29 iulie 2021 · Inițiator: consilier local, Cristian-Sorin Enache

HCL 403/2021 Galați adoptată

Premierea elevilor din învățământul preuniversitar de stat din municipiul Galați care au obținut media 10 la examenul de Evaluare Națională și la examenul de Bacalaureat din sesiunea iunie-iulie 2021

Pe scurt

Consiliul Local Galați decide să acorde premii în bani elevilor din învățământul preuniversitar de stat din municipiu care au obținut media 10 la Evaluarea Națională și la Bacalaureatul din sesiunea iunie-iulie 2021. Fiecare elev premiat va primi câte 2000 de lei, plata fiind în bani, în sume egale între elevi. Cheltuielile vor fi finanțate din bugetul local, conform prevederilor legale.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă acordarea de premii, în bani, elevilor din unitățile de învățământ preuniversitar de stat din Municipiul Galați, care au obținut media 10 la examenul de Evaluare Națională și la examenul de Bacalaureat din sesiunea iunie-iulie 2021, conform anexei ce face parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Privește școlile și grădinițele din localitate: clădiri, burse, rețeaua școlară.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Școli și educație” în Galați

Denumire
Hotărârea nr. 403 din 2021 a Consiliului Local Galați
Emitent
Consiliul Local Galați
Număr
403 / 2021
Data
29 iulie 2021
Inițiator
consilier local, Cristian-Sorin Enache
Localitate
Galați, județul Galați
Stare
adoptată
Teme
Școli și educație

Pe același subiect în Galați

Documente

Text

ROMANIA JUDEŢUL GALAŢI MUNICIPIUL GALAŢI CONSILIUL LOCAL H O T Ă R Â R E A nr. 403 din 29.07.2021 privind premierea elevilor din învățământul preuniversitar de stat din municipiul Galați care au obținut media 10 la examenul de Evaluare Națională și la examenul de Bacalaureat din sesiunea iunie-iulie 2021 Iniţiator: consilier local, Cristian-Sorin Enache Numărul şi data depunerii proiectului de hotărâre: 428/15.07.2021 Consiliul local al Municipiului Galați, întrunit în şedinţă ordinară în data de 29.07.2021; Având în vedere referatul de aprobare nr. 146805/13.07.2021, al inițiatorului - consilier local, Cristian-Sorin Enache; Având în vedere raportul comun de specialitate nr. 146826/15.07.2021, al Direcției Relaţii Publice şi Managementul Documentelor și al Direcției Financiar Contabilitate; Având în vedere avizul comisiei de buget - finanţe, administrarea domeniului public şi privat al municipiului; Având în vedere avizul comisiei pentru activități științifice, învățământ, sănătate, culte, cultură, tineret, asistență socială, sport și agrement; Văzând adresa nr. 7400/13.07.2021, a Inspectoratului Școlar Județean Galați înregistrată la Registratura Generală a Municipiului Galați sub nr. 143825/ 13.07.2021; Având în vedere dispoziţiile art. 9, alin. (7), art. 12, alin. (5) și art. 105, alin. (2), lit. "h" din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere dispozițiile art. 129, alin. (1), alin. (2) lit. "d" şi alin. (7) lit. "a" din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/03.07.2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; HCL nr. 403/2021 În temeiul art.139 alin.(1) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.57/03.07.2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare, H O T Ă R Ă Ş T E: Art. 1 - Se aprobă acordarea de premii, în bani, elevilor din unitățile de învățământ preuniversitar de stat din Municipiul Galați, care au obținut media 10 la examenul de Evaluare Națională și la examenul de Bacalaureat din sesiunea iunie-iulie 2021, conform anexei ce face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2 - Premierea elevilor se va face în bani, în cuantumuri egale, de câte 2000 de lei pentru fiecare elev. Art. 3 - Finanțarea cheltuielilor prevăzute de prezenta hotărâre se face din bugetul local, cap. 65.02. "Învățământ". Art. 4- Primarul Municipiului Galați se împuternicește cu ducerea la îndeplinire a prevederilor acestei hotărâri. Art. 5 - Secretarul General al Municipiului Galaţi va asigura transmiterea şi publicitatea prezentei hotărâri. Președinte de şedinţă, Contrasemnează, Secretar General, HCL nr. 403/2021 Anexa la HCL nr. 403/29.07.2021 Media finală 10 la examenul de BACALAUREAT din sesiunea iunie-iulie 2021 Nr. Numele și prenumele Denumirea unității de învățământ Valoare netă/lei Crt. elevului COLEGIUL NAȚIONAL „VASILE 1 ENI BIANCA-BEATRICE 2.000 ALECSANDRI” GALAȚI COLEGIUL NAȚIONAL „VASILE 2 VELEA MARA-DIANA 2.000 ALECSANDRI” GALAȚI Total elevi BACALAUREAT/lei 4.000 Media finală 10 la examenul de EVALUAREA NAȚIONALĂ din sesiunea iunie- iulie 2021 Nr. Numele și prenumele Denumirea unității de învățământ Valoare netă/lei Crt. elevului ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR.25, 1 BALMUȘ ANDREEA 2.000 LOCALITATEA GALAȚI COLEGIUL NAȚIONAL „VASILE 2 CĂPRIŢĂ IOANA-CRISTINA 2.000 ALECSANDRI” GALAȚI COLEGIUL NAȚIONAL „COSTACHE 3 CIAPĂ DIANA-GEORGIANA 2.000 NEGRI” GALAȚI COLEGIUL NAȚIONAL „VASILE PLESNECUTE TONIA- 4 2.000 ALECSANDRI” GALAȚI ALEXANDRA COLEGIUL NAȚIONAL „VASILE 5 SUVAC MARINA-IRINA 2.000 ALECSANDRI” GALAȚI Total elevi EVALUAREA NAȚIONALĂ/lei 10.000 Valoare totală elevi bacalaureat și evaluare națională/lei 14.000 Valoare impozit/lei 1.554 Total cu impozit/lei 15.554 Președinte de ședință,

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariagalati.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala