HCL 58/2010 adoptată
APROBAREA REGULAMENTULUI - CADRU DE EVACUARE A PERSOANELOR CARE OCUPA ÎN MOD ABUZIV LOCUINŢELE DIN FONDUL LOCATIV DE STAT
Documente
- hcl H 58.DOC
Text
ROMÂNIA
JUDEŢUL VRANCEA
CONSILIUL LOCAL
AL MUNICIPIULUI FOCŞANI
H O T Ă R Â R E
Privind aprobarea Regulamentului - cadru de evacuare a
persoanelor care ocupa în mod abuziv locuinţele din fondul locativ de
stat.
Consiliul Local al Municipiului Focşani, judetul Vrancea,
întrunit în şedinţă ordinară:
- văzând proiectul de hotărâre iniţiat de Primarul municipiului
Focsani, ing. Decebal Bacinschi;
- analizând raportul Serviciului administrarea fondului locativ,
asociatii de proprietari, înregistrat la nr.14444/18.03.2010 privind
aprobarea Regulamentului - cadru de evacuare a persoanelor care ocupa în
mod abuziv locuinţele din fondul locativ de stat.
- vazand avizul favorabil al Comisiei pentru drepturile omului, culte,
relaţii cu cetăţenii, muncă şi protecţie socială;
- avind in vedere dispozitiile art.27 alin.1 din Legea Locuintei
nr.114/1996 republicata, cu modificarile si completarile ulterioare;
- in conformitate cu prevederile art.32 alin.3 si alin.4 din
Hotărârea Guvernului nr.1275/2000 privind aprobarea Normelor metodologice
pentru punerea in aplicare a prevederilor Legii locuintei nr.114/1996 cu
modificarile si completarile ulterioare;
- în baza art.36 alin.(2),lit.c, alin.5 lit.a, lit. b si art. 45
alin.(3) din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală,
republicată, modificată si completata;
H O T Ă R Ă Ş T E:
ART.1 Se aprobă Regulamentul- cadru de evacuare a persoanelor care
ocupa în mod abuziv locuinţele din fondul locativ de stat conform anexei
ce constituie parte integranta din prezenta hotarare.
ART.2 Prezenta hotarâre va fi comunicată, de către Direcţia
administraţie publică locală, compartimentelor, birourilor, serviciilor şi
Primarului municipiului Focşani, conform legii, care va asigura executarea
acesteia prin Serviciul administrarea fondului locativ, asociatii de
proprietari si Politia Comunitara a municipiului Focsani.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
DOBRE VASILE
CONTRASEMNEAZA
SECRETARUL MUNICIPIULUI FOCSANI
Eduard Marian Corhană
MUNICIPIUL FOCŞANI, 30 MARTIE 2010
Nr. 58
R O M Â N I A
ANEXA LA HOTARAREA Nr.58/2010
JUDEŢUL VRANCEA
CONSILIUL LOCAL
MUNICIPIUL FOCŞANI
REGULAMENT - CADRU
Privind evacuare a persoanelor care ocupa în mod abuziv
locuinţele din fondul locativ de stat
CAPITOLUL I
NOTIUNI GENERALE
Articolul 1.
Obiectul prezentului regulament îl constituie reglementarea cadrului
legal de evacuare a persoanelor care ocupa în mod abuziv locuinţele din
fondul locativ de stat aflate in proprietatea si administrarea Unitatii
Administrativ Teritoriale a Municipiului Focsani.
Articolul 2.
În înţelesul prezentului regulament se definesc următorii termeni:
2.1 Contract de închiriere: actul juridic prin care se stabilesc drepturile
şi obligaţiile parţilor privind închirierea, exploatarea, întreţinerea şi
administrarea locuinţei;
2.2 Locuinţa: construcţie alcătuita din una sau mai multe camere de locuit,
cu dependinţele, dotările şi utilităţile necesare, care satisface cerinţele
de locuit ale unei persoane sau familii.
2.3 Persoane abuzive: persoanele care au rămas în locuinţa care nu
îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 21 şi art. 27 lit. a - c din Legea
locuintei nr. 114/ 1996, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare şi ocupă spaţiul respectiv fără forme legale.
2.4 Evacuarea pe cale administrativa: procedura eliberării locuinţelor
ocupate abuziv de persoanele care nu intrunesc cerintele legale.
CAPITOLUL II
FONDUL DE LOCUINTE
Articolul 3.
Locuinţele din fondul locativ de stat sunt administrate în baza
Legii locuinţei nr. 114/1996, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare şi ale H.G. nr. 1275/2000 pentru aprobarea Normelor Metodologice
de punere în aplicare a Legii locuinţei nr. 114/1996, cu modificările şi
completările ulterioare.
Articolul 4.
Locuinţele ce constituie fondul locativ de stat, devenite disponibile
sunt repartizate conform legii prin hotararea Consiliului Local al
Municipiului Focsani persoanelor fizice care au depus solicitari de
atribuire cu chirie a unei locuinte si care se regasesc in Lista de
prioritati aprobata anual.
CAPITOLUL III
CONTRACTUL DE INCHIRIERE
Articolul 5.
Temeiul legal al folosirii unei locuinte din fondul locativ de stat
este contractul de închiriere, încheiat între proprietar şi persoana fizică
beneficiara a unei repartitii, contract intocmit in doua exemplare si
însuşit prin semnatura de ambele parţi.
Articolul 6.
Locuintele din fondul locativ de stat pot fi folosite numai de
titularul contractului de închiriere şi membrii familiei sale.
Articolul 7.
În cazul în care titularul contractului de închiriere a părăsit
definitiv domiciliul, sau a decedat, precum şi în cazul titularului de
contract, nerezident, care, fără a fi detaşat, nu a mai folosit locuinţa
mai mult de 2 ani, fără întrerupere, închirierea continua, după caz în
beneficiul următoarelor categorii de persoane:
soţului sau sotiei, daca a locuit împreuna cu titularul;
descendenţilor sau al ascendenţilor, daca au locuit împreuna cu acesta;
altor persoane care au avut acelaşi domiciliu cu titularul cel puţin un an
şi care au fost înscrise în contractul de închiriere (art. 27 alin 1 din
Legea locuintei nr.114/ 1996).
Articolul 8.
În lipsa persoanelor menţionate la art.7, care pot solicita locuinţa,
contractul de închiriere încetează în termen de 30 de zile de la data
părăsirii domiciliului de către titularul contractului sau de la data
înregistrării decesului ori de la împlinirea termenului de 2 ani de
nefolosire neîntrerupta a locuinţei (art. 27 alin 3 din Legea 114/ 1996).
Articolul 9.
Toate persoanele care nu îndeplinesc condiţiile legale prevazute la
art. 7 lit. a -c, în sensul de a beneficia/a detine un contract de
închiriere pentru locuinţa în temeiul căruia sa aibă acordul proprietarului
de a folosi spaţiul locativ în cauza, sunt considerate persoane care
folosesc imobilul în mod abuziv.
CAPITOLUL IV
VERIFICAREA IN TEREN
Articolul 10.
În situaţiile în care se constata ca exista locuinţe care sunt
ocupate si folosite de persoanele menţionate la art. 9, Serviciul
administrarea fondului locativ, asociatii de proprietari va lua masurile
care se impun în vederea evacuării acestor persoane pe cale administrativa.
Articolul 11.
Pentru a se constata ca imobilele sunt folosite în mod abuziv,
persoanele desemnate din cadrul Serviciului administrarea fondului locativ,
asociatii de proprietari se vor deplasa şi vor face verificări la fata
locului, materializate prin nota de constatare in teren, poze, declaraţii
luate de la vecini, sau de la reprezentanţii asociaţiei de proprietari
unde este cazul.
Articolul 12.
La verificarea efectuata in teren se vor lua toate masurile necesare în
vederea identificării persoanelor care ocupa în mod abuziv locuinţa în
speţă, precum şi a numărului acestora, date ce vor fi mentionate in nota de
constatre.
CAPITOLUL V
RAPORTUL DE SPECIALITATE
Articolul 13.
În temeiul constatărilor şi a actelor întocmite ca urmare a
verificării în teren, reprezentanţii Serviciului administrarea fondului
locativ, asociatii de proprietari vor întocmi rapoarte de specialitate
având ca obiect propunerea pentru initierea unor proiecte de hotarare
pentru evacuarea persoanelor ce ocupa in mod abuziv locuinte din fondul
locativ de stat (art. 32 alin 4 din H.G. 1275/ 2000, cu modificările şi
completările ulterioare).
Articolul 14.
Raportul de specialitate va cuprinde ca şi anexe, actele întocmite cu
ocazia verificărilor în teren si va fi structurat astfel:
prezentarea şi descrierea imobilului;
situaţia contractuala anterior ocupării locuinţei în mod abuziv
situaţia de fapt reţinută în urma verificării în teren;
prevederile legale care fundamentează masurile ce urmează a fi luate;
propunerea făcuta în temeiul celor prezentate la punctele 1-4.
CAPITOLUL VI
HOTARAREA CONSILIULUI LOCAL şi SOMATIA DE EVACUARE
Articolul 15.
Hotărârea Consiliului Local, privind evacuarea pe cale administrativa
a persoanelor care folosesc în mod abuziv locuinţele din fondul locativ de
stat, se comunica persoanelor nominalizate în cuprinsul hotărârii de
consiliu, insotita de o somatie de evacuare.
Articolul 16.
Somaţia va cuprinde numele şi prenumele tuturor persoanelor care
folosesc imobilul în cauza, solicitarea ca în termen de 15 de zile sa
paraseasca imobilul, numărul şi data hotărârii în temeiul căreia s - a
dispus măsura evacuării pe cale administrativa, masurile legale care se vor
lua în caz de neconformare.
Articolul 17.
Comunicarea hotărârii de consiliu privind evacuarea, precum şi a
somaţiei, urmează a se efectua prin grija Serviciului administrarea
fondului locativ, asociatii de proprietari.
CAPITOLUL VII
EVACUAREA PE CALE ADMINISTRATIVA
Articolul 18.
Evacuarea efectiva a persoanelor ce ocupa auziv locuinte din fondul
locativ de stat precum şi a bunurilor acestora, se va face de către
reprezentanţii Poliţiei Comunitare a municipiului Focsani cu sprijinul
persoanele desemnate din cadrul Serviciului administrarea fondului locativ,
asociatii de proprietari.
Articolul 19.
Bunurile ridicate cu ocazia efectuării evacuării, vor fi consemnate
intr-un proces verbal semnat de ambele părţi, şi vor fi depozitate in
situatia in care detinatorii refuza sa le ridice intr-un spatiu adecvat de
pastrare prin grija Serviciului administrarea fondului locativ, asociatii
de proprietari.
Articolul 20.
Perioada maximă de depozitare a bunurilor ridicate cu ocazie
evacuării este de 6 luni ,acestea urmind a fi casate daca detinatorul lor
nu le-a ridicat in aceasta perioada.
Articolul 21.
După eliberarea locuinţei, aceasta va fi încuiată, cu lacăt şi cu
sigiliu prin grija reprezentanţilor Serviciului administrarea fondului
locativ, asociatii de proprietari.
CAPITOLUL VIII
DISPOZITII FINALE
Articolul 22.
Prezentul regulament – cadru privind evacuare a persoanelor care
ocupa în mod abuziv locuinţele din fondul locativ de stat se completeaza cu
dispozitiile legii penale in materie, precum si cu alte prevederi legale
speciale si cuprinde ca anexe :”Nota de constatare in teren” si „Somatia de
evacuare”.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
DOBRE VASILE
CONTRASEMNEAZA
SECRETARUL MUNICIPIULUI FOCSANI
Eduard Marian Corhană
MUNICIPIUL FOCŞANI, 30 MARTIE 2010
Nr__________
R O M Â N I A
Anexa nr.1 la Regulamentul-cadru
JUDEŢUL VRANCEA
CONSILIUL LOCAL
MUNICIPIUL FOCŞANI
NOTA DE CONSTATARE ÎN TEREN
Subsemnat(a/ul) ________________________ in calitate de
reprezentant al Serviciului administrarea fondului locativ, asociatii de
proprietari., deplasându-mă în data de _________ la imobilul proprietate a
Municipiului Focsani situat in Focsani, str.___________nr.__bl.__ap.___
am constatat următoarele:
1. Locuinţa din fondul locativ situata în Focsani
str._____nr.__bl.___ap._____, compusă din
camere a fost ocupata cu contract de închiriere nr. / de
numitul .
Locuinţa a devenit libera în urma :
2.În prezent locuinţa este ocupata în mod abuziv fără vreun drept locativ
şi fără contract
de închiriere de numitul şi familia sa formata din:
2.1.
2.2.
2.3.
2.4.
2.5.
2.6.
Persoanele identificate mai sus au domiciliul conform B.I/C.I în
si anterior au locuit în
3. In locuinta sunt/nu sunt depozitate si bunuri
mobile____________________________
SEF SERVICIU, _____________
INTOCMIT,________
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
DOBRE VASILE
CONTRASEMNEAZA
SECRETARUL MUNICIPIULUI FOCSANI
Eduard Marian Corhană
R O M Â N I A
Anexa nr.2 la Regulamentul-cadru
JUDEŢUL VRANCEA
CONSILIUL LOCAL
MUNICIPIUL FOCŞANI
S O MA TIE C A T R E,
D-na (-nul)_____________________________
FOCSANI Str._____ nr.__ bl.____,ap__.
Prin prezenta vă somăm ca în termen de 15 zile de la primirea
prezentei, să eliberaţi locuinţa situată la adresa specificată mai sus, pe
care o ocupaţi în mod abuziv, fără forme legale şi să predaţi cheile
acesteia la Serviciul administrarea fondului locativ, asociatii de
proprietari.
Evacuarea a fost dispusă în temeiul Hotărârii Consiliului Local
al municipiului Focsani nr______din dara de ______.
In caz de nerespectare a prevederilor Hotărârii Consiliului
Local al municipiului Focsani si de exercitare a opozitiei la evacuare se
va proceda la sesizarea organelor penale in vederea angajarii raspunderii
penale in temeiul art.220 Cod penal.
PRIMAR,_____________ SEF SERVICIU,
_____________
INTOCMIT,_________
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ
DOBRE VASILE
CONTRASEMNEAZA
SECRETARUL MUNICIPIULUI FOCSANI
Eduard Marian Corhană
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.