26 septembrie 2019 · Inițiator: Primarul municipiului Galați, Ionuț-Florin Pucheanu

HCL 431/2019 Galați adoptată

Trecerea unor imobile din domeniul public in domeniul privat al municipiului Galati

Pe scurt

Consiliul Local Galați decide să transfere toate imobilele menționate în anexa hotărârii din domeniul public în domeniul privat al municipiului. Aceasta înseamnă că proprietățile vor trece de la administrația locală care le gestionează pentru uz general la un statut unde pot fi administrate/folosite în mod privat, în baza deciziei primarului și a prevederilor normative. Pentru locuitori, efectele exacte (bani, termene, zone afectate) depind de ce prevede anexă și eventualele contracte viitoare în baza acestei tranziții.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

(1) Se aprobă trecerea unor imobile din domeniul public în domeniul privat al municipiului Galați; (2) Imobilele sunt identificate în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Un teren sau o clădire a localității își schimbă folosința ori proprietarul (vânzare, concesiune, închiriere).

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Terenuri și clădiri” în Galați

Denumire
Hotărârea nr. 431 din 2019 a Consiliului Local Galați
Emitent
Consiliul Local Galați
Număr
431 / 2019
Data
26 septembrie 2019
Inițiator
Primarul municipiului Galați, Ionuț-Florin Pucheanu
Localitate
Galați, județul Galați
Stare
adoptată
Teme
Terenuri și clădiri

Documente

Text

ROMANIA JUDEŢUL GALAŢI MUNICIPIUL GALAŢI CONSILIUL LOCAL H O T Ă R Â R E A nr. 431 din 26.09.2019 privind trecerea unor imobile din domeniul public în domeniul privat al municipiului Galați Iniţiator: Primarul municipiului Galați, Ionuț-Florin Pucheanu Numărul și data depunerii proiectului de hotărâre: 479/17.09.2019 Consiliul local al municipiului Galaţi, întrunit în ședință ordinară în data de 26.09.2019; Având în vedere referatul de aprobare nr. 1306874/17.09.2019, a inițiatorului - Primarul municipiului Galați, Ionuț-Florin Pucheanu; Având în vedere raportul comun de specialitate nr. 1306877/17.09.2019, al Direcției Patrimoniu, al Direcției Financiar Contabilitate și al Serviciului Juridic şi Legalitate; Având în vedere avizul comisiei de buget-finanțe, administrarea domeniului public și privat al municipiului; Având în vedere dispozițiile H.C.L. nr. 67/27.02.2019 pentru modificarea H.C.L. nr. 384/30.09.2015 privind transmiterea în concesiune către Societatea Calorgal S.A., a bunurilor aferente sistemului public de distribuție și furnizare a energiei termice aparținând domeniului public al municipiului Galați, cu modificările și completările ulterioare; Având in vedere dispozițiile art. 129, alin. (1) şi ale art. 361, alin. (2) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare; În temeiul art. 139, alin. (3), lit. ”g” din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare, _____________________________________________________________________________________ HCL nr. 431/2019 H O T Ă R Ă Ş T E: Art. 1 - (1) Se aprobă trecerea unor imobile din domeniul public în domeniul privat al municipiului Galați; (2) Imobilele sunt identificate în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre Art. 2 - Primarul Municipiului Galați se împuternicește cu ducerea la îndeplinire a prevederilor acestei hotărâri. Art. 3 - Secretarul general al municipiului Galați va asigura transmiterea si publicitatea prezentei hotărâri. Preşedinte de şedinţă, Contrasemnează, Secretar General, _____________________________________________________________________________________ HCL nr. 431/2019 Anexa la HCL nr. 431/26.09.2019 Președinte de ședință, Cătălin Popa

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariagalati.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala