Se aprobă valoarea chiriei pe metru pătrat pe lună pentru spațiile cu altă destinație decât locuința din Giurgiu, pentru anul 2026 (veți vedea sumele în Anexa), și se prelungesc cu câte un an contractele de închiriere aflate în derulare. Pentru locuitori înseamnă că bugetul sau chiria spațiilor nerezidențiale ale Primăriei va afecta costuri pentru chiriașii existenți sau pentru proiecte publice, iar plățile se vor aplica de la 1 ianuarie 2026. De asemenea, hotărârea va fi comunicată autorităților, publicată în Monitorul Local și afişată în primărie pentru transparență.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă valoarea chiriei pe mp./lună pentru spaţiile cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă din Municipiul Giurgiu, pentru anul 2026, conform Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre
ROMÂNIA
„as
Judeţul GIURGIU
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI GIURGIU
HOTĂRÂRE
privind stabilirea valorii chiriilor pentru spaţiile cu altă destinaţie decât aceea de
locuinţă din Municipiul Giurgiu, pentru anul 2026
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI GIURGIU
întrunit în şedinţă ordinară,
Având în vedere:
- referatul de aprobare al Primarului Municipiului Giurgiu, înregistrat la
nr.119.580/29.10.2025;
- raportul de specialitate al Direcţiei Patrimoniu - Compartimentul Urmărire,
Executare Contracte, înregistrat la nr.120.709/03.11.2025;
- avizul comisiei pentru administraţie publică locală, juridic şi de disciplină;
- avizul comisiei buget — finanţe, administrarea domeniului public şi privat;
- prevederile art.333 și art.362 din Ordonanța de Urgență a Guvernului
nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
- prevederile Legii nr.52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia
publică.
În temeiul art.129, alin.(4), lit.„c”, art.139, alin.(3), lit.c”, art.196, alin.(1), lit.„a”,
și art.198 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul
Administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
HOTĂRĂŞTE:
Art.1. Se aprobă valoarea chiriei pe mp./lună pentru spaţiile cu altă destinaţie
decât aceea de locuinţă din Municipiul Giurgiu, pentru anul 2026, conform Anexei
care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Se aprobă prelungirea valabilităţii contractelor de închiriere pentru spaţiile
cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă aflate în derulare pentru o perioadă de 1
(un) an.
Art.3. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data de 01 ianuarie 2026, dată la
care Hotărârea Consiliului Local nr.396/30.12.2024, se abrogă.
2
Art.4. Prezenta hotărâre se va comunica Instituţiei Prefectului - Judeţul Giurgiu
în vederea exercitării controlului cu privire la legalitate, Primarului Municipiului
Giurgiu, Direcţiei Patrimoniu - Compartimentul Urmărire, Executare Contracte,
Direcţiei Economice, din cadrul Aparatului de specialitate al Primarului Municipiului
Giurgiu şi Direcţiei Impozite şi Taxe Locale Giurgiu pentru ducerea la îndeplinire, se
va posta posta în Monitorul Oficial Local, se va publica în mass-media locală și se va
afișa la sediul Primăriei Municipiului Giurgiu, pentru aducere la cunoştinţă publică.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ,
SECRETAR GENERAL,
Muscalu logiel Băicăanu Liliana
Giurgiu, 22 decembrie 2025
Nr. 294
Adoptată cu un număr de 16 voturi pentru şi 3 abţineri, din totalul de 19 consilieri prezenţi
PRIMARIA MUNICIPIULUI GIURGIU
DIRECȚIA PATRIMONIU ANEXĂ _
COMPARTIMENTUL URMĂRIRE, La H.C.L.M. ar. AU |a2 5
EXECUTARE CONTRACTE
Chiriile pentru spaţiile cu altă destinaţie
propuse pentru anul 2026 în lei/mp./lună
CHIRIA ,
NR CI 396730 122074 | “PENTRUANUL
CRT. | SPAȚIUL/ACTIVITATE PENTRU ANUL 2026
| 2025
o 1 a
Spaţii comerciale
1. a)pentru vînz.produselor |
_ alcoolice,baruri,restaurante |
Zona | | 42,30 46,42
Zona II | 39,33 43,16
| Zona Il 38,14 41,09
Zona IV 35,75 39,23
b) pentru vânzarea
produselor alimentare
Zona | 23,84 26,16
| Zona Il 21,45 | 23,15
Zona III _ 15,50 | 17,01
zona IV 16,69 | 18,32
| c) pentru vânzarea
produselor nealimentare
| Zona 1 25,63 28,13
| | Zona Il 21,45 23,15
| | Zona III 22,64 24,44
| Zona IV | 21,45 23,15
_| d) cofetării, patiserii a
Zona | | 19,08 20,60
Zona Ii _ | 16,69 18,32
| Zona INI __ 14,30 15,69
Zona IV _ | 13,12 14,40
Spaţii pt.producerea şi
2. comercializarea făinii şi
prod. de panificaţie
Zona | 13,12 14,16
Zona ]l 13,12 14,16
| L__ Zona Il _ 13,12 14,16
Zona IV. . 14,16
|
| LL 18412
Spaţii pt. producţia şi
comercializarea prod.
3 rezultate din producţia
proprie
a) alimentare Ia
| Zona] 19,08 20,60
| Zona 1 [ 16,69 18,02
| Zona III | 14,30 15,44
Zona IV a 13,12 14,16
b) nealimentare _
Zona | | 20,26 21,87
|Zonall | 19.08 | 20,60
Zona IN Da | 17.88 19,30
| Zona IV _ 16,69 | 18,02
PR Spaţii pentru cabinete şi
Ă laboartoare medicale
Zona | | 28,13 30,36
Zona Il | 28,13 30,36
Zona III | 28418 | 30,36
Zona IV | 28,13 | 30,36
Sedii ale unor regii |
autonome sau societăţi |
| comerciale cu capital |
| de stat şi privat |
| Zona ] 42,30 45,65
| Zona Il E | 42,30 45,65
| Zona III | 42,30 45,65
| Zona IV | 42,30 45,65
| Birouri şi laboratoare ale |
6. | instituţiilor ce aparţin |
diferitelor ministere
| Zonal | 16,69 18,02
| Zona Il | 16,69 18,02
| Zona II | 16,69 18,02
| Zona IV | 16,69 18,02
Sijăţii pentru activităţi ale |
7. | micilor meseriaşi şi
prestări servicii __ |
Zonal 19,08 20,94
Zona Il 17,88 19,62
Zona VL | 16,69 18,32
Zona IV | 14,30 | 15,44
Spaţii pentru şcoli, |
grădiniţe, asociaţii ale
luptătorilor în revoluţie, !
3 asociaţii de locatari, unităţi
i MTS, MMPS, asoc. cu scop
nelucrativ, org. sindicale
biblioteci,sedii partide
politice |
Zona ] 1,79 1,94
Zona Îl 1,79 1,94
Zona II 1,79 1,94
Zona IV 1,79 1,94
9 Spaţii închiriate ca depozite
| (magazii)
Zona | 11,14 12,23
Zona ]l 11,14 12,23
Zona III 11,14 12,23
Zona IV 11,14 12,23
| Spaţii închiriate ca terenuri, |
10. | curți, grădini,terase i
| a)în scop lucrativ |
| Zonal 1,62 1,78
| Zona II 1,62 1,78
| Zona Il 1,62 1,78
|ZonalV 1,62 1,78
| b)în scop nelucrativ |
| Zonal 1,76 1,94
Zona II 1,76 1,94
Zona III 1,78 1,94
Zona IV 1,76 1,94
11. | Spaţii pentru garaje
Zona | | 20,26 22,23
Zona Îl 20,26 22,23
Zona ll 20,26 22,23
Zona IV | 20,26 22,23
p Spaţii pentru farmacii şi |
"| tehnică medicală i
Zona | 16,69 18,32
Zona II 16,69 18,32
Zona III 16,69 18,32
Zona IV 16,69 18,32
13. Spaţii ocupate de org. de |
cooperații meşteşugărești i
Zona | | 15,50 17,01
Zona Il | 15,50 17.01
Zona [il 15,50 17,01
Zona IV 15,50 17,01
14. | Spațiu ocupat de casa de
” | ajutor a pensionarilor
Zona | _| 11,93 13,09
Zona II | 11,93 13,09
Zona II 11,93 13,09
Zona IV | 10,73 13,09
Spaţii în care se desfăşoară |
15. jocuri distractive
Zona |] 26,22 28,77
Zona Il 26,22 28,77
| Zona III | 22 64 27,84
| Zona IV | 19,08 20,94
16. | Spaţii pentru arhive |
Zona | 11,93 13,09
Zona II 11,93 13,09
Zona III __ 11,93 13.09
Zona IV 11,93 13,09
17, Spaţii comerciale
en-gros
Zona | 60,18 66,03
Zona II 43,50 | 47,73
| Zona III 28,13 30,87
| Zona IV 14,30 15,69
18. | Spaţii în care se desfăşoară
activităţii de jocuri de noroc ___
Zonal _ _ 51,24 56,22
Zona ÎI | 45,11 50,50
! Zona III | 42,30 45,42
Zona IV | 35,75 39,23
19. | Case de schimb valutar |
Zona 1 43,50 47,73
Zona Il 38,14 41,85
Zona LII | 35,75 39,23
Zona IV | 32,18 35,31
| 20 Sedii reprezentanţe și desfacere
Î *_ | produse proprii
Zona | 46,11 50,60
| Zona Il 42,30 46,42
i Zona II 35,75 | 39,23
Zona IV i 30,99 34,01
CONTRASEMNEAZĂ
PREȘEDIN/NE SĂDINȚĂ, SECRETAR GENERAL,
BĂYEEANU LILIANA
| DIRECTOR EXECUTIV, Aa,
TRĂISTARU CRISTIAN
ÎNTOCMIĂ,
BURCEA MĂ ĂLINA
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.