HCL 233/2020 adoptată
APROBAREA STRATEGIEI DE DEZVOLTARE A SERVICIILOR SOCIALE DIN MUNICIPIUL FOCȘANI 2021-2023
Documente
Text
ROMÂNIA
JUDEŢUL VRANCEA
CONSILIUL LOCAL
AL MUNICIPIULUI FOCȘANI
HOTĂRÂRE
pentru, aprobarea Strategiei de Dezvoltare a Serviciilor Sociale
din Municipiul Focșani 2021-2023
Consiliul Local al Municipiului Focșani, județul Vrancea, întrunit în ședință
ordinară;
Analizând proiectul de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Focșani, prin care
se propune aprobarea Strategiei de Dezvoltare a Serviciilor Sociale din Municipiul Focșani
2021-2023, referatul de aprobare al acestuia înregistrat la nr.82314/10.09.2020, precum și
raportul Direcției economice-Serviciul resurse umane, managementul calității înregistrat la
nr.82320/10.09.2020 ;
- având în vedere adresa Direcției de Asistență Socială Focșani
nr.10777/31.08.2020 prin care solicită aprobarea Strategiei de Dezvoltare a Serviciilor
Sociale din Municipiul Focșani 2021-2023 și adresa nr.11077/10.09.2020 prin care
înaintează avizul emis de către Agenția Județeană de Plăți și Inspecție Socială Vrancea-
Comisia Județeană de Plăți și Inspecție Socială Vrancea;
- văzând avizul nr.2/10.09.2020 al Comisiei Județene privind Incluziunea Socială
Vrancea prin care avizează favorabil Strategia de Dezvoltare a Serviciilor Sociale a
Municipiului Focșani 2021-2023 precum și a Planului General Operațional de
Implementare a Strategiei de Dezvoltare a Serviciilor Sociale din Municipiul Focșani
2021-2023 elaborate de Direcția de Asistență Socială Focșani ;
- văzând avizul favorabil al comisiei de buegt și administrație publică ;
- în conformitate cu prevederile art.112 alin.(3) lit.a) şi art.115 alin.(1) lit. a) din
Legea asistenţei sociale nr.292/2011, cu modificările şi completările ulterioare;
- văzând:
- Legea nr.272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată,
cu modificările și completările ulterioare;
- Legea nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, republicată cu
modificările și completările ulterioare;
- Legea 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările
ulterioare;
- Legea nr. 17/2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice, republicată, cu
modificările și completările ulterioare;
- Legea nr. 217/2003 privind prevenirea și combaterea violenței în familie, republicată,
cu modificările și completările ulterioare;
- Legea nr. 116/2002 privind prevenirea și combaterea marginalizării sociale, cu
modificările și completările ulterioare;
- Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea persoanelor cu handicap,
republicată, cu modificările și completările ulterioare;
-2-
- Legea nr. 197/2012 privind asigurarea calității în domeniul serviciilor sociale, cu
modificările și completările ulterioare;
- Lege nr. 273/2004 privind procedura adopției, republicată, cu modificările și
completările ulterioare;
- Hotărârea Guvernului nr. 691/2015 pentru aprobarea Procedurii de monitorizare a
modului de creștere și îngrijire a copilului cu părinți plecați la muncă în străinătate și a
serviciilor de care aceștia pot beneficia, precum și pentru aprobarea Metodologiei de
lucru privind colaborarea dintre direcțiile generale de asistenta socială și protecția
copilului și serviciile publice de asistenta socială și a modelului standard al documentelor
elaborate de către acestea;
- Hotărârea Guvernului nr. 797/2017 pentru aprobarea regulamentelor-cadru de
organizare și funcționare ale serviciilor publice de asistenta socială și a structurii
orientative de personal, cu modificările și completările ulterioare;
-luând în considerare prevederile care vizează dezvoltarea socială și de servicii
sociale din documentele strategice locale, în vigoare la nivelul Municipiului Focșani:
- Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană Durabilă a Municipiului Focșani 2014-
2023,
- Strategia de Dezvoltare Locală a Municipiului Focșani , Etapa a IIa a Mecanismului
DLRC (2017-2023);
- în baza art. 129 alin. (2) lit.d) si alin.(7) lit. b) și în temeiul art. 139 alin. (1) din
Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu
modificările și completările ulterioare;
HOTĂRĂȘTE :
Art. 1. Aprobarea Strategiei de Dezvoltare a Serviciilor Sociale din Municipiul
Focșani 2021-2023, conform anexei alăturate care face parte din prezenta hotărâre.
Art. 2. Prezenta hotărâre va fi comunicată de către Serviciul administraţie
publică locală, agricultură, compartimentelor, birourilor, serviciilor şi Primarului
Municipiului Focşani, care va asigura executarea acesteia prin Serviciul administraţie
publică locală, agricultură, Direcția economică, Serviciul resurse umane, managementul
calității și de către Direcția de Asistență Socială Focșani.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ ,
Mihai Nedelcu
Contrasemnează,
SECRETAR GENERAL Al
MUNICIPIULUI FOCŞANI
Eduard Marian Corhană
Municipiul Focşani, 17 septembrie 2020
Nr. 233
ROMÂNIA Anexa
JUDEȚUL VRANCEA la Hotărârea nr. 233/2020
MUNICIPIUL FOCȘANI
CONSILIUL LOCAL
Focșani
2020
CUPRINS
Pagina
I. CADRUL STRATEGIC PENTRU PERIOADA 2021-2023 ............................................. 1
1.1. Introducere ...................................................................................................................... 1
1.2. Precizări metodologice..................................................................................................... 2
1.3. Cadrul legislativ și instituțional ....................................................................................... 3
II. PROFILUL SOCIO-ECONOMIC AL MUNICIPIULUI FOCȘANI ............................... 10
2.1. Caracteristici teritoriale ale Municipiului Focșani .......................................................... 10
2.2. Indicatori demografici ..................................................................................................... 10
2.3. Analiza situației socio-economice a Municipiului. Profilul economic (ocupare și
mediul de afaceri la nivel local) .............................................................................................. 14
2.4. Sănătate, educație și dezvoltarea resurselor umane. Context actual ................................ 19
2.4.1. Educație și dezvoltarea resurselor umane .................................................................... 19
2.4.2. Sănătate ........................................................................................................................ 24
2.5. Zonele Urbane Marginalizate ale Municipiului Focșani.................................................. 28
III. DIAGNOZA SOCIALĂ. ANALIZA INSTITUȚIONALĂ, EVALUARE
CATEGORII DE PERSOANE VULNERABILE și NEVOIA DE SERVICII SOCIALE ... 34
3.1. Analiza nevoilor sociale și a capacității locale de furnizare a serviciilor sociale............. 34
3.1.1. Structura actuala a sistemul de asistență socială la nivelul Municipiului Focșani......... 35
3.1.2. Structura și serviciile furnizate de către Direcția de Asistență Socială Focșani .......... 37
3.1.3. Harta serviciilor sociale existente la nivelul Municipiului Focșani .............................. 43
3.2. Analiza capacității instituționale de furnizare beneficii și servicii sociale și a nevoii de
dezvoltare a acestora la nivel local ......................................................................................... 45
3.2.1. Riscuri identificate. Analiza SWOT.............................................................................. 45
3.2.2. Direcții de acțiune la nivel local în domeniul dezvoltării serviciilor sociale ................ 47
IV. STRATEGIA DE DEZVOLTARE A SERVICIILOR SOCIALE DIN MUNICIPIUL
FOCȘANI ............................................................................................................................... 51
A.Domenii Strategice vizate în perioada 2021 -2023 ............................................................ 51
4.1. Grupuri ținta principale ................................................................................................... 51
B. Viziune. Misiune. Obiective generale și specifice ale Strategiei 2021-2023 ...................... 52
4.2. Viziune ............................................................................................................................ 52
4.3. Misiune ............................................................................................................................ 52
4.4. Valori și Principii ............................................................................................................. 52
4.5. Scopul Strategiei 2021 – 2023 privind dezvoltarea serviciilor sociale ........................... 54
4.6. Obiective generale ale Strategiei 2021 – 2023 privind dezvoltarea serviciilor sociale ... 54
4.7. Obiective specifice / operaționale. Priorități strategice .................................................... 55
V. FINANȚAREA DEZVOLTĂRII SERVICIILOR SOCIALE LA NIVELUL
MUNICIPIULUI FOCȘANI ................................................................................................. 58
VI.IMPLEMENTARE, MONITORIZARE ȘI EVALUARE ................................................ 59
6.1. Implementarea Strategiei de Dezvoltare a Serviciilor Sociale (S.D.S.S.) la nivelul
municipiului Focșani .............................................................................................................. 59
6.2.Monitorizare și evaluare.................................................................................................... 61
VII. CONSIDERAȚII FINALE ............................................................................................. 62
Anexa - Planul general operațional de implementare a Strategiei de dezvoltare a
serviciilor sociale din municipiul Focșani 2021-2023 63
.................................................................................................
I. CADRUL STRATEGIC PENTRU PERIOADA 2021-2023
1.1. Introducere
Dezvoltarea serviciilor sociale și furnizarea lor la standarde de calitate este un deziderat ce se
poate realiza cu succes în municipiul Focșani, o comunitate modernă, incluzivă și responsabilă
pentru fiecare ființă umană ce are nevoie de sprijin specializat și integrat, în vederea depășirii
situațiilor de risc, de vulnerabilitate psihic-socială, pentru a ajunge la autonomie personală și a fi
o persoană activă în societate.
Din perspectivă funcțională, acordarea serviciilor de asistență socială este concepută ca un sistem
de acțiuni specifice, care trebuie să asigure realizarea obiectivului său major: asistarea persoanelor
care, din cauza unor motive de natură economică, fizică, psihică sau socială, nu au posibilitatea
să-și asigure nevoile sociale, să-și dezvolte propriile capacități și competențe pentru integrarea
socială.
Asigurarea cadrului necesar dezvoltării serviciilor sociale în raport cu acordarea unor beneficii
financiare directe, dezvoltarea serviciilor sociale care să aibă la bază o analiză reală a situației
sociale integrate și a nevoilor complexe ale grupurilor vulnerabile la nivel local reprezintă o
prioritate pentru Direcția de Asistență Socială Focșani.
Prezentul demers propune o dezvoltare a capacității instituționale de a furniza servicii sociale la
standarde de calitate, în contextul socioeconomic actual al Municipiului Focșani, o analiza a
gradului de îndeplinire și adaptare instituțională la cerințele prevăzute de HG 797/2017, dar și
asupra serviciilor sociale furnizate de către Direcția de Asistența Socială Focșani, corelate cu
multitudinea tipologiilor de beneficiari aflați în situații de dificultate, vulnerabilitate, dependență
sau risc social, arătând importanța parteneriatului în furnizarea de servicii sociale și totodată
capacitatea locală de furnizare a serviciilor sociale, de către furnizorii publici și privați de servicii
sociale existenți la nivelul Municipiului Focșani.
În acest scop, se pornește de la diagnoză socială a comunității, privind nivelul de dezvoltare
actual, pentru consolidarea, pe termen mediu, a capacității de prevenire la nivel comunitar, atât
pentru serviciile de protecție a copilului – cu identificare a potențialilor factori de risc la care pot
fi expuși aceștia, cât și pentru celelalte grupuri de persoane aflate în situații de risc sau de
dependență socială, cum ar fi persoanele vârstnice, persoanele cu nevoi speciale etc.
Planificarea strategică este un proces sistematic prin care instituția își definește anumite priorități
esențiale pentru îndeplinirea misiunii ei, în concordanță cu evoluția mediului înconjurător.
Planificarea strategică ajută instituția să-și creeze propriul viitor. Principiul de baza al planificării
strategice este credința că anumite aspecte ale viitorului pot fi influențate și schimbate prin ceea
ce facem în prezent.
Rolul planificării strategice este de a ajuta instituția să:
• își definească obiectivele și orientările strategice;
• își definească prioritățile și cele mai potrivite acțiuni pe care le va întreprinde;
• identifice măsuri concrete de coordonare a activităților din cadrul instituției.
1
Astfel, Strategia de Dezvoltare a Serviciilor Sociale din Municipiul Focșani 2021-2023 își
propune o abordare integrată, analizând domeniile dezvoltării sociale, îndeosebi asistența socială,
cât și capacitatea locală de dezvoltare socială a furnizorilor publici și privați de servicii sociale din
municipiul Focșani.
Strategia analizează situația finanțării serviciilor sociale și oportunitatea elaborării,
implementării și dezvoltării de noi servicii sociale în Municipiul Focșani, realizând recomandări
privind direcțiile de dezvoltare ale acestora, în concordanță cu proiectele de interes social propuse
în strategii similare la nivel municipal.
Monitorizarea și evaluarea aplicării prevederilor strategiei se vor regăsi în obiectivele unui Plan
operațional general de implementare a Strategiei de Dezvoltare a Serviciilor Sociale din
Municipiul Focșani, pentru perioada 2021-2023, care va fi detaliat, anual, prin
1.2. Precizări metodologice
Pentru elaborarea strategiei, studiul realizat a fost structurat pe două secțiuni majore și anume:
a) colectarea și prezentarea datelor descriptive privind situația actuală , la nivel local, din
perspectiva instituției publice furnizoare de beneficii și servicii sociale din municipiu (D.A.S.
Focșani) și a beneficiarilor săi, membri ai comunității aflați în diferite situații de dependență ori
vulnerabili social:
- interviuri cu părți cheie interesate, recenzia literaturii de specialitate ;
- analiza contextului documentar (cadru legislativ, documente de planificare strategică de la nivel
UE/național /regional/județean).
b) analiza strategică privind direcțiile de intervenție pentru dezvoltarea serviciilor sociale
integrate necesare. Studiul evaluează situația existentă la nivelului municipiului Focșani în ceea ce
privește serviciile social, fiind baza pe care sunt stabilite componentele SWOT, sunt identificate
nevoile de dezvoltare de la nivel local și sunt propuse direcții de acțiune.
Ținând cont de scopurile urmărite și de obiectivele propuse în studiu, analiza pornește de la o
serie de aspecte metodologice precum:
Abordarea participativă – analiza nevoilor socio-economice realizată în cadrul acestei cercetări
nu se rezumă la demers analitic de birou, ci implică o consultare activă a reprezentanților și
angajaților D.A.S. Focșani, a populației locale beneficiare de servicii ori beneficii sociale și o
implicare dinamică a acesteia, mai ales în demersul de explorare a necesarului de servicii sociale
în comunitate, a abilitaților deținute de intervievați, a nevoii de servicii necesare pentru a
îmbunătăți calitatea vieții și a facilita incluziunea socială. Abordarea participativă a fost asumată
ca demers, în scopul asigurării unui grad mare de relevanță a măsurilor de intervenție, identificate
pentru nevoile reale ale beneficiarilor. Astfel, considerăm că rezultatele identificate vor avea un
grad mare de relevanță, vor răspunde unor probleme reale resimțite presant de către comunitatea
locală și presupunem că vor motiva într-o măsură adecvată, implicarea actorilor locali în proiectele
sociale viitoare.
Abordarea multidimensională – analiza realizată nu se limitează la aspecte singulare, ci
explorează situațiile problematice în întreaga lor complexitate și anvergură. Abordarea noastră
pornește de la recunoașterea faptului că la nivelul comunităților, o multitudine de probleme se
potențează și se amplifică reciproc. Acest aspect face ca orice intervenție de dezvoltare socio-
2
economică să aibă șanse de reușită, doar printr-o abordare complexă ce vizează intervenții
integrate .
Abordarea incluzivă – analiza presupune implicarea cât mai multor actori sociali dintre cei cu
atribuții în domeniu, fără a se limita la factorii de răspundere (lideri sau instituții de bază), ci
apelând la consultarea furnizorilor publici și privați de servicii sociale, existenți la nivelul
Municipiului Focșani. Astfel, prin acest demers se asigură obținerea unei imagini de ansamblu
asupra fenomenelor vizate, o abordare complexă și pertinentă a problematicii în care recunoașterea
și analiza factorilor implicați, dar și a celor cu putere de decizie, joacă un rol important.
Pentru aceasta, în perioada iunie 2019-august 2020 au fost realizate :
a. Analiza de birou/a documentelor. Prin aceasta activitate au fost identificate, analizate și studiate
documente de interes major și anume : legislația europeană și națională, strategii și studii în
domeniu, documentele instituționale ale Direcției de Asistență Socială Focșani, potențialul de
dezvoltare a serviciilor sociale, precum și documentarea cu privire la cercetări anterioare destinate
studierii problematicii persoanelor marginalizate, cum ar fi alte documente strategice deja probate
la nivel local. Analiza de birou a implicat totodată, studierea serviciilor furnizate de către alte
instituții publice ori private, destinate diverselor categorii de beneficiari și tipuri de servicii sociale,
pentru a realiza o imagine cât mai complexa a sistemului instituțional de asistență socială, din
Municipiul Focșani.
b. Întâlniri / interviuri cu specialiști
Partea calitativă a fost r
[...]
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.