Galați › 31 iulie 2025

HCL 377/2025 adoptată

Aprobarea Regulamentului pentru premierea elevilor care au obținut media 10 la examenul de evaluare națională și la examenul de bacalaureat

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL GALAŢI MUNICIPIUL GALAŢI CONSILIUL LOCAL H O T Ă R Â R E A nr. 377 din 31.07.2025 privind aprobarea Regulamentului pentru premierea elevilor care au obținut media 10 la examenul de evaluare națională și la examenul de bacalaureat Iniţiator: Primarul Municipiului Galaţi, Ionuţ-Florin Pucheanu Numărul și data depunerii proiectului de hotărâre: 238/12.05.2025 Consiliul Local al Municipiului Galați, întrunit în ședință ordinară, în data de 31.07.2025; Având în vedere referatul de aprobare nr. 79233/12.05.2025, al inițiatorului; Având în vedere raportul comun de specialitate nr. 79247/12.05.2025, al Direcției Financiar Contabilitate și al Direcției Relații Publice; Având în vedere avizul Comisiei de buget-finanțe, administrarea domeniului public şi privat al municipiului Galaţi; Având în vedere avizul Comisiei pentru activități științifice, învățământ, sănătate, culte, cultură, tineret, asistență socială, sport și agrement; Având în vedere avizul Comisiei juridice, de administrație publică, drepturi și libertăți cetățenești, relații cu cetățenii și apărarea ordinii publice; Având în vedere dispozițiile Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată; _____________________________________________________________________________ HCL nr. 377/2025 Având în vedere dispozițiile art. 144 alin. (5^1) și alin. (5^2) din Legea nr. 198/2023 a învățământului preuniversitar, cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere dispozițiile Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere dispoziţiile art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. d), alin. (7) lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; În temeiul art. 139 alin. (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare, H O T Ă R Ă Ş T E: Art. 1 – Se aprobă Regulamentul pentru premierea elevilor care au obținut media 10 la examenul de evaluare națională și la examenul de bacalaureat, prevăzut în Anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2 – Primarul Municipiului Galaţi se împuterniceşte cu ducerea la îndeplinire a prevederilor acestei hotărâri. Art. 3 – Secretarul General al Municipiului Galați va asigura transmiterea și publicitatea prezentei hotărâri. Preşedinte de şedinţă, Contrasemnează, Secretar General, _____________________________________________________________________________ HCL nr. 377/2025 Anexa la HCL nr. 377/31.07.2025 REGULAMENT pentru premierea elevilor care au obținut media 10 la examenul de evaluare națională și la examenul de bacalaureat CAP. I CADRUL GENERAL DE APLICABILITATE Art.1. (1) Prezentul regulament stabilește cadrul legal, procedura și criteriile de acordare a premiilor elevilor unităților de învățământ preuniversitar de stat care au obținut media 10 la examenele de evaluare națională și bacalaureat. (2) Prin premierea elevilor se promovează învățământul și se contribuie la obținerea rezultatelor excepționale a elevilor, precum și motivația acestora pentru stabilirea unor noi recorduri. (3) Prevederile prezentului regulament se aplică elevilor unităților de învățământ preuniversitar de stat și particular din Municipiul Galați care au obținut media 10 la examenul de evaluare națională și la examenul de bacalaureat. Art.2 Cadrul legislativ care stă la baza prezentului Regulament este stabilit de prevederile: ● Legea nr.198/2023 a învăţământului preuniversitar, cu modificările și completările ulterioare, art. 144 alin. (5^1) și alin. (5^2); ● OUG 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; ● Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările ulterioare. CAP. II MODALITATEA DE ACORDARE A PREMIILOR ȘI CUANTUMUL ACESTORA Art.3 (1) Acordarea premiilor se face pe baza listei nominale transmisă anual de Inspectoratul Școlar Județean Galați, care cuprinde informații referitoare la rezultatele obținute de elevi, precum și date de identificare și de contact ale elevilor. (2) Documentul prevăzut la alin.(1) se înregistrează la Registratura Municipiului Galați și va fi preluat de către Serviciul Învățământ, Cultură, Sport, Culte și Sănătate. Art.4 Premierea elevilor se va face în bani, în cuantum de 2000 lei net pentru fiecare elev 1 care a obţinut media 10 la examenul de Evaluare Națională. Art.5 Premierea elevilor se va face în bani, în cuantum de 5000 lei net pentru fiecare elev care a obţinut media 10 la examenul de Bacalaureat. Art.6 (1) Acordarea premiilor se va realiza anual, în cadrul unei ședințe a Consiliului Local al Municipiului Galați; (2) Pe lângă premiul în bani, premianții vor primi o diplomă și un buchet de flori. CAP. III ALOCAREA RESURSELOR FINANCIARE Art.7 (1) Sumele aferente premierii și cheltuielile privind organizarea vor fi suportate de la bugetul local al Municipiului Galați, anual; (2) Statele de plată vor fi întocmite pe baza listei nominale transmisă anual de Inspectoratul Școlar Județean Galați prevăzută la art. 3, alin.(1); (3) Cuantumul premiilor reprezintă valoarea netă și se impozitează în conformitate cu legislația în vigoare la data acordării. CAP. IV DISPOZIȚII FINALE Art.8 Prevederile prezentului Regulament intră în vigoare la data aducerii la cunoștință publică prin publicare, pe pagina de internet www.primariagalati.ro. Art.9 În situația emiterii unor acte normative specifice sau modificării legislației în domeniu, ori dacă bugetul local nu poate susține cheltuielile aferente, ori se solicită mărirea cuantumului, prezentul Regulament se poate completa, modifica sau revoca. Președinte de ședință, 2

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariagalati.ro