28 martie 2024

HCL 47/2024 Florești adoptată

Hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici şi a devizului general pentru obiectivul de investiții „Centru de zi pentru persoane vârstnice”, amplasament Bdul Cetatea Fetei, nr.1, loc. Floreşti, comuna Floreşti, cad.87234

Denumire
Hotărârea nr. 47 din 2024 a Consiliului Local Florești
Emitent
Consiliul Local Florești
Număr
47 / 2024
Data
28 martie 2024
Localitate
Florești, județul Cluj
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă documentația tehnico-economică în faza SF a proiectului „Centru de zi pentru persoane vârstnice” din Floreşti, inclusiv devizul general actualizat și indicatorii tehnico-economici actualizați. Practic, autoritatea locală confirmă costurile, estimările și termenele pentru ridicarea centrului, ceea ce înseamnă că bugetul local va acoperi investiția și se vor demara fazele ulterioare conform acestora. Centralele efecte pentru locuitori: investiția poate însemna asigurarea unui centru de zi pentru vârstnici în zonă, cu impact asupra cheltuielilor publice locale și eventual asupra programului de servicii sociale; textul nu specifică termene exacte sau sume, ci doar aprobarea documentației și a devizului.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă documentaţia tehnico-economică fază S.F. a proiectului „Centru de zi pentru persoane vârstnice”, conform Anexei nr. 1 la Hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL CLUJ COMUNA FLOREȘTI CONSILIUL LOCAL HOTĂRÂREA privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici şi a devizului general pentru obiectivul de investiții „Centru de zi pentru persoane vârstnice”, amplasament Bdul Cetatea Fetei, nr.1, loc. Floreşti, comuna Floreşti, cad.87234 Consiliul local al comunei Florești întrunit în şedinţă ordinară, în data de 28 martie 2024, Examinând proiectul de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici și a devizului general pentru obiectivul de investiţii „Centru de zi pentru persoane vârstnice”, amplasament Bdul Cetatea Fetei, nr.1, loc. Floreşti, comuna Floreşti, cad.87234 - proiect din iniţiativa primarului; Reţinând Referatul de aprobare nr. 32084/25.03.2024 al primarului comunei Floreşti, în calitate de iniţiator; Analizând Raportul de specialitate nr. 32009/25.03.2024 prin care se propune aprobarea indicatorilor tehnico-economici și a devizului general pentru obiectivul de investiţii „Centru de zi pentru persoane vârstnice”, amplasament Bdul Cetatea Fetei, nr.1, loc. Floreşti, comuna Floreşti, cad.87234; Având în vedere prevederile: a) art. 120 şi art. 121 alin. (1) şi (2) din Constituţia României, republicată; b) HG nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico- economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice c) art. 44 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare şi ale art. 129 alin. 2 lit. b), coroborat cu alin. 4 lit. d), din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare; d) Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; Văzând avizul comisiei de specialitate; Potrivit dispoziţilor art. 129, 133 alin. (1), 139 şi 196 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂȘTE: Art. 1. Se aprobă documentaţia tehnico-economică fază S.F. a proiectului „Centru de zi pentru persoane vârstnice”, conform Anexei nr. 1 la Hotărâre. Art. 2. Se aprobă Devizul General actualizat aferent proiectului „Centru de zi pentru persoane vârstnice”. Art. 3. Se aprobă Indicatorii Tehnico-Economici actualizaţi aferenţi proiectului „Centru de zi pentru persoane vârstnice”, conform Anexei nr. 2 la Hotărâre. Art. 4, Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 5. Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului general al comunei Floreşti, în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la adoptare, Primarului Comunei Florești, Prefectului Judeţului Cluj şi se aduce la cunoştinţă publică, în termen de 5 zile de la data comunicarii oficiale către prefect, prin afişare la sediul Primăriei, respectiv pe pagina i > internet aferentă www .floresticluj.ro. | Nr. 47 din 28 martie 2024 AMAR N Pregedicite le gediinţ Danciu Emil TOTAL CONSILIERI 19 Prezenţi 19 Voturi pentru 19 oturi pentru A, Orza Alin Răzvan Faza : SF Beneficiar: Comuna Floreşti Pentru proiectul Centru de zi pentru persoane vârstnice ă nrș2 la HCĂWr. 47 / 28.03.2024 DEA CONCEPT SRL i ks INDICATORI VALOARE Valoarea investiţiei, fara TVA (lei) 1.574.281,21 Din care C+M (lei) 1.190.614,15 Valoarea investiţiei, cu TVA (lei) 1.871.849,68 Din care C+M (lei) 1.416.830,84 Durata de realizare a investiţiei (luni) 36 luni Dimensiunile maxime de gabarit 21,18 m x 10,00 m Regim de înălțime P 5,60 m (de la cota H maximă 0,00) Suprafaţă construită (mp) 206mp Suprafaţă desfăşurată 206mp Suprafaţă utilă 162,18 mp

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: floresticluj.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă