28 martie 2019 · Inițiator: Primarul Municipiului Miercurea-Ciuc

HCL 102/2019 Miercurea Ciuc adoptată

Hotărâre privind aprobarea trecerii din domeniul public al municipiului Miercurea-Ciuc în domeniul privat al acestuia, a unor mijloace fixe, respectiv pentru scoaterea lor din funcţiune

Denumire
Hotărârea nr. 102 din 2019 a Consiliului Local Miercurea Ciuc
Emitent
Consiliul Local Miercurea Ciuc
Număr
102 / 2019
Data
28 martie 2019
Inițiator
Primarul Municipiului Miercurea-Ciuc
Localitate
Miercurea Ciuc, județul Harghita
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul Local aprobă trecerea din domeniul public în domeniul privat al municipiului Miercurea-Ciuc a unor mijloace fixe, identificate în inventarul 2018, în valoare totală de 574.800 lei, și scoaterea lor din funcțiune. Pentru locuitori înseamnă că acele bunuri vor fi gestionate privat de oraș (nu ca bunuri publice), iar decizia poate însemna eliminarea obiectelor din uz și posibil folosirea lor sau valorificarea lor, în funcție de reglementări. Detaliile exacte ale bunurilor și termenele apar în anexele la hotărâre.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă trecerea din domeniul public al municipiului Miercurea-Ciuc în domeniul privat al acestuia, a mijloacelor fixe, în urma inventarierii patrimoniului municipiului Miercurea- Ciuc, aferent anului 2018, în valoare de 574.800,00 lei, conform anexei nr 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEȚUL HARGHITA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI MIERCUREA - CIUC HOTĂRÂREA Nr.102/2019 privind aprobarea trecerii din domeniul public al municipiului Miercurea-Ciuc în domeniul privat al acestuia, a unor mijloace fixe, respectiv pentru scoaterea lor din funcţiune Consiliul Local al Municipiului Miercurea Ciuc, întrunit în şedinţa ordinară din data de 29 martie 2019; Analizând Expunerea de motive nr.. 5058 din 14.03.2019 şi Raportul de specialitate întocmit de Direcţia economică înregistrate cu nr.5090 din data 14.03.2019, prin care s-a propus adoptarea unei hotărâri cu privire la aprobarea trecerii din domeniul public al municipiului Miercurea-Ciuc în domeniu privat al acestuia, a unor mijloace fixe, respectiv scoaterea lor din funcţiune; Pe baza rapoartelor comisiei pentru: - pentru administraţia publică locală, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor; - Studii, prognoze economico-sociale, buget, finanţe, agricultură, administrarea domeniului public şi privat; În conformitate cu prevederile art.10 alin.2. din Legea nr.213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acestuia cu modificările şi completările ulterioare, actualizată; Având în vedere Hotărârea Guvernului nr.1351/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului Harghita, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Harghita, ulterior completată şi modificată de Hotărârea Guvernului nr.299/2010; Având în vedere art. şi 2 din Ordonanţa Guvernului nr.112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, aprobată prin Legea nr. 246/2001; În temeiul prevederilor art. 36, alin.(2), lit. c), alin.(5), art.45 alin.(3), art.115, alin.(1), lit. b). şi art.122 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; HOTĂRĂȘTE Art.1. Se aprobă trecerea din domeniul public al municipiului Miercurea-Ciuc în domeniul privat al acestuia, a mijloacelor fixe, în urma inventarierii patrimoniului municipiului Miercurea- Ciuc, aferent anului 2018, în valoare de 574.800,00 lei, conform anexei nr 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2. Trecerea mijloacelor fixe în domeniul privat al municipiului, înşirate în anexa nr.1 din art.], se face în vederea scoaterii din funcţiune, conform reglementărilor în vigoare: Art.3. Biroul concesiuni, închirieri şi evidenţa patrimoniului se va îngriji de efectuarea modificărilor intervenite în evidența bunurilor domeniului public al municipiului Miercurea-Ciuc şi va propune, conform legii, proiectul de hotărâre pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr.1351/2001 privind atestarea domeniului public al judeţului Harghita, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Harghita, modificată şi completată de Hotărârea Guvernului nr.299/2010. Art.4. Cu aducerea la îndeplinire prezentei hotărâri se însărcinează primarul municipiului, prin Direcţia economică Serviciul financiar- contabil din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Miercurea-Ciuc. Art. 5. Prezenta hotărâre se comunică: a) Instituţiei Prefectului Judeţului Harghita; b) Primarului Municipiului Miercurea-Ciuc, dl.Râduly Robert Kâlmân; c) Biroului concesiuni, închirieri şi evidenţa patrimoniului; d) Direcţiei economice-Serviciul financiar — contabil; e) Comisiei de inventariere, f) S.C.GOSCOM S.A. | Preşedintele şedinţei Contrasemnează mru legalitate — ANDRAS HUNOR-JENO Secretarul |municipiului ii AN WOHLFA | RUDOLF Anexa nr. 1laHot.Nr. (02. „fa 9 LISTA mijloacelor fixe pentru trecere din domeniul public al Municipiului Miercurea Ciuc în domeniul privat al Municipiului Miercurea Ciuc GESTIUNE NR.INV DENUMIRE DATA VALOARE FLORICOLA K126 amenaj teren joaca zona garii 04.10.2006 7,260,00| public BAILE JIGODIN |GJ6508 Instalatie de încălzire 30.04.1990 200,00 | public P1011 WC public(Teatru în aer liber) 31.12.1969 5,00] public GJ1044 WC exterior 30.04.1990 5,00| public GOSCOM 2290 DEPOZIT COMBUSTIBIL 29.02.1972 |__ 4.600,00 public 2299 REZERVOR COMBUSTIBIL 29.02.1972 600,00 public 2300 REZERVOR COMBUSTIBIL 29.02.1972 500,00 public 2793 REZERVOR DE APA 4000 L 31.12.1972 3.600,00 public 2813 REZERVOR COMB.20000 L 29.02.1972 |__2,800.00 public 2814 REZERVOR COMB.20000 L 29.02.1972 2,800,00 public 2815 REZERVOR DE APA 15000 L 29.02.1972 2,400,00 public 3050 COMPRESOR DE AER 29.02.1972 380,00 public 3052 RECIPIENT 29.02.1972 400,00___ | public 3053 RECIPIENT 29.02.1972 400,00 public, 3054 RECIPIENT 29.02.1972 400,00 public 3055 RECIPIENT 29.02.1972 400,00 public 3056 RECIPIENT. 29.02.1972 400,00 public 3057 RECIPIENT 29.02.1972 400,00 public 3058 RECIPIENT 29.02.1972 400,00___ | public 3059 RECIPIENT 29.02.1972 400,00 public 3159 APARAT DEDEDURIZAT 29.02.1972 500,00___ | public 3160 APARAT DEDEDURIZAT 29.02.1972 500,00 public 200118 CONTOR ENERGIE TERMICA DN 40 31.01.2006 700,00 public 200183 CONTOR ENERGIE TERMICA DN 32 31.01.2006 500,00 public 200318 CONTOR ENERGIE TERMICA DN 40 31.03.2007 600.00 public 3126 STATIA DE_DE DEDURIZARE A APEI 31.10.1976 |__1.100.00 public 3480 ELECTROCOMPRESOR ECR 350 30.09.1988 1,400,00 public 400075 CONTOR DE APA RECE FI 100 31.08.1996 1.100,00 public 400079 CONTOR DE APA RECE FI50 30.11.1996 1.000,00 public 4106 POMPA DE CIRC.CERNA 200 31.10.1971 10,00 public 4318 REZERVOR HIDROFOR 5000 L 31.10.1971 300,00 public 4319 REZERVOR HIDROFOR 5000 L 31.10.1971 300,00 public 3127 STATIA DE_DE DEDURIZARE 31.10.1976 800,00 public 3479 ELECTROCOMPRESOR ECRT 350 30.09.1988 1.400,00 public 400076 CONTOR DE APA RECE FI 100 31.08.1996 1,100,00 public 4325 POMPE CERNA 200 A 29.02.1972 10,00 public 4326 POMPE CERNA 200 A 29.02.1972 10,00 __ | public 4329 REZERVOR HIDROFOR 5000 L 29.02.1972 400,00 public 200100 CONTOR ENERGEI TERMICA DN 32 30.04.2005 600,00 public 200101 CONTOR ENERGEI TERMICA DN 32 30.04.2005 600,00___ | public 200152 CONTOR ENERGIE TERMICA DN 40 31.01.2006 600,00 public CONTOR ENERGIE TERMICA LA APA 200159 CALDA MENAJERA DN 80 34.01:2006;| 900,00 | mutte 200170 CONTOR ENERGIE TERMICA DN 100 31.01.2006 900,00 public 200171 CONTOR ENERGIE TERMICA DN 40 31.01.2006 200,00 public 200291 CONTOR ENERGIE TERMICA DN 50 31.03.2007 500,00 public 200314 CONTOR ENERGIE TERMICA DN 80 31.03.2007 800,00 public 200422 a ENERGIE TERMICA DN 50 31.03.2007 200,00___ | public inlocuire combustibil lichid cu gaze naturale CT 2743 3 Tudor Vladimirescu construcții şi instalaţii 30.06.1976] '3;900,00 public 2810 REZERVOR DE APA 10000 L 30.11.1975 2,200,00 public 300006 Semne DE CALDURA CU PLACI TIP. | + 03.1996 4.600,00 pubic 300007 pPIMEATOR DE CALDURA CU PLACI TIP 31.03.1996 | 4,600,00 pitice 3431 STATIA DE_DE DEDURIZARE APEI S$045 31.12.1984 2.600,00 public 400120 CONTOR DE APA RECE DN 150 31.12.1997 1.700,00 public 4332 HIDROFOR 5000 L 30.11.1975 600,00 public 4333 HIDROFOR 5000 L 30.11.1975 600,00 public 4334 HIDROFOR 5000 L 30.11.1975 600,00 public 4335 HIDROFOR 5000 L 30.11.1975 600,00 public 4337 POMPA CERNA 30.11.1975, 100,00 public 4338 POMPA CERNA 30.11.1975 100,00 public 4729 ELECTROPOMPA CRIS 200 30.11.1982 100,00 public, 2999/225 REZERVOR COMB. 50000 L 30.11.1980 |_10.900,00 public 2999/225/a REZERVOR COMB. 50000 L 30.11.1980 |_10.900,00 public 3223 APARAT CONTRACURENT DNAM 30.11.1980 600,00 public. 3223/a APARAT CONTRACURENT DNAM 30.11.1980 600,00 public 3225 STATIA DE_DE DEDURIZARE 30.11.1980 |___1.900,00 public 3226 COMPRESOR DE AER 30.11.1980 300,00 public 400087 CONTOR APA RECE DN 100 31.03.1997 |__ 2.000,00 public 4537 POMPA CRIS 200 30.11.1980 100.00 public 4541 RECIPIENT HIDROFOR 4000 L 30.11.1980 |___1,000,00 public 4544 REZERVOR TAMPON 4000 L 30.11.1980 300,00 public. 4546/a HIDROFOR 5000 L AO 30.11.1980 |__ 1.200,00 public 4549/b POMPA SADU 65 30.11.1980 10,00 public. 4557 RECIPIENT HIDROFOR 4000 L 30.11.1980 |___1.000.00 public. 4559 POMPA CRIS 125 30.11.1980 30,00 public 4560 POMPA CRIS 200 30.11.1980 100,00 public 4561/a HIDROFOR 5000 L AO 30.11.1980 |__1.200,00 public. 4561/b HIDROFOR 5000 L AO 30.11.1980 |__1,200,00 public 4563 HIDROFOR 5000 L AO 30.11.1980 |___1,200,00 public 4620 APARAT CONTRACURENT 31.10.1981 1,600,00 public 5944 COMANDA SI REGLARE 31.05.1983 800,00 public 5999/1627 CONTOR DE APA DN 100 FTD 30.09.1994 300.00 public INSTALATII INTER.TREC.DE LA LICHID LA 2999/373 GAZE 31.05.1983 | 6,200,00 public 3171 CAZAN TIP PA 25 31.01.1964 300,00 public 3212 CAZAN 31.01.1979 |___1,700,00 public 3215 CAZAN PA 25 31.03.1979 |___1.800.00 public 400116 CONTOR DE APA RECE DN 100 31.10.1997 800,00 public. 4355 ICOTRACURENT 30.11.1975 200,00 public 4496 POMPA CRIS 150 B 31.01.1979 100,00 public 4508 APARAT CONTRACURENT D55 31.03.1979 | 1.100,00 public 4547/a REZERVOR DE EXPANSIUNE 31.10.1980 300,00 public. 4611 APARAT CONTRACURENT 31.03.1979 400,00 public 4918 APARAT CONTRACURENT 31.12.1986 |__2,700,00 public ELECTROPOMPA CRIS 200 CENTRALA +900/227 TERMICA HARGHITA 31.01.1999 100.00 public 4999/228 ELECTROPOMPA CRIS 200 31.01.1993 100,00 public 5947 COMANDA SI REGLARE 31.05.1983 |___1,200,00 public 200186 CONTOR ENERGIE TERMICA DN50 31.01.2006 900,00 public 200203 CONTOR ENERGIE TERMICA DN40 31.01.2006 |___1.000,00 public 200205 CONTOR ENERGIE TERMICA DN40 31.01.2006 700,00 public 200206 CONTOR ENERGIE TERMICA DN65 31.01.2006 |__1,100,00 public 200368 CONTOR ENERGIE TERMICA DN 50 31.03.2007 800,00 public. 200509 CONTOR ENERGIE TERMICA DN 50 31.03.2007 500.00 public, 200510 CONTOR ENERGIE TERMICA DN 50 31.03.2007 300,00 public 200511 CONTOR ENERGIE TERMICA DN 40 31.03.2007 400,00 public 200557 CONTOR ENERGIE TERMICA DN 40 31.03.2007 400,00 public. 300128 geNTeE MULTILED CADRAN USCAT, e.t. 30.04.2000 500,00 public 300233 CONTOR ENERGIE TERMICA DN 50 30.04.2003 900,00 public 300234 CONTOR ENERGIE TERMICA DN 50 30.04.2003 900,00 public 3239 COMP.DE AER 31.12.1980 200,00 public 400081 CONTOR DE APA RECE FI 50 31.12.1996 |__1.000,00 public 4577 REZERVOR DE APA RECE 4000 L 31.12.1980 |__1,100,00 public 4578 HIDROFOR 5000 L 31.12.1980 |___1,200.00 public 4579 HIDROFOR 5000 L 31.12.1980 |___1,200,00 public 4588 REZERVOR TAMPON 31.12.1980 |___1.200,00 public 4589 HIDROFOR 5000 L 31.12.1980 |__1.200.00 public 4590 HIDROFOR 5000 L 31.12.1980 |__1.200,00 public 4591 HIDROFOR 5000 L 31.12.1980 |__1.200,00 public 4592 HIDROFOR 5000 L 31.12.1980 |___1.000.00 public 4596 HIDROFOR 5000 L 31.12.1980 600,00 public C2189/A ROBINET CU TREI CAI 31.03.2002 750.00 public C2189/B ROBINET CU TREI CAI 31.03.2002 750,00 public C2189/C ROBINET CU TREI CAI 31.03.2002 750,00 public C2189/D ROBINET CU TREI CAI 31.03.2002 750.00 public C2191/A ELECTROPOMPA 31.03.2002 |__5.500.00 public C2191/B ELECTRO POMPA 31.03.2002 |__5,500.00 public C2192/A ELECTRO POMPA 31.03.2002 |__2,100.00 public C2192/B ELECTRO POMPA 31.03.2002 | 2.100,00 public C2192/C ELECTRO POMPA 31.03.2002 |__2.100,00 public C2193/A ELECTROPOMPA 31.03.2002 |__2.300.00 public C2193/B ELECTROPOMPA 31.03.2002 |__2,300.00 public 200364 CONTOR APA CALDA MENAJERA DN 40 *S| 31.03.2007 100,00 public 200365 CONTOR APA CALDA MENAJERA DN 40 *S| 31.03.2007 100,00 public! 200366 CONTOR APA CALDA MENAJERA DN 50 *S| 31.03.2007 200,00 public 200403 CONTOR ENERGIE TERMICA DN 32 31.03.2007 500,00 public Contor mecanic de energie termica Elset II Dn 202914: 200 (250 me/h) circuit incalzire 23.12.2008 | 4.900,00 public Contor mecanic de energie termica Elset || Dn 202915 100 (60 mc/h) circuit acm 23.12.2008 | 3,000,00 public 200367 CONTOR ENERGIE TERMICA DN 50 31.03.2007 900.00 public INSTALATII INTERIOARE LA CENTRALA 2999/3930 TERMICA ZC 1 31.05.1982 | 16,800,00 public 3285 ELECTROCOMPRESOR 31.03.1982 400,00 ___ | public 3307 ELECTROCOMPRESOR 31.03.1982 400,00 public 400085 CONTOR DE APA RECE 30.01.1997 | __1,200,00 public 5999/1626 CONTOR DE APA DN 100 FID 30.09.1994 300,00 public! 4770 VAS EXP.TIP HIDROFOR 31.03.1983 2.000,00 public 200550 CONTOR ENERGIE TERMICA DN 40 31.03.2007 500,00 public 200551 CONTOR ENERGIE TERMICA DN 40 31.03.2007 400,00 public 2999/362 SEPARATOR NAMOL 31.03.1983 1.000,00 public 2999/367 SEPARATOR NAMOL 31.03.1983 1,000,00 public 300008 PELAMEATOR DE CALDURA CU PLACI TIP. | 34 03.1996 | 4.600,00 — 300009 SOrIMearota DE CALDURA CU PLACI TIP 31.03.1996 | 4.600,00 tu 3323 ELECTROCOMPRESOR 31.03.1983 700,00 public 3324 STATIA DE DEDURIZARE 31.03.1983 5.000,00 public 3325 BOILER 5000 L 31.03.1983 800,00 __ | public 3326/b BOILER 5000 L 31.03.1983 800,00 public 3327/b BOILER 5000 L 31.03.1983 800,00 public 3328/p BOILER 5000 L 31.03.1983 800,00 ___ | public 3329/b BOILER 5000 L 31.03.1983 800,00 public 3330/a CAZAN PAG 25 31.03.1983 2.100,00 public 3330/b BOILER 5000 L 31.03.1983 800,00 public 3331/p BOILER 5000 L 31.03.1983 800,00 public 3332 BOILER 5000 L 31.03.1983 800,00 public 3333/b BOILER 5000 L 31.03.1983 800,00 __ | public 3334 BOILER 5000 L 31.03.1983 800,00 public 3340 BOILER 5000 L 31.03.1983 800,00 public 3341 BOILER 5000 L 31.03.1983 800,00 ___ | public 3347 CAZAN CIMAG 31.03.1983 5.300,00 public 3348 CAZAN CIMAG 31.03.1983 5,300.00 public 3349 CAZAN CIMAG 31.03.1983 |__ 5.300,00 | public 3350 CAZAN CIMAG 31.03.1983 5.300,00 public 3351 CAZAN CIMAG 31.03.1983 |__5.300,00 public 400072 CONTOR DE APA RECE FI 100 31.08.1996 1,100,00 public 400080 CONTOR DE APA RECE FI50 31.12.1996 1,000,00 public 4766 VAS EXP.TIP HIDROFOR 31.03.1983 2.000,00 public 4767 VAS EXP.TIP HIDROFOR 31.03.1983 2.000,00 public 4768 VAS EXP.TIP HIDROFOR 31.03.1983 |__2.000.00 public 4769 VAS EXP.TIP HIDROFOR 31.03.1983 2.000,00 public 4771 REZERVOR COMBUSTIBIL 4000 L 31.03.1983 400,00 public! 4772 REZERVOR COMBUSTIBIL 4000 L 31.03.1983 400.00 public: 4774 POMPA CRIS 200 31.03.1983 200,00 public 4775 POMPA CRIS 200 31.03.1983 200,00 public 4776 POMPA CRIS 200 31.03.1983 200,00 public 4777 POMPA CRIS 200 31.03.1983 200,00 __ | public 4804 HIDROFOR 4000 L 31.01.1984 1,400,00 public 4805 HIDROFOR 4000 L 31.01.1984 1,400,00 public 4812. HIDROFOR REZERVOR TAMPON 31.01.1984 1,500,00 public 4814 CONRACURENI D 55 31.01.1984 3,200,00 public 4999/269 ȘerimearoR DE CALDURA CU PLACI TIP 30.11.1994 4.100,00 ._ 5999/1624 CONTOR DE APA DN 100 FID 30.09.1994 300,00 public K1156 Contor de energie termică Dn 80 31.03.2011 3,400.00 public 3224 COMPRESOR PTR.AER 30.11.1980 200,00 public 400071 CONTOR DE APA RECE FI 100 31.08.1996 1,100,00 public 400073 CONTOR DE APA RECE FI 100 31.08.1996 1.100,00 public 400125 CONTOR DE APA RECE DN100 31.03.1998 1.300,00 public 4997 VAS DE EXPANSIUNE 5000 L 30.11.1987 1,000,00 public 4998 VAS DE EXPANSIUNE 5000 L 30.11.1987 1,000,00 public 4999 VAS DE EXPANSIUNE 5000 L 30.11.1987 |__1.000,00___ | public SISTEM DE EXPANSIUNE INCHIS 200089 CENTRALA TERMICA GARII 30.11.2004 | 15,680.00 public 2301 BOILER 4000 L. 29.02.1972 300,00 public 2302 BOILER 4000 L. 29.02.1972 300,00 public 3130 CAZAN PA20 31.12.1976 900,00 public 3131 CAZAN PA20 31.12.1976 900,00 public 3132 BOILER 4000 L 31.12.1976 300,00 public 3133 BOILER 4000 L 31.12.1976 300.00 public 3181 CAZAN PA 14 31.10.1971 600,00 public 3182 CAZAN PA 14 31.10.1971 600.00 public 3432 0lgăla DE PTR. DEDURIZAREA APEI SD 31.01.1985 | 5.800,00 auto 400115 CONTOR DE APA RECE DN 100 31.10.1997 800,00 public 4357 COTRACURENT. 30.11.1975 200,00 public 4999/229 ELECTROPOMPA CRIS 200 31.01.1993 100,00 public 4999/243 ELECTROPOMPA 28.02.1993 100,00 public Contor mecanic de energie termica Elset II Dn 202986 200 (250 mc/h) circuit incalzire 23.12.2008 | 4.600,00 | pupic Contor mecanic de energie termica Elset II Dn 202097 100 (60 mc/h) circuit acm 23.12.2008 | 2.900,00 public 200864 Contor ACM DN 32 21.12.2006 600,00 public 200865 Contor ACM DN 32 21.12.2006 600,00 public 200867 Contor ACM DN 32 21.12.2006 600,00 public 200868 Contor ACM DN 32 21.12.2006 600,00 public 200912 Contor ACM DN 32 Seria 02049469 31.10.2007 100,00 public 200944 Contor ET DN 32 18.12.2007 600,00 public 200945 Contor ET DN 32 18.12.2007 600,00 public 200946 Contor ET DN 32 18.12.2007 600,00 public 200947 Contor ET DN 32 18.12.2007 600,00 public 200948 Contor ET DN 32 18.12.2007 600,00 public 200949 Contor ET DN 32 18.12.2007 600,00 public 200950 Contor ET DN 32 18.12.2007 600,00 public 200951 Contor ET DN 32 18.12.2007 600,00 public 200952 Contor ET DN 32 18.12.2007 600,00 public 200953 Contor ET DN 32 18.12.2007 600,00 public 200954 Contor ET DN 32 18.12.2007 600,00 public 200955 Contor ET DN 32 18.12.2007 600,00 public 200956 Contor ET DN 32 18.12.2007 600,00 public 200957 Contor ET DN 32 18.12.2007 600,00 public 200958 Contor ET DN 32 18.12.2007 600,00 public 200959 Contor ET DN 32 18.12.2007 600,00 public 200960 Contor ET DN 32 18.12.2007 600,00 public 200961 Contor ET DN 32 18.12.2007 600,00 public 200962 Contor ET DN 32 18.12.2007 600,00 public 200963 Contor ET DN 32 18.12.2007 600,00 public 200964 Contor ET DN 32 18.12.2007 600,00 public 200965 Contor ET DN 32 18.12.2007 600,00 public 200966 Contor ET DN 32 18.12.2007 600,00 public 200967 Contor ET DN 32 18.12.2007 600,00 public 200968 Contor ET DN 32 18.12.2007 600,00 public 200969 Contor ET DN 32 18.12.2007 600,00 public 200970 Contor ET DN 32 18.12.2007 600,00 public 200971 Contor ET DN 32 18.12.2007 600,00 public! 200972 Contor ET DN 32 18.12.2007 600,00 public 200973 Contor ET DN 32 18.12.2007 600.00___| public 200974 Contor ET DN 32 18.12.2007 600.00 public. 200975 Contor ET DN 32 18.12.2007 600,00 public 200976 Contor ET DN 32 18.12.2007 600,00 public 200977 Contor ET DN 32 18.12.2007 600.00 public 200978 Contor ET DN 32 18.12.2007 600,00 public 200979 Contor ET DN 32 18.12.2007 600,00 public 200980 Contor ET DN 32 18.12.2007 600,00 public 200981 Contor ET DN 32 18.12.2007 600.00 public 200982 Contor ET DN 32 18.12.2007 600,00 public 200983 Contor ET DN 20 18.12.2007 500,00 public 200984 Contor ET DN 20 18.12.2007 500,00 public 200985 Contor ET DN 20 18.12.2007 500,00 public 200986 Contor ET DN 20 18.12.2007 500,00 public 200987 Contor ET DN 20 18.12.2007 500,00 public 200988 Contor ET DN 20 18.12.2007 500,00 public 200989 Contor ET DN 20 18.12.2007 500,00 public 200990 Contor ET DN 20 18.12.2007 500,00 public 200991 Contor ET DN 20 18.12.2007 500,00 public 200992 Contor ET DN 20 18.12.2007 500,00 public 200993 Contor ET DN 20 18.12.2007 500,00 public 200994 Contor ET DN 20 18.12.2007 500,00 public 200995 Contor ET DN 25 18.12.2007 600,00 public 200996 (Contor ET DN 25 18.12.2007 600,00 public 200997 Contor ET DN 25 18.12.2007 600,00 public 200998 Contor ET DN 25 18.12.2007 600,00 public 200999 Contor ET DN 25 18.12.2007 600,00 public 201000 Contor ET DN 25 18.12.2007 600,00 public 201001 Contor ET DN 25 18.12.2007 600,00 public 201002 Contor ET DN 25 18.12.2007 600,00 public. 201003 Contor ET DN 25 18.12.2007 600,00 public, 201004 Contor ET DN 25 18.12.2007 600.00 public 201005 Contor ET DN 25 18.12.2007 600,00 public 201006 Contor ET DN 25 18.12.2007 600,00 public 201007 Contor ET DN 25 18.12.2007 600,00 public 201008 Contor ET DN 25 18.12.2007 600,00 public 201009 Contor ET DN 25 18.12.2007 600,00 public 201010 Contor ET DN 25 18.12.2007 600,00 public 201011 Contor ET DN 65 18.12.2007 1,300,00 public 201012 Contor ET DN 65 18.12.2007 1,300,00 public 201013 Contor ET DN 65 18.12.2007 1.300,00 public 201014 Contor ET DN 65 18.12.2007 |__1.300,00 public 201015 Contor ET DN 65 18.12.2007 1.300,00 public 201016 Contor ET DN 32 18.12.2007 600,00 public 201017 Contor ET DN 32 18.12.2007 600,00 public 201018 Contor ET DN 32 18.12.2007 600,00 public 201019 Contor ET DN 32 18.12.2007 600,00 public 201020 Contor ET DN 32 18.12.2007 600,00 public 201021 Contor ET DN 32 18.12.2007 600,00 public 201022 Contor ET DN 32 18.12.2007 600,00 public 201023 Contor ET DN 32 18.12.2007 600,00 public 201024 Contor ET DN 32 18.12.2007 600,00 public 201025 Contor ET DN 32 18.12.2007 600,00 public 201026 Contor ET DN 32 18.12.2007 600,00 public 201027 Contor ET DN 32 18.12.2 [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: miercureaciuc.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă