HCL 141/2026 adoptată
ORGANIZAREA ŞI EXPLOATAREA ACTIVITĂŢILOR DE JOCURI DE NOROC PE RAZA MUNICIPIULUI FOCŞANI
Documente
Text
ROMANIA
JUDEŢUL VRANCEA
MUNICIPIUL FOCŞANI
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
privind organizarea şi exploatarea activităţilor de
jocuri de noroc pe raza Municipiului Focşani
Consiliul Local al Municipiului Focșani, județul Vrancea, întrunit în sedința
extraordinară:
• analizând proiectul de hotărâre inițiat de Primarul Municipiului Focșani privind
interzicerea organizării și exploatării activităților de jocuri de noroc pe raza
Municipiului Focșani, referatul de necesitate nr. 23294/09.03.2026 întocmit de
Compartimentul autorizare agenţi economici din cadrul Direcţiei arhitect şef,
referatul de aprobare al acestuia nr. 23311/09.03.2026 și raportul
Compartimentului autorizare agenţi economici nr. 23327/09.03.2026;
• văzând amendamentul formulat de domnul Primar al Municipiului Focșani,
• având în vedere avizul favorabil al Comisiei de buget și administrație publică.
• având în vedere prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 7/25.02.2026
pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru
adoptarea unor măsuri pentru creşterea capacităţii financiare a unităților
administrativ - teritoriale;
• văzând Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea și
exploatarea jocurilor de noroc, cu modificările și completările ulterioare;
• văzând Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil, republicată, cu modificările și
completările ulterioare;
• văzând Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările
ulterioare;
• având în vedere prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în
administraţia publică, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
• văzând Ordonanța Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi
serviciilor de piaţă, republicată, cu modificările si completările ulterioare;
• având în vedere prevederile Hotărârii Consiliuui local al Municipiului Focșani nr.
401/2020 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și desfășurarea
activităților de comercializare, prestări servicii și alimentație publică de pe
teritoriul Municipiului Focșani, cu modificările și completările ulterioare
• în temeiul art.129 alin. (1), alin. (2) lit. d), art.139 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2019
privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1 (1) Începând cu data adoptării prezentei hotărâri se interzice organizarea
și exploatarea activităţilor de jocuri de noroc aşa cum sunt definite în art. 10 din O.U.G.
nr. 77/2009 privind organizarea exploatarea jocurilor de noroc în intravilanul
Municipiului Focșani, cu următoarele excepții:
a. jocurile loto tradiționale aparținând Companiei Naționale “Loteria Română”
S.A. şi activitatea operatorilor economici care exploatează doar jocuri de
pariuri, autorizați conform legii, prevăzute la lit. a) și b) din art. 10 din O.U.G.
nr. 77/2009 sunt permise pe raza Municipiului Focșani;
b. jocurile de noroc, așa cum sunt definite în art. 10 din O.U.G. nr. 77/2009
privind organizarea exploatarea jocurilor de noroc sunt permise în zonele
identificate în anexa la prezenta hotărâre care, conform Planului Urbanistic
General al Municipiului Focșani aprobat prin Hotărârea Consiliului local nr.
263/2024, au următoarele funcțiuni: „zonă activități productive nepoluante,
servicii, comerț, depozitare și distribuție”, „zonă activități conexe industriei
locale – unități productive nepoluante, prestări servicii, depozitare – cu procent
mare de spații verzi amenajate”, „zonă activități productive nepoluante,
servicii, comerț, showroom, reprezentanțe, spații verzi amenajate, activități
turistice, agrement și petrecerea timpului liber” și „zonă instituții, servicii,
dotări și echipamente publice situate în afara zonei centrale”, cu acces din DN
2 E 85, DN 23, DN 23A.
(2) Operatorii economici care deţin autorizaţie de exploatare a jocurilor de noroc
de la Comitetul de Supraveghere al Oficiului Naţional al Jocurilor de Noroc, valabilă la
data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, îşi pot continua activitatea doar până la
expirarea perioadei de valabilitate a autorizației de exploatare a jocurilor de noroc.
(3) Operatorii economici care desfășoară activități de jocuri de noroc a căror
activitate este permisă potrivit art. 1 alin. (1) din prezenta hotărâre vor putea funcționa
numai în baza autorizației de funcționare emise conform Regulamentului pentru
organizarea și desfășurarea jocurilor de noroc pe raza Municipiului Focșani.
(4) La data expirării autorizațiilor de exploatare emise de către Comitetul de
Supraveghere al Oficiului Naţional al Jocurilor de Noroc pentru celelalte tipuri de jocuri
de noroc, în afara celor de tip loto tradițional și pariuri, operatorul autorizat/deținătorul
licențelor de operare ce desfășoară activitatea în zonele interzise conform art. 1 alin. (1)
din prezenta hotărâre, are obligația să scoată din folosință aparatele respective și să le
ridice de îndată din locații.
Art. 2 Copie după prezenta hotarâre va fi comunicată către Instituția Prefectului
Județului Vrancea, Primarul Municipiului Focşani, Direcţia arhitect şef, Poliția Locală
a Municipiului Focşani, Oficiul Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Vrancea,
Comitetul de Supraveghere al Oficiului Național al Jocurilor de Noroc.
Art. 3 (1) Desfășurarea activităților de jocuri de noroc după expirarea
autorizațiilor de exploatare a jocurilor de noroc, în unitățile de alimentație publică
conduce la anularea autorizației de desfășurare a activităților de alimentație publică
eliberată conform HCL nr. 401/2020 pentru aprobarea Regulamentului privind
organizarea și desfășurarea activităților de comercializare, prestări servicii și alimentație
publică de pe teritoriul Municipiului Focșani, cu modificările și completările ulterioare.
Referatul pentru anularea autorizaţiei privind desfășurarea activităților de alimentație
publică va fi întocmit de către reprezentanţii Poliţiei Locale a Municipiului Focşani, care
au atribuţii de verificare şi control în teren. Anularea autorizaţiei privind desfășurarea
activităților de alimentație publică se face prin Dispoziţia Primarului Municipiului
Focşani.
(2) În cazul în care Poliția Locală a Municipiului Focșani constată
neîndeplinirea obligației prevăzută la art.1 din prezenta hotărâre va sesiza de îndată
organele competente Poliția Română și Oficiului Național al Jocurilor de Noroc, pentru
a dispune după caz.
Art. 4 Prezenta hotărâre va fi comunicată de către serviciul juridic și administraţie
publică locală, serviciilor, Poliţiei Locale a Municipiului Focşani şi Primarului
Municipiului Focşani, conform legii, care va asigura executarea acesteia prin
Compartimentul autorizare agenţi economici din cadrul Direcţiei arhitect şef .
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
Victor Dumitru
Contrasemnează,
SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI FOCŞANI
Marta Carmen Ghiuţă
Municipiul Focșani, 15 aprilie 2026
Nr. 141
ROMÂNIA ANEXĂ LA HOTĂRÂREA NR. 141/2026
JUDEȚUL VRANCEA
MUNICIPIUL FOCȘANI
CONSILIUL LOCAL
LEGENDA
LIMITE
LIMITA UNITATE TERITORIAL ADMINISTRATIVA DE BAZA
LIMITĂ INTRAVILAN
ZONE ÎN CARE SE POT DESFĂȘURA ACTIVITĂȚI DE JOCURI DE NOROC:
ZONE MIXTE
ZONĂ ACTIVITĂȚI PRODUCTIVE NEPOLUANTE, SERVICII, COMERȚ, DEPOZITARE ȘI DISTRIBUȚIE
ZONĂ ACTIVITĂȚI CONEXE INDUSTRIEI LOCALE - UNITĂȚI PRODUCTIVE NEPOLUANTE,
PRESTARI SERVICII, DEPOZITARE - CU PROCENT MARE DE SPAȚII VERZI AMENAJATE
ZONE MIXTE
ZONĂ ACTIVITĂȚI PRODUCTIVE NEPOLUANTE, SERVICII, COMERȚ, SHOWROOM, REPREZENTAȚE, SPAȚII VERZI AMENAJATE,
ACTIVITĂȚI TURISTICE, AGREMENT SI PETRECEREA TIMPULUI LIBER
ZONE OMOGENE
[...]
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.