HCL 384/2022 adoptată
Aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul “Reabilitare Parc Turn TV”
Documente
- hcl HCL 384.pdf
Text
ROMÂNIA
JUDEŢUL GALAŢI
MUNICIPIUL GALAŢI
CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E A nr. 384
din 29.06.2022
privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul “Reabilitare
Parc Turn TV”
Iniţiator: Primarul Municipiului Galaţi, Ionuţ - Florin Pucheanu;
Numărul şi data depunerii proiectului de hotărâre: 417/30.05.2022
Consiliul Local al Municipiului Galaţi, întrunit în şedinţă ordinară, în data de
29.06.2022;
Având în vedere referatul de aprobare nr. 111628/30.05.2022 al iniţiatorului
- Primarul Municipiului Galaţi, Ionuţ - Florin Pucheanu;
Având în vedere raportul comun de specialitate nr. 111633/30.05.2022 al
Direcţiei Dezvoltare Infrastructură şi Lucrări Publice şi al Direcţiei Financiar
Contabilitate;
Având în vedere avizul Comisiei buget-finanţe, administrarea domeniului
public şi privat al municipiului Galaţi;
Având în vedere dispoziţiile art. 2, lit. e), art. 5, alin. (1), lit. b) şi art. 9 din
Hotărârea Guvernului nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul
cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de
investiţii finanţate din fonduri publice, coroborate cu cele ale art. 44, alin. 1 din
Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările
ulterioare;
__________________________________________________________________________________
HCL nr. 384/2022
Având în vedere dispoziţiile art. 129 alin. (1), alin (2), lit. b), alin. (4), lit d)
din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/03.07.2019 privind Codul
administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 139, alin. 1 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului
nr. 57/03.07.2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările
ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art. 1 – Se aprobă documentația de avizare a lucrărilor de intervenții pentru
obiectivul “Reabilitare Parc Turn TV”, având principalii indicatori tehnico-
economici prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2 - Primarul Municipiului Galaţi se împuterniceşte cu ducerea la
îndeplinire a prevederilor acestei hotărâri.
Art. 3 - Secretarul General al Municipiului Galaţi va asigura transmiterea şi
publicitatea prezentei hotărâri.
Președinte de şedinţă,
Contrasemnează,
Secretar General,
__________________________________________________________________________________
HCL nr. 384/2022
ANEXĂ LA HCL NR. 384/29.06.2022
Se propun lucrări astfel încât să răspundă în totalitate cerințelor beneficiarului
referitor la spațiu de odihnă, relaxare, socializare, agrement și promenadă, după cum
urmează:
1. Refacerea/reconfigurarea în totalitate a aleile pietonale, amenajare pistă bicicliști;
2. Reparare împrejmuire parc existentă;
3. Reamenajarea spațiilor verzi prin lucrări de modernizare peisagistică;
4. Înlocuirea mobilierului urban:
- bănci, coșuri de gunoi, jardiniere, rastele bicicliști, cișmele, bănci pentru locuri de socializare,
mese șah/table cu bănci, cabină poartă, chioșc de grădină din lemn pentru locuri de recreere
odihnă/socializare;
5. Utilaje și echipamente specifice de parc:
- echipamente pentru terenul multisport;
- echipamente fitness;
- echipamente locuri de joacă
6. Realizarea unui luciu de apă cu pasarelă pietonală;
7. Amenajare fântână arteziană cu jeturi de apă la nivelul pavimentului;
8. Realizare rețea de apă și canalizare a parcului;
9. Realizarea unui sistem automatizat de irigații a spațiilor verzi;
10. Modernizarea sistemului de iluminat pentru asigurarea iluminatului exterior, ambiental și
arhitectural și realizarea instalației electrice pentru sistemul automat de irigații și fântână
arteziană, luciu de apă.
11. Montarea unui sistem de supraveghere video;
12. Modernizarea locurilor de joacă pentru copii pe categorii de vârstă;
13. Amenajarea de locuri de odihnă, recreere și socializare;
14. Amenajarea unui teren sport în aer liber și fitness;
15. Montarea unei roți panoramice cu h=36,0 ml;
PRINCIPALII INDICATORI TEHNICO-ECONOMICI:
Valoarea totală a investiției: 17.152.397,09 lei
Din care C+M: 6.574.279,52 lei
Capacităţi:-Suprafața totală a terenului = 17.073,00 mp
-Suprafață spațiu verde= 13.647,00 mp
- S platformă roată panoramică= 160,00 mp
- S teren multisport în aer liber= 420,00 mp
- S teren fitness= 35,00 mp
- S luciu de apă cu pasarelă pietonală= 224,00 mp
-S chioșc din lemn de recreere= 28,00 mp
- S foișor din lemn odihnă/socializare= 28,00 mp
Durata de realizare a investiției: 12 luni
Sursa de finanțare: buget local/împrumut
Anexăm Devizul General corespunzător acestui proiect.
Președinte de şedinţă,
__________________________________________________________________________________
HCL nr. 384/2022
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.