22 martie 2018 · Inițiator: Primarul municipiului Galați, Ionuț-Florin Pucheanu

HCL 101/2018 Galați adoptată

Asocierea municipiului Galati cu parohia "Sfintii Trei Ierarhi" si Inspectoratul Scolar Judetean Galati in vederea finantarii si realizarii in comun a proiectului de interes public local privind Gradinita cu Program Normal nr. 6 din Galati

Denumire
Hotărârea nr. 101 din 2018 a Consiliului Local Galați
Emitent
Consiliul Local Galați
Număr
101 / 2018
Data
22 martie 2018
Inițiator
Primarul municipiului Galați, Ionuț-Florin Pucheanu
Localitate
Galați, județul Galați
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă asocierea între Municipiul Galați, Parohia „Sfinții Trei Ierarhi” și Inspectoratul Școlar Județean Galați pentru a finanța și realiza împreună proiectul de interes local privind Grădinița cu Program Normal nr. 6 din Galați. Decizia înseamnă că fonduri și responsabilități se vor aloca în comun pentru a construi sau moderniza grădinița, iar rezultatul poate implica termene de execuție, monitorizare financiară și folosirea spațiului în interesul copiilor și comunității. Pentru locuitori, impactul se traduce în asigurarea unui spațiu educațional, posibil accelerarea investiției și clarificarea cui aparțin resursele publice și cum vor fi gestionate.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

(1) Se aprobă asocierea Municipiului Galați cu Parohia „Sfinții Trei Ierarhi” și Inspectoratul Școlar Județean Galați, în vederea realizării în comun a proiectului de interes public local privind Grădinița cu Program Normal nr. 6 din Galați; (2) Se aprobă Protocolul de Asociere conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL GALAŢI MUNICIPIUL GALAŢI CONSILIUL LOCAL H O T Ă R Â R E A nr. 101 din 22.03.2018 privind asocierea Municipiului Galați cu Parohia „Sfinții Trei Ierarhi” și Inspectoratul Școlar Județean Galați în vederea finanțării și realizării în comun a proiectului de interes public local privind Grădinița cu Program Normal nr. 6 din Galați Iniţiator: Primarul municipiului Galaţi, Ionuţ-Florin Pucheanu Numărul și data depunerii proiectului de hotărâre: 101/27.02.2018 Consiliul local al municipiului Galaţi, întrunit în şedinţă ordinară în data de 22.03.2018; Având în vedere expunerea de motive nr. 19816/27.02.2018, a iniţiatorului - Primarul municipiului Galaţi, Ionuţ-Florin Pucheanu; Având în vedere raportul comun de specialitate nr. 19818/27.02.2018, al Direcției Financiar Contabilitate, al Direcției de Evidență, Gestiune și Administrare a Patrimoniului, şi al Serviciului Juridic şi Legalitate; Având în vedere raportul de avizare al comisiei de buget finanţe, administrarea domeniului public şi privat al municipiului; Având în vedere adresa nr. 258/18.12.2017, a Parohiei „Sfinții Trei Ierarhi”, înregistrată la Registratura Generală a Municipiului Galați sub nr. 14185/12.02.2018; Având în vedere Memoriul nr. 155/19.02.2018, a Grădiniței cu Program Normal nr. 6, înregistrat la Registratura Generală a Municipiului Galați sub nr. 16637/19.02.2018; Având în vedere dispozițiile art. 19, alin. (4), art. 105, alin. (2), lit. ”a” din Legea nr. 1/2011, a educației naționale, cu modificările și completările ulterioare; Având în vedere dispozițiile art. 36, alin. (1), alin. (2), lit. ”d” și lit. ”e”, alin. (6), lit. ”a”, pct. 1 și alin. (7), lit. ”a” din Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale, republicată, cu modificările si completările ulterioare; ________________________________________________________________________________________ HCL nr. 101/2018 În temeiul dispozițiilor art. 45, alin. (2), lit. ”f” din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările si completările ulterioare, H O T Ă R Ă Ș T E: Art. 1 - (1) Se aprobă asocierea Municipiului Galați cu Parohia „Sfinții Trei Ierarhi” și Inspectoratul Școlar Județean Galați, în vederea realizării în comun a proiectului de interes public local privind Grădinița cu Program Normal nr. 6 din Galați; (2) Se aprobă Protocolul de Asociere conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2 - Primarul Municipiului Galati se împuternicește cu ducerea la îndeplinire a prevederilor acestei hotărâri. Art. 3 - Secretarul Municipiului Galati va asigura transmiterea și publicitatea prezentei hotărâri. Preşedinte de şedinţă, Contrasemnează, Secretarul municipiului Galati, ________________________________________________________________________________________ HCL nr. 101/2018 Anexa la HCL nr. 101/22.03.2018 PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, ANGELA STELA IVAN

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariagalati.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă