13 octombrie 2026 · Inițiator: Primarul Orașului Ineu, Călin-Iuliu Abrudan

HCL 202/2026 Ineu adoptată

Modificarea Hotărârii nr.194 din data de 18.09.2026 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici, a documentațţiilor tehnico-economice faza P.T. și D.T.A.C., a devizelor pe componente şi a devizului general cumulat…

Pe scurt

Se modifică Hotărârea nr. 194 din 18.09.2026 care aprobă indicatorii și documentațiile pentru proiectul de „Renovare energetică a clădirilor rezidențiale multifamiliale din Ineu”, astfel încât să se actualizeze valorile și documentele atașate contractării. Pentru locuitori înseamnă că proiectul de eficiență energetică poate continua cu noile valori, posibil cu termene şi eventual fonduri ajustate, în orizontul negocierilor și execuției investiției; impactul financiar va veni din buget/local (conform finanțelor publice locale) și din condițiile ghidurilor de finanțare, iar etapele de contractare ar putea afecta prioritizarea lucrărilor. Zonele vizate rămân același cartier Ineu, Str. Decebal 2A etc., iar implementarea va depinde de aprobările viitoare și de alocările aprobate prin finanțare regională.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă modificarea Hotărârii nr.194 din data de 18.09.2025 după cum urmează

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Te privește direct dacă locuiești, lucrezi sau ai o proprietate pe străzile Decebal, I.c. Dumitrascu.
  • Primăria cumpără sau contractează ceva din bani publici.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Decebal” în Ineu

Denumire
Hotărârea nr. 202 din 2026 a Consiliului Local Ineu
Titlu oficial
Hotărâre privind modificarea Hotărârii nr.194 din data de 18.09.2026 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici, a documentațţiilor tehnico-economice faza P.T. și D.T.A.C., a devizelor pe componente şi a devizului general cumulat pentru obiectivul de investiții „RENOVAREA ENERGETICĂ A CLĂDIRILOR REZIDENŢIALE MULTIFAMILIALE DIN ORAȘUL INEU, STR. DECEBAL, NR. 2A, BL. 9, SC. A, B, STR. I.C. DUMITRASCU NR. 2, BL. 4, SC. A, B, C”, JUDEŢUL ARAD, adoptată de către
Emitent
Consiliul Local Ineu
Număr
202 / 2026
Data
13 octombrie 2026
Inițiator
Primarul Orașului Ineu, Călin-Iuliu Abrudan
Localitate
Ineu, județul Arad
Stare
adoptată
Locuri citate
Decebal nr. 2a · I.c. Dumitrascu nr. 2 · 1 Decembrie nr. 30 · Decebal · Decebal nr. 2
Teme
Contracte și achiziții
Firme citate
KLEVER SYSTEM SRL

Pe același subiect în Ineu

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL ARAD CONSILIUL LOCAL AL ORAȘULUI INEU HOTĂRÂREA NR. 202 Din data de 13.10.2026 privind modificarea Hotărârii nr.194 din data de 18.09.2026 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici, a documentațţiilor tehnico-economice faza P.T. și D.T.A.C., a devizelor pe componente şi a devizului general cumulat pentru obiectivul de investiții „RENOVAREA ENERGETICĂ A CLĂDIRILOR REZIDENŢIALE MULTIFAMILIALE DIN ORAȘUL INEU, STR. DECEBAL, NR. 2A, BL. 9, SC. A, B, STR. I.C. DUMITRASCU NR. 2, BL. 4, SC. A, B, C”, JUDEŢUL ARAD, adoptată de către Consiliul Local al Orașului Ineu Consiliul Local al Orașului Ineu, întrunit în şedinţă ordinară în data de 13.10.2026, Având în vedere: - referatul de aprobare nr.26464/08.10.2026 al Primarului Oraşului Ineu, dl. Călin-llie Abrudan — iniţiatorul proiectului; - raportul de specialitate nr.26465/08.10.2026 întocmit de către Direcţia Economică, Serviciul Achiziţii Publice, Investiţii şi Proiecte şi Serviciul Tehnic şi Dezvoltare Urbană din cadrul Primăriei Oraşului Ineu; - scrisoarea nr.2026N0F021756/02.10.2026 din partea Agenţiei pentru Dezvoltare Regională a Regiunii Vest privind demararea etapei de contractare pentru proiectul cu cod SMIS 354242 de solicitare a transmiterii hotărârii de consiliu local de aprobare a extraselor din cadrul PT solicitate şi a indicatorilor tehnico-economici, actualizate cu valorile proiectului; - Hotărârea nr.194 din data de 18.09.2026 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici, a documentaţiilor tehnico-economice faza P.T. şi D.T.A.C.. a devizelor pe componente şi a devizului general cumulat pentru obiectivul de investiţii „RENOVAREA ENERGETICĂ A CLĂDIRILOR REZIDENŢIALE MULTIFAMILIALE DIN ORAȘUL INEU, STR. DECEBAL, NR. 2A, BL. 9, SC. A, B, STR. I.C. DUMITRASCU NR. 2, BL. 4, SC. A, B, C”, JUDEŢUL ARAD, adoptată de către Consiliul Local al Orașului Ineu - avizele comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local al Orașului Ineu; - prevederile Ghidului solicitantului de finanţare (GSF) aferent Intervenţiei regionale 3.1A Eficienţă energetică - Clădiri rezidenţiale, varianta consolidată 04.09.2026 prin Anexa 1 la Decizia Șefului Autorităţii de Management Program Regional Vest nr. 226/04.09.2026 privind aprobarea Corrigendum-ului nr. 6 de modificare a Ghidului solicitantului de finanţare (GSF) aferent Intervenţiei regionale 3.1A Eficienţă energetică - Clădiri rezidenţiale; - prevederile art. 44 alin.(1) din Legea nr. 273/2006 privind finanțelepublice locale, cu modificările şi completările ulterioare; - prevederile O.U.G. nr. 18/2009 privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, cu modificările şi completările ulterioare; - prevederile H.G. nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor ehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare; În temeiul prevederilor art. 129 alin.(2) lit.b), alin.(4) lit.d), art. 139 și art. 196 alin.(1) lit.a) din O.U.G. nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, adoptă prezenta HOTĂRÂRE: Art. 1 — Se aprobă modificarea Hotărârii nr.194 din data de 18.09.2025 după cum urmează: 1. se actualizează indicatorii tehnico-economici pentru componentele obiectivului de investiţii „RENOVAREA ENERGETICĂ A CLĂDIRILOR REZIDENŢIALE MULTIFAMILIALE DIN ORAȘUL INEU, STR. DECEBAL, NR. 2A, BL. 9, SC. A, B, STR. I.C. DUMITRAȘCU NR. 2, BL. 4, SC. A, B, C”, JUDEŢUL ARAD, conform Anexei nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre, după cum urmează: a) Componenta |: STR. DECEBAL, NR. 2A, BL. 9, SC. A, B, LOCALITATEA INEU, JUDEŢUL ARAD; b) Componenta 2: STR. I.C. DUMITRAȘCU NR. 2, BL. 4, SC.A, B.C, LOCALITATEA INEU, JUDEŢUL ARAD. 2, se completează Anexa nr.2 la Hotărârea nr.194 din data de 18.09.2025 cu extrasele documentaţiilor tehnico-economice faza P.T. pentru componentele obiectivului de investiţii „RENOVAREA ENERGETICĂ A CLĂDIRILOR REZIDENŢIALE MULTIFAMILIALE DIN ORAȘUL INEU, STR. DECEBAL, NR. 2A, BL. 9, SC.A, B, STR. I.C. DUMITRAȘCU NR. 2, BL. 4, SC.A, B, C”, JUDEŢUL ARAD, conform Anexei nr. 2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre, după cum urmează: a) Componenta |: STR. DECEBAL, NR. 2A, BL. 9, SC.A, B, LOCALITATEA INEU, JUDEŢUL ARAD; b) Componenta 2: STR. I.C. DUMITRAȘCU NR. 2, BL. 4, SC.A, B,C, LOCALITATEA INEU, JUDEŢUL ARAD. 3. se actualizează devizul general cumulat al obiectivului de investiţii „RENOVAREA ENERGETICĂ A CLĂDIRILOR REZIDENŢIALE MULTIFAMILIALE DIN ORAȘUL INEU, STR. DECEBAL, NR. 2A, BL. 9, SC.A, B, STR. I.C. DUMITRAȘCU NR. 2, BL. 4, SC.A, B, C”, JUDEŢUL ARAD, conform Anexei nr. 3 care face parte integrantă din prezenta hotărâre, după cum urmează: a) Componenta |: STR. DECEBAL, NR. 2A, BL. 9, SC.A, B, LOCALITATEA INEU, JUDEȚUL ARAD; b) Componenta 2: STR. I.C. DUMITRAȘCU NR. 2, BL. 4, SC.A, BC, LOCALITATEA INEU, JUDEŢUL ARAD. Art. 2 — Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Primarul Oraşului Ineu şi se comunică cu: - Instituţia Prefectului — Judeţul Arad; - Primarul Orașului Ineu; - Direcţia Economică; - Serviciul Achiziţii Publice, Investiţii şi Proiecte; - Serviciul Tehnic şi Dezvoltare Urbană; - Secretarul General al Oraşului Ineu. Prezenta hotărâre a fost adoptată de către Consiliul Local al Oraşului Ineu în şedinţa ordinară din data de 13.10.2026 cu respectarea prevederilor art.139 din O.U.G nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, cu un număr de 13 voturi „pentru”, - abţineri și - voturi „împotrivă ” din numărul total de 15 consilieri locali în funcţie, 13 consilieri locali prezenți și 2 consilieri locali absenți. PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, CONTRASEMNEAZĂ, CĂLIN-MIHAI SASU SECRETAR GENERAL AL ORAȘULUI INEU, NICOLETA-ANCUŢA RADA ANEXA NBA LA HAL NR. 202 /Mta-a DESCRIEREA SUMARA A INVESTITIEI PROPUSE Renovarea energetica a cladirilor rezidentiale multifamiliale din Orasul Ineu, str. Decebal, nr. 2A, bl. 9, sc. A,B, str, L. C. Dumitrascu, nr. 2, bl. 4, sc. A,B,C 1. CATEGORIA, CLASA DE IMPORTANȚĂ ȘI CLASA DE RISC SEISMIC: Construcția localizata în Strada Decebal, Nr. 2, Bl. 9, oras Ineu, jud. Arad, este încadrată din punct de vedere climatic și al seismicităţii, astfel: * Categoria de importanta: Imobilul cu destinația de Bloc de locuinte, se încadrează în categoria C - normala, în conformitate H.G.R. 766/1997, Anexa 3, (vezi B.C. nr. 5/1999). e Clasa de importanta: Imobilul cu funcțiunea de Bloc de locuinte, se încadrează în „clasa INI de importanţă”, conform normativului de protecţie seismică P100-1/2019 respectiv în „Cladiri de tip curent, care nu apartin celorlalte clase”. + Clasaderisc seismic: Expertiza tehnica incadreaza cladirea analizata din punctul de vedere al riscului seismic in urma rezultatele evaluării calitative şi prin calcul, în clasa de risc seismic Rs III corespunzătoare construcţiilor care sub efectul cutremurului pot suferi degradări structurale care nu afectează semnificativ siguranța structurală, dar la care degradările nestructurale pot fi importante. DATE TEHNICE ALE CLADIRII: Perioada de executie a blocului de locuinte: inainte de 1979; Regimul de înălțime: P+4E; Tip acoperiş: Terasa; Tip învelitoare: Membrana bituminoasa; Tâmplăria: Partial clasica, partial inlocuita cu tamplarie PVC; Număr de tronsoane: 2; Număr de scări: 2; Aria desfășurată (Suprafața construită desfășurată): 2914,48 mz; fara sp. com. = 2381,36 mz; Gradul de rezistență la foc: II. . ....... . N 3. PRINCIPALII INDICATORI TEHNICO-ECONOMICI AFERENȚI INVESTIŢIEI: A. INDICATORI MAXIMALI ÎN CONFORMITATE CU DEVIZUL GENERAL: VALOAREA TOTALĂ A LUCRĂRILOR DE INTERVENȚIE: inclusiv T.V.A. - total: 2.947.511,89 lei; exclusiv T.V.A. - total: 2.435.960,24 lei; CONSTRUCȚII-MONTAJ (C+M): inclusiv T.V.A.: 2.422.757,51lei; exclusiv T.V.A.: 2.002.278,93 lei. Pag |1 C. INDICATORI MINIMALI, RESPECTIV INDICATORI DE PERFORMANȚĂ - ELEMENTE FIZICE/CAPACITĂȚI FIZICE CARE SĂ INDICE ATINGEREA ȚINTEI OBIECTIVULUI DE INVESTIȚII - ŞI, DUPĂ CAZ, CALITATIVI, ÎN CONFORMITATE CU STANDARDELE, NORMATIVELE ȘI REGLEMENTĂRILE TEHNICE ÎN VIGOARE Valoare la începutul | Indicatori de eficiență energetică implementării Valtarela fnaini proiectului implementării proiectului Consumul anual specific de energie finală pentru încălzire (kWh /m2an) i dci 4472 Consumul de energie primară totală | (kWh/an) 926.770,96 255.798,77 Consumul de energie primară totală utilizând surse convenționale 912.317,61 242.716,97 (kWh/an) Consumul de energie primară utilizând surse regenerabile 14.453,35 13.081,80 (kWh/an) Nivel anual estimat al gazelor cu efect de seră (echivalent kgC02/m2an) 7435 18,68 Reducerea consumului anual specific 8 de energie finală pentru încălzire (%) 3,99 Reducerea consumului de energie primară (%) cs Reducerea emisiilor de CO2 (%) 74,94 DURATA ESTIMATĂ DE EXECUȚIE A OBIECTIVULUI DE INVESTIȚII, EXPRIMATĂ ÎN LUNI Durata de execuţie a lucrărilor de intervenție este de: 12 luni. LUCRĂRI PROPUSE: Lucrări de reabilitare termică a elementelor de anvelopa: * Izolarea termică a fațadei - parte vitrată, prin înlocuirea tâmplăriei clasice exterioare existente, inclusiv a celei aferente accesului în blocul de locuinţe, cu tâmplărie termoizolantă cu performanta ridicata; e Izolarea termică a fațadei - parte opacă (pereti exteriori) cu sistem termoizolant amplasat la exterior cu o grosime de 10 cm; e 'Termo-hidroizolarea planşeului peste ultimul nivel, cu sisteme termoizolante, in cazul existentei terasei, cu o grosime de 25 cm; Inchiderea balcoanelor și/sau a logiilor cu tâmplărie termoizolantă, inclusiv izolarea termică a parapeţilor. e Izolareatermică a pereţilor care formează anvelopa clădirii ce delimiteaza spațiul încălzit de alte spaţii comune neîncălzite (zona de acces in casa scarii, la tavanele comune cu apartamentele). 2. Lucrări ce vizează instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice şi/sau termice din surse regenerabile, pentru consum propriu, inclusiv achiziţionarea de echipamente specifice: e Achiziționarea și instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei care constau in: Pan 2 - Sistem cu panouri solare electrice pentru producerea energiei electrice. Se va monta pentru fiecare scară, pe acoperişul clădirii, câte un sistem de panouri solare electrice. Energia electrică produsă se va utiliza pentru alimentarea corpurilor de iluminat de pe casa scării, * Lucrările de reabilitare/ modernizare a instalaţiei de iluminat în clădiri: Reabilitarea/modernizarea instalaţiei de iluminat din spaţiile comune ale blocului de locuințe prin înlocuirea circuitelor de iluminat deteriorate sau subdimensionate; e Inlocuirea corpurilor de iluminat fluorescent şi incandescent din spaţiile comune cu corpuri de iluminat cu eficienţă energetică ridicată şi durată mare de viaţă, inclusiv tehnologie tip LED, aferente părţilor comune ale blocului de locuințe; Instalarea de corpuri de iluminat cu senzori de mișcare/prezenţă, în spatiile comune ale blocului de locuinţe, acolo unde acestea se impun pentru economia de energie. 3. Lucrari conexe: a. Inlocuirea/montarea paratrăsnetelor. b. Repararea elementelor de construcţie ale fațadei care prezintă potenţial pericol de desprindere şi/sau afectează funcţionalitatea blocului de locuinţe. c. Repararea acoperişului tip terasă, inclusiv repararea sistemului de colectare a apelor meteorice de la nivelul terasei, d. Demontarea instalaţiilor și a echipamentelor montate aparent pe fațadele/terasa blocului de locuinţe, precum și montarea/remontarea acestora după efectuarea lucrărilor de intervenţie. e. Refacerea trotuarelor de protecție, în scopul eliminării infiltraţiilor la infrastructura cladirii. f.. Crearea de facilităţi/adaptarea infrastructurii pentru persoanele cu dizabilități (elevator mobil). 8. Refacerea finisajelor interioare în zonele de interventie. h. Refacerea finisajelor interioare aferente spatiilor comune din bloc. i. Lucrări privind realizarea iluminatului de siguranță conform prevederilor normativului 17- 2011 (iluminat de securitate pentru evacuare). Proiectant, KLEVER SYSTEM S.R.L. Pan 2 DESCRIEREA SUMARA A INVESTITIEI PROPUSE Renovarea energetica a cladirilor rezidentiale multifamiliale din Orasul Ineu, str. Decebal, nr. 2A, bl.9, sc. A,B, str. I.C. Dumitrascu nr. 2, bl. 4, sc. A,B,C 1. CATEGORIA, CLASA DE IMPORTANȚĂ ȘI CLASA DE RISC SEISMIC: Construcţia localizata în Strada I.C. Dumitrascu, Nr. 2, bl. 4, sc. A,B,C, oras Ineu, jud. Arad, este încadrată din punct de vedere climatic și al seismicităţii, astfel: + Categoria de importanta: Imobilul cu destinația de Bloc de locuinte, se încadrează în categoria C - normala, în conformitate H.G.R. 766/1997, Anexa 3, (vezi B.C. nr. 5/1999). * Clasa de importanta: Imobilul cu funcțiunea de Bloc de locuinte, se încadrează în „clasa III de importanță”, conform normativului de protecție seismică P100-1/2019 respectiv în „Cladiri de tip curent, care nu apartin celorlalte clase”. + Clasaderisc seismic: Expertiza tehnica incadreaza cladirea analizata din punctul de vedere al riscului seismic în urma rezultatele evaluării calitative și prin calcul, în clasa de risc seismic Rs III corespunzătoare construcțiilor care sub efectul cutremurului pot suferi degradări structurale care nu afectează semnificativ siguranța structurală, dar la care degradările nestructurale pot fi importante. DATE TEHNICE ALE CLADIRII: Perioada de executie a blocului de locuinte: inainte de 1980; Regimul de înălțime: P+4E; Tip acoperiş: Terasa; Tip învelitoare: Membrana bituminoasa; Tâmplăria: Partial clasica, partial inlocuita cu tamplarie PVC; Număr de tronsoane: 3; Număr de scări: 3; Aria desfăşurată (Suprafaţa construită desfășurată): 4371,72 m2; fara sp. com. = 3572,04 m2; Gradul de rezistență la foc: II. . ... ..s... . N 3. PRINCIPALII INDICATORI TEHNICO-ECONOMICI AFERENȚI INVESTIŢIEI: A. INDICATORI MAXIMALI ÎN CONFORMITATE CU DEVIZUL GENERAL: VALOAREA TOTALĂ A LUCRĂRILOR DE INTERVENȚIE: inclusiv T.V.A. - total: 4.120.700,22 lei; exclusiv T.V.A. - total: 3.405.537,37 lei; CONSTRUCȚII-MONTAJ (C + M): inclusiv T.V.A.: 3.482.397,19 lei; exclusiv T.V.A.: 2.878.014,21 lei. Pag |1 B. C, INDICATORI MINIMALI, RESPECTIV. INDICATORI DE PERFORMANȚĂ - ELEMENTE FIZICE/CAPACITĂȚI FIZICE CARE SĂ INDICE ATINGEREA ȚINTEI OBIECTIVULUI DE INVESTIȚII - ŞI, DUPĂ CAZ, CALITATIVI, ÎN CONFORMITATE CU STANDARDELE, NORMATIVELE ŞI REGLEMENTĂRILE TEHNICE ÎN VIGOARE Valoare la începutul Indicatori de eficienţă energetică implementării Valoare la finalul Ș proiectului implementării proiectului Consumul anual specific de energie | finală pentru încălzire (kWh/m2an) 26921 | 413,68 Consumul de energie primară totală | (eWh/an) gie p | 1.347.055,89 379.259,76 Consumul de energie primară totală | utilizând surse convenţionale | 1.325.375,86 359.637,05 (kWh/an) Consumul de energie primară N utilizând surse regenerabile 21.680,03 19.622,71 (kWh/an) Nivel anual estimat al gazelor cu efect de seră (echivalent kgC02/m2an) 7215 18,34 Reducerea consumului anual specific _ 8 de energie finală pentru încălzire (%) 377 Reducerea consumului de energie primară (%) 71,85 Reducerea emisiilor de CO2 (%) = 74,46 DURATA ESTIMATĂ DE EXECUȚIE A OBIECTIVULUI DE INVESTIȚII, EXPRIMATĂ ÎN LUNI Durata de execuţie a lucrărilor de intervenţie este de: 12 luni. 4. LUCRĂRI PROPUSE: 1. Lucrări de reabilitare termică a elementelor de anvelopa: Izolarea termică a fațadei - parte vitrată, prin înlocuirea tâmplăriei clasice exterioare existente, inclusiv a celei aferente accesului în blocul de locuințe, cu tâmplărie termoizolantă cu performanta ridicata; Izolarea termică a fațadei - parte opacă (pereti exteriori) cu sistem termoizolant amplasat la exterior cu o grosime de 10 cm; Termo-hidroizolarea planșeului peste ultimul nivel, cu sisteme termoizolante, in cazul existentei terasei, cu o grosime de 25 cm; Inchiderea balcoanelor și/sau a logiilor cu tâmplărie termoizolantă, inclusiv izolarea termică a parapețţilor. Izolarea termică a pereților care formează anvelopa clădirii ce delimiteaza spaţiul încălzit de alte spații comune neîncălzite (zona de acces in casa scarii, la tavanele comune cu apartamentele). Lucrări ce vizează instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei electrice şi/sau termice din surse regenerabile, pentru consum propriu, inclusiv achiziționarea de echipamente specifice: e Achiziționarea și instalarea unor sisteme alternative de producere a energiei care constau in: Pan 12 - Sistem cu panouri solare electrice pentru producerea energiei electrice. Se va monta pentru fiecare scară, pe acoperişul clădirii, câte un sistem de panouri solare electrice. Energia electrică produsă se va utiliza pentru alimentarea corpurilor de iluminat de pe casa scării. * Lucrările de reabilitare/ modernizare a instalaţiei de iluminat în clădiri: Reabilitarea/modernizarea instalaţiei de iluminat din spaţiile comune ale blocului de locuinţe prin înlocuirea circuitelor de iluminat deteriorate sau subdimensionate; e Inlocuirea corpurilor de iluminat fluorescent şi incandescent din spațiile comune cu corpuri de iluminat cu eficienţă energetică ridicată şi durată mare de viaţă, inclusiv tehnologie tip LED, aferente părților comune ale blocului de locuinţe; Instalarea de corpuri de iluminat cu senzori de mişcare/prezenţă, în spatiile comune ale blocului de locuințe, acolo unde acestea se impun pentru economia de energie. 3. Lucrari conexe: a. Inlocuirea/montarea paratrăsnetelor, b. Repararea elementelor de construcţie ale fațadei care prezintă potenţial pericol de desprindere şi/sau afectează funcţionalitatea blocului de locuinţe. c. Repararea acoperişului tip terasă, inclusiv repararea sistemului de colectare a apelor meteorice de la nivelul terasei, d. Demontarea instalațiilor și a echipamentelor montate aparent pe faţadele/terasa blocului de locuinţe, precum şi montarea/remontarea acestora după efectuarea lucrărilor de intervenţie. e. Refacerea trotuarelor de protecţie, în scopul eliminării infiltraţiilor la infrastructura cladirii. f.. Crearea de facilități/adaptarea infrastructurii pentru persoanele cu dizabilități (elevator mobil). g. Refacerea finisajelor interioare în zonele de interventie. h. Refacerea finisajelor interioare aferente spatiilor comune din bloc. i. Lucrări privind realizarea iluminatului de siguranță conform prevederilor normativului 17- 2011 (iluminat de securitate pentru evacuare). Proiectant, KLEVER SYSTEM S.R.L. Pan 2 ANER POD x UD NA. 2097 Prono Elaboratorul documentaţiei: KLEVER SYSTEM S.R.L. Denumirea lucrării: Renovarea energetica a cladirii [| E | Orasul Ineu, str. Decebal, nr; pi. 9, se. AB. str/l. = itrascu dopo nr2ble4,se. AB; lui SEA Uă i ud te ; 5 N Nr. proiect: 1 5864/2025; Faza: PROIECT TEHNIC; Data elaborării: 26.05.2025; Titular: Beneficiar: Amplasament: KLEVER SYSTEM S.R.L., MUN. BISTRITA, fi EMBRUE A Proiectant general: 30, BIROU 3, JUD. BISTRITA-NASAUD SSSOR PE Proiectant de specialitate: KES BUSINESS S.R.L.. PROIECT NUMĂR: 536.4/2025 Faza: PT / Pagina 3/ Elaboratorul documentaţiei: KLEVER SYSTEM S.R.L. Reprezentantul y proiectantului: Naghiu George-Sebastian +/YP Şef proiect: Arhitectură: Rezistență: ing. Roman Samuiel Iosif Instalatii electrice (le): ing. Nistor Paul ff PN N N PROIECT NUMĂR: 5364/2025 Faza: PT / Pagina 5/ Ext ea Elaboratorul documentaţiei: KLEVER SYSTEM S.R.L, Y (fe stă Pe > W i SAS Denamirea hucrării: PA Renovarea energetii qgter rezidentiale ultifamiliale din În PN 2 Orasul Ineu, str. De ur. 2A,bl. 9;sc, AB, I.C. Dumitrascu | AM saga 1 Il mre2,bl4,seABG|! | NR.MIBSe | ” SS Da a | Iu Pai. 10350 536.1/2025; NOISE pr e Faza: PROIECT TEHNIC; i Data elaborării: 26.05.2025; Titular: ORASUL INEU; Beneficiar: Amplasament: Proiectant general: NR. Proiectant de specialitate: RES BUSINESS S.R.L.. PROIECT NUMĂR: 536.1/2025 Faz [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariaineu.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala