HCL 32/2026 adoptată
Hotărârea nr. 32 privind aprobarea Regulamentului de Organizare şi Funcţionare (ROF) a aparatului de specialitate al primarului oraşului Însurăţei, judeţul Brăila
Documente
Text
ANEXA nr. 1
la HCL nr. 32/23.06.2026
REGULAMENT
DE ORGANIZARE ȘI FUNCȚIONARE
A APARATULUI DE SPECIALITATE
AL PRIMARULUI ORAȘULUI ÎNSURĂȚEI,
JUDEȚUL BRĂILA
1
CAPITOLUL I
Dispoziții generale
Art. 1. - (1) - Prezentul regulament stabileşte cadrul juridic privind organizarea şi funcţionarea
aparatului de specialitate al primarului oraşului Însurăţei, respectiv structura internă organizatorică,
statutul personalului, sfera relaţională internă şi externă, atribuţii, competenţe, responsabilităţi, limite de
competenţe şi răspunderea personalului din cadrul acestuia, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr.
57/2019 privind Codul administrativ şi a altor acte normative în vigoare.
(2) Regulamentul de organizare şi funcţionare al aparatului de specialitate al primarului oraşului
Însurăţei se aprobă prin hotărârea Consiliului local al oraşului Însurăţei, în condiţiile legii, la propunerea
primarului oraşului Însurăţei.
Unitatea administrativ-teritorială Însurăţei
Art. 2. - (1) Oraşul Însurăţei este unitate administrativ-teritoriala de bază cu personalitate juridica de
drept public, cu capacitate deplină şi patrimoniu propriu şi are în componenţă satele aparţinătoare: Lacu
Rezii, Măru Roşu, Valea Călmăţui şi cartier Dropia.
(2) Unitatea administrativ-teritorială Însurăţei este subiect juridic de drept fiscal, titulara a codului de
înregistrare fiscală şi ale conturilor deschise la unităţile teritoriale de trezorerie, precum şi la unităţile
bancare.
(3) Unitatea administrativ-teritorială Însurăţei este titulară a drepturilor şi obligaţiilor ce decurg din
contractele privind administrarea bunurilor care aparţin domeniului public şi privat în care acestea sunt
parte, precum şi din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, în condiţiile legii.
(4) Unitatea administrativ-teritorială Însurăţei, în relaţiile cu alte autorităţi şi instituţii publice,
persoane fizice sau persoane juridice, poate utiliza poşta electronică, ca instrument de comunicare
oficială.
(5) Adresa oficială de poştă electronică a unităţii administrativ-teritoriale Însurăţei se stabileşte
conform prevederilor legale în vigoare.
Autorităţile administraţiei publice locale
Art. 3. - (1) Autorităţile administraţiei publice locale de la nivelul oraşului Însurăţei sunt consiliul
local, ca autoritate deliberativă şi primarul, ca autoritate executivă.
(2) Consiliul local şi primarul se aleg prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, în
condiţiile prevăzute de legea pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale.
(3) Consiliul local şi primarul funcţionează ca autorităţi ale administraţiei publice locale şi rezolvă
treburile publice din oraşul Însurăţei, în condiţiile legii.
Competenţele autorităţilor administraţiei publice locale
Art. 4. - (1) Autorităţile administraţiei publice locale de la nivelul oraşului Însurăţei exercită competenţe
exclusive, competenţe partajate şi competenţe delegate, potrivit legii.
(2) Autorităţile administraţiei publice locale de la nivelul oraşului Însurăţei au iniţiativa şi hotărâsc, cu
respectarea legii în probleme de interes local, cu excepţia celor care sunt date prin lege în competenţa
altor autorităţi publice. În acest sens, autorităţile administraţiei publice locale au responsabilitaţi în
următoarele domenii de activitate atribuite în sfera lor de competență de prevederile O.U.G. nr. 57/2019
privind Codul administrativ şi de alte acte normative incidente:
a) respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor;
b) organizarea proprie, precum şi organizarea şi funcţionarea aparatului de specialitate al
primarului, ale instituţiilor publice de interes local şi ale societăţilor şi regiilor autonome de
interes local;
c) organizarea şi dezvoltarea durabilă a localităţii: economico - socială, urbanistică şi de
amenajare a teritoriului, protecţia mediului și spații verzi, fond locativ;
d) gestiune financiară şi patrimonială în baza principiilor de autonomie locală, conform legii;
e) fond funciar;
2
f) furnizarea serviciilor publice de interes local, respectiv a serviciilor comunitare de utilități
publice, asigurând, potrivit competenţei sale şi în condiţiile legii, cadrul necesar acestora;
g) libera iniţiativa şi concurenţă loială asigurând libertatea comerţului;
h) funcţionarea instituţiilor de învatamânt, sanitare, cultura, tineret şi sport, potrivit legii;
i) asigurarea ordinii publice și a siguranței;
j) asigurarea desfăşurarii activităţilor ştiinţifice, culturale, artistice, sportive şi de agrement;
k) prevenirea şi limitarea urmărilor calamităţilor, catastrofelor, incendiilor, epidemiilor sau
epizotiilor;
l) cooperarea interinstituţională pe plan intern şi extern;
m) alte domenii corespunzatoare nevoilor colectivităţii aflate în sfera de competenţă a autorităţilor
administraţiei publice locale, în conformitate cu prevederile legislative în vigoare.
Aparatul de specialitate al primarului oraşului Însurăţei
Art. 5. - Primarul orașului Însurăței îndeplinește o funcție de demnitate publică.
Art. 6.- Primarul reprezintă autoritatea executivă în realizarea autonomiei locale, în relațiile cu
autoritățile publice, cu persoanele fizice și juridice române și străine, precum și în justiție.
Art. 7.- (1) Primarul asigură respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor și
respectarea prevederilor Constituţiei, precum şi punerea în aplicare a legilor, a decretelor Preşedintelui
României, a ordonanţelor şi hotărârilor Guvernului, a hotărârilor consiliului local. Primarul dispune
măsurile necesare şi acordă sprijin pentru aplicarea ordinelor şi instrucţiunilor cu caracter normativ ale
miniştrilor, ale celorlalţi conducători ai autorităţilor administraţiei publice centrale, ale prefectului, a
dispoziţiilor preşedintelui consiliului judeţean, precum şi a hotărârilor consiliului judeţean, în condiţiile
legii.
(2) Pentru punerea în aplicare a activităţilor date în competenţa sa prin actele prevăzute la alin. (1),
primarul are în subordine un aparat de specialitate.
(3) Aparatul de specialitate al primarului cuprinde totalitatea compartimentelor funcţionale, fără
personalitate juridică, de la nivelul unităţii administrativ-teritoriale Însurăţei, precum şi secretarul
general al unităţii administrativ-teritoriale Însurăţei; primarul, consilierii personali sau personalul din
cadrul cabinetului acestuia, viceprimarul, administratorul public nu fac parte din aparatul de specialitate.
Primăria orașului Însurăței
Art. 8. - Primăria orașului Însurăței este o structură funcțională, fără personalitate juridică și fără
capacitate procesuală, cu activitate permanentă, care duce la îndeplinire hotărârile Consiliului Local
Însurăței, dispozițiile primarului orașului Însurăței, soluționând problemele curente ale colectivității
locale, constituită din primar, viceprimar, administratorul public, consilierii primarului sau persoanele
încadrate la cabinetul primarului și aparatul de specialitate al primarului.
CAPITOLUL II
Structura organizatorică a aparatului de specialitate al Primarului orașului Însurăței
Art. 9. - Structura organizatorică a aparatului de specialitate al Primarului orașului Însurăței se elaborează
în conformitate cu O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ şi se aprobă prin hotărâre a Consiliului
Local al orașului Însurăței.
Art. 10. - În cadrul structurii organizatorice, se stabilesc relații de autoritate (ierarhice, funcționale), de
cooperare, de reprezentare, de control.
Art. 11. - Relațiile de autoritate ierarhică presupun:
a) Subordonarea Viceprimarului și a aparatului de specialitate față de Primar;
b) Subordonarea Secretarului general, Arhitectului Șef, directorului Executiv, Șefilor de Serviciu,
responsabililor coordonatori, după caz, față de Primar, Viceprimar, în limita competențelor stabilite
de legislația în vigoare, de dispozițiile Primarului și structurii organizatorice;
c) Subordonarea directorului Executiv, Șefilor de Serviciu, responsabililor coordonatori față de
Secretarul general, în limita competențelor stabilite de legislația în vigoare, de dispozițiile Primarului
și structura organizatorica;
3
d) Subordonarea personalului de execuție față de șefii ierarhici superiori.
Art. 12. - Relațiile de autoritate funcțională se stabilesc între compartimentele din structura
organizatorică a Primăriei orașului Însurăței, între acestea și serviciile publice și instituțiile publice de
interes local, din subordinea Consiliului Local, în conformitate cu atribuțiile specifice fiecărui
compartiment, obiectul de activitate sau competențele legale și în limitele prevederilor legale.
Art. 13. - Relațiile de colaborare se stabilesc între compartimentele din structura organizatorică a
Primăriei orașului Însurăței sau între acestea și compartimentele corespondente din cadrul unităților,
instituțiilor aflate în subordinea sau coordonarea Consiliului Local.
Art. 14. - Relațiile de colaborare există și între compartimentele din structura organizatorică a Primăriei
orașului Însurăței și compartimentele similare ale celorlalte structuri ale administrației publice centrale,
judeţene și locale, ONG-uri, etc. din țară și străinătate.
Art. 15. - Relațiile de reprezentare se realizează în limitele legislației în vigoare și a mandatului acordat
de primar prin dispoziție, Viceprimarului, Secretarului General sau personalului din structura
organizatorică a aparatului de specialitate al primarului orașului Însurăței în relațiile cu celelalte structuri
ale administrației centrale, judeţene sau locale, O.N.G.-uri din țară și străinătate.
Art. 16. - Relațiile de coordonare, verificare și control se stabilesc între primar și: Viceprimar, Secretarul
General pe de o parte, Directorul Executiv și Șefii de Serviciu/responsabilii cordonatori pe de altă parte,
conform organigramei.
Art. 17. - Conducerea și controlul aparatului de specialitate sunt asigurate de primar. Atribuțiile
primarului sunt cele prevăzute la art. 154-157 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ.
Art.18. - Viceprimarul exercită atribuții prevăzute de art. 152 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul
administrativ.
Art. 19. - Secretarul General al U.A.T. Însurăței îndeplinește, în condițiile legii, atribuțiile prevăzute la
art. 243 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ. Secretarul General al orașului Însurăței
îndeplinește alte atribuții prevăzute de lege, precum și însărcinările date de Consiliul Local sau de Primar.
CAPITOLUL III
Componentele din structura aparatului de specialitate
al Primarului orașului Însurăței și atribuțiile principale ale acestora
Art. 20. - (1) Aparatul de specialitate al Primarului orașului Însurăței este structurat după cum urmează:
a) Primarul
b) Viceprimarul
c) Secretarul General
d) Arhitectul şef în structura căruia se află:
i. Compartiment amenajarea teritoriului şi urbanism
e) Director executiv al Direcţiei de Asistenţă Socială(DAS) în structura căruia se află:
i. Compartiment Servicii sociale, monitorizare asistenţi personali
ii. Compartiment Evidenţă şi plată beneficii de asistenţă socială
iii. Compartiment Centru de zi pentru îngrijirea copiilor”Pinocchio”
iv. Compartiment Strategii, Programe, Analiză Statistică
v. Compartiment Intervenţii în situaţii de urgenţă, comunicare, relaţii cu publicul şi
asociaţii şi fundaţii
vi. Asistență medicală
f) Șef Serviciu Financiar Contabil (SFC) în structura căruia se află:
i. Compartiment Buget Contabilitate
ii. Compartiment Impozite şi taxe
iii. Compartiment Casierie
iv. Compartiment Proiecte şi Achiziţii Publice
g) Compartiment juridic
h) Compartiment Resurse umane
i) Compartiment Camera Agricola
j) Compartiment Secretariat-Registratură- Arhiva
k) Cultura, Sport, Tineret, Biblioteca orăşănească
4
l) Compartiment Poliția Locală care gestionează următoarele arii majore de activitate:
i. Paza şi protecţie
ii. Ordine şi linişte publică
iii. Evidență Persoane
iv. Control ș i a c t i v i t a t e c o m e r c i a l ă
v. Protecția Mediului
vi. Control şi disciplina în Construcții
m) Compartiment deservire
n) Servicii-activităţi autofinanţate
(2) Serviciile publice de interes local fără personalitate juridică din subordinea Consiliului Local al
oraşului Însurăţei sunt:
a) Serviciul Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor (SPCLEP);
b) Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă (SVSU).
(3) Serviciile publice de interes local fără personalitate juridică din subordinea Consiliului Local al
oraşului Însurăţei au regulament propriu de organizare şi funcţionare aprobat prin Hotărârea Consiliului
Local al oraşului Însurăţei.
(4) Primarul oraşului Însurăţei conduce instituţiile publice de interes local, precum şi serviciile publice
de interes local.
SECŢIUNEA 1
Primarul - rolul şi atribuțiile
Art. 21. - Primarul îndeplinește o funcție de demnitate publică.
Art. 22. - Primarul asigură respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, a
prevederilor Constituției, precum și punerea în aplicare a legilor, a decretelor Președintelui României, a
ordonanțelor și hotărârilor Guvernului, a hotărârilor Consiliului Local. Primarul dispune măsurile
necesare și acordă sprijin pentru aplicarea ordinelor și instrucțiunilor cu caracter normativ ale miniștrilor,
ale celorlalți conducători ai autorităților administrației publice centrale, ale prefectului, ale dispozițiilor
președintelui consiliului județean, precum și a hotărârilor consiliului județean, în condițiile legii.
Art. 23. - Primarul reprezintă orașul Însurăței în relațiile cu alte autorități publice, cu persoanele fizice sau
juridice române ori străine, precum și în justiție.
Art. 24. - Primarul îndeplinește, în principal, următoarele atribuții:
(1) Atribuții exercitate în calitate de reprezentant al statului, în condițiile legii, respectiv:
a) Îndeplinește funcția de ofițer de stare civilă și de autoritate tutelară și asigură funcționarea
serviciilor publice locale de profil;
b) Îndeplinește atribuții privind organizarea și desfășurarea alegerilor, referendumului și a
recensământului;
c) Urmăreşte îndeplinirea atribuţiilor privind sesizare pentru deschiderea procedurii succesorale
de către secretarul general al unităţii administrati-teritoriale Însurăţei sau, după caz, către de
ofiţer de stare civilă delegat în condiţiile art. 243 alin.(5) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul
administrativ;
d) Îndeplinește alte atribuții stabilite prin lege.
(2) Atribuții referitoare la relația cu consiliul local, respectiv:
a) Prezintă consiliului local, în primul trimestru al anului, un raport anual privind starea
economică, socială și de mediu a orașului Însurăței, care se publică pe pagina de internet a
instituției, în condițiile legii;
b) Participă la ședințele consiliului local și dispune măsurile necesare pentru pregătirea și
desfășurarea în bune condiții a acestora;
c) Prezintă, la solicitarea consiliului local, alte rapoarte și informări;
d) Elaborează, în urma consultărilor publice, proiectele de strategii privind starea economică,
socială, de mediu a orașului Însurăței, le publică pe site-ul instituției și le supune aprobării
consiliului local.
(3) Atribuții referitoare la bugetul local al orașului Însurăței, respectiv:
a) Exercită funcția de ordonator principal de credite ;
5
b) Întocmește proiectul bugetului orașului Însurăței și contul de încheiere a exercițiului bugetar și
le supune spre aprobare consiliului local, în condițiile și la termenele prevăzute de lege;
c) Prezintă consiliului local informări periodice privind execuția bugetară, în condițiile legii;
d) Inițiază, în condițiile legii, negocieri pentru contractarea de împrumuturi și emiterea de valoare
în numele unității administrativ teritoriale;
e) Verifică, prin compartimentele de specialitate, corecta înregistrare fiscală a contribuabililor, la
organul fiscal teritorial, atât a sediului social principal, cât și a sediului secundar.
(4) Atribuții privind serviciile publice asigurate cetățenilor, respectiv:
a) Coordonează realizarea serviciilor publice de interes local prin intermediul aparatului de
specialitate sau prin intermediul organismelor prestatoare de servicii publice și de utilitate
publică de interes local;
b) Ia măsuri pentru prevenirea și, după caz, gestionarea situațiilor de urgență;
c) Ia măsuri pentru organizarea executării și executarea în concret a activităților din domenii
prevăzute la art. 129, alin. (6) și (7), din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ;
d) Ia măsuri pentru asigurarea inventarierii, evidenței statistice, inspecției și controlului
furnizorilor serviciilor publice de interes local prevăzute la art. 129, alin. (6) și (7) din O.U.G.
nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, precum și a bunurilor din patrimoniul public și privat
al orașului Însurăței;
e) Numește, sancționează și dispune suspendarea, modificarea și încetarea raporturilor de serviciu
și după caz a raporturilor de muncă, în condițiile legii, pentru persoanlul din cadrul aparatului
de specialitate, precum și pentru conducătorii instituțiilor și serviciilor publice de interes local;
f) Asigură elaborarea planurilor urbanistice prevăzute de lege, le supune aprobării consiliului
local, acționează pentru respectarea prevederilor acestora;
g) Emite avizele, acordurile și autorizațiile date în competența sa prin lege și alte acte normative
ulterior verificării și certificării de către compartimentele de specialitate din punctul de vedere
al regularității, legalității și de îndeplinire a cerințelor tehnice:
h) Asigură realizarea lucrărilor și ia măsurile necesare conformării cu prevederile angajamentelor
asumate în procesul de integrare europeană, în domeniul protecției mediului și gospodăririi
apelor pentru serviciile furnizate cetățenilor.
Art. 25. - Pentru punerea în aplicare a activităților date în competența sa prin actele normative, primarul
beneficiază de un aparat de specialitate, pe care îl conduce.
Art. 26. - Aparatul de specialitate al primarului este structurat pe compartimente funcționale, în
condițiile legii. Compartimentele funcționale ale acestuia sunt încadrate cu funcționari publici și
personal contractual.
Art. 27. - (1) În exercitarea atribuțiilor sale, primarul emite dispoziții cu caracter normativ sau individual.
(2) Acestea devin executorii numai după ce sunt aduse la cunoștință publică sau după ce au fost
comunicate persoanei interesate, d
[...]
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.