28 martie 2024

HCL 51/2024 Lupeni adoptată

Hotărâre pentru declararea de uz şi interes public local a unor bunuri aparținând Municipiului Lupeni, trecerea lor în domeniul public al Municipiului Lupeni și darea lor în administrare către Spitalul Municipal Lupeni

Denumire
Hotărârea nr. 51 din 2024 a Consiliului Local Lupeni
Emitent
Consiliul Local Lupeni
Număr
51 / 2024
Data
28 martie 2024
Localitate
Lupeni, județul Hunedoara
Stare
adoptată
Pe scurt

Se hotărăște trecerea în administrare a unor bunuri imobile (teren, clădire) și a unor bunuri mobile (aparatură medicală) aparținând Municipiului Lupeni, către Spitalul Municipal Lupeni, pentru a fi folosite în activitatea spitalului. Bunurile se preiau în termen de 15 zile lucrătoare de la intrarea în vigoare a hotărârii. Administrarea durează pe durata activităților sanitare, cu respectarea eventualelor prevederi legale.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

(1) Obiectul contractului de administrare îl constituie transmiterea în administrare a bunurilor imobile, (teren și clădire) precum și bunului mobil (aparatură medicală) cuprinse în anexa la prezentul protocol pentru a fi utilizate conform destinației și a activității de către Spitalul Municipal Lupeni. (2) Bunurile care fac obiectul prezentului contract de administrare vor fi predate în termen de 15 zile lucrătoare de la intrarea în vigoare a hotărârii Consiliului local al Municipiului Lupeni

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL HUNEDOARA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI LUPENI Anexa nr. 4 la Hotărârea nr. 51/ 2024 CONTRACT DE ADMINISTRARE I. PARTILE CONTRACTANTE: Municipiul Lupeni cu sediul în Municipiul Lupeni, Cod Fiscal nr. _________________, reprezentat de Primar - Lucian Marius Resmeriță, în calitate de proprietar, pe de o parte ȘI Spitalul Municipal Lupeni cu sediul în Municipiul Lupeni, județul Hunedoara, reprezentat prin _______________________________________, în calitate de administrator, pe de alta parte În temeiul: - Ordonanței de Urgenta a Guvernului nr. 57/ 2019 privind Codul administrativ; - Legii nr. 95/ 2006 privind reforma în domeniul sănătăţii modificată şi completată prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 48/ 2010 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul sănătăţii în vederea descentralizării; - Ordonanţei de urgenţă nr. 162 din 12 noiembrie 2008 privind transferul ansamblului de atribuţii şi competenţe exercitate de Ministerul Sănătăţii publice către autorităţile administraţiei publice locale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 56/ 2009, cu modificările şi completările ulterioare; - Normelor metodologice din 29 ianuarie 2009 de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 162/ 2008 privind transferul ansamblului de atribuţii şi competenţe exercitate de Ministerul Sănătăţii publice către autorităţile administraţiei publice locale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 56/ 2009, cu modificările şi completările ulterioare; - ale Codului civil al României s-a încheiat prezentul contract de administrare. II. OBIECTUL CONTRACTULUI DE ADMINISTRARE: Art. 1. (1) Obiectul contractului de administrare îl constituie transmiterea în administrare a bunurilor imobile, (teren și clădire) precum și bunului mobil (aparatură medicală) cuprinse în anexa la prezentul protocol pentru a fi utilizate conform destinației și a activității de către Spitalul Municipal Lupeni. (2) Bunurile care fac obiectul prezentului contract de administrare vor fi predate în termen de 15 zile lucrătoare de la intrarea în vigoare a hotărârii Consiliului local al Municipiului Lupeni. III.TERMENUL: Art. 2. Termenul administrării este pe durata derulării activităților sanitare, daca legea nu prevede altfel. IV. DREPTURILE PARTILOR: 1. Drepturile proprietarului Art. 3. (1) Să inspecteze bunurile date în administrare, să verifice stadiul de realizare a investițiilor precum și modul în care este satisfăcut interesul public. (2) Verificarea se va efectua numai cu notificarea prealabila a administratorului. Art. 4. Să verifice în perioada derulării contractului de administrare, modul în care se respectă condițiile și clauzele acestuia de către administrator. Art. 5. (1) Proprietarul are dreptul să modifice în mod unilateral partea reglementara a contractului de administrare, din motive excepționale legate de interesul național sau local. (2) Proprietarul are dreptul să folosească imobilele predate în administrare pentru organizarea oricăror activități în conformitate cu legislația, și în aplicarea acesteia, de tipul: scrutine electorale, ședințe, seminarii, etc astfel încât să nu conturbe activitatea administratorului. 2. Drepturile administratorului Art. 6. Administratorul are dreptul de a exploata în mod direct, pe riscul și pe răspunderea sa, bunurile ce fac obiectul contractului de administrare. V. OBLIGATIILE PARTILOR 1. Obligațiile proprietarului Art. 7. Să nu îl tulbure pe administrator în exercițiul drepturilor rezultate din prezentul contract de administrare. Art. 8. Să notifice administratorului apariția oricăror împrejurări de natura să aducă atingere drepturilor administratorului. 2. Obligațiile administratorului Art. 9. Să asigure exploatarea eficace, în regim de continuitate și permanență a bunurilor care fac obiectul administrării. Art. 10. Să despăgubească potrivit legii pentru pagubele pricinuite ca urmare a întreținerii necorespunzătoare a bunului administrat. Art. 11. (1) Să respecte tarifele și taxele aprobate de Consiliul local al Municipiului Lupeni, privind închirierea spațiilor sau terenurilor aflate în administrare. (2) Orice închiriere de spațiu sau teren se poate realiza numai cu acordul prealabil al proprietarului. Art. 12. Să exploateze în mod direct bunurile care fac obiectul administrării. Art. 13. Să ia toate măsurile necesare pentru avizarea funcționării unității sanitare. Art. 14. Să respecte condițiile impuse de natura bunurilor (condiții de siguranță în exploatare, protecția mediului, protecția muncii, condiții privind folosirea și conservarea patrimoniului etc.). Art. 15. Lucrările executate se vor recepționa cu proces-verbal de calitate și termene de garanție de administrator. Art. 16. La încetarea contractului de administrare, administratorul este obligat să restituie proprietarului, în deplină proprietate bunurile administrate în mod gratuit și libere de orice sarcini. Art. 17. (1) Administratorul este obligat să continue exploatarea bunului în noile condiții stabilite de proprietar, în mod unilateral, fără a putea solicita încetarea acestuia. (2) În cazul în care administratorul sesizează existența sau posibilitatea existenței unei cauze de natură să conducă la imposibilitatea realizării activității proprii va notifica de îndată acest fapt proprietarului în vederea luării măsurilor care se impun pentru asigurarea continuității activității. Art. 18. La expirarea termenului de administrare, administratorul este obligat să restituie în deplină proprietate, liber de orice sarcină, bunurile administrate, inclusiv investițiile realizate. Art. 19. La încetarea contractului de administrare din alte cauze decât ajungerea la termen, excluzând forța majoră și cazul fortuit, administratorul este obligat să asigure continuitatea administrării bunului în condițiile stipulate în contract, până la preluarea acestora de către proprietar. VI. RĂSPUNDEREA CONTRACTUALĂ: Art. 20. Nerespectarea de către părțile contractante a obligațiilor cuprinse în prezentul contract de administrare, atrage răspunderea contractuală a parții în culpă; dacă penalitățile nu acoperă paguba, se vor plăti în completare daune-interese. VII. LITIGII: Art. 21. Litigiile de orice fel care decurg din executarea prezentului contract de administrare sunt de competența instanței judecătorești de drept comun, dacă nu pot fi rezolvate pe cale amiabilă între părți. VIII. DISPOZITII FINALE: Art. 22. Pe toată durata administrării, cele două părți se vor supune legislației în vigoare din România. Art. 23. (1) Modificarea și completarea contractului de administrare se poate face ori de câte ori va fi nevoie prin acte adiționale, cu acordul părților în funcție de necesitate și de apariția unor noi reglementări în materie. (2) Proprietarul va putea modifica în mod unilateral clauzele contractului de administrare dacă interesul public o impune. Prezentul contract de administrare și procesul-verbal de predare-primire s-a întocmit în 4 (patru) exemplare originale PROPRIETAR ADMINISTRATOR Lupeni, 28 martie 2024 PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ CONTRASEMNEAZĂ – SECRETAR GENERAL Ec. RODICA-RAMONA BUMB Jr. MARIUS CLAUDIU BĂLOI 

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.municipiullupeni.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă