Galați › 29 septembrie 2022

HCL 567/2022 adoptată

Majorarea cu 500% a impozitului pe clădiri, începând cu anul 2023, pentru unele clădiri situate în Galați, str. Regiment 11 Siret, Complex Francezi

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL GALAŢI MUNICIPIUL GALAŢI CONSILIUL LOCAL H O T Ă R Â R E A nr. 567 din 29.09.2022 privind majorarea cu 500% a impozitului pe clădiri, începând cu anul 2023, pentru unele clădiri situate în Galați, str. Regiment 11 Siret, Complex Francezi Iniţiator: Primarul municipiului Galaţi, Ionuţ - Florin Pucheanu; Numărul şi data depunerii proiectului de hotărâre: 625/12.09.2022 Consiliul local al Municipiului Galați, întrunit în şedinţă ordinară în data de 29.09.2022; Având în vedere referatul de aprobare nr. 185582/12.09.2022, al inițiatorului - Primarul municipiului Galați, Ionuţ - Florin Pucheanu; Având în vedere raportul de specialitate nr. 185590/12.09.2022, al Direcției Impozite, Taxe și alte Venituri Locale; Având în vedere avizul Comisiei de buget finanţe, administrarea domeniului public şi privat al municipiului Galați; Având în vedere Notele tehnice de constatare finală a clădirilor neîngrijite nr. 179007/01.09.2022, 179010/01.09.2022, 179011/01.09.2022, 179012/01.09.2022, 179014/01.09.2022 și 179016/01.09.2022; Având în vedere dispozițiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările și completările ulterioare; Având în vedere dispozițiile art. 489 alin. (5) – (8) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare; Având în vedere dispozițiile pct. 168 din Capitolul X - Alte dispoziții comune al Titlului IX - Impozite și taxe locale din Hotărârea Guvernului nr. 1/2016 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare; _____________________________________________________________________________________ HCL nr. 567/2022 Având în vedere dispozițiile H.C.L. nr. 112/20.10.2016 privind aprobarea Regulamentului privind identificarea și evaluarea clădirilor și terenurilor neîngrijite de pe raza municipiului Galați în vederea aplicării impozitului majorat; Având în vedere dispozițiile art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (4) lit. c) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; În temeiul art. 139 alin. (3) lit. c) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, H O T Ă R Ă Ş T E: Art. 1 – Se aprobă majorarea cu 500% a impozitului pe clădiri, începând cu anul 2023, pentru clădirile situate pe str. Regiment 11 Siret, Complex Francezi, respectiv clădirea C2 “Tutungerie”, cu nr. cadastral 100009-C4, clădirea C3 “Casă de comenzi”, cu nr. cadastral 100009-C3, clădirea C4 “Spațiu comercializare legume-fructe”, cu nr. cadastral 100009-C2, clădirea C5 “Spațiu comercializare pâine”, cu nr. cadastral 100009-C1, clădirea C11 “Spațiu anexă Orient”, cu nr. cadastral 100009-C5 și clădirea C13 “Tonetă”, cu nr. cadastral 100009-C6, aflate în proprietatea societății DELVASPRO S.R.L., cu sediul în comuna Braniștea, nr. 790, județul Galați. Art. 2 – Clădirile prevăzute la art. 1 se încadrează în categoria clădirilor neîngrijite, în baza criteriilor stabilite prin Regulamentul privind identificarea și evaluarea clădirilor și terenurilor neîngrijite de pe raza municipiului Galați în vederea aplicării impozitului majorat, aprobat prin H.C.L. nr. 112/20.10.2016, având un punctaj procentual de 60,71% fiecare. Art. 3 - Primarul Municipiului Galați se împuternicește cu ducerea la îndeplinire a prevederilor acestei hotărâri. Art. 4 – Secretarul General al Municipiului Galați va asigura transmiterea şi publicitatea prezentei hotărâri. Președinte de şedinţă, Contrasemnează, Secretar General, _____________________________________________________________________________________ HCL nr. 567/2022

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariagalati.ro