile art.3 şi art.15 a Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia cu modificările şi completările ulterioare; - prevederile Legii nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; - administrarea eficientă al patrimoniului pentru atragerea de venituri suplimentare la bugetul local. - având în vedere Hotărârea Consiliului Local Miercurea-Ciuc nr. /2018 privind îmbunătăţirea colectării separate de la populaţie a deşeurilor de ambalaje, a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice, a deșeurilor de baterii şi acumulatori, precum şi a reciclării acestora la nivelul Municipiului Miercurea Ciuc, judeţul Harghita - amenajarea unor staţii inteligente de colectare separată a deşeurilor reciclabile sau a sistemelor speciale de compactare a deşeurilor reciclabile Capitolul III. DURATA CONCESIONĂRII Art.5. Terenurile, în suprafață de câte 25 mp, din str.Revoluţiei din Decembrie fnr. şi din str. Şuta fnr., situat în teritoriul administrativ al municipiului Miercurea-Ciuc se concesionează pentru o durată de 5 ani. Capitolul IV. ELEMENTE DE PREȚ Art.6. Luând în considerare Hotărârea nr.115/2017 privind aprobarea redevenţei minime anuale de concesionare a terenurilor de pe raza administrativ teritorială Miercurea-Ciuc, diferențiată pe categorii şi zone de încadrare, modificată prin Hotărârea nr.133/2017, precum şi prevederile Hotărârii nr.329/2016 privind aprobarea încadrării pe zone a terenurilor din intravilanul şi extravilanul municipiului Miercurea-Ciuc, propunem Consiliului Local al municipiului Miercurea Ciuc susţinerea preţului de pornire la 2 euro/mp/an pentru întreaga suprafaţă a imobilului teren ce face obiectul contractului de concesiune. Decizia finală privind aprobarea redevenţei aparţine Consiliului Local al municipiului Miercurea Ciuc. Art.7. Modul de achitare a redevenţei va fi stabilit în contractul de concesiune. Capitolul V. INVESTIȚII DE REALIZAT Art.8. Terenul va fi folosit în scopul amenajării unor staţii inteligente de colectare separată a deşeurilor reciclabile sau a sistemelor speciale de compactare a deșeurilor reciclabile. Art.9. Imobilul va fi utilizat de către concesionar pe toată durata contractului în condiţiile prevăzute în contract, urmând ca la încetarea contractului să fie restituite, în deplină proprietate, libere de orice sarcini proprietarului. Art.10. Prin contactul de concesiune concedentul obligă concesionarul ca pe lângă păstrarea destinaţiei şi menţinerea în stare de funcţionare Art.10. Prin soluţiile adoptate se va asigura protecţia mediului. Art.11. Concesionarul va amenaja terenul în conformitate cu autorizaţia de construire, precum şi a altor acorduri apărute conform prevederilor Legii nr.50/1991, republicat, cu modificările şi completările ulterioare. Capitolul VI. TERMENELE PREVIZIBILE PENTRU REALIZAREA PROCEDURII DE INCHEIERE A CONTRACTULUI Art.12. După aprobarea Studiului de oportunitate de către consiliul local, se publică anunţul privind organizarea licitaţiei publice. Art.13. Termenul minim de predare a ofertelor, este de 20 de zile calendaristice începând cu data publicării anunţului licitaţiei publice deschise. Art.14. Contractul de concesiune se încheie în termen de maximum 20 de zile de la data la care proprietarul a informat ofertantul despre acceptarea ofertei sale, în conformitate cu legea română. Capitolul VII. MODALITATEA DE ACORDARE A CONCESIUNII Art.15. Procedura de concesionare propusă se desfăşoară prin licitaţie publică deschisă prin care orice persoană fizică autorizată sau persoană juridică de drept privat, română sau străină, poate prezenta o ofertă. Art.16. Desfăşurarea licitaţiei publice deschise se realizează în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică, aprobată cu modificări prin Legea nr.22/2007, precum şi Hotărârea Guvernului nr.168/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.54/2006. Art.17. Procedura de licitaţie se poate desfăşura numai dacă în urma publicării anunţului de licitaţie au fost depuse cel puţin 3 oferte valabile, în caz contrar concedentul este obligat să anuleze procedura şi să organizeze o nouă licitaţie. Dacă nici după repetarea procedurii de licitaţie nu au fost depuse cel puţin 3 oferte valabile, atunci concedentul are dreptul de a aplica procedura de negociere directă . Art.18. Concedentul va asigura pe suport hârtie obținerea documentaţiei de atribuire de către persoana interesată, care înaintează o solicitare în acest sens. Documentaţia de atribuire costă 10 lei. Pasul de licitaţie este 1 euro mp/an. Preşedintele şedinţei i Contrasemnează paie legalitate — ANDRAS HUNOR-JENO, | N. Secretarul ini ipiului PS | 22 Mi | pm Anexa nr.2 la Hotărârea nr. 106/2018 CAIET DE SARCINI privind aprobarea concesionării prin licitaţie publică a unor terenuri, în suprafaţă de câte 25 mp, situate în municipiul Miercurea-Ciuc, str. Revoluţiei din Decembrie far. şi str. Şuta far. Capitolul 1. DISPOZIȚII GENERALE Art.1. Prezentul caiet de sarcini a fost elaborat pe baza legislaţiei în vigoare, având ca temei legal Ordonanţa de urgență a Guvernului nr.54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică, aprobată cu modificări prin Legea nr.22/2007, precum şi Hotărârea Guvernului nr.168/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.54/2006. Art.2. Studiul de oportunitate şi Caietul de sarcini se aprobă prin hotărâre a consiliului local al municipiului Miercurea-Ciuc. Art.3. Concesionarea terenurilor, în suprafață de câte 25 mp, situate în str. Revoluţiei din Decembrie far. şi în str. Şuta fnr., se aprobă pe baza studiului de oportunitate al concesiunii prin hotărâre a consiliului local al municipiului Miercurea-Ciuc. Capitolul II. OBIECTUL CONCESIUNII Art.4. Municipiul Miercurea-Ciuc are calitatea de concedent în numele statului pentru bunurile proprietate privată sau publică a statului, în baza art.5. din Ordonanţă de urgenţă a Guvernului nr.54/2006. Art.5. Obiectul prezentei concesionări îl formează terenurile, în suprafaţă de câte 25 mp, situate în municipiul Miercurea-Ciuc, în str. Revoluţiei din Decembrie fnr. şi în str. Şuta fnr.. Art.6.1. Terenul cu suprafaţă de 25 mp face parte din suprafață totală de 6.177 mp care este înscris în Cartea Funciară nr.5356 a localităţii Jigodin identificat prin nr. Top 3214/1/1/2/b/2/2, pe numele Statului român, situat în str. Șuta fnr.. Terenul se identifică prin Extrasul din plan amplasament, anexa nr.2.1. Art.6.2.Terenul cu suprafaţă de 25 mp face parte din suprafaţă totală de 1.303 mp care este înscris în Cartea Funciară nr7167 a localităţii Topliţa identificat prin nr. Top 2471/1/3/2/2/2, pe numele Statului român, situat în str. Revoluţiei din Decembrie fnr. Terenul se identifică prin Extrasul din plan amplasament, anexa nr.2.2. Capitolul III. MOTIVAȚIA CONCESIUNII Art.7. Motivele de ordin legislativ, economic financiar şi sociale sunt următoarele: - prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică, aprobată cu modificări prin Legea nr.22/2007, precum şi Hotărârea Guvernului nr.168/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.54/2006; - prevederile art.3 şi art.15 a Legii nr.213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia cu modificările şi completările ulterioare; - prevederile Legii nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; - administrarea eficientă al patrimoniului, pentru atragerea de venituri suplimentare la bugetul local. Capitolul IV. DURATA CONCESIUNII Art.8. Terenurile, situate în str. Revoluţiei din Decembrie fnr., respectiv din str. Şuta fnr., se concesionează pentru o durată de 5 de ani. Capitolul V. REGIMUL BUNURILOR Art.9. Terenurile situate în str. Revoluţiei din Decembrie fnr., respectiv din str. Şuta fnr., va fi administrate şi exploatate de concesionar în conformitate cu prevederile contractului de concesiune, acestea rămânând proprietatea concedentului şi urmând a fi restituit de concesionar la expirarea/ încetarea contractului de concesiune. Art.10. La expirarea termenului de concesiune, concesionarul este obligat să restituie, în deplină proprietate, liber de orice sarcină, bunul concesionat, inclusiv investiţiile realizate. Concesionarul va utiliza următoarele categorii de bunuri: a) bunurile de retur — bunurile care revin de plin drept, gratuit şi liber de orice sarcini concedentului, la expirarea contractului de concesiune. Sunt bunuri de retur bunurile care au făcut obiectul concesiunii. b) bunurile de preluare - bunurile care pot reveni concedentului la expirarea contractului de concesiune, în măsura în care aceasta îşi manifestă intenţia de a prelua bunurile respective în schimbul unei compensaţii egale cu valoarea contabilă actualizată conform procedurilor legale. Sunt bunuri de preluare bunurile care au aparţinut concesionarului în urma unor investiţii şi au fost utilizate de către aceasta pe durata concesiunii. e) bunurile proprii — bunurile care au aparținut concesionarului şi care au fost folosite de către aceasta pe durata concesiunii, cu excepţia celor prevăzute la lit.b). Capitolul VI. _ REDEVENȚA ȘI GARANȚII FINANCIARĂ Art.11. Redevenţa minimă anuală va fi 2 euro/mp/an. Art.12. Întârzierea la plată a redevenţei se penalizează cu 1 % pentru fiecare lună sau fracțiune de lună de întârziere, începând cu ziua imediat următoare a scadenței şi până la data realizării sumei datorate inclusiv conform art.1510 şi art.1539 din Legea nr.287/2009 — Cod civil privitoare la executarea obligaţiilor şi conform art.184 alin.(2) din Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare. Art.13. Nivelul majorării de întârziere va fi modificată în funcţie de reglementările legale. Art.14. Pentru recuperarea creanţelor se aplică prevederile art.2517 şi a art.2524 din Legea nr.287/2009 — Cod civil privitoare la prescripţia extinctivă. Art.1$. Concesionarul are obligaţia ca, în termen de 90 de zile de la data semnării contractului de concesiune, să depună cu titlu de garanţie, suma reprezentând 25 % din suma obligaţiei de plată datorată pentru primul an pe seama contractantului. Art.16. În cazul depăşirii cu 30 de zile a scadenţei de plată, redevenţa şi penalităţile aferente se încasează de către concedent din garanţia de plată a redevenţei prevăzută la art.15. Art.17. În situaţia încasării de către concedent a redevenţei şi a penalităţilor aferente din garanţia de plată a redevenţei, conform art.16, aceasta se va reconstitui de către concesionar în termen de 90 de zile de la notificarea primită de la concedent. Art.18. În vederea participării Ia licitaţie, ofertanţii sunt obligaţi să depună la organizator dovada:- taxei de procurare a documentaţiei de atribuire şi garanţiei de participare. Garanţia de participare, reprezentă 10% din preţul minim de concesionare pentru un an, care va fi depusă în numerar la caseria municipiului Miercurea-Ciuc. Ofertanţilor necâştigători li se restituie garanţia de participare în termen de 5 zile de la data adjudecării pe bază de cerere. Garanţia de participare se pierde în următoarele cazuri: - dacă ofertantul îşi retrage oferta în termenul de valabilitate a acesteia; - revocarea ofertei de către ofertanţi după adjudecare atrage pierderea garanţiei de participare; - în cazul excluderii de la licitaţie de către comisie; - în cazul neprezentării la licitaţia publică; - în cazul ofertantului câştigător, dacă acesta nu se prezintă la data prevăzută de comisia de licitaţie pentru perfectarea contractului. Capitolul VII. CONDIȚII DE MEDIU Art.19. Concesionarul poartă întreaga responsabilitate pentru respectarea prevederilor legale în domeniul protecţiei mediului, respectiv refacerea cadrului natural după execuţia lucrărilor de orice fel, precum şi menţinerea mediului în condiţii normale, utilizate de echipamente nepoluante pentru mediul ambiant şi lipsite de riscuri pentru personal. Art.20. Concesionarul are obligaţia de a obţine, pe cheltuiala sa, toate acordurile şi avizele impuse de legislaţia de mediu. Capitolul VIII. CARACTERISTICILE INVESTIŢIEI ȘI CONDIȚIILE INVESTIŢIEI Art.21. Terenurile concesionate vor fi folosite în scopul amenajării unor staţii inteligente de colectare separată a deşeurilor reciclabile sau a sistemelor specia [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: miercureaciuc.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă