Galați › 23 noiembrie 2023

HCL 647/2023 adoptată

Aprobarea Regulamentului referitor la condițiile de eliberare a licențelor de ocupare a domeniului public în municipiul Galați

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL GALAŢI MUNICIPIUL GALAŢI CONSILIUL LOCAL H O T Ă R Â R E A nr. 647 din 23.11.2023 privind aprobarea Regulamentului referitor la condițiile de eliberare a licențelor de ocupare a domeniului public în municipiul Galați Iniţiator: Primarul Municipiului Galaţi, Ionut Florin Pucheanu Numărul și data depunerii proiectului de hotărâre: 706/21.11.2023 Consiliul Local al Municipiului Galaţi, întrunit în şedinţă ordinară în data de 23.11.2023; Având în vedere referatul de aprobare nr. 195236/05.10.2023, al iniţiatorului; Având în vedere raportul comun de specialitate nr. 195228/05.10.2023, al Direcţiei Patrimoniu și al Serviciului Juridic și Legalitate; Având în vedere avizul Comisiei buget finanţe, administrarea domeniului public şi privat al municipiului Galați; Având în vedere avizul Comisiei pentru servicii publice, gospodărie comunală, comerț și privatizare; Având în vedere avizul comisiei juridice, de administrație publică, drepturi și libertăți cetățenești, relații cu cetățenii și apărarea ordinii publice; Având în vedere dispozițiile art. 486, alin. (1) din Legea nr. 227/ 2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare; Având în vedere dispozițiile art. 6 din Legea nr. 61/1991, pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii şi liniștii publice, republicată; Având în vedere dispozițiile art. 129, alin. (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare; În temeiul art. 139 alin. (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare, _______________________________________________________________________________ HCL nr. 647/2023 H O T Ă R Ă Ş T E: Art. 1 – Se aprobă Regulamentul privind condițiile de eliberare a licenţelor de ocupare a domeniului public în municipiului Galaţi, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre; Art. 2 – La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, H.C.L. nr. 728/19.12.2017 pentru aprobarea Regulamentului privind condițiile de eliberare a licențelor de ocupare a domeniului public în municipiul Galați, cu modificările și completările ulterioare, își încetează aplicbilitatea; Art. 3 – Primarul Municipiului Galaţi se împuterniceşte cu ducerea la îndeplinire a prevederilor acestei hotărâri; Art. 4 – Secretarul General al Municipiului Galaţi va asigura transmiterea şi publicitatea prezentei hotărâri. Președinte de şedinţă, Daniel Zinica Contrasemnează, Secretar General, Radu Octavian Kovacs Eduard Susma/3 ex _______________________________________________________________________________ HCL nr. 647/2023 ANEXA la HCL nr. 647/23.10.2023 Regulament Privind condiţiile de eliberare a licenţelor de ocupare a domeniului public în municipiul Galaţi Cap. 1. Dispoziţii generale Art. 1. Scopul regulamentului Prezentul regulament stabileşte cadrul unitar pentru eliberarea licenţelor de ocupare a domeniului public în vederea desfăşurării de activităţi de lungă durată, sezoniere şi ocazionale pe domeniul public în municipiul Galaţi. Art. 2. Taxa pentru utilizarea temporară a locurilor publice, instituită conform art. 486, alin. (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare, se încasează în condiţiile prezentului regulament. Art. 3. Domeniul de reglementare (1) Prevederile prezentului regulament se aplică agenţilor economici: societăţi comerciale, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, fundaţii/asociaţii non-profit care îşi desfăşoară activitatea pe domeniul public al municipiului Galaţi în baza licenţei de ocupare a domeniului public. (3) În zonele publice din municipiul Galati sunt interzise cu desăvârșire activitățile care incită la violență, ură, discriminare sau care periclitează siguranța populației, activitățile care tulbură liniștea și ordinea publică, jocurile de noroc care îndeamnă publicul la câștiguri ilicite, activitățile de cerșetorie, strângere de fonduri și alte activități similare. (4) În fața și în zona aferentă instituțiilor publice nu se vor aproba licențe de ocupare a domeniului public. Cap. 2. Categorii de activităţi Art. 4. Tipurile de activităţi care se pot desfăşura pe domeniul public al municipiului Galaţi, reglementate prin prezentul regulament sunt: - comerţ cu băuturi răcoritoare şi îngheţată din lăzi sau vitrine frigorifice; - automate : de cafea sau alte produse; - comerț cu flori în fața punctului de lucru (florărie) ; 1 - comercializare produse specifice unor evenimente (ex. mărţişoare, flori, felicitări, ornamente de Paște); - campanii promoţionale (expoziţii, expunere/distribuire produse promoţionale, distribuire materiale publicitare); - activități specifice campaniilor electorale (strângere de semnături) și campanii de informare . Cap. 3. Clasificarea licenţelor de ocupare a domeniului public Art. 5. În funcţie de durata de desfăşurare a activităţii în cursul unui an calendaristic: a) licenţe de ocupare de lungă durată a domeniului public; b) licenţe de ocupare sezonieră a domeniului public; c) licenţe de ocupare ocazională a domeniului public. Cap. 4. Procedura de obţinere a licenţelor de ocupare a domeniului public Art. 6. La cererea agenților economici care-și desfășoară activitatea pe domeniul public se emit licenţe de ocupare a domeniului public de lungă durată, sezonieră sau ocazională, după caz, numai cu respectarea prevederilor din prezentul regulament. Art. 7. Licenţele de ocupare a domeniului public se eliberează, în funcție de modul de atribuire a locațiilor pentru comerț stradal, astfel: - în fața punctului de lucru - activități de promovare - comerț ocazional Art. 8. (1) Pentru aprobarea licenţei de ocupare a domeniului public cererea se înregistrează la Registratura Primăriei Municipiului Galaţi şi trebuie să aibă ataşate următoarele documente, în copie: - certificatul de înregistrare eliberat de Oficiul Registrului Comerţului; - actul constitutiv al societăţii cu ultima modificare pentru societăţi comerciale; - certificatul constatator pentru PFA, IF sau I.I.; - actul de identitate şi împuternicirea reprezentantului legal (dacă e cazul); - schiţa de amplasare în zonă, dacă e cazul; - poza cu locaţia solicitată; 2 - avizul DSVSA Galaţi, dacă se comercializează produse alimentare; - alte avize, acorduri prevăzute de legislaţia în vigoare, unde este cazul; - contract de prestări servicii publice de salubrizare, în cadrul evenimentelor; - certificat fiscal emis de Direcţia Impozite şi Taxe din care să reiasă că agentul economic nu figurează cu creanțe bugetare de plată faţă de bugetul local la momentul solicitării / aviz de plată la zi fără datorii . (2) Agenţii economici care îşi desfăşoară activitatea într-un punct de lucru fix şi care solicită licenţa de ocupare a domeniului public în faţa punctului de lucru trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: - să deţină acord de funcţionare eliberat în baza OG 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare pentru punctul de lucru fix, valabil în anul în curs; - să nu afecteze circulaţia pietonală, spaţiul verde şi activitatea societăţilor învecinate; (3) La încetarea perioadei de valabilitate a licenţei agentul economic are obligaţia eliberării terenului şi aducerii acestuia la starea iniţială. Art. 9.(1) Încetarea valabilității licenţei de ocupare a domeniului public se poate realiza în următoarele situaţii: - la cererea agentului economic; - în caz de restructurare urbană; - în cazul în care nu se respectă condițiile de ocupare a domeniului public. (2) Dacă agentul economic renunţă la amplasarea pe domeniul public sau încetează activitatea înainte de terminarea perioadei solicitate trebuie să înregistreze la Registratura Primăriei Municipiului Galaţi o cerere în care să precizeze data încetării activităţii. Cererea de încetare valabilității licenţei nu poate fi făcută retroactiv. (3) În cazul în care licenţa de ocupare a domeniului public își încetează aplicabilitatea, agentul economic va trebui să elibereze terenul necondiţionat şi să-l aducă de îndată la starea iniţială. (4) Practicarea activităţilor în alte locuri decât cele avizate sau desfăşurarea altui obiect de activitate decât cel prevăzut în licenţa de ocupare a domeniului public, precum şi falsificarea acesteia se sancţionează conform legii şi conduce la anularea licenţei. 3 Cap. 5. Obligaţiile agenților economici care desfăşoară activităţi pentru care se eliberează licențe Art.10. Activităţile avizate pe domeniul public se vor desfăşura în mod civilizat, cu respectarea normelor privind: - igiena şi sănătatea publică; - protecţia consumatorilor; - provenienţa şi calitatea mărfurilor, daca e cazul; - utilizarea caselor de marcat, daca e cazul; - protecţia muncii; - ordinea şi linistea publică. Art.11. Agenții economici care desfăşoară activităţile avizate conform prezentului regulament au următoarele obligaţii: o să asigure afişarea în mod vizibil a preţurilor şi expunerea estetică a produselor, astfel încât consumatorul să fie informat clar, corect şi concis asupra produselor comercializate; o să nu aducă prejudicii zonelor verzi şi mediului înconjurător; o să deţină recipienţi cu capac în care să depoziteze reziduurile/ deşeurile; o este interzisă depozitarea mărfurilor şi deşeurilor în zona publică (pe trotuar, spaţiu verde); o să respecte ordinea, liniştea publică şi curăţenia în perimetrul amplasamentului şi să nu creeze disconfort riveranilor; o sa păstreze în permanenţă curat spaţiul în care îşi desfăşoară activitatea, iar după anularea/expirarea licenței să efectueze curăţenia şi să elibereze terenul de îndată, aducându-l la starea iniţială (3) Agenții economici sunt obligaţi să întrerupă, să suspende sau să restrângă activitatea în cazul efectuării unor lucrări de utilitate publică, situaţii de urgenţă, calamităţi sau în cazul în care funcţionarea pe acel amplasament aduce prejudii proprietarilor imobilelor învecinate; (4) În fața punctelor de lucru ale agenților economici (care dețin acord de funcționare emis de Primăria Municipiului Galați), nu se pot amplasa alți comercianți fără acordul acestora; (5) Agenții economici trebuie să nu figureze cu creanțe bugetare de plată faţă de bugetul local la momentul solicitării, respectiv să aibă achitate la zi datoriile la bugetul local. 4 Cap. 6. Reguli de amplasare a structurilor de vânzare 6.1. În faţa punctului de lucru Art. 12.(1) În faţa structurilor de vânzare cu sediu fix se poate obţine licenţa de ocupare a domeniului public, la cererea comercianţilor care dețin acord de funcţionare valabil pentru spaţiul comercial respectiv. (2) În faţa punctului de lucru al al unei societăți se poate obţine licenţa de ocupare a domeniului public numai pentru comercializarea şi expunerea produselor din următoarelor categorii: comerţ cu băuturi răcoritoare şi îngheţată din lăzi sau vitrine frigorifice, comerț cu flori în fața florăriei, automate : de cafea sau alte produse . Art. 13. Pentru a obţine licenţă în faţa punctului de lucru trebuie îndeplinite următoarele condiţiile : - să deţină acord de funcţionare eliberat în baza OG 99/2000 pentru punctul de lucru, valabil/ vizat pentru anul în curs; - să respecte normele igienico- sanitare şi sanitar-veterinare în vigoare; - să asigure spaţiu suficient pentru deservirea consumatorilor, fără a afecta circulaţia pietonală, lăsând un culoar de trecere pentru pietoni (obligatoriu în partea dinspre carosabil) de minim 1,5 m; - să nu depoziteze produse sau ambalaje pe trotuar. 6.2. Activități de promovare Art. 14. La solicitarea agentului economic, pentru amplasarea mijloacelor de publicitate pe domeniul public al municipiului care nu necesită fundaţii şi sunt utilizate în cadrul unor campanii publicitare şi/sau activităţi de promovare care nu depăşesc 30 de zile, se eliberează licenţa ocazională de ocupare a domeniului public . Art. 15. (1) Pe domeniul public se pot amplasa, cu obţinerea licenţei ocazionale: a) panouri publicitare mobile pliante (stopper); b) proiect publicitar special amplasat cu ocazia unor evenimente ocazionale; c) distribuire de materiale publicitare: pliante, cataloage, flyere, produse promoţionale; d) expunere de mașini, reprezentand premii în cadrul unor campanii 5 publicitare în zone publice. (2) Licența de ocupare ocazională a domeniului public se eliberează doar în condițiile în care se aprobă eliberarea avizului de publicitate temporară de către Instituția Arhitect Șef. Astfel, pentru aprobarea licenței de ocupare ocazionale a domeniului public se va solicita punct de vedere de la Instituția Arhitect Șef. 6.3. Comerţ ocazional desfăşurat cu ocazia unor sărbători sau evenimente Art. 16. (1) Cu ocazia unor evenimente organizate de Primăria Municipiului Galaţi, ( ex.: în perioada 10 februarie - 10 martie, corespunzătoare zilelor de 14 februarie, 1 si 8 martie; în perioada sărbătorilor pascale, ale Crăciunului şi Anului Nou, Zilele Municipiului Galați, Festivalul Scrumbiei, Ziua Marinei, la începerea şcolilor etc.) se pot elibera licenţe ocazionale de ocupare a domeniului public pentru comercializarea unor produse specifice evenimentului, la cererea agenţilor economici, numai după analizarea și aprobarea evenimentului de către serviciul de specialitate din cadrul Direcției Relații Publice și Managementul Documentelor. (2) Cu ocazia evenimentelor prevăzute în planul anual de evenimente al Primăriei Municipiului Galați aprobat prin HCL sau evenimente aprobate prin dispoziţie a Primarului se pot elibera licențe de ocupare ocazională a domeniului public, numai pentru activitățile care sunt precizate explicit în HCL sau dispoziție a primarului . (3) Perioada, amplasamentul şi condiţiile de desfăşurare se vor stabili pentru fiecare eveniment în parte, de către departamentul de specialitate ( Organizare Evenimente ) din cadrul Direcției Relații Publice și Managementul Documentelor, Primăria Municipiului Galaţi. (4) Ocuparea amplasamentelor pentru care se eliberează licențe de ocupare ocazională a domeniului public, dacă nu se organizează licitație, se va face la cererea agenților economici, depusă în termenul stabilit în anunţul public comunicat cu acest prilej (pe site-ul Primăriei Municipiului Galaţi sau anunţ în presa locală). (5) Amplasamentele se atribuie în limita numărului de locuri stabilite, în ordinea cererilor înregistrate şi specificul activităţii, cu condiţia respectării tuturor exigenţelor stabilite de către administraţia locală odată cu aprobarea evenimentului sau în alte condiţii stabilite prin hotărâre a Consiliului Local. (6) Dacă în cadrul unor evenimente prevăzute în Planul acțiunilor culturale, sociale, sportive aprobat prin hotărâre de consiliu local sau prin dispozitie a primarului activitatea comercială se va atribui prin procedura de licitație publică unui organizator/ integrator, acesta va achita taxa de ocupare a domeniului public și i se va elibera6 licența de ocupare ocazională a domeniului public în condițiile stabilite în caietul de sarcini. (7) În situația în care nu se impune organizarea licitației publice, în urma analizării dosarelor de către Direcția Generală Relații Publice, Evenimente Publice, Managementul Documentelor, stabilirii agentului economic (organizator) și a locației/locațiilor, prin Dispoziție a Primarului, Compartimentul Autorizații Activități Comerciale va elibera licență de ocupare ocazională a domeniului public în condițiile stabilite de departamentul de specialitate din cadrul Primăriei Municipiului Galaţi, după achitarea taxelor de utilizare temporară a domeniului public. (8) Nu se eliberează alte licențe de ocupare a domeniului public cu ocazia unor evenimente, dacă activitatea comercială a fost atribuită unui organizator. (9) Vor fi emise licențe de ocupare a domeniului public pentru activităti specifice campaniilor electorale (strângere de semnături) și campanii de informare, conform legislației în vigoare . (10) Licenţa de ocupare ocazională a domeniului public se eliberează după achitarea taxei de ocupare a domeniului public, stabilită anual prin hotărâre a consiliului local privind impozitele şi taxele locale. (11) Documentele necesare (în copie): - certificat de înregistrare de la ORC; - statut sau act constitutiv; - acorduri, avize, autorizaţii ale instituţiilor de specialitate expres stabilite şi prevăzute de legislaţia în vigoare (dacă e cazul); - avizul comisiei constituită în subordinea Consililui Local și organizată în baza Legii 60/1991 – privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, dacă e cazul; - certificat constatator eliberat de ORC pentru activitatea solicitată; - carte de identitate a administratorului sau delegaţie şi carte de identitate a reprezentantului legal. - schiță/ plan de situație, dacă e cazul - certificat fiscal emis de Direcţia Impozite şi Taxe din care să reiasă că agentul economic nu figurează cu creanțe bugetare de plată faţă de bugetul local la momentul solicitării / aviz de plată la zi fără datorii. 7 Cap. 7. Taxe Art. 17. Taxa pentru utilizarea temporară a locurilor publice este datorată de agenţii economici care întrunesc condiţiile din prezentul regulament pentru eliberarea licenţei de ocupare a domeniului public. Art. 18. Taxa pentru utilizarea temporară a locurilor publice se achită pentru fiecare locaţie pentru care agentul economic deţine licenţă. Art. 19. Taxa zilnică pentru utilizarea temporară a locurilor publice este stabilită pentru următoarele: - desfacere de produse care fac obiectul comerţului şi alte activităţi: a) produse alimentare, nealimentare, alimentaţie publică, prestări servicii, strângere de semnături, diverse; b) expoziţii, expunere produs [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariagalati.ro